Lună: martie 2022

Despre hortensii

Hortensiile sunt unii dintre cei mai indrăgiți arbuști pe care îi putem intâlni în grădinile din întreaga lume, deși pe la noi sunt cunoscute ca și flori de interior sau pentru buchete.

Există 5 tipuri principale de hortensii , fiecare cu frumusețea ei și mai ales fiecare cu pretențiile sale diferite fată de lumină, sol și rezistența la ger.

Hortensiile cu frunze mari | Hydrangea macrophylla

Mai sunt cunoscute și sub numele de hortensii franțuzesti sau hortensii de florărie, fiind folosite și pentru cultura de flori tăiate. Există 3 subtipuri diferite de hortensie macrophylla; cu floare rotundă (mophead), cu floare dantelată (lacecap) și hortensii de munte. In general hortensiile macrofile sunt sensibile la ger, dar unele hortensii mophead se pot descurca bine si în zonele mai reci, atâta timp cât iarna nu este prea uscată. Hortensiile sunt mai sensibile la expunerea la îngheț după o perioadă lungă de căldură. În astfel de zone poate fi necesară o protecție suplimentară pe timpul iernii, cel mai recomandat fiind mulciul din scoarță de pin.

I.Hortensiile Mophead (Hydrangea macrophylla)

Acestea sunt cele mai populare hortensii cu frunze mari. Mulți le recunosc datorită florilor grupate în inflorescențe rotunde, mari de culoare violet, albastru și roz. În general, frunzele mophead și lacecap sunt relativ groase și suculente, destul de lucioase și cel mai adesea în formă de inimă. Marginile lor sunt dințate grosier. Au aproximativ 10-15cm lungime și 6-12cm lățime, dar în unele cazuri pot crește și mai mari. Pețiolul frunzei este scurt, ceea ce face ca frunzele să se suprapună și să  formeze movile compacte. Tulpinile au adesea dungi sau pete mici, negre sau roșii. Hortensiile macrofile înfloresc pe lemn de 2 ani de aceea tăierea lor trebuie făcută cu prudență. Dacă gerul va distruge tufa, în anul următor planta nu va mai înflori.

 II. Hortensiile Lacecap (Hydrangea macrophylla normalis)

 

Lacecaps sunt identice cu mopheads din toate punctele de vedere, cu excepția formei florilor lor. Mugurii mici din centrul înflorescenței sunt florile fertile, iar florile mari arătătoare din jurul marginii exterioare sunt florile sterile. Denumirea de lacecap (floare cu aspect de dantelă) vine tocmai din acest aspect inedit – o parte din flori mari, deschise, o alta parte mici, închise, imaginea creată fiind aceea a unei dantele.

III. Hortensia de munte  (Hydrangea macrophylla Serrata)

 

Denumirea științifică pentru hortensiile de munte este Hydrangea macrophylla ssp. serrata. Acestea sunt cele mai puțin comune hortensii cu frunze mari. Acestea au flori mult mai mici, dar plantele sunt extrem de rezistente și construite pentru a supraviețui iernilor și climatului aspre. Deși nu sunt atât de spectaculoase precum suratele lor – hortensia cu flori mari si hortensia cu flori dantelate, hortensiile de munte vor fi apreciate de iubitorii arbuștilor din zonele mai reci.

 

Hortensia paniculată (Hydrangea paniculata)

Hortensiile paniculate se disting între alte tipuri de hortensii prin inflorescentele lor în formă de con (panicul). Acestea panicule sunt foarte mari, de obicei albe in timpul verii și in diverse tonuri de roz toamna. Acestea sunt cele mai rezistente hortensii la frig și pot crește de la zonele 3 la 7. Toate sunt foarte rezistente la frig și pot fi cultivate până la nord până în Zona 3a. Majoritatea paniculatelor cresc însa la fel de bine și în sud, unde clima este caldă. Dintre soiurile cu rezistență foarte ridicată la ger, în mod deosebit se remarcă hortensia paniculată „Grandiflora”.

