Publicat pe

Cum îngrijim plantele pe timp de vară

Vara a acaparat supremația în această perioadă a anului la noi, și tocmai de aceea am considerat util ca în acest articol să vorbim despre cum putem avea grijă de plantele noastre dragi pe parcursul zilelor toride. Știm cu toții că, vara este anotimpul în care natura vibrează la maxim de viață, oferind încântare privirii și bucurându-ne sufletele la tot pasul. Cu toții avem în grădinile noastre plante, fie ca sunt ele cu scop de a produce fructe, ori pur și simplu cu rol decorativ, dar care în această perioadă a anului vor necesita puțină atenție din partea noastră, pentru a se menține sănătoase și frumoase, și pentru a ne bucura prin prezența lor pe mai departe.

Majoritatea speciilor sunt bine adaptate acestor condiții de vară cu zile caniculare și vor avea mai puțină nevoie de îngrijire (cum ar fi speciile exotice, atât fructifere cât și decorative) rezistente la îngheț, sau pur și simplu ce sunt plantate în ghivece și care se află amplasate afară. Această categorie de plante nu vor resimți foarte acut stresul termic și lipsa apei. În schimb, pentru altele mai iubitoare de umiditate și umbră, trebuie să fim mai atenți în a le asigura condițiile minime pentru a putea supraviețui în bună regulă.

 

Sfaturi pentru îngrijirea noilor plantații pe timp de vară

  • Pentru plantele noi din curtea ta, udarea frecventă este o necesitate, chiar și pentru plantele veșnic verzi (xerice). Plantele au nevoie de cel puțin un sezon de creștere complet pentru a-și extinde rădăcinile în solul din jur unde pot fi susținute de umiditatea suplimentară a solului. În prima lor vară, udă plantațiile recente  la fiecare 1 până la 3 zile. Dacă încep să pară galbene sau par să se ofilească permanent, ăsta poate fi indiciul că udați prea mult. Dacă veți continua, riscați ca rădăcinile respectivelor plante să putrezească, sau să capete diferite infecții fungice.
  • Pentru a proceda corect cu udatul în sezonul de vară, udați de două ori pe zi. Dacă udați manual, înmuiați planta de două ori (la distanță de aproximativ 5 până la 10 minute) pentru a vă asigura că solul este complet saturat. Dacă utilizați un sistem de picurare, programați-l să pornească de două ori, la douăzeci de minute. Solul uscat va arunca adesea apă prima dată, lăsând perimetrele din jurul rădăcinilor plantelor uscate, acest lucru poate ucide rădăcinile tinere, lucru ce poate fi adesea fatal dacă vorbim de o plantă proaspăt plantată și nu atât de viguroasă, și care are nevoie de cât mai multe rădăcini sănătoase pentru a se prinde.
  • Mulciți de jur-împrejurul plantelor proaspăt plantate, pentru a economisi apa. Compostul adăugat sub formă de mulci ajută foarte mult în zilele caniculare de vară prin aceea că, menține o umiditate relativă a solului, pe o perioadă mai lungă de timp. Faceți ca o farfurie puțin adâncă de pământ în jurul bazei plantei și umpleți-o cu cel puțin un centimetru de mulci de bună calitate, cu textura grosieră (din materie organică moartă gen frunze, sau chiar rumeguș). Aceasta este o tehnică foarte importantă pentru a asigura supraviețuirea plantelor tinere. Mulcirea va reduce foarte mult căldura solului, va preveni evaporarea, va asigura umiditatea din sol și va reduce nevoia de irigare sporită.

 

Sugestii pentru îngrijirea plantelor mai demult plantate pe vreme caldă

  • Cheia succesului când vine vorba de irigarea plantelor în sezonul cald este: nu udați mai des, udați mai adânc. Dacă folosiți irigarea în grădină, nu creșteți frecvența udărilor; măriți durata ciclului de udare. Trebuie să vă asigurați că apa coboară cel puțin 25 până la 30 cm în sol. De ce? Deoarece, apa care rămâne doar în partea superioară a solului, se va evapora rapid din cauza efectului de uscare al soarelui prin intermediul vântului. După cum am menționat mai sus, pentru a uda bine, udați de două ori pe zi, conform procedeului descris la a doua liniuță, și care este perfect valabil și în cazul plantelor mai demult plantate. Trebuie însă menționat că, față de plantele proaspăt plantate, acestea mai demult plantate sunt ceva mai rezistente și mai adaptate la condiții, dar asta nu înseamnă că le putem priva de apă pe acestea din urmă.
  • După cum am precizat și mai sus la prima categorie de plante, și aici aplicarea de mulci este binevenită, din aceleași motive menționate mai sus.
  • Ajustați-vă așteptările. Când este excepțional de cald și uscat, nu este rezonabil să ne așteptăm ca plantele noastre să arate cel mai bine. Dar nu intrați în panică dacă plantele au aspect puțin ofilit în timpul căldurii de peste zi. Plantele vor să economisească apa. Dar dacă nu „vor învia” noaptea și ofilirea persistă, devenind permanentă, acesta este un semn că au nevoie de apă din abundență, atât la nivelul rădăcinilor, cât și pulverizare la nivel foliar. Este recomandat ca udările să se facă după ce căldurile de peste zi au trecut, și de preferință cu apă cât mai apropiată de temperatura mediului ambiant în care planta se află. Evitați udările cu apă rece vara pe căldură, este nerecomandat, și planta poate avea de suferit. Dacă ofilirea persistă câteva zile, este posibil ca planta să fi fost afectată.
  • Trebuie să luați în considerare faptul că unele plante par inactive vara, aceasta fiind o strategie de adaptare a plantelor la condițiile de mediu. Majoritatea bulbilor înfloriți de primăvară și unele plante perene pot părea că sunt moarte vara, dar așteptați înainte de a replanta locul. Pot foarte bine să reapară mai târziu în vara/începutul toamnei, când temperaturile scad și începe să plouă din nou. Macii orientali, Astragalus și multe plante erbacee sunt exemple ale acestui răspuns la vremea caldă și uscată prelungită.

 

  • Hrăniți-vă (fertilizați) solul organic toamna. Îmbrăcați-vă plantele cu un compost organic, melasă granulară și oferiți-le îngrășăminte organice după primele înghețuri care apar la sfârșitul toamnei. După o vară lungă și fierbinte, microorganismele din sol au nevoie de un impuls. Solurile vii sănătoase au o capacitate mult mai mare de reținere a apei, plus o mai bună percolare a apei, în comparație cu solurile compactate și cele care au fost deteriorate de utilizarea prelungită a îngrășămintelor chimice. Desigur, aceasta este o abordare pe termen mai lung, dar cu cât faci asta în fiecare an, cu atât vei avea nevoie de mai puține irigații în timpul căldurii verii și cu atât plantele tale vor fi mai rezistente!
  • În climatele calde și umede, evitați să plantați plante cu frunze neclare. Plantele perene precum urechea de miel (Stachys) și pene de potârniche (Tanacetum) vor putrezi deasupra solului când puful lor foliar este umed și fierbinte.
  • Plantați plante perene cu înflorire la sfârșitul verii și toamna. Acestea vor aduce culoarea înapoi în curte și vor hrăni polenizatorii înfometați după ce a trecut cea mai urâtă căldură a verii. Nu există niciun motiv pentru care peisajul tău de după vară să fie fără culoare și polenizatori!

