Publicat pe

Kiwi

Toată lumea îndrăgește fructele de kiwi pe care le găsim în supermarketuri. Aceste fructe sunt produse de planta Actinidia deliciosa – plantă termofilă ce nu poate să crească în zone cu temperaturi mai mici de -12 gr.C. Din fericire există și pentru țările geroase câteva specii și varietăți de kiwi rezistent, dintre acestea cele mai importante fiind Actinidia arguta și Actinidia kolomitka. Sunt vițe foarte viguroase ce pot crește pe suporți până la 5-10 m pe an (în păduri pot să crească și 30m agățându-se de arbori). Fructele sunt mult mai mici decât cele ale arhicunoscutului kiwi din comerț, se mănâncă cu tot cu pieliță așa ca boabele de struguri și se pare că sunt mai dulci și mai aromate decât fructele din țările calde. Nu sunt dificil de crescut, se fac tăieri ca la vița de vie având în vedere că florile se formează pe creșterile din anul curent care pornesc din lăstarii din anul precedent. În timpul verii se lăstăresc pentru a reduce creșterile prea expansive. Sunt plante rezistente la îngheț, la boli și dăunători nefiind necesară prea multă preocupare pentru a ne bucura în Septembrie – Octombrie de dulceața fructelor.

Pentru a putea achizitiona kiwi CLICK AICI

Publicat pe

Schisandra

De regulă vițele sunt mai sensibile la geruri dar această viță venită din nordul Chinei (Manciuria) este deosebit de rezistentă la temperaturile scăzute și poate fi cultivată în toate zonele țării. Este o viță de vigoare medie, cu creșteri anuale de maxim 4 metri, de regulă lăstarii laterali cresc cam 1-2 m de la tulpina principală. Se cultivă pe pergole, poate îmbrăca ziduri sau dacă se dorește a înființa o mică plantație – pe sârme întinse pe șpalieri ca vița de vie. Fructele sunt boabe roșii grupate în ciorchini și se coc la sfârșitul verii. Gustul este extrem de complex, un amestec de amar cu dulce-acrișor și înțepături ușoare de piper – chinezii îi spun fructul cu cinci gusturi. Fructele se pot consuma proaspete sau uscate. Cel mai frecvent sunt utilizate pentru a face ceai sau în tincturi. Consumul de schisandra are multiple beneficii: stimulează memoria, crește vigoarea organelor sexuale, este stimulator digestiv și revigorant al ficatului, atenuează depresia și protejează pielea. Este ușor de cultivat, se curăță în același mod ca și vița de vie și nu este predispusă la îmbolnăviri sau atacuri de dăunători.

Publicat pe

Afinul canadian

I se mai spune pom de stafide sau merișor de miere, recomandat în ultima vreme ca și gard viu comestibil (englezii îl mai numesc și saskatoon) și cuprinde o grupă de specii cu fructe comestibile care se coc la jumătatea verii. Fructele sunt bace negre sau roșii de mărimea fructului de afin american și oarecum asemănătoare ca formă, motiv pentru care una dintre denumirile comerciale s-a admis să fie aceasta (afin canadian) deși în mod evident genul Amelanchier nu este înrudit deloc cu genul Vaccinium. Este foarte ușor de cultivat, nu necesită practic îngrijiri în afara unor minimaliste tăieri de formare și este în general liber de boli și dăunători, deși ca orice rosaceu este expus focului bacterian. Fructul de amelanchier este practic o pilulă zilnică de vitamine complexe (Riboflavină, Calciu, Magneziu, Fier, Vitamina C, Vitamina E și altele) precum și un conținut ridicat de antioxidanți (ca mai toate fructele negre). Reținem pe scurt 3 specii de amelanchier: Amelanchier spicata – tufă  joasă de cca 2m înălțime și diametru, Amelanchier canadensis – tufă înaltă până la 4-6m și 2-3 m în diametru și Amelanchier lamarckii – arbore de talie joasă ce poate ajunge la 10-12 m înălțime.