Frunzele hortensiilor paniculate sunt relativ ușor de identificat în comparație cu alte hortensii. Sunt mai mici, mai subțiri și mai aspre decât frunzele de hortensie macrofila. Marginile sunt fin dințate la unele soiuri și mai grosier la altele. Sunt de culoare verde mediu cu un finisaj mat.Hortensiile paniculate cresc mai inalte decât cele cu frunză mare, formează tufișuri puternice și înfloresc pe lemn din anul 1 astfel că dacă le vom tăia chiar de deasupra solului, ele vor înflori în anul respectiv.

Hortensia de pădure (Hydrangea arborescens)

Aceste hortensii sunt tufe viguroase care cresc la umbră și care acceptă atât climatul mai cald dar sunt rezistente și in zonele reci. Sunt uneori plantate ca și  gard viu datorită dimensiunii lor. Frunzele sunt în general în formă de inimă, mai subțiri și mai aspre decât ale hortensiilor cu frunze mari (Hydrangea macrophylla). Pețiolul frunzelor este lung și ține frunza departe de tulpina principală. Hortensiile de pădure ar trebui cultivate mai des, deoarece acestea se descurcă fantastic atât în ​​climatul cald, cât și în cel rece.

Hortensia Annabelle este cea mai cunoscută varietate și este o hortensie foarte rezistentă la vremea rece, si care seamănă destul de bine cu o hortensie macrofila, doar că are o creștere mai viguroasă. Floarea este albă și spre toamnă ajunge la o culoare atractivă verde deschis. Poate crește până la nord până în Zona 3a. Recent, a existat o versiune nouă și îmbunătățită a lui Annabelle numită Incrediball hydrangea. Este relativ aceeași plantă, dar cu o rezistență îmbunătățită a tulpinii pentru a susține florile și înflorește mai abundent.

Hortensia cu frunze de stejar  (Hydrangea quercifolia)

Este ușor de văzut de unde își trage numele hortensia cu frunze de stejar. Frunzele sale au forma celor de stejar roșu. Frunzele pot fi de 10 până la 25cm lungime, foarte frumoasă, lucioase, cărnoase.. Frunzișul acestor hortensii își schimbă culoarea toamna și sunt singurele tipuri de hortensii care prestează un astfel de spectacol autumnal. Culoarea se va schimba de la portocaliu prin roșu la mahon. Este o hortensie care inflorește destul de frumos dar care este deosebită mai ales prin frunziș. Crește la umbră – semiumbră dar și la soare. Rezistă neprotejată în zone mai reci decât macrophylla, unii specialiști spunând că poate rezista până prin Zona 4b/5a. O pretenție a ei este că trebuie să aibă veri foarte însorite și relativ calde pentru a înflori bine. În plus, nu se descurcă bine în zonele care rămân continuu umede.

Hortensia cățărătoare (Hydrangea anomala subsp. petiolaris)

Acestea sunt ușor de observat de la distanță, deoarece sunt de fapt liane. Hortensiile cățăratoare sunt originare din Asia (Japonia, Coreea și Siberia) și pot crește în zonele 4 până la 8 și devin din ce în ce mai populare datorită unicității structurilor de creștere și a florilor mari. Numite științific  Hydrangea petiolaris, acestea pot crește între 10 și 20 de metri lungime.Hortensiile cățărătoare pot.fi folosite pentru imbrăcarea tulpinii arborilor inalți sau pot fi crescute pe pergole. Cresc infășurându-se pe suport dar adeseori se folosesc și de rădăcinile aeriene pentru a se agăța de suport, fiind astfel capabile să îmbrace și ziduri din piatră sau cărămidă.

Alături de iederă, lonicera, parthenocissus, hortensiile cățărătoare pot fi o idee bună de decorare a unui suport înalt.

 

REGULI ȘI METODE DE PLANTARE

 

Nu există reguli de plantare pentru fiecare specie în parte. Trebuie știut faptul că toate plantele cer la plantare un sol afânat care să permită sistemului radicular să îl penetreze cu ușurință, dar să fie suficient de ferm încât să poată susține partea aeriană. Tot ca regulă generală trebuie reținut faptul că plantele nu trebuie îngropate mai adânc decat nivelul la care au crescut în câmp sau in ghiveci. Udarea de după plantare trebuie făcută fără nici o excepție, apa având rolul de a tasa si a lipi pământul de rădăcini. Udările ulterioare se fac în funcție de cerințele fiecărei plante.

