Vă plac fructele de kiwi? V-a trecut măcar o dată prin cap (fie și la modul de hobby) să încercați să le cultivați în grădina dumneavoastră, și să puneți în practică aceste gânduri, chiar în climatul țării noastre? Dar vă temeți să o faceți din motiv că ar putea degera iarna, așa că ați preferat să nu riscați și să mergeți pe varianta achiziționării acestor fructe din magazine? Eh bine, aflați că totul este posibil și DA, aceste fructe delicioase pot crește chiar și în grădinile noastre din România! Cu puțină atenție și dedicare, vă veți putea bucura de gustul deosebit al fructelor, culese chiar din grădina dumneavoastră.
În articolul de față o să explic cum putem face asta, dacă ne dorim cu adevărat. Pentru început, cum este și firesc voi face un scurt și captivant istoric în legătură cu originea și apariția plantelor de kiwi în lume, diversitatea lor, apoi câteva sfaturi legate de factorii de mediu, climă, sol, boli și dăunători, rezistența la ger și nu în ultimul rând, în încheierea articolului, mi-am propus să abordez aparte capitolul referitor la cultivarea kiwi în România.
Așadar, fructul de kiwi este savurat de oamenii din întreaga lume de peste 700 de ani. Istoria acestui fruct începe inițial în zonele tropicale și subtropicale din Asia de Sud-Est (China și Taiwan) unde, spre exemplu în Sud-Estul Chinei pe Valea râului Yangtze, plantele de kiwi creșteau și mai cresc și astăzi în stare sălbatică prin pădurile din zonă. În dialectele locale, erau numite „Yang Toa” care în traducere ar însemna „strugurele gâștei” în unele accepțiuni, iar în altele „piersică luminoasă”. În China acelor vremuri, fructele erau mult apreciate de marii conducători ai dinastiei Kahn datorită culorii verzi frumoase și aromei delicioase. În Europa, perioada de apariție a fructului poate fi considerată anul 1847, când un membru al Societății Regale de Horticultură a Marii Britanii aflat în China a trimis primele semințe către Marea Britanie, țara sa de origine.
Planta va ajunge și în Noua Zeelandă în anul 1906 însă, primele roade aveau să apară abia în anul 1910. Aici a primit numele consacrat și astăzi anume de kiwi, datorită asemănării oarecum ca formă și culoare cu pasărea kiwi, o pasăre interesantă autohtonă care nu zboară de culoare maro, considerată drept pasărea națională a Noii Zeelande, nume sub care se identifică această specie până în zilele noastre. Mai înainte de a i se da această denumire de kiwi, planta era cunoscută sub denumirea de „agrișe chinezești” în Marea Britanie. În jurul anilor 1960, apare și pe continentul Nord American, sub noua denumire de kiwi care devenise între timp consacrată. Astăzi, kiwi se cultivă intensiv cu precădere în sudul Europei în țări precum: Franța, Italia, Grecia, Spania-Andaluzia (dar mai cu seamă Galicia, care deține aproape jumătate din producția spaniolă de kiwi), dar și în țări precum: SUA (California), Australia, China, Anglia, Chile Egipt și așa mai departe. De asemeni, chiar și în Rusia sunt cultivate acolo unde clima permite acest lucru pe suprafețe mai restrânse (cu precădere zona Caucazului) o serie de varietăți de kiwi ceva mai rezistente la ger, în special din speciile A. arguta și A. kolomikta.
Cu privire la încadrarea plantei trebuie să menționăm că există mai mult de 50 de specii în cadrul genului Actinidia, căruia îi aparține kiwi. Toate acestea se prezintă sub formă de vițe lungi și târâtoare, asemănătoare cu vița de vie; perene și ușor diferite de la varietate la varietate, și de la o specie la alta.
Fidele naturii lor semi-tropicale, kiwi-urile preferă temperaturile moderate, deși au nevoie și de o perioadă rece (în jur de 7,2 grade Celsius timp de cel puțin o lună) pentru a da fructe. În plus, vița de kiwi poate tolera temperaturile fierbinți de vară de până la 45,5 grade Celsius, deși vor avea nevoie de apă suplimentară pentru a compensa.
