Dudul pendul

Este unul dintre arborii cu coroană în formă de umbrelă foarte îndrăgiți pentru că nu au pretenții față de sol și condițiile de plantare iar în plus față de alte specii decorative prin acest tip de coroană, dudul face și fructe dulci și gustoase care într-un arbore pitic ce își întinde ramurile până la pământ vor fi mereu la îndemâna copiilor iar spaimele părinților cauzate de copii cocoțați în arbori înalți vor fi mai mici. Frunzele sunt rotund ovate, cu 3-5 lobi neregulați, cu marginea netedă la dudul alb și cu marginea crestată la dudul negru. De regulă, pentru formele cu coroane pendule se alege dudul alb pentru că fructele negre pătează aleile și acest lucru nu este de dorit. Coroana este deasă și după câțiva ani arborele plantat va ajunge cu ramurile până la pământ. Se pot efectua tăieri astfel încât să dăm umbrelei o formă mai ordonată sau se poate lăsa coroana să crească liber până ce ajunge la o forma asemănătoare unei căpițe de frunze verzi. De regulă duzii penduli se altoiesc la înălțimi începând de la 1,5 până la 2,5 metri înălțime. Creșterea se petrece în jos, în înălțime arborele câștigând de-a lungul timpului doar prin adăugarea unor noi niveluri de crengi arcuite.

Frasinul de Pennsylvania

Arbore exotic aclimatizat în România în special datorită plasticității sale ecologice. Crește bine atât pe solurile cu exces de umiditate, chiar mlăștinoase dar suportă foarte bine și seceta, vegetând rezonabil chiar pe solurile sărace, scheletice. Nu crește foarte înalt (8-10m înălțime) dar dezvoltă o coroană largă. Este foarte decorativ la venirea toamnei când frunzișul devine galben strălucitor. Fără a fi un element de decor spectaculos, frasinul de Pennsylvania se poate folosi pentru aliniamente la drumuri, în parcuri sau chiar în grădinile mici nepretențioase. Prin tăieri de corectare a formei coroanei care pot fi făcute cel mai bine în afara sezonului de vegetație, se poate modela coroana în formă tabulară (prin tăieri anuale ale vârfului de creștere). Poate crește și la umbră în tinerețe.

Pentru a putea achizitiona frasin de pennsylvania CLICK AICI

Arborele lampion

O alegere foarte bună pentru amenajările de spații verzi din zonele urbane poluate, pline de praf și unde timpul necesar întreținerii nu prisosește niciodată. Koelreuteria este o specie termofilă dar aclimatizată poate supraviețui și în zone mai reci, chiar dacă uneori poate pierde ramuri peste iarnă. Ceea ce este foarte interesant la acest arbore este faptul că în miezul verii îl putem vedea atât înflorit cât și cu ramurile încărcate de fructe. Florile, fără a fi foarte spectaculoase, încarcă de galben arborele într-o perioadă în care mai toate florile din copaci s-au trecut (iunie-iulie) iar fructele, sunt interesante, asemănătoare unor lampioane de hârtie. Prin tăieri poate fi menținut la înălțimi de până la 3-4 m, fiind un element de decor potrivit și pentru grădinile japoneze. Forma fastigiată crește compact vertical fără să necesite tăieri și are frunzișul galben-bronz toamna.

Pentru a putea achizitiona koelreuteria CLICK AICI

Trandafir Schwarze Madona

Obtinut de pepiniera germana W. Kordes & Sons in 1992, trandafirul Schwarze Madona este un teahibrid viguros, cu frunzis dens de culoare verde inchis si cu flori delicate, usor parfumate, mari (12 cm), de culoare rosu inchis aproape grena, fiecare avand 25-40 de petale catifelate. Frunzisul stralucitor si florile rosii ofera un contrast uimitor.

Cresterea arbustului este puternica, portul vertical, cu ramuri robuste. Are o inflorire continua din iunie pana in noiembrie. La maturitate poate atinge inaltimi cuprinse intre 80-100 cm si anverguri de 50-60 cm. Fiind extrem de elegant, cu flori captivante, trandafirul Schwarze Madona este utilizabil in special ca tufa de sine statatoare dar poate fi cultivat si pentru flori taiate

Pentru a putea achizitiona trandafirul CLICK AICI

Carpenii columnari

Carpenii sunt arbori cu specific de umbră, au lemnul tare și nu au sensibilități în fața bolilor și a dăunătorilor. Din specia de bază horticultorii au selecționat varietăți cu portul columnar, cu coroane de cele mai multe ori cilindric-alungite, foarte compacte, ideale pentru aliniamente aproape impenetrabile sau pentru elemente izolate ideale pentru locuri înguste și umbroase. Rezistă bine la îngheț și la poluarea atmosferică astfel încât sunt excelenți arbori de aliniamente stradale. Preferă solurile mai umede, fertile dar crește destul de bine și pe solurile mai tasate și rezistă destul de bine la secetă. Portul fastigiat rezidă din genele varietății dar prin tăieri se poate controla mai bine forma și mări gradul de compactare al coronamentului. Se pot construi forme paralelipipedice, piramide, coroane cubice si alte forme ce necesită o desime mare a coronamentului pentru definirea clară a contururilor.  Culoarea de toamnă este în general galben-arămie, frumoasă.