 

Plante Xerice iubitoare de căldură

Studiile climatice au arătat faptul că, în timp verile vor continua să devină tot mai calde, iar precipitațiile vor deveni tot mai neregulate. Observați-vă plantele din grădină și cele de peisaj și performanța lor în timpul verii. Pentru cele mai bune rezultate pe termen lung, înlocuiți speciile de plante mari iubitoare de apă, cu plante mai tolerante la căldură, la apă, care vor prospera în condiții de creștere mai calde și mai uscate. Căldura poate lua aceste decizii pentru tine, ucigând speciile mai puțin rezistente, dacă nu iei din timp măsurile care se impun.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Câteva din cele mai comune boli fungice ale arțarului japonez

Acest articol propune un subiect foarte interesant, legat de cele mai comune boli fungice ale arțarului japonez cu denumirea sa științifică Acer palmatum, dar care poate afecta în masă și alte specii de plante și arbuști ornamentali și chiar fructifere. Este cunoscut faptul că, cu cât selecția plantelor merge mai departe, cu atât acestea devin mai delicate, mai vulnerabile în fața bolilor și a dăunătorilor de tot felul. Prin urmare, iubitorii de plante ornamentale trebuie să se confrunte în mod constant cu diverse dificultăți.

Pentru a trata ciuperca pe un arțar japonez spre exemplu, îndepărtați toate frunzele moarte sau grav deteriorate și pulverizați copacul cu o soluție apoasă de fungicid cu spectru larg. De asemenea, asigurați un schimb bun de aer în jurul arțarului japonez și evitați udarea excesivă.

Acestea sunt recomandări generale ce se impun a fi luate urgent când sesizați semne de boală sau atac de dăunători la plante, și care funcționează în majoritatea cazurilor, indiferent despre ce plante am vorbi. În continuare, vom intra în mai multe detalii despre cele mai comune boli fungice ale arțarului japonez și despre cum să le facem față.

 

2. Ofilirea vasculară

 

 

Images source: https://ag.umass.edu

Simptome

  • Este o boală gravă care nu este bine tratată adeseori. Agenții patogeni ai acestei boli intră prin crăpăturile din scoarță sau prin răni. Nematozii joacă un rol important în răspândirea acestora.
  • Odată ce boala intră în interiorul arțarului, începe să distrugă țesuturile care furnizează apă mai sus de ramură. Ca urmare, pețiolurile și frunzele cad.
  • Pe ramurile unde boala s-a răspândit puternic, coaja devine neagră.

Tratament

  • Evitați deteriorarea inutilă a trunchiului și ramurilor de arțar japonez.
  • Tăiați ramurile la câțiva centimetri sub zona înnegrită.
  • Folosiți numai instrumente sterile pentru tăiere. Curățați uneltele cu alcool pentru fiecare copac în parte.
  • Pulverizați rănile după tăiere cu fungicid cu spectru larg sau fungicid de cupru.
  • Permiteți circulația liberă a aerului în jurul arborelui de arțar japonez.

 

2. Făinarea

Images source: www.chicagotribune.com

Simptome

  • Este una dintre cele mai comune boli nu doar în rândul arțarilor japonezi, ci și în rândul majorității plantelor. Din fericire, această ciupercă nu este la fel de gravă ca cea anterioară.
  • Simptomele mucegaiului praf sunt înnegrirea frunzelor în primă fază, iar apoi devin acoperite cu o haină albă. În timp, frunzele se vor încreți și se vor cădea. Se prezintă sub formă de pulbere albă pe frunze.

Tratament

  • Îndepărtați frunzele grav deteriorate.
  • Îmbunătățiți ventilația coroanei prin tăierea unora dintre ramuri.
  • Evitați udarea excesivă și umiditatea excesivă în jurul arțarului japonez.
  • Pulverizați frunzele cu un fungicid conceput special pentru a combate această boală.
  • Evitați utilizarea uleiului de neem, deoarece poate deteriora frunzele delicate ale arțarului japonez.
  • Pulverizați frunzele cu un ulei horticol.

 

3. Pseudomonas

Images source: https://ppjonline.org

Simptome

  • Pseudomonas este o altă boală fungică care afectează arțarii japonezi. Apare de obicei la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii.
  • Agenții patogeni intră prin mugurii deteriorați de îngheț. În acest moment, are loc înnegrirea ramurii și partea superioară a ramurii moare. Dacă frunzele au apărut deja, ele se usucă și mor.
  • În cele mai multe cazuri, partea inferioară a coroanei rămâne intactă. Cele mai sensibile la această boală sunt ramurile de 1-2 ani.

Tratament

  • Tăiați ramura de sub locul leziunii patogenului.
  • Utilizați un instrument de tăiere steril și ascuțit.
  • După tăiere, pulverizați bine întregul arțar japonez cu un produs numit Citokinina, un hormon care se poate aplica foliar pentru refacerea arțarilor slăbiți.
  • Evitați să plantați arțarul în zonele umede cu ventilație slabă.
  • Dacă este posibil, protejați arțarul de vânturile înghețate peste iarnă.

 

4. Mucegai de funingine (mucegai negru)

Images source: www.myselectlawn.com

Simptome

  • Mucegaiul funingine este o boală fungică care se dezvoltă pe secrețiile lipicioase ale afidelor. Afidele parazitează pe frunzele superioare și lasă secreții lipicioase care cad pe frunzele inferioare.
  • Acesta este un mediu ideal pentru acest tip de agent patogen. În continuare, frunzele afectate de ciupercă devin negre. Dar, în același timp, frunza rămâne vie, deoarece hrana ciupercii sunt secrețiile și nu frunza. În ansamblu, boala se prezintă ca niște pete negre pe frunze.

Tratament

  • Spălați afidele și frunzele negre cu apă, folosind un furtun.
  • Îndepărtați frunzele grav deteriorate.
  • Afidele de pe frunzele de arțar japonez pot fi controlate cu ușurință prin spălarea frunzelor cu un săpun insecticid.
  • Pulverizați frunzele cu un fungicid cu spectru larg.

 

5. Antracnoză

 

Images source: www.missouribotanicalgarden.org

Simptome

  • Sporii acestei ciuperci se așază pe frunzele arțarului japonez și le deteriorează. Această boală nu este capabilă să provoace daune grave copacului, dar îi poate deteriora grav aspectul estetic.
  • Boala este cea mai frecventă în condiții umede și cu vânt scăzut. Pe frunze se formează pete întunecate care devin maro și se usucă în timp.
  • Uneori, frunza poate deveni maro de-a lungul marginii. Frunzele puternic deteriorate vor cădea. Per ansamblu, boala se prezintă sub forma unor pete maronii pe frunze.

Tratament

  • Curăță toamna frunzele căzute din jurul arțarului.
  • Asigurați plantarea într-un loc aerisit în coroana arțarului și în jurul său.
  • Nu udați în exces arțarul japonez.
  • Pulverizați frunzele cu fungicid de cupru. Repetați pulverizarea după 2 săptămâni.

 

6. Pete pe frunze de Phyllosticta

 

Images source: https://extension.okstate.edu

Simptome

  • Phyllosticta este foarte asemănătoare cu boala anterioară, deoarece provoacă pete pe frunze. Caracteristica este că petele se pot transforma în găuri mici. Dacă sunt multe găuri, frunza va muri.
  • De obicei, sporii acestei ciuperci se găsesc în resturile vegetale de pe sol. Când vine vremea umedă și caldă, sporii devin activi. Ca urmare, frunzele pot fi grav deteriorate, dar copacul nu va suferi prea mult. Per ansamblu, se prezintă sub forma unor pete maronii pe frunze.

Tratament

  • Păstrați suprafața din jurul arborelui de arțar japonez curată de frunze și alte resturi vegetale.
  • Folosiți pământ bine drenat pentru plantarea arborilor de arțar japonez.
  • Pulverizați frunzele cu un fungicid triazol.
  • Nu plantați arțar japonez în zone prea întunecate și slab ventilate.