În locul de origine, ele sunt descrise drept liane viguroase ce cresc prin tufișuri sau copacii ce alcătuiesc vegetația locului, și a căror înălțime poate să ajungă chiar și la 8 metri. Tulpinile de kiwi sunt lemnoase în partea de jos, de culoare brun-maronie însă, pe măsură ce înaintăm pe plantă spre vârfuri, acestea sunt roșii-gălbui sau chiar roșii (chiar spre vârf) în stadiul tânăr, prezentând perișori roșii deosebit de decorativi (ca în cazul Actinidia deliciosa și Actinidia kinensis); apoi, pe măsură ce se maturează vița acestea devin verzi apoi, spre maturitate deplină devin maro-brune. În cazul Actinidia arguta și Actinidia kolomikta, vițele sunt de un verde intens în stadiul tânăr, nu atât de viguroase ca în cazul celorlalte două specii, iar pe măsură ce plantele lemnifică capătă o culoare gri-maronie. Vițele în stadiul tânăr nu prezintă perișori ca în cazul celorlalte două varietăți, A. deliciosa și A. chinensis.
Indiferent de varietate și specie, toate au nevoie de un suport de susținere pe care să se cațăre, fiind practic niște vițe, ca și în cazul viței de vie spre exemplu. Frunzele sunt ovale și alterne, lungi pețiolate. La speciile A. deliciosa și A. chinensis, prezintă perișori fini pe dosul lor, iar în stadiul mai tânăr sunt de un roșu aprins. Majoritatea speciilor și varietăților de kiwi sunt dioice (cu excepția câtorva soiuri cum ar fi Jenny, Zakarpacie și Oriental Delight din varietatea A. deliciosa, precum și a câtorva soiuri din Actinidia arguta precum Issai, sau vitikiwi, care sunt auto fertile și pentru care nu veți avea nevoie de minimum două plante diferite pentru a produce fruct) ce prezintă flori de ambele sexe pe același exemplar. Însă la majoritatea soiurilor, florile masculine și feminine se găsesc pe exemplare diferite, fiind androsterile. Astfel, veți avea nevoie de o plantă care să aibă flori mascule, și o alta care să aibă flori femele pentru a se produce polenizarea și a avea fructe. Polenizarea este făcută de regulă în natură cu ajutorul albinelor sau a vântului, și nu va fi neapărat nevoie de efort din partea dumneavoastră pentru a poleniza manual florile. O singură plantă mascul este necesară pentru a poleniza șase până la opt plante femele. Plantele masculi nu produc fructe, doar flori ce le vor poleniza pe cele ale plantelor femele.
Fructele variază ca mărime, formă, aspect și culoare: de la rotundă la alungită, cu aspect pufos sau netede la coajă și lipsite de pubescență, funcție de specie și varietate. Culoarea miezului fructelor diferă de asemeni, putând fi verde, roșie sau galbenă, funcție de varietate și specie. Pentru o creștere sănătoasă, plantele au nevoie de sol de grădină adânc, fertil, umed, bine drenat și aerat. Necesită expoziție însorită, ferite de vânturile puternice, și sisteme de cățărare. Cu privire la dăunători și boli, în condițiile unei îngrijiri corespunzătoare kiwi nu prezintă probleme deosebite din acest punct de vedere. În schimb, dacă nu i se asigură condițiile optime de îngrijire, ea poate „împrumuta” o serie de boli și dăunători de la plantele din flora specifică acelui loc cu care coabitează cum ar fi:
- Nematozii rădăcinilor. Sunt viermi rotunzi incolori. Acești paraziți, atacă rădăcinile plantelor, provocând formarea de „noduri” pe rădăcini.
- Omida de fructe și frunze (cel mai comun dintre dăunători) va mânca din fruct sub formă de șănțulețe, provocând cicatrici, mai ales acolo unde două sau trei fructe se ating. Atacă atât fructele, cât și frunzele plantei. Frunzele atacate de acest dăunător, prezintă găurele ca și cum ar fi fost ciuruite și pete maro pe mare parte din suprafață.
- Vara sau toamna devreme, tripșii pot provoca rumenirea frunzelor. Aceste insecte lacome infestează frunzele, scoarța și fructele, ucigând vârfurile noi de creștere.
- Gândacul boxelder tinde să se hrănească cu muguri și fructe, provocând deformări și cădere de fructe.
- Fierea coroanei este o boală provocată de niște bacterii (Agrobacterium tumefaciens) ce afectează vița de kiwi și se prezintă sub formă de excrescențe neregulate, asemănătoare unor tumori.