La plantele cu radacină nudă se va proceda la toaletarea rădăcinii in sensul eliminării rădăcinilor zdrelite sau rupte, eliminarea celor prea lungi și prea groase. Nu recomandăm înmuierea în apă decât în situația în care din diferite motive rădăcina a fost puternic deshidratată. Rădăcina se mocirlește cu un amestec de bălegar de vacă cu pământ galben de consistența unei smântani dar cea mai bună metodă este mocirlirea cu MOCIRLIN. Groapa trebuie sa aibă un diametru de 2-3 ori mai mare decât a rădăcinilor împrăștiate, dar nu trebuie să fie mai adâncă decât o impune un nivel corect de plantare, întrucât plantei trebuie să i se asigure un mediu propice pentru dezvoltarea rădăcinilor în plan orizontal cât mai aproape de suprafața solului. Pentru a încuraja rădăcinile să crească spre suprafață, gropile se sapă cu pereții ușor înclinați. Nivelul corect de plantare este în cazul plantelor altoite dat de punctul de altoire care trebuie poziționat imediat deasupra nivelului solului iar în cazul celor nealtoite de punctul numit colet (zona de trecere de la rădăcină la tulpină) care trebuie să fie poziționat la nivelul solului. Rădăcinile trebuie să fie cât mai bine răsfirate și trebuie să se sprijine pe o moviliță de pământ suficient de bine tasat astfel încât după plantare să nu existe tendințe de scufundare. În cazul în care solul din gradină este corespunzător se trece la acoperirea gropii cu pământ bine mărunțit care se tasează succesiv de 2-3 ori cu piciorul. În cazul în care pământul nu este suficient de bun sau dacă dorim să oferim plantelor noastre ce este mai bun, vom realiza un amestec de plantare care să conțină 50-60% pământ negru de bună calitate, 30-40% substrat din turbă de sphagnum și 5-10% nisip.

Plantele la balot se plantează tot în perioada de repaos vegetativ dar având rădăcinile protejate în balotul de pământ, perioada de plantare se poate prelungi până spre finalul lunii mai, dacă acestea au fost stocate corespunzător în nisip reavăn în loc răcoros, iar rădăcinile tinere nu au ieșit foarte mult din balot. De regula la balot se livrează Thuja și în special arborii ornamentali de talie mare. Trebuie reținut faptul că balotul nu trebuie îngropat foarte adânc, pe terenurile argiloase mai ales este bine să poziționăm balotul cu un lat de palmă deasupra solului astfel încât rădăcinile să poată crește în primele straturi de la suprafață. Pământul pentru plantare poate fi cel din grădină dacă este corespunzător calitativ dar, așa cum am arătat și la plantarea plantelor cu rădăcină nudă, folosirea unui amestec pe bază de turbă de sphagnum sau compost nu poate fi decât binevenită. Folosirea îngrășămintelor nu este restricționată ca la plantele cu radacină nudă dar este bine deasemenea să găsim ingrășăminte cu eliberare controlată care elimină riscul arderii rădăcinilor, sunt suficiente pentru o perioadă de timp bine determinate și sunt prietenoase cu mediul.

Plantele la ghiveci se pot planta pe tot parcursul anului dacă terenul nu este înghețat.

La plantarea plantelor crescute în ghiveci se ține cont de aceleași reguli ale săpării gropii, o groapă cât mai largă dar cu fundul ferm și nu mai adâncă decât înălțimea ghiveciului fiind regula de bază. Întrucât plantele au crescut în ghiveci într-un substrat de turbă de sphagnum de cea mai bună calitate, este foarte bine să folosim la plantare un amestec de sol cu substrat pe bază de turbă. In felul acesta rădăcinile nu vor resimți o schimbare prea drastică a mediului de creștere. În cazul speciilor acidofile (afin , rhododendron, ericacee) va trebui să folosim pentru plantare turbă acidă sau substrat pentru plante acidofile de la FLORATIN. Pentru conifere va fi necesar un amestec semi-acid, pH în jur de 5, pe care îl putem realiza singuri folosind turbă acidă în amestec cu pământ și nisip sau putem apela la un substrat gata preparat.  Fertilizările recomandăm a se realiza cu îngrășăminte cu eliberare controlată.