 

7. Putregaiul rădăcinilor atacate de Phytoftophthora

 

Images source: www.canr.msu.edu

Simptome

  • Putregaiul rădăcinilor este cea mai frecventă boală a arțarului japonez. Este o problemă serioasă care nu trebuie neglijată.
  • De obicei, este cauzată de supra-udare, sol slab drenat sau plantarea arțarului japonez într-o locație umedă. Ca rezultat, rădăcinile se înmoaie și suferă de lipsă de oxigen.
  • Sistemul radicular începe apoi să putrezească. Simptomele externe sunt îngălbenirea și căderea frunzelor.

Tratament

  • Opriți udarea prea des și udați numai dacă solul este uscat la 2,5-5 cm.
  • Când plantați, folosiți pământ bine drenat.
  • Nu plantați arțar japonez acolo unde apa se adună sau stagnează.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Ce trebuie sa știm despre tăierile la arbuști

Dacă ne dorim să avem plante mereu sănătoase, în formă și frumoase, trebuie să manifestăm o grijă sporită față de ele. Pentru a le stimula creșterea și dezvoltarea, cât și fructificarea abundentă (în cazul celor fructifere), va trebui să luăm în calcul o serie de reguli legate de tăiere printre alte responsabilități cum ar fi: udarea la timp, fertilizarea cu regularitate, plivitul de eventuale buruieni nedorite ș.a.m.d. pe care va trebui să le aplicăm de la caz la caz, funcție de tipul și specificul fiecăreia în parte. Pentru a înțelege mai bine specificul fiecărei plante în parte, și a aplica cele mai corecte și bune practici de tăieri de la specie la specie, au fost create așa-numitele grupe de tăieri după cum urmează:

Grupa 1 –  Tăieri ușoare

O serie de copaci și arbuști formează în mod natural un cadru bine ramificat. Ei necesită puțină sau deloc tăiere și de fapt, pot fi stricați cu o tăiere mai severă. Aici sunt încadrate coniferele și foioasele ce nu necesită tăieri foarte importante. Tot în această categorie se încadrează și copacii și arbuștii nou plantați, sau cei tineri aflați în primii ani de viață. Aceste plante vor avea nevoie doar de o tăiere și de o modelare ușoară în primii câțiva ani, indiferent de specie. Mai apoi, se vor tăia fiecare conform specificului fiecăruia. Nu se încadrează aici plantele care emit lăstari lungi ce trebuie susținuți. Se vor elimina doar crengile sau lăstarii bolnavi sau uscați sau care cresc în direcții greșite. Florile pot să crească pe lăstarii anuali sau pe lăstarii din anii anteriori.

 

Image source: www.finegardening.com

Grupa 2 – Arbuștii cu înflorire timpurie de primăvară

Iarna este cel mai bun moment pentru a tăia majoritatea copacilor și arbuștilor de foioase, dar nu pe toți. În această categorie includem plante precum azaleele care înfloresc pe lemnul vechi, ceea ce înseamnă că mugurii de anul viitor apar la scurt timp după ce se termină înflorirea anului în curs. Dacă așteptați prea mult pentru a o tăia, veți elimina multe dintre florile de anul viitor când veți tăia din ramuri. Alți arbuști care se încadrează în această categorie includ forsythia (Forsythia spp.), itea (Itea virginica), lămâiță (Philadelphus spp.), gutui japonez (Chaenomeles spp.), rododendroni, inclusiv azalee (Rhododendron spp. ), trandafiri cu înflorire de primăvară (Rosa spp.), spiree cu flori de primăvară (Spiraea prunifolia și S . x vanhouttei), liliac (Syringa spp.) și viburni (Viburnum spp.).

Grupa 3 – Arbuștii cu tulpini pornite din pământ (acoperitori de sol)

Acești arbuști formează un covor dens de frunziș, adesea cu flori și fructe atractive. Au o modalitate de întreținere redusă și prietenoasă cu fauna sălbatică și avantajul de a acoperi un teren asemeni unui covor vegetal. În această categorie intra plante veșnic verzi, cum ar fi: ienupărul prostrat (Juniperus horizontalis) și erica (Calluna vulgaris), și tipurile de foioase (care își pierd frunzele toamna) precum Cotoneaster horizontalis, o serie de arbuști fructiferi precum: afinul vaccinium myrtillus, afinul siberian  Amelanchier alnifolia) ș.a.m.d. Arbuștii de acoperire a solului prezintă avantajul că suprimă creșterea buruienilor cu tulpinile și frunzele lor dense.

Grupa 4 – Arbuștii cu înflorire de vară-toamnă

Dimpotrivă, arbuștii care înfloresc mai târziu vara și toamna tind să „înflorească pe lemn nou”, ceea ce înseamnă că stabilesc mugurii de flori pe creșterea sezonului curent. Acești arbuști ar trebui tăiați la sfârșitul iernii și începutul primăverii foarte devreme. Arbuștii care se încadrează în această categorie includ liliacul de vară (Buddleja spp.), garofița piperată (Calycanthus floridus), vița trompetă (Campsis radicans), tufa cu bile (Cephalanthus occidentalis), caprifoiul albinelor (Diervilla spp.), hortensie netedă (Hydrangea arborescens), hortensie de grădină (Hydrangea paniculata), trandafiri cu înflorire repetată (Rosa spp. și hibrizi), spiree cu flori de vară (Spiraea x bumalda și S. japonica), și vitex (Vitex spp.).

Grupa 5 – Arbuști decorativi prin frunze și lăstari (topiary).

Din categoria Topiary ce sunt considerați adesea o altă formă de sculptură a plantelor; care a apărut la romani și a devenit populară în grădinile formale europene. Un topiar este o plantă care a fost tăiată într-o formă nenaturală, cum ar fi o formă geometrică sau un animal capricios. Unele topiary, numite topiary „umplute”, sunt vițe antrenate să crească pe exteriorul ramelor de sârmă. Alte tipuri de topiary, cum ar fi personajele reale pe care le vedeți în parcurile de distracție Walt Disney, sunt plante antrenate să crească într-un cadru de sârmă.

Plantele adesea modelate în forme topiary sunt cibisul, ilfinul japonez, ilfinul yaupon, ligustrum, arborvitae, ienupărul, tisa și podocarpusul.

Topiarele, precum spalierele formale, necesită tăiere frecventă pentru a-și menține forma. Utilizarea lor ar trebui să fie limitată în peisaje la zonele în care se dorește un punct focal, o plantă de accent sau o piesă de conversație.

 

Image 1 source: www.finegardening.com

Image 2 source: www.saga.co.uk

Grupa 6 – Arbuști cu frunze sempervirescente (veșnic verzi)

Arbuștii veșnic verzi nu își pierd frunzele iarna și nu stochează rezervele de hrană în rădăcini sau tulpini; ci în frunze. Cel mai bun moment pentru tăiere este după înflorire. Dacă planta trebuie reîntinerită sau redusă sever, atunci acest lucru se poate face la sfârșitul iernii și la începutul primăverii, chiar înainte de începerea creșterii. Îndepărtați florile vechi și tăiați înapoi până la mugurii sănătoși lăstarii, încercând să îi orientați spre exterior. Îndepărtați lemnul deteriorat, bolnav, îmbătrânit și creșterile subțiri ivite în coroana veche deja formată și amenință să îi strice forma de ansamblu. Mai răriți din tulpinile și ramurile foarte dese, pentru a îmbunătăți circulația aerului și luminii prin plante, și pentru a echilibra planta.

 

Image source: www.saga.co.uk

Grupa 7 – Lianele viguroase, și de vigoare medie

Din această categorie fac parte de regulă, plantele ce au nevoie de susținere pe un perete, spalier ori araci și așa mai departe. Romanii au inițiat primii această tehnica de tăieri, iar civilizațiile ulterioare europene au rafinat-o într-o formă de artă încă populară astăzi. În Anglia, pomii fructiferi sunt adesea puși pe spalieri, de-a lungul pereților pentru a economisi spațiu. Pe lângă utilitatea principală de a sprijini plantele cu vițe lungi un perete cu expunere spre sud de exemplu, ajută la protejarea fructelor și plantelor de gerurile extreme.