Pentru achizitionarea de afini canadieni CLICK AICI

Publicat pe

Afinul roșu

Majoritatea dintre noi îl cunoaștem sub denumirea de merișor dar deoarece acest cuvânt este utilizat pentru identificarea prea multor plante fructifere, considerăm că este mai bine să îl evităm. Vorbitorii de engleză preferă să îi spună cranberry și sub acest nume poate fi găsit cel mai frecvent pe piață. Întrucât este înrudit direct cu afinul de cultură (Vaccinium corymbossum) și cu afinul de pădure (Vaccinium myrtillus), considerăm că denumirea de afin roșu i se potrivește perfect. Se cunosc o mulțime de beneficii ale fructelor, combate bacteria Helicobacter pilory care este asociată cu multe boli grave ale stomacului, inclusiv cu cancerul, vindecă diarea, ajută la oprirea sângerărilor gingivale și tratează paradontoza. Trebuie cultivat pe soluri acide și iubește foarte mult nisipul astfel că o combinație de tubă cu nisip ar fi substratul ideal. Se poate cultiva pe straturi înălțate și în vase. Plantațiile profesionale se fac pe locuri joase care se inundă înaintea recoltării iar fructele care au pungi cu aer se ridică la suprafața apei de unde se strâng cu ușurință.

Publicat pe

Afinul american

Se deosebește de afinul pe care îl cunoaștem din pădurile noastre și care este comercializat la marginea drumurilor vara (Vaccinium myrtillus) în primul rând prin faptul că tufa este înaltă până la 1,5 m spre deosebire de afinul de pădure care este o tufă joasă ce formează covoare pe solurile acide montane. Ca și afinul de pădure, afinul de cultură sau afinul american (Vaccinium corymbosum) crește pe soluri acide, cu pH cuprins între 4,8-5,5, fertile, afânate, cu aport consistent de substanță organică, turba de sphagnum fiind un excelent substrat pentru creșterea afinului. Se plantează în plin soare și se asigură umiditatea suficientă în sol, solul trebuie să fie în permanență reavăn. Există numeroase soiuri de afin. În afara mărimii, gustului și aromei fructului, aceste soiuri se diferențiază unele față e altele prin epoca de recoltare. Se deosebesc astfel soiuri timpurii (Duke, Hanah Choice), soiuri de sezon (Bluecrope, Chandler) și soiuri târzii (Nelson).

Pentru acizitionarea de afini CLICK AICI

Publicat pe

Afinul siberian

Deși face parte din familia Caprifoliaceae, fiind direct înrudită cu binecunoscuta Palma Maicii Domnului, în limbajul comun am ales să îi spunem afin siberian datorită câtorva asemănări pe care această plantă le are cu afinul – frunzele sunt mici, alungite, verzi închis și lucioase, tufa rotundă cu ramuri pornind de la nivelul solului și fructele albastre, tomentoase, moi, alungite spre deosebire de cele ale afinului care sunt rotunde dar asemănătoare ca textură, fiind mâncate la fel ca și afinul cu tot cu sâmburi. Afinul siberian este foarte rezistent la ger și spre deosebire de afinul de cultură nu necesită pH acid al solului. Crește în orice sol de grădină dar pentru a avea creșteri viguroase și fructificație bogată solul trebuie să fie bogat în substanțe organice, afânat și suficient de umed. Dacă nu locuim într-o zonă premontană cu ploi abundente este bine să ne gândim a monta un sistem de irigație cu picătura atunci când înființăm plantația. Soiurile Karina, Atut și Duet sunt soiuri relativ comune și larg răspândite printre cultivatorii casnici întrucât nu au sensibilități majore față de boli și dăunători și nu necesită un nivel avansat de cunoștințe pentru o bună întreținere.

Pentru achizitionarea unui afin siberian CLICK AICI

Publicat pe

Ulmul siberian auriu

Ulmul siberian este un arbore de mărimea a III-a ce poate ajunge până la 15 m înălțime cu coroana bogată și des ramificată ce umbrește bine solul. Scoarța este adânc brăzdată de crăpături. Are o mare plasticitate ecologică fiind absolut nepretențios față de sol (crește chiar și pe soluri cu exces de carbonat de calciu) și este foarte rezistent la secetă. Varietatea Aurea se remarcă prin coloritul galben auriu al frunzișului, culoare ce se manifestă încă de la dezmugurire până toamna. Se pretează bine la tuns și poate fi menținut la dimensiuni adecvate tipului de grădină în care este încadrat. Se pot realiza coroane palmate care să funcționeze ca ecrane de protecție la limite de proprietate. Tăierile efectuate la jumătatea verii, după ce coloritul frunzișului pălește, determină reîmprospătarea coronamentului și păstrarea o perioadă mai îndelungată a aspectului proaspăt. Nu se fac astfel de tăieri toamna pentru că astfel lujerii nou crescuți nu au timp să se lemnifice.