 

UDĂRILE

Fiecare plantă are un anumit specific vis-a-vis de nivelul umidității în sol și atmosferă. Încercăm să vă oferim informații cât mai detaliate și cât mai precise cu privire la cerințele plantelor pe care le comercializăm de aceea este bine să citiți cu atenție rubrica de specificații la fiecare plantă pe care doriți să o achizitionați.

Udarea de după plantare trebuie făcută fără nici o excepție. Această udare are rolul de a tasa solul și de a elimina golurile mari de aer, de a rehidrata rădăcinile și de a le face să adere mai bine la sol.

Udările ulterioare se fac în funcție de cerințele plantelor – plantele cu cerințe mari față de apă (salcia, thuja, arinul, teiul, alunul) trebuie udate mai des iar cele rezistente la secetă (plantele de stâncării, lavanda, arborele lampion) in mod evident mai rar. Nu putem însă recomanda planuri de udare precise întrucât frecvența udărilor și cantitățile de apă depind foarte mult de condițiile meteo, tipul de sol și poziționarea plantei.

Vom uda așadar mai mult în perioadele secetoase, pe terenurile nisipoase vom uda mai frecvent și cu cantități mai mari de apă decât pe terenurile argiloase și la fel vom da mai multă apă plantelor expuse în soare și vânt comparativ cu cele aflate la umbră și adăpostul zidurilor.

Este bine să folosim un sistem de irigare cu picătură. În afara confortului personal, plantele vor beneficia de cantități regulate de apă, solul v-a avea un regim de umiditate relativ constant, iar acest lucru va elimina stresul, ceea ce v-a duce la o mai bună dezvoltare a plantelor.

Mulcirea (cu scoarță sau așchii de lemn, argilă expandată sau alte materiale organice) va contribui deasemenea la menținerea umidității în sol.

Ca idee generală este bine să reținem că există plante cu cerințe mai mari față de apă iar atunci când dorim să realizăm o gradină pentru care nu ne propunem să alocăm suficient timp pentru îngrijire și nici nu dispunem de posibilități pentru realizarea unui sistem de irigații, este bine să evităm acest tip de plante și să ne orientăm către plante cu cerințe reduse.

GARANȚII

 

Plantele sunt ființe vii, iar viața nu poate fi garantată 100%. Scoaterea plantei din mediul ei de creștere, transportul acesteia și plantarea în noul habitat reprezintă elemente de stres care uneori pot crea surprize neplăcute. Riscul ca o plantă să nu se prinda este estimat de regula la 10-15% în cazul plantelor cu rădăcini neprotejate, 8-10% în cazul plantelor la balot și 3-5% în cazul plantelor crescute în ghiveci. Riscurile cresc odată cu vârsta și dimensiunile plantelor. Prin urmare, dacă dumneavoastră achiziționați 100 de tufe de forsythia de 1 an și se usuca 10 dintre ele aceasta pierdere este statistic previzibilă și nu depinde de calitatea plantelor. La fel în cazul în care cumparați 100 de plante de forsythia de 3 ani și constatați că 15 nu se prind. Este esențial să constatați la cumpărare starea plantelor. Acestea trebuie să fie vii, lucru pe care îl puteți stabili verificând starea mugurilor sau zdrelind tulpina cu unghia, să constatați că lemnul este verde sub coajă.

Dacă plantele sunt corespunzătoare din punct de vedere calitativ și se plantează conform instrucțiunilor din prezentul ghid, atunci prinderea ar trebui să fie asigurată în cadrul marjelor de risc prezentate mai sus. Prinderea plantei se declară atunci cand ea a intrat in vegetație, a deschis muguri și a dezvoltat primele frunze și primele creșteri vegetative (primii lăstari).  Evoluția ulterioară depinde esențial de modul de îngrijire – udare, fertilizare, plivire-prășire, tăieri, tratamente împotriva bolilor si dăunătorilor. Prin urmare orice reclamație privind prinderea trebuie făcută în timp util (în general 15 zile după pornirea în vegetație) orice sesizare ulterioară fiind neelocventă.