Grupa 8 – Ziduri verzi

Deoarece gardurile vii sunt folosite în principal pentru a înfrumuseța sau a ascunde anumite zone nu chiar atât de plăcute de privit, formarea lor este de durată și va trebui să tăiați în timp lăstarii pentru a încuraja un obicei de creștere compactă. Tundeți plantele de gard viu nou plantate până la aproximativ 30,4 cm de nivelul solului, și tăiați vârfurile lăstarilor noi în timpul sezonului de creștere pentru a încuraja ramificarea. Pentru a dezvolta un gard viu dens, compact, care oferă intimitate, tăiați în mod regulat în timp ce plantele se maturizează.

 

Image source: www.instanthedge.com

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Putem planta orice tip de plantă pe tot parcursul anului?

Vă propun un subiect foarte interesant cu privire la posibilitatea de a planta pe tot parcursul anului (inclusiv în plină vară), nu doar în sezoanele dedicate acestui tip de activitate (primăvara și toamna); pornind de la o întrebare firească și legitimă, la care mulți dintre noi ne gândim când dorim să achiziționăm o plantă, și perioada consacrată  a plantărilor a cam trecut.

Aceasta este mai degrabă o temere pentru majoritatea celor neavizați și sună cam așa: aș putea să plantez orice tip de plantă pe tot parcursul anului, chiar și în perioadele din extrasezon, considerate cele mai nefavorabile precum vara și chiar iarna? Răspunsul este DA, se poate!

 

Mulți dintre noi și chiar și unii grădinari mai începători presupun că, odată ce lunile de vară au venit, este prea târziu pentru a planta noi plante perene, arbuști, viță de vie și chiar copaci. Într-adevăr, cele mai bune anotimpuri pentru plantare sunt primăvara și toamna. Dar, putem face foarte bine acest lucru, cu aceleași șanse de reușită chiar și vara, grație existenței în pepiniere a plantelor în ghiveci, care sunt înrădăcinate și pentru care nu va mai fi nicio problemă să le plantăm afară oricând ne dorim, indiferent de anotimp. Această concepție greșită comună se datorează probabil confuziei dintre plantarea de noi plante și transplantarea plantelor existente.

Transplantarea plantelor existente se referă la mutarea plantelor deja stabilite (înrădăcinate) în grădină, într-un alt loc tot din grădină, ceea ce are ca rezultat smulgerea și deteriorarea sistemelor radiculare stabilite, în special rădăcinile fine cu vârf alb, care sunt „conductele” primare pentru apă și nutrienți. Odată transplantate într-o nouă locație, rădăcinile rămase nu vor avea de obicei suficientă capacitate pentru a absorbi apă pentru a susține frunzișul în condițiile calde și însorite ale verii, chiar dacă tăiați frunzișul cu o treime până la jumătate.

 

Images source: www.mypwcolorchoices.com

O altă practică nerecomandată a se efectua este și aceea de plantare a plantelor cu rădăcină liberă, datorită deshidratării puternice de peste zi, pe fundalul unei călduri excesive de vară. Cu toate acestea, acest lucru nu este imposibil sută la sută însă, acest tip de practică făcută pe perioada verii, necesitând o atenție mult sporită, iar garanția reușitei este destul de mică. Plantările în acest mod trebuind realizate pe înserat, când este o vreme ploioasă, ori dimineața în zori când arșița de peste zi nu și-a făcut încă apariția, iar noile plante trebuiesc udate din abundență zilnic.

 

Images source: www.mypwcolorchoices.com

În timp ce aceste tipuri de practici în grădină ar trebui evitate pe cât posibil în lunile de vară, plantarea de noi plante prinse în ghiveci poate continua cu mare succes. Acest lucru se datorează faptului că plantele noi pot fi plantate cu afectarea într-o mică măsură sau chiar deloc a sistemelor radiculare stabilite (înrădăcinate) în ghiveci.

Noua ta plantă iese din ghiveci și intră în pământ în grădină la locul de plantare final, cu rădăcinile intacte și la fel ca atunci când era într-un ghiveci, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să o ții udată cât mai des cu putință pe perioada lunilor de vară. O plantare în luna august spre exemplu, de cele mai multe ori s-a dovedit mult mai viabilă față de una de toamnă efectuată în luna noiembrie, deoarece ea continuă să crească până în noiembrie, intrând în iarnă prinsă în pământ;  pe când o plantă plantată în noiembrie, așteaptă aproape jumătate de an sau mai mult inactivă până în aprilie când rădăcinile încep să crească. Iar dacă este o iarnă mai grea și planta este ceva mai sensibilă, poate chiar muri peste iarnă fără ca aceasta să apuce să se prindă în pământ. Desigur că sunt și excepții ca de exemplu, arborii foioși care, dacă nu este prea frig peste iarnă, au activitate la nivelul rădăcinilor și pot crește în pământ și iarna. În încheierea articolului de față, voi prezenta câțiva pași simpli de urmat pentru a planta noi plante în grădina dumneavoastră, în zilele calde de vară!

 

Iată câteva secrete ale succesului pentru plantarea pe timp de vară:

  1. În timp ce încă sunt în ghivece, udați noile plante, astfel încât apa să curgă liber pe fundul ghiveciului, iar globul de rădăcină să fie complet saturat.
  2. Săpați o groapă generoasă. Odată săpată, umpleți-o cu apă și lăsați apa să pătrundă încet în stratul de sol. Acest lucru ajută la umezirea solului din jurul găurii de plantare.
  3. Scoateți noua voastră plantă din ghiveci prin apăsare ușoară a marginilor ghiveciului, cu degetele. După ce a-ți îndepărtat ghiveciul, verificați bolul cu rădăcinile, răsfirați-le puțin jos la bază și îndepărtați-le pe cele uscate sau deteriorate. În acest mod vă veți asigura ca planta dumneavoastră va crește sănătoasă în noul său spațiu. Plantați-vă noua plantă apoi în groapa săpată anterior și umpleți gaura pe trei sferturi cu un amestec și jumătate de sol existent și o parte substrat nou. Acum umpleți din nou gaura cu apă și lăsați-o să se scurgă încet ca înainte. Acest lucru va umezi temeinic solul imediat adiacent globului de rădăcină a noii plante.
  4. Umpleți până la nivelul solului spațiul rămas din gaura de plantare cu pământ de jur-împrejurul plantei, și apăsați ușor solul din jurul globului de rădăcină a noii plante.
  5. Strângeți excesul de sol rămas de la plantare și construiți o margine sau un bol în jurul plantei perene la aproximativ 15,2 până la 30,4 cm de la baza plantei. Acest lucru va crea un vas pe care să-l udați, garantând că apa se va aduna în bol și se va scufunda direct în jos în globul de rădăcină. Acest pas ar trebui făcut cu toți copacii și arbuștii în primul lor an de plantare, chiar dacă plantați la începutul primăverii – plantele lemnoase sunt mai lente în a dezvolta sisteme radiculare bune, față de plantele perene erbacee.
  6. Udă noua plantă de două până la trei ori pe săptămână în perioadele uscate de vară cu soare intens, umplând vasul cu apă de două sau trei ori și permițând apei să se scufunde direct în globul rădăcină.

În acest mod puteți planta o plantă nouă sau un pat de grădină complet nou și nu trebuie să așteptați până toamna! Urmați acești pași simpli și puteți planta noi plante perene, arbuști și copaci toată vara!

 

PS.: Acești pași sunt de asemenea grozavi și pentru succesul plantărilor tradiționale de primăvară și toamnă, mai ales dacă plantați copaci și arbuști care se stabilesc mai lent decât plantele perene.