Publicat pe

Ulmul pletos

Această varietate a fost selectată în cadrul speciei Ulmus glabra – ulmi cu scoarța netedă (de aici vine și denumirea de glabra), cu frunze mari, adeseori cu 3 vârfuri acuminate, aspre, asimetrice la bază. Varietatea Camperdownii nu se înmulțește din semințe, arborii se altoiesc la diverse înălțimi pe o tulpină de ulm obișnuit, de la punctul de altoire ramurile se arcuiesc larg și cresc în jos. Trebuie făcute mai multe tăieri în primii ani după altoire pentru a obține o coroană deasă. Umbrela de crengi formată astfel este deasă, frunzele mari realizând un clopot impenetrabil. Arată foarte bine și iarna după căderea frunzelor, mai ales când ramurile se încarcă de promoroacă. Ulmul cu frunza mare este în general iubitor de soluri fertile iar în cazul înghețurilor târzii poate suferi de gelivuri la nivelul scoarței. Denumirea acestei varietăți vine de la numele casei Camperdown din Scoția unde copacul a fost descoperit în jurul anului 1850.  Se pretează foarte multor stiluri de grădini, ca element izolat.

Publicat pe

Teii

Teii sunt arbori apreciați în primul rând pentru minunatul parfum al florilor din lunile iunie-iulie. Sunt arbori de talie mare, cu înălțimi în jur de 20 m și diametre ale coroanei de peste 10m, cu tulpini drepte, cu scoarță cenușie și coroane oval-conice, lujeri roșcați și muguri alterni rotunzi. Teii sunt rezistenți la ger dar sensibili la secetă și preferă solurile fertile, suficient de umede dar bine drenate. În practica peisageră se întâlnesc mai des 3 specii de tei și mai multe varietăți.

Teiul cu frunza mică (Tilia cordata) este cea mai frecvent întâlnită specie, având și florile foarte parfumate este preferat de culegători, ușor de recunoscut după frunzele mici și cordate la bază.

Teiul cu frunza mare (Tilia platyphylos) are lujerii mai lungi, ușor pubescenți, mai roșcați și frunzele mult mai mari. Scoarța teiului cu frunza mare este mai netedă iar înrădăcinarea mai puternică și mai ramificată. Teii sunt în general arbori care ridică probleme în ceea ce privește pavimentele.

Teiul argintiu (Tilia tomentosa) are frunzele pubescent albicioase pe verso motiv pentru care vara în bătaia vântului are de la distanță o strălucire argintie. Lujerii sunt verzui iar scoarța este neted cenușie până la vârste înaintate.

Totul despre tei în Dendrologia Clinovschi

Pentru achizitionarea de tei CLICK AICI

Publicat pe

Păduchii țestoși

Răѕрândіt în tоаtе țărіlе bătrânuluі соntіnеnt european, precum și în America dе Nоrd, рăduсhеlе țеѕtоѕ  еѕtе frесvеnt întâlnіt în mаjоrіtаtеа regiunilor țărіі nоаѕtrе, în special acolo undе există lіvеzі de рrunі, рrоvосând probabil сеlе mаі mаrі pagube proprietarilor acestora. Există mai multe specii de păduchi țestoși, sub această denumire fiind cuprinse acele specii de păduchi care au o carapace sub formă de țeastă.

Dеѕсrіеrе

În tіmр ce fеmеlа аrе un соrр dе 4-6 mm lungіmе șі 2-4 mm lățіmе, în fоrmа ovală și bоmbаt dоrѕаl, de сulоаrе mаrо-rоșсаt рrеvăzută сu dungі mai închise lа сulоаrе; mаѕсulul аrе un соrр mаі mіс, аlungіt, dе 1,5-2 mm lungime, tot dе сulоаrе mаrо-rоșсаt, înzеѕtrаt сu аrірі trаnѕраrеntе. Lа o dezvoltare соmрlеtă, larva еѕtе ѕіmіlаră cu іnѕесtа adultă, аvând un соrр рlаt ѕаu оvаl-аlungіt dе 2,5-3 mm lungіmе, de aceeași culoare. Cоrрul femelelor еѕtе асореrіt сu o carapace ѕubțіrе de ceară саrе lе арără dе intemperii.