- Rădăcinile pot fi atacate și de o serie de putregaiuri cauzate de fungi precum: phytophthora cactorum (ciupercă ce atacă rădăcinile unor plante decorative precum rododendron, dar și pe cele ale căpșunului) și cinnamomi, (este un mucegai de apă, cauzat de exces de umiditate, care poate afecta culturi exotice precum: avocado și ananas, sau plante decorative precum azaleele și cameliile, dar care, poate afecta și kiwi, mai ales dacă aceste plante exotice sunt aduse prin preajmă). De asemeni, și ciuperca de rădăcină a stejarului, poate prezenta risc de infectare în cazul kiwi ce provoacă putrezirea rădăcinilor, ucigând întreaga plantă, în caz ca planta ar crește prin apropierea unor stejari.
- Botrytis cinerea Poate afecta atât florile, cât mai ales fructele și a fost găsit în majoritatea zonelor de creștere. Reprezintă o mare amenințare pentru kiwi acest tip de putregai, care mai este denumit popular și putregaiul fructelor, care este un mucegai cenușiu, provocat de sporii unei ciuperci (Botrytis cinerea), care se manifestă după recoltare, prin pătrunderea sporilor în fruct prin fisuri mici ivite în fruct, iar atunci când fructul este depozitat la umiditate ridicată, el întâlnește condiții favorabile de înmulțire.
- Boala viței de kiwi (mai frecventă în Europa decât în alte zone ale lumii) este un cancer bacterian care provoacă pete în formă de halou pe frunze, decolorarea maro a mugurilor și eliberarea unei gume de culoare roșie pe plantă. Boala se răspândește prin polenul transmis prin vânt, ploi abundente, oameni și animale și este cel mai evidentă în timpul temperaturilor mai reci și umidității ridicate.
În cele ce urmează, voi face o trecere în revistă a principalelor specii și varietăți de kiwi, care prezintă importanță alimentară pentru cultivare.
Principalele soiuri de kiwi, provin din cele trei specii primitive și anume: Actinidia delicioasa și Actinidia chinensis cultivate din cele mai vechi timpuri în pădurile umede tropicale și subtropicale din China, și una mai rar întâlnită numită Actinidia setosa, ce provine din Taiwan. Acestea însă sunt specii ce au soiuri a căror fructe prezintă puf pe exterior însă, trebuie să menționăm și alte două specii foarte îndrăgite, a căror fructe nu prezintă puf și anume: Actinidia arguta și Actinidia kolomikta, ce provin din zonele mai temperate ale Japoniei, Nordului Chinei și chiar Sudul Siberiei.
- Actinidia deliciosa
Este tipul clasic de kiwi arhicunoscut de toată lumea, și pe care îl regăsim cel mai des în magazine. Această varietate, mai este cunoscută și drept kiwi verde cu puf. Actinidia deliciosa este o plantă destul de rezistentă la ger, tolerând temperaturi de până la aproximativ -20°C în timpul iernii când este complet latentă, deși creșterea lăstarilor tineri primăvara este foarte supusă daunelor provocate de înghețurile târzii care pot surveni primăvara, când planta pornește din nou în vegetație, aceștia putând fi uciși chiar și la numai -2°C. Plantele necesită un sezon de creștere fără îngheț de cca 6-8 luni. De asemenea, această specie, are nevoie de o perioadă mai rece în timpul iernii (cuprinsă între 600 – 1.100 de ore), cu temperaturi sub 7°C și de o vară lungă și caldă pentru a coace fructele. Dintre toate speciile de kiwi, această (Actinidia deliciosa) este cea mai sensibilă la ger. Preferă un sol argilos și acid, nu-i plac solurile alcaline; planta devine clorotică, caz în care i se vor albi frunzele și va muri între timp dacă nu se întreprind măsuri urgente în sensul de diminuare a cantității de clor din sol, ori din apa cu care planta este udată. Tolerează un pH cuprins între 5,5 și 7,3. Reușește să vegeteze frumos și chiar să și fructifice și la semi-umbră, dar în plin soare se va simți cel mai bine și va avea o producție de fructe ridicată. Preferă o locație protejată de vânturile puternice și reci. Fiind o liană cățărătoare (aspect de viță), va avea nevoie de suport de sprijin pentru cățărarea vițelor, pe spaliere, pe un zid etc. asemeni viței de vie. Florile sunt dulci parfumate, cu petale rotunjite mari și albe, foarte ornamentale. Este cultivat pe scară largă în zonele, tropicale și subtropicale din întreaga lume, precum și în cele temperate calde pentru fructele sale comestibile. Există mai multe soiuri de kiwi din această categorie. Soiul cel mai des întâlnit de la care s-a pornit este Haiward, și pe care îl regăsim adesea și în magazine. Fructul se poate păstra până la 9 luni la temperatura aproximativă de 0°C, cu o umiditate relativă de 90%, dar în condiții casnice 4 – 6 săptămâni este durata optimă de păstrare. Din această categorie de kiwi, menționăm doar câteva cele mai cunoscute cum ar fi: Hayward, Jenny, Oriental Delight, Solo, Zacarpacie etc.