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Companionii ideali ai trandafirilor pentru grădini de vis

Plantele, la fel ca oamenii, se descurcă cel mai bine cu parteneri care să le scoată în evidență calitățile de top și cu care să își împartă spațiul în mod egal. Există mai multe considerente atunci când alegeți însoțitori de plante potriviți: estetica, condițiile de creștere și sănătatea plantelor. Acei însoțitori ai plantelor ar trebui să arate bine împreună și să necesite condiții de creștere similare. Un alt considerent demn de luat în seamă când alegem plante însoțitoare pentru trandafiri cum este în cazul nostru (dar nu numai), și deseori menționat în grădinăritul ecologic, este selectarea însoțitorilor care alungă dăunătorii, îmbunătățesc solul sau au un efect benefic asupra sănătății plantelor în alte moduri.

 

  1. Plantele care arătă bine în compania trandafirilor.

Acest pas necesită puțină imaginație, dar este un început excelent pentru a alege plantele însoțitoare, pentru trandafirii tăi. Sunt ideale plante care să arate estetic plăcut una pe lângă alta. Textura, culoarea și forma sunt toate importante în estetica plantelor. Plantele cu tije înalte completează florile largi, în formă de cupă ale trandafirilor, în timp ce plantele perene și arbuștii cu frunze de culoare verde pal, argintiu sau violet accentuează florile somptuoase de trandafir. Plantele însoțitoare au avantajul că, foarte multe dintre ele înfloresc în perioade ușor diferite față de trandafiri, putând extinde de asemenea, sezonul de înflorire, oferind culoare și diversitate între florile principale de trandafiri la începutul verii și toamna, și completând peisajul. Dar pot înflori chiar și concomitent cu trandafirii, lucru ce conduce la sporirea diversității floristice și crearea unui peisaj plăcut privirii. Iată câteva exemple de astfel de plante:

 

Images source: www.allaboutgardening.com

Menta pisicii (Nepeta faassenii) cu aspectul său de mică tufă asemănătoare unor movile, și florile sale roz este un bun companion de trandafiri, mai ales când aceștia se află în plină înflorire, ce creează o imagine de ansamblu plăcută privirii, fără a concura cu trandafirii.

Margaretele (Leucanthemum vulgare) Ele creează o imagine de ansamblu plăcută când sunt prezente printre trandafiri, prin florile lor albe, cu petale bine diferențiate, în combinație cu florile de trandafiri de diverse culori, lăsând o impresie de liniște și relaxare.

Dacă ai trandafiri cățărători, poți lua în considerare plantarea a câtorva bujori, pentru a da un plus de culoare și jos la nivelul solului, nu doar sus prin florile de trandafir.

Nu se recomandă de fiecare dată să plantați însoțitori trandafirilor voștri. De exemplu, dacă cultivați trandafiri hibrizi de ceai care produc flori galbene strălucitoare, este posibil să nu doriți să adăugați un însoțitor cu flori violet pal. Contrastul dintre strălucitor și pastel se poate ciocni.

 

Images source: www.allaboutgardening.com

  1. Un alt aspect foarte important ar fi și alegerea de plante care vă pot ajuta trandafirii să prospere.

Plantele însoțitoare pentru trandafiri nu arată bine doar în jurul trandafirilor tăi. Ele vă ajută trandafirii să arate frumos, scoțându-i în evidență dar sporesc prin asta și farmecul în jur. De exemplu, dacă te-ai confruntat cu un sezon dificil cu limacși pe frunzele de trandafiri, ele s-ar putea să nu arate cel mai bine. O plantă precum Isopul (Hyssopus officinalis), asemănătoare lavandei, cunoscută și sub numele de menta colibri, sau urzică parfumată, poate crea destule frunze și flori pentru a ascunde acele zone mai puțin frumoase ale trandafirului tău în timp ce se recuperează.

 

De asemenea, puteți alege plante asemănătoare movilelor care protejează și rădăcinile trandafirilor dvs., acționând ca mulci pentru trandafiri. Aceste plante vă vor ajuta să controlați temperatura solului, evaporarea și să vă asigurați că trandafirii voștri au umiditatea de care au nevoie pentru rădăcinile cât mai sănătoase. Ca bonus, acești însoțitori ascund și partea de jos a trandafirilor tăi, care nu este la fel de frumoasă ca vârfurile care sunt pline de flori. Alte specii ideale în această categorie mai amintim: Garofița (Dianthus caryophyllus); levănțica (Lavandula angustifolia); salvia (Salvia officinalis) etc.

 

Images source: www.allaboutgardening.com

  1. Alegeți plante care nu vor concura cu trandafirii dumneavoastră.

Ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să adaugi o plantă care va fura nutrienții destinați hrănirii trandafirilor tăi, în cantități mari. Însoțitorii tăi de trandafiri ar trebui să lucreze împreună cu trandafirii. Aceasta înseamnă că le place aceeași lumină solară și aceleași tipuri de sol și nu vor aglomera trandafirii tăi, și nu vor prelua prim-planul. Mai mult, pentru că trandafirii tăi sunt mereu flămânzi de nutrienți, vrei plante însoțitoare care să nu necesite un program riguros de fertilizare.

Plante precum cavalerii (Zinnia elegans) și ochiul fetei (coreopsis grandiflora); și chiar bulbi precum ceapă decorativă, petuniile (Petunia hibrida) sunt toate exemple excelente de flori care funcționează cu trandafirii tăi, împart lumina soarelui și nutrienții solului și nu vor afecta trandafirii tăi când sunt în plină înflorire în lunile de vară.

Image 1 source: www.ingrijireaflorilor.ro

Image 2 source: www.allaboutgardening.com

  1. Alegeți plante care luptă împotriva dăunătorilor

Dăunătorii sunt o parte naturală a unei grădini, dar există remedii naturale pentru a vă asigura că grădina dumneavoastră este în siguranță și fără dăunători. Pe lângă folosirea unor substanțe bio cu caractere insecticide, o metodă demnă de luat în calcul este și aceea a plantării unor specii care vă vor tine trandafirii dumneavoastră departe de dăunători și o serie de problem. În plus, ca beneficiu suplimentar, plantele potrivite vă vor ajuta să evitați utilizarea pesticidelor periculoase.

De exemplu, poate știți că ceapa și usturoiul pot ține afidele la distanță. Dar știați că acest lucru este valabil și pentru soiurile ornamentale în cazul cepei, cum ar fi ceapa ornamentală? Multe tipuri de plante din familia cepei pot ajuta, de asemenea, la prevenirea petelor negre. Acest lucru le face excelente pentru grădina ta de trandafiri.

 

Images source: www.allaboutgardening.com

Există, de asemenea, ierburi care vă pot ajuta să scăpați de gândacii deranjați sau afide, care pot devasta rapid orice grădină. Un exemplu în acest sens îl poate constitui Coada șoricelului (Achillea Millefolium), sau mușețelul (Matricaria chamomilla) ce sunt plante erbacee cu proprietăți de dezinfecție a solului. De asemeni, utile mai sunt și o serie de plante din categoria celor aromatice, cum ar fi: pătrunjelul (petroselinum crispum) și cimbrul (Thymus vulgaris) sunt exemple grozave în acest sens, alături de oregano (Origanum vulgare), menta (Mentha spicata) și lavanda (Lavandula angustifolia). De asemeni, mai sunt o sumedenie de plante perene ce pot garanta o bună companie trandafirilor care pot fi luate în considerare, aceasta fiind doar o succintă trecere în revistă.