Ciclu dе vіаță

În condițiile сlіmеі dіn țаrа nоаѕtră, рăduсhеlе țеѕtоѕ nu аrе decât o singură gеnеrаțіе ре an și iernează de obicei în crăpăturile ѕсоаrțеі pomului, ale ramurilor, la baza mugurіlоr și chiar ре frunzele сăzutе pe sol. Larvele mіgrеаză primăvara dеvrеmе, atunci сând tеmреrаturа aerului depășește 7°C. Fіесаrе fеmеlă dерunе арrоxіmаtіv 2500 dе оuă între sfârșitul lunii aprilie șі înсерutul lunii mаі. Ouălе ѕunt depuse ѕub соrрul femelei,  loc се trерtаt ѕе сhіtіnіzеаzа șі ѕе trаnѕfоrmă într-un fel de ѕсut protector, și ѕub саrе are lос іnсubаțіа. Aceasta durеаză între 20 șі 30 dе zile, іаr lаrvеlе apar înсерând dіn a dоuа decadă a lunii iunie, рărăѕіnd ѕсutul рrоtесtоr al femelei șі migrând pe partea dorsală a frunzеlоr, undе ѕе fixează de-a lungul nеrvurіlоr. Larvele sе hrănеѕс cu ѕеvа plantei respective рână în lunа ѕерtеmbrіе. Toamna târziu, odată cu căderea frunzelor, lаrvеlе migrează ре rаmurі, undе ѕе trаnѕfоrmă în lаrvе de vârѕtа a II-a (ѕtаdіu în саrе роt іеrnа până anul viitor). Temperaturile ѕсăzutе ѕаu рlоіlе abundente роt dіѕtrugе un numаr соnѕіdеrаbіl de lаrvе ale păduchilor țestoși, dar niciodată ре toate.

Plаntеlе рrеdіѕрuѕе аtасuluі

Dăunătоr роlіfаg, păduchele țestos аtасă реѕtе 80 de specii dе plante, în ѕресіаl pomi, аrbuștі fructiferi și рlаntе іеrbоаѕе. Este unul dіn рrіnсіраlіі dăunători ai livezilor dе рrunі, dаr роаtе fі întâlnіt șі la alte sâmburoase precum ріеrѕіс, cais, corcoduș, dar și la vița dе vie, ѕаlсâm, ѕtеjаr, ulm, plante іеrbоаѕе ornamentale, еtс. Atât larvele, сât și femelele, colonizează ѕсоаrțа și сrеngіlе роmіlоr, producând prin înțepare nесrоzаrеа țesuturilor acestora. În urma аtасuluі, frunzеlе ѕе оfіlеѕс parțial sau total șі cad în mаѕă, recolta se dіmіnuеаză iar роmul ѕе uѕuсă. Părțile atacate dе păduchele țеѕtоѕ sunt асореrіtе dе dejecțiile ѕаlе, fарt се îmріеdісă рrосеѕеlе fіzіоlоgісе nоrmаlе аlе plantei șі duc lа dеbіlіtаrеа асеѕtеіа. Pomii аtасаțі аu frunzele, lăѕtаrіі și rаmurіlе dе culoare nеgrісіоаѕă.

Cоmbаtеrе

În реrіоаdа dе repaus vegetativ (în mоd ѕресіаl іаrnа, сând apar асеlе puține zіlе înѕоrіtе сu tеmреrаturі роzіtіvе), se rесоmаndă efectuarea tratamentelor de îmbăіеrе (ѕtrоріrе accentuată) cu Cоnfіdоr Oіl. În реrіоаdа de vegetație, сhіаr dе lа араrіțіа lаrvеlоr, ѕе va еfесtuа un аl dоіlеа tratament chimic cu unа dіn numеrоаѕеlе ѕubѕtаnțе сhіmісе ре care lе puteți găsi în mаgаzіnеlе de рrоfіl, ѕресіаl соnсерutе реntru соmbаtеrеа acestui dăunător еxtrеm de реrісulоѕ.