- Actinidia chinensis
Aceasta este o varietate de kiwi foarte asemănătoare cu cea clasică cu fruct verde, ce prezintă puf pe exterior doar că, la interior are miezul galben și coaja este ușor mai gălbuie; având semințele roșii, iar acea pubescență de pe coajă este mai rară spre deosebire de varietatea clasică. Mai este cunoscută ca fiind drept varietatea de kiwi galben cu puf. Cam atât notabil în legătură cu această specie de kiwi că în rest aspectul exterior al plantei, precum și condițiile de mediu, climă, creștere și fructificare sunt identice cu cele ale speciei A deliciosa, descrise anterior. Dintre soiurile din această categorie, merită să amintim: Exotic Sun, ‘Hort16A’, ‘Zesy002’, Zespri Gold etc.
- Actinidia arguta
Această specie de kiwi provine din regiuni mai reci, și este recunoscută pentru rezistența ei mare la ger (până aproape de -30 grade C) iarna în stare de repaus vegetativ profund. Soiurile din cadrul acestei specii sunt de asemeni cățărătoare perene, cu frunze căzătoare. Vițele nu sunt atât de viguroase ca a celorlalte două specii; de culoare verde strălucitoare, cu frunze ceva mai micuțe de un verde închis, prezentând mici perișori albi vizibili la o privire mai atentă. Înflorirea are loc de regulă după data de 15 mai, iar culoarea florilor este alb-crem. Majoritatea soiurilor acestei specii sunt dioice: aveți nevoie de minimum două exemplare diferite, (mascul și femel) pentru a produce fruct cu excepția câtorva soiuri cum ar fi Issai sau vitikiwi etc care sunt auto fertile după cum am mai menționat. Fructele se formează pe vițele de doi ani, sunt lipsite de acea pubescență, și au dimensiunea mai mică decât a celorlalte soiuri din cadrul speciilor A. deliciosa și A. chinensis. (ceva mai mărișoare decât boabele de struguri de masă). Se coc în intervalul iulie-august, și pot avea culoarea verde, roșie sau galbenă la coacere deplină. Lumina și temperatura joacă un rol cheie și în cadrul acestei specii de kiwi, ca de altfel la toate. Temperatura optimă la această specie se încadrează între 15-25 grade C, dar suportă foarte bine în perioada de vegetație chiar și 5 grade C. Preferă o umiditate atmosferică ridicată și, necesită udări regulate vara pe perioade de arșiță prelungită, dacă temperaturile din mediul ambiant trec de 32 grade C. Dintre soiurile acestei specii, demne de menționat sunt: Mini Kiwi Issai (auto fertil cu fruct verde), Mini Kiwi Ken’s Red (fruct roșu, androsteril); Mini Kiwi Purpurea Sadova (fruct roșu androsteril), Mini Kiwi Geneva, Mini Kiwi Lucy, Jumbo (fruct verde androsteril); Fresh Jumbo (fruct verde, soi androsteril); Best Weiki (fruct roșu androsteril); etc. Soiurile din această categorie de kiwi necesită suport de sprijin, fiind asemănătoare cu vița de vie. Găsiți aceste varietăți pe website-ul Pepiniera Gradina Verde.