Image 1 source: www.allaboutgardening.com

Image 2 source: www.ingrijireaflorilor.ro

Publicat pe

Călinul, sau bulgărele de zăpadă

Genul Viburnum, (numit popular și Călin), întrunește peste 170 de specii de plante (considerate flori) cu numeroase soiuri ce au o creștere arbustivă sau sub formă de copăcei de foioase sau veșnic verzi, funcție de specie și locul de origine.

Acest gen de plante, (Viburnum) aparține familiei Andoxaceae (din care face parte și Genul Sambucus-socul), dar fusese inițial inclus in familia Caprifoliaceae. Își are originea în mare parte în regiunile temperate ale emisferei nordice din Europa, Asia și America de Nord, dar poate fi întâlnit chiar și în regiunile subtropicale din America Centrală și de Sud  sau Australia. Înălțimea speciilor variază de la cca. 60 cm la 9 m. Florile acestor specii sunt paniculate și variază de la un parfum dulce plăcut, la unul mai puțin plăcut, și sunt în principal de la alb-crem, la alb-roz.

  

Florile apar în ciorchini (buchete) și se găsesc de obicei la capetele ramurilor. Frunzișul variază de la verde lucios la un aspect tern, verde închis, iar la atingere sunt groase, cu aspect pielos. Colorația de toamnă este foarte decorativă și atractivă a frunzelor din speciile de foioase; iar culorile acestora variind de la un roșu lucios la stacojiu sau violet. Frunzele sunt întotdeauna aranjate în opoziție una față de alta pe tulpini. Fructele colorate contribuie la armonizarea peisajului de toamnă în combinație cu alte specii de plante. Fructele au aspect strălucitor și sunt galbene, portocalii, roșii, roz, albastre sau negre, funcție de specie și varietate. Fructul este o drupă, cu coaja cărnoasă și un endocarp dur, care conține o singură sămânță. Florile de Viburnum atrag mulți fluturi, iar ciorchinii de fructe sunt populari printre păsări și alte animale sălbatice.

  

Majoritatea varietăților de Viburnum sunt arbuști denși care formează o masă de frunziș verde, dar unele soiuri cresc ca arbuști liberi, deschiși sau copaci mici. Călinii sunt arbuști relativ rezistenți la atacurile căprioarelor și altor animale sălbatice, în mediul său natural. Călinii sunt în mare parte plante cu creștere moderată până la rapidă. Ele pot crește de la 30,4 cm la mai mult de 60 cm pe an. Speciile și soiurile compacte au de regulă o creștere mai lentă. Speciile genului Viburnum, sunt plante excelente de gard viu sau dacă doriți să acoperiți un gard sau un perete inestetic, ori pur și simplu plantat în curți în combinație cu alte tipuri de arbuști decorativi, pe lângă terase și alei sau în fața geamurilor, datorită florilor deosebite și al parfumului lor, mai ales specia viburnum opulus (călinul bulgăre de zăpadă).  Majoritatea călinilor cresc bine atunci când sunt plantate în sol umed, bogat și ușor acid  (pH 5,5 până la 6,5). Încorporați un agent organic de ameliorare a solului la plantare, astfel încât zona rădăcinii să conțină 10 până la 20 la sută materie organică, în cazul în care solul este prea sărăcăcios.

  

Mulciți plantele sau patul de plantare (dacă le aveți plantate la ghiveci) cu un strat de paie materii vegetale uscate de pin sau de scoarță. Plantele ar trebui să fie distanțate la cel puțin 1,2 m până la 3 m, în funcție de dimensiunea soiului la maturitate. Majoritatea speciilor genului Viburnum înfloresc cel mai bine în plin soare, dar preferințele de lumină variază de la plin soare până la umbră, funcție de specie și varietate. Multe specii vor tolera mai bine căldura verii dacă sunt plantate acolo unde primesc umbră sau umbră după-amiaza în cea mai fierbinte parte a zilei.

Odată stabilite într-un loc potrivit, majoritatea călinilor au nevoi scăzute de întreținere. Udarea se face cât mai adânc și regulat chiar și la plantele mature în timpul perioadelor lungi de secetă din timpul verii. Îndepărtați periodic tulpinile uscate sau pe cele strâmbe și subțiri care se abat de la forma de coroană stabilită. Înălțimea și răspândirea majorității călinilor pot fi corectate prin tăieri selective la începutul primăverii. Dacă o plantă a crescut excesiv în timpul sezoanelor de creștere, trebuie tăiată din nou de regulă la începutul primăverii viitoare. Unii dintre călini veșnic verzi cu frunze mici pot fi tunși, dar țineți cont de faptul că tunderea va elimina majoritatea mugurilor florali și/sau boabele fructifere. Pentru a păstra florile, de preferat este să așteptați și efectuați această operațiune imediat după înflorire. În acest fel evitați stresul pe care i-l puteți produce plantei prin pierderea sevei. Referitor la boli și dăunători, deși majoritatea călinilor nu sunt serios afectați de boli sau dăunători, pot apărea mai multe probleme, în special atunci când plantele sunt stresate sau în condiții proaste de creștere gen udare și fertilizare excesivă etc. Dintre posibilii dăunători menționăm: afidele; tripșii; acarienii; gărgărițele rădăcinilor si diferiți nematozi de frunze.

Specii de Viburnum

Genul Viburnum este imens, iar alegerea selecției potrivite pentru grădina ta nu este ușoară. Mai jos sunt enumerate câteva specii comune.

Specii de foioase: Viburnum opulus, Viburnum acerifolium, Viburnum plicatum, Viburnum lantana, Viburnum sieboldii, Viburnum cassinoides.

Specii veșnic verzi: Viburnum rhytidophyllum, Viburnum davidii, viburnum obovatum, Viburnum suspensum, Viburnus tinus.

În încheiere voi descrie pe scurt trei dintre aceste specii, și câte o varietate din cele trei specii și anume: Viburnum opulus Compactum, Viburnum plicatum Pink Beauty și Viburnum rhytidophyllum.

  1. Viburnum opulus Compactum

Este o varietate pitică a genului Viburnum, după cum îi spune și numele, deosebit de decorativă. Este o floare cunoscută la noi în denumire populară cu numele de Călin sau bulgăre de zăpadă și este originală din Europa, Africa de Nord și Asia. Prezintă o coroană cu aspect rotunjit, frunzele sunt de un verde intens lobate (3-5 lobi) ce capătă nuanțe atractive roșu-violet toamna. La sfârșitul primăverii apar florile, ce sunt grupate în ciorchini ținute elegant deasupra frunzișului, la vârfurile ramurilor arcuite creând o imagine per ansamblu foarte decorativă. Prezintă flori albe centrale mici, fertile, înconjurate de buchețele sterile alb-crem. Sunt bogate în nectar, fapt ce atrage micile insecte precum: albinele, fluturii și alte mici insecte polenizatoare. La începutul toamnei, ele lasă locul unor ciorchini de fructe de culoare roșie, strălucitoare care pot persista inclusiv iarna, dacă nu sunt mâncate de păsări.

La maturitate crește în înălțime în jur de 120-180 cm, și cam tot atât și în diametru. Preferă locațiile însorite sau semi-umbrite, și acceptă cu ușurință solurile moderat fertile, cât și pe cele fertile bogate în humus și care sunt bine drenate. Este o varietate rezistentă la boli și dăunători, cât și la gerurile de la noi.

  1. Viburnum plicatum Pink Beauty

Acest arbust este originar din Japonia și mai este cunoscut sub denumirea populară de Călin japonez, sau bulgăre de zăpadă japonez. Este o specie de foioase, așa că își va pierde toate frunzele în toamnă, apoi în fiecare primăvară apare frunziș proaspăt nou. Este o varietate destul de specială de viburnum. Florile sunt frumoase cu petale dantelate și capete ușor rotunjite, de culoare alb-crem în stadiu incipient apoi până la violet pe măsură ce îmbătrânesc. Produce flori în cime turtite, cu flori centrale mici, fertile, înconjurate de buchețele sterile. Înflorirea începe de obicei la jumătatea lunii mai și durează aproape 4 săptămâni. Ele sunt urmate de fructe frumoase la sfârșitul verii: boabe mici, aproape transparente, lucioase, ovale (necomestibile, nu otrăvitoare). Sunt de un roșu bogat în stadii incipiente și se maturizează mai târziu până la negru. Frunzele sunt căzătoare de culoare verde, larg eliptice, brăzdate de nervuri frumoase și zimțate spre margini.