Pentru achizitionarea de carpen  CLICK AICI

Arțarul argintiu

Nu trebuie confundat cu arțarul de zahăr (Acer sacharum) cu care se aseamănă și care este cunoscut pentru excelentul sirop de arțar pe care îl produce. Paltinul sau arțarul argintiu este un arbore de talie mare spre foarte mare. Crește rapid pe orice tip de sol, fără griji față de asprimea iernii sau canicula verii iar frunzele au un desen frumos, adânc sectate și deoarece au partea ventrală albicioasă, atunci când bate vântul mișcarea lor crează de la distanță iluzia unei străluciri argintii spectrale. Este un excelent arbore de aliniament, pentru parcuri sau grădini mari în stil informal. Suportă bine tăierile astfel că ar putea fi condus în anumite forme regulate, totuși utilizarea sa cea mai frecventă este ca element masiv de umplutură, fundal, structură de bază. Ne face o surpriză frumoasă toamna atunci când frunzișul devine galben robust încât ne face să ne întrebăm de ce se numește arțar argintiu și nu arțar auriu.

Pentru achizitionarea unui artar argintiu CLICK AICI

Arțarul roșu

Arbore de talie medie spre mare, poate ajunge la 12-15, chiar 20 de metri înălțime, foarte apreciat pentru culoarea roșie a frunzișului toamna. În tinerețe crește cu port piramidal, coroana devenind globuloasă la maturitate. Primăvara este decorativ prin inflorescențele roșii ce apar pe ramuri înaintea înfrunzirii, ca niște sângerii vestitori ai primăverii. Din flori cresc apoi fructele – samare ca niște aripi de hârtie, lucioase, cerate și la fel de roșii precum florile. Totul devine apoi verde, umbros, masiv pe tot parcursul verii. Toamna arborele explodează în roșu aprins, zgomotos, surprinzător. Excelentă alegere pentru grădinile informale, parcuri în stil englezesc, grădini rustice și chiar curți care dispun de spațiu generos.

SANYO DIGITAL CAMERA

Acer rubrum 5

Bradul alb

Arbore semeț ce poate ajunge la 15-20 m înălțime și mai mult de 6-8 m în diametru, cu frunzișul alb-albăstrui ce pare a fi nins și în plină vară. Acele bradului sunt lungi și moi la pipăit spre deosebire de acele molidului argintiu care sunt foarte înțepătoare. Nu necesită îngrijiri deosebite, cere doar un sol ușor, afânat, bine drenat dar cu suficientă umiditate, de preferat ușor acid. Se pot face tăieri de formare ale coroanei dar dacă ne dorim un brad alb pitic atunci este mai indicat să alegem o varietate altoită (Abies lasiocarpa Compacta). Bradul alb este un arbore impunător ce are nevoie de spațiu de aceea trebuie să avem în vedere evoluția lui în timp.

Pentru a putea achizitiona abies lasiocarpa compcata CLICK AICI

Thuja Smaragd

Cea mai populară varietate de thuja, folosită în mai toate grădinile  din țara noastră și în mai toate țările cu iubitori de grădini și plante ornamentale. Atât de vândută încât dacă într-o zi ar apărea o boală gravă care să o decimeze, vântul s-ar bucura nespus pentru că ar putea să bată nestingherit de-a lungul și de-a latul țării. Are în mod natural o formă conică echilibrată și un frunziș atât de des și de fin încât dacă nu ar fi verde – și încă ce verde! – ai zice că e blana  lucioasă și mătăsoasă a unui urs. Cadrează bine în aproape orice stil de grădină fiind întâlnită atât în grădinile rustice cât și în cele moderne, pretându-se la fel de bine stilului formal cât și celui informal, valoroasă prin faptul că își menține forma de con regulat încât cunoscătorii consideră că este păcat să o folosești pentru realizarea de garduri vii – deși se folosește cu succes și acolo. Iubește soarele deci nu o plantați la umbră și are nevoie de apă. Udați-o cu dărnicie fără însă a face mocirlă la rădăcină. Fertilizați cu îngrășăminte potrivite fiecărei perioade de creștere și aplicați tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor. Este o plantă sensibilă.

Pentru a putea achizitiona thuja smaragd CLICK AICI

Urechelnițe

Între plantele suculente, rozetele de Sempervivum tectorium ocupă un loc important. Li se mai spune și Urechelnițe, sucul obținut din stoarcerea frunzelor suculente fiind foarte bun pentru tratarea unor afecțiuni ale urechilor. Acest suc are acțiune antiinflamatoare, cicatrizantă, antibiotică, astringentă, sedativă, diuretică, antispasmodică, hemostatică şi vermifugă. Se folosește sub formă de  suc proaspăt de plantă aplicat local pe răni sau arsuri sau pus în urechi, spălături cu decoct în cancer de piele sau uterin, praf de plantă uscată aplicat pe răni, frunze crude aplicate pe bătături, urechelniţa poate vindeca acneea, afecţiunile cutanate, aftele, arsurile, bătăturile, cancerul uterin sau de piele, durerile de urechi, hemoroizii, înţepăturile de insecte şi poate chiar să elimine pistruii.

Se folosește cu predilecție în grădinile de roci sau în vase.  Poate fi întâlnită și în grădinile mediteraneene. Înflorește frumos, spectaculos chiar față de prezența modestă a sușei de frunze,  floarea cu aspect cerat amintind de gingășia florilor de cactus. Nu necesită îngrijire, se înmulțește de la sine, nu trebuie udată excesiv, necesită un sol nisipos și iubește soarele.

Pentrua a putea achizitiona   urechelnita CLICK AICI