- Actinidia Kolomikta
Soiurile din cadrul acestei specii de kiwi sunt cele mai rezistente dintre toate. Pot supraviețui pe timp de iarnă chiar și la -40 grade C sau chiar și mai puțin, dacă gerul survine în faza de repaos vegetativ profund al plantelor, fiind adesea denumit și kiwi arctic. Soiurile Actinidia kolomikta dă fructele cele mai mici dintre toate speciile: mai mici decât A. arguta, și cu mult mai mici ca în cazul speciilor A. deliciosa sau A. chinensis. Ele cresc grupate în ciorchini, asemeni bobițelor de struguri. Fructele sunt foarte dulci și au o aromă deosebită. De asemenea, sunt foarte bogate în vitamina C și este o adevărată plăcere să le consumați chiar și în stare crudă, sau se pretează la dulcețuri, compoturi și siropuri etc Vița de kiwi la această specie este cea mai puțin viguroasă dintre toate cele trei actinidii discutate aici. Este în general cunoscută ca o plantă de peisaj pentru frunzele sale pestrițe roz și albe, care sunt deosebit de decorative. Exemplarele din această categorie de kiwi sunt dioice, aveți nevoie de cel puțin două exemplare (mascul și femel) pentru a se produce fructele. Polenizarea se face cu ajutorul insectelor, precum și a vântului în natură. Florile sunt micuțe și albe, cu staminele negre, cu miros diafan, plăcut. Frunzele sunt de un verde închis și lucios, cu nervurile bine conturate. Adoră locurile însorite dar, se descurcă la fel de bine și în cele parțial umbrite, iar umiditatea atmosferică și solul fertil și bine drenat joacă un rol esențial în cadrul acestui tip de kiwi. Dintre varietățile de kiwi mai importante din cadrul acestei specii amintim: Dr. Szymanowsky (androsteril, fruct verde); Sentyabrascaya (fruct verde androsteril) etc. Ca toate celelalte varietăți, și soiurile acesteia necesită suport de sprijin respectiv cățărare și un perete este foarte potrivit pentru acest lucru.
În încheierea acestui articol, aș dori să fac o mică referire la particularitatea culturii de kiwi în România.
La noi în țară, preocupări în acest sens, au existat constant încă de prin anii 1980 în zona județului Mehedinți, grație meritelor stațiunii pomicole de cercetare din zonă. De asemeni, în localitatea Ostrov din județul Constanța, în perimetrul unui fost IAS din zonă, o echipă de profesori din cadrul Facultății de Horticultură a Universității de Științe Agronomice din București, în frunte cu domnul profesor Florin Stănică, au încercat să aclimatizeze într-un câmp experimental mai multe soiuri din toate cele patru specii de kiwi principale. Rezultatul cercetărilor a fost unul favorabil și culturile de kiwi s-au adaptat foarte bine la specificul climei de acolo și s-a ajuns atunci la concluzia că am putea avea producții comparabile cu țările mari producătoare de zeci de tone la hectar, dacă plantele sunt îngrijite corespunzător. În ultima vreme, grație schimbărilor climatice care au avut loc, aceste fructe delicioase pe care până nu demult le priveam doar prin atlasele de specialitate ori pe la tv la început, apoi cu greu ne permiteam luxul de a le avea din magazine, astăzi au căpătat un avânt considerabil; tot mai mulți oameni simpli vrăjiți de gustul fructelor și frumusețea decorativă a plantelor, și le doresc în grădinile lor.
Cele mai populare soiuri de kiwi întâlnite în grădinile de la noi, sunt de regulă cele din speciile rezistente la ger, Actinidia arguta și Actinidia kolomikta. La noi în țară, zonele favorabile culturilor de kiwi sunt diferite; factorul climatic în acest sens are un rol limitativ. Astfel, pentru soiurile din speciile Actinidia arguta și Actinidia kolomikta, se consideră favorabile pentru cultură toate zonele în care cireșul și prunul prosperă (cam pe întreg teritoriul țării, cu excepția zonelor de munte înalte). În timp ce, soiurile din speciile Actinidia deliciosa și Actinidia Kinensis au un areal mai restrâns și sunt mai favorabile toate acele zone în care piersicul și caisul prosperă și riscul de îngheț este mai scăzut adică, toată partea de sud a țării, inclusiv Dobrogea, zona Banatului de câmpie, dar și partea de vest și orice micro zonă din țară unde temperaturile nu scad mai mult de -15 grade C în timpul iernii.
de Ionuț Cenac
Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.
De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.