Are o rată de creștere medie iar la maturitate deplină, planta poate avea între 150-300 cm, pe o arie de răspândire cuprinsă între 100-350 cm în diametru. Mai întâi planta face tulpini verticale care în următorii ani dezvoltă nivele laterale, orizontale de ramuri din mugurii laterali aflați de-a lungul tulpinilor. Când arbustul este bine matur, formează noi tulpini verticale și cercul se repetă în timp ce ramurile existente își măresc și ele lungimea. În curând este de două ori mai lat decât înalt. Pink Beauty va ajunge în cele din urmă la aproximativ 3 m înălțime și puțin mai mult în răspândire. Călinii de foioase cresc în orice sol bine drenat, mediu fertil. Le place soarele din plin și chiar umiditatea, dar vor crește bine și în locuri parțial umbrite și pot suporta chiar și seceta temporară odată ce ajung la maturitate deplină. Tunderea nu este necesară și nici măcar recomandată deoarece ar putea strica forma naturală a plantei. Complet rezistent la gerurile de la noi.

  1. Viburnum rhytidophyllum

Această specie veșnic verde are frunze mari, strălucitoare, ovat-lanceolate, cu striații si încrețiri, de culoare verde închis, cu aspect pielos la atingere, pubescente și care persistă pe timpul iernii în zonele cu ierni blânde sau dacă planta este poziționată într-un loc adăpostit. Obiceiul de creștere este puternic vertical. Este un arbust decorativ prin frunze și prin portul său de tufă viguroasă, uneori cu aspect de arbore mic prezentând mai multe tulpini, iar înălțimea la maturitate este de la 3 până la 4,5 metri. Prezintă ciorchini mari de flori paniculate albe crem, ce se deschid în luna aprilie. Mugurii florali de culoare maronie, sunt foarte vizibili începând din vara precedentă. Boabele (fructele) sunt foarte decorative: roșii la început, apoi devin negre către mijlocul toamnei. Crește bine în solurile fertile, la soare sau semi-umbră și preferă locurile mai adăpostite, ferit de vânturile reci sau curenții de aer. În cazul in care tufa își pierde forma, poate fi cu ușurință întinerit tăindu-l de la nivelul solului primăvara devreme. Are un aer exotic și poate fi folosit ca element inedit în dosul unor clădiri sau la adăpostul unor arbori înalți.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

De ce să alegi aceste varietăți de crini pentru grădina ta

Vă invităm să descoperiți câteva dintre varietățile crinului asiatic (Lilium hybrid Asiatic), care se remarcă prin rezistența mult sporită la ger în climatele reci, precum cel al țării noastre, iar bulbii lor reușesc să supraviețuiască în pământ peste iarnă, fără a mai fi nevoie de scoaterea și mutarea lor în spații adăpostite pe durata iernii, apoi replantarea în grădină la începutul primăverii, după ce pericolul înghețului a trecut.

Vom vorbi despre câteva varietăți de crini foarte populare și apreciate de către noi toți, și anume: Abbeville s Pride, Fata Morgana, Muscadet și Red Twin. Dar până să trecem efectiv la prezentarea acestor varietăți, haideți să facem o scurtă incursiune introductivă și destul de fugitivă, în minunata și fascinanta diversitate a crinilor.

Crinii sunt unele dintre cele mai populare flori din întreaga lume, alături de trandafiri, lalele, zambile, magnolii, narcise etc., fiind chiar pe primul loc în topul multora dintre noi. Crinii sunt plante cu flori care aparțin genului Lilium, familia Liliaceae. Majoritatea speciilor de crini sunt originari din regiunile temperate ale emisferei nordice și din cele subtropicale. Dimensiunea unui crin variază în funcție de specie și varietate și poate crește de la 60 cm până la 1,83 metri. Genul Lilium este format din peste 100 de specii diferite ale acestei flori frumoase. Există o gamă foarte diferită de specii și varietăți de crini, ce se diferențiază între ele prin formele frunzelor, dimensiunile plantelor și florilor și culorile florilor. Aceste flori au un parfum dulce, ușor diferit de la specie la specie, și de la o varietate la alta. Crinul este o plantă bulboasă, perenă, geofită, erbacee cu flori, ce nu are o structură lemnoasă foarte bine conturată a tulpinii, nici măcar la exemplarele adulte. Crinul poate crește dintr-un bulb, care la unele specii se dezvoltă într-un rizom.

În continuare, vom face o scurtă prezentare a câtorva tipuri de crini rezistenți la ger.

Plantele de crini sunt împărțite în șase categorii majore: Hibrizi asiatici, Hibrizi Martagon, Hibrizi de Candidum, Hibrizi de tip Trompetă Aurelian și Hibrizi Longiflorum.

  1. Hibrizi asiatici

Crinii asiatici au cea mai timpurie înflorire dintre toți crinii, la sfârșitul primăverii sau începutul verii (de obicei mai sau iunie), imediat după bujori. Nu sunt pretențioase atâta timp cât sunt cultivate în sol bine drenat. Sunt într-o gamă variată de culori și combinații de culori de la cele pastelate la nuanțe vii tropicale. Nu au prea mult parfum, dar adaugă o culoare strălucitoare grădinii. Crinii din această categorie sunt printre cei mai rezistenți la frig. Cel mai ușor de crescut, la maturitate pot atinge o înălțime de 50 până la 75 cm lungime. Ca varietăți din această categorie, le putem menționa pe cele despre care urmează să discutăm, și anume: Abbeville’s Pride, Fata Morgana, Muscadet și Red Twin.

  • Abbeville’s Pride

Un membru elegant al grupului Asiatic, crinul Abbeville’s Pride va fi un plus grozav pentru grădina sau terenul dumneavoastră. Acest hibrid poate crește în aer liber dar la fel de bine și în containere sau ghivece. Are flori strălucitoare de culoare portocalie, cu diametrul de 17 cm, formând ciorchini de 3-5 flori care sunt susținute de pedicele puternic foliate. Această frumoasă varietate de crin înflorește vara în perioada iunie-iulie, atrăgând albinele și micile vietăți cu polenul lor când sunt înflorite. Este rezistentă la boli și dăunători și foarte rezistentă la îngheț, permițându-i să ierneze în sol sub un strat de turbă, frunze uscate și iarbă. Înălțimea acestui crin la maturitate este în jur de 60 cm. Aceste plante perene sunt ușor de îngrijit. Preferă zonele însorite sau semi umbrite, fără vânt, și un sol fertil, permeabil la apă, cu un pH bazic. Nu tolerează udarea excesivă. Se înmulțește prin bulbi, plantați în septembrie sau mijlocul lunii aprilie.

  • Fata Morgana

Este un frumos Lilium Asiatic ce are flori cu petale duble galben aurii strălucitoare, cu mici pete roșii în partea centrală a lor. Ele sunt orientate în sus și se ridică pe tulpini florifere puternice. Au un diametru de aproximativ 12,7 cm. La această varietate, florile sunt fără polen, ceea ce înseamnă că cei care suferă de alergii sunt liberi să se bucure de acest soi și rezistă foarte bine într-o vază ca flori tăiate. Este un soi viguros și are o perioadă lungă de înflorire. Fata Morgana va începe de obicei să înflorească devreme până la mijlocul verii. Frunzișul acestui crin este îngust și lung în formă de lance, cu o culoare verde închis. Aceasta este o plantă cu întreținere relativ redusă și este o alegere bună pentru a atrage fluturi în curtea dvs. Această plantă va crește până la aproximativ 76 de cm înălțime și o răspândire de 46 cm. Planta este foarte adaptabilă atât la locurile uscate, cât și la cele umede și nu este pretențioasă nici la tipul de sol sau tipul pH-ului. Are o rată de creștere medie. Preferă solul care este bine drenat, dar va tolera și soluri mai grele. Este rezistent la ger, boli și dăunători.

  • Muscadet

De o frumusețe exotică irezistibilă, acest crin Asiatic are flori albe uriașe, orientate spre exterior iar fiecare petală cu margini ondulate prezintă o dungă roz delicată la baza sa, și mici pete roșii trandafirii pe ele. Anterele sunt roșii în timp ce, filamentele sunt aurii creând o cromie interesantă. Este un crin intens parfumat de la deschiderea florii, până la căderea ultimei petale. Este recomandat ca la plantare, să se pună în gropiță câte trei bulbi pe suprafața întregii grădini, pentru a se realiza un spectacol deosebit atunci când plantele vor înflori. Acest crin este ideal și plantat la terase datorită parfumului plăcut, fiind o încântare în nopțile calde de vară. Înflorește în miezul verii și perioada de înflorire ține săptămâni întregi, atrăgând albinele și fluturii. Iubește să fie plantat în locuri însorite sau parțial umbrite și nu este pretențios în privința solului, cu condiția să fie bine drenat, cu umiditate bună. De evitat a se planta în solurile uscate. Crește în jur de 90-120 cm înălțime. Rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

  • Red Twin

Este o varietate de crin din grupul crinilor Asiatici de-a dreptul electrizantă, ce se pretează a fi cultivat atât în grădină, dar și la ghiveci/container datorită frumuseții sale. Se mândrește cu flori de 17,7 cm de un roșu intens atrăgător, cu tentă portocalie. Și asta este doar înflorirea exterioară, deoarece în interiorul florii se află o altă floare interioară mai mică, cu aceeași structură uniformă, dar în miniatură. Florile mici interne sunt striate cu dungi albe, creând un afișaj atrăgător. Florile se deschid de la sfârșitul lunii iunie până la mijlocul verii, cu până la 12 flori provenind din fiecare bulb. La fel ca alți crini, această frumusețe uimitoare este o binefacere în orice grădină. Bulbii de crin Red Twin Asiatic sunt ușor de cultivat, necesitând foarte puțină întreținere pentru a atinge înălțimea maximă la maturitate, care este în jur de 1 m. Ca majoritatea varietăților de crini, nici aceasta nu este pretențioasă la sol; tolerează solurile sărace, argiloase, lutoase și nisipoase, cu condiția să i se asigure umiditatea corespunzătoare și să aibă un drenaj bun. Iubește soarele din plin sau locurile cu umbră parțială. Rezistent la dăunători, rezistent la frig, rezistent la boli, tolerant la secetă, tolerant la căldură.

 

  1. Hibrizi Martagon

Uimitor de decorativi și ușor de cultivat, crinii din această categorie prezintă o înflorire bogată, în cea mai mare parte cu flori mici, orientate în jos, având petalele puternic curbate. Înfloresc destul de timpuriu, începând cu prima decadă a lunii iunie și până spre mijlocul verii ține procesul de înflorire. Florile se prezintă sub o largă paletă de culori de la alb, galben, roz, mov deschis, până la portocaliu deschis și roșu intens. Cresc cel mai bine în zonele răcoroase umbrite, dar se adaptează bine și la ghivece/containere. La maturitate pot atinge 90-180 cm înălțime și o întindere în spațiu a tufei de aprox. 30-60 cm. Câteva varietăți din această categorie putem enumera: Cavalerul Arab, Album, Dimineața Roz (Pink Morning) etc.

  1. Hibrizi de Candidum

Cultivat de secole, acest tip de crin este unul maiestuos cu flori în formă de trompetă, de 6-8 cm lungime, strălucitoare, florile sunt de un alb pur, galben și roșu închis îndreptate spre exterior, cu antere pline de polen galben strălucitor. Floarea crește sub formă de ciorchini, de până la 20 de flori per tulpină și înflorește la sfârșitul primăverii sau la începutul verii cu înflorituri de lungă durată. La maturitate, poate crește până la o înălțime de 120-180 cm. Are tulpini rigide cu frunze de un verde închis și înguste. Ideal a se planta în plin soare sau umbră parțială, și nu este pretențios la sol. Câteva varietăți din această categorie de crini: Madonna, Crin Turban etc.

  1. Hibrizi Americani

Tipurile de crini din clasificarea hibridă americană, includ toți crinii care sunt originari din America de Nord. În funcție de locul unde sunt plantați în America de Nord, hibrizii de crin american înfloresc în momente diferite. Florile crinilor hibrizi americani sunt într-o gamă largă de culori și modele de petale. Cu toate acestea, unele flori hibride de crin american au un aspect de șapcă de turc, în timp ce altele au petale care se întind și par să ajungă la cer. Majoritatea soiurilor americane de crin cresc bine la umbră parțială și sunt potrivite pentru plantare între arbuști sau în zonele împădurite. Sunt rezistenți la ger. Varietăți mai importante din această categorie amintim: Crinul Panteră, Pălăria Turcului, Crinul Philadelphia, Crinul Kellogg, Spiritul Americii etc.

  1. Hibrizi de tip Trompetă și Aurelian

Unul dintre cele mai uimitoare și parfumate tipuri de crini sunt hibrizii de crini Trompetă și Aurelian. Această denumire este dată de flori care sunt în formă de trompetă. Florile hibride de crin trompetă pot fi orientate în jos, în exterior sau în sus. Unele dintre flori sunt, de asemenea, în formă de bol; cu toate acestea, majoritatea soiurilor de crin trompetă, au flori în formă de trompetă. În funcție de tip: trompetă sau crin Aurelian, florile pot avea lungimea între 15 – 25 cm. Sunt ușor de crescut, înfloresc de la mijlocul până la sfârșitul verii. Preferă climă mai caldă cu soare din plin; poate crește în diferite tipuri de sol în grădină, dar se adaptează bine și în containere. Ca varietăți ale acestei categorii putem menționa: Golden Splendor (tip trompetă), Regina Africană, (tip trompetă), Luna din Beijing (Aurelian) etc.

  1. Hibrizi Longiflorum

Mai sunt adesea cunoscute și sub numele de „crini de Paște” și sunt soiuri de crini mari, arătoși, care au flori lungi, albe, asemănătoare unei trompete. Hibrizii de crin din această categorie cresc în general bine în plin soare și sunt mai ușor de cultivat în recipiente sau ghivece decât în ​​grădină. Florile de crini de Paște sunt adesea folosite ca flori tăiate în buchete mari. Tulpinile crinilor de Paște cresc între 60 – 90 cm înălțime și fiecare tulpină cu frunze poate produce o serie de flori albe, lungi și parfumate. Deși soiurile de crini de Paște înfloresc de obicei în iunie sau iulie, cu o grijă deosebită, pot fi „forțați” să înflorească primăvara, în timpul Paștelui și de aici li se trage și numele. Deși floarea clasică de crin Longiflorum este albă, au fost dezvoltate o serie de soiuri în culori diferite din această categorie. Câteva varietăți menționăm: Deliana, Doamna elegantă, Triumphator etc.

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

De ce este important să folosim fertilizanți în creșterea plantelor

Populația lumii este în creștere și se estimează că vom fi 9 miliarde de oameni până în 2050. Până atunci, trebuie să facem cu 60% mai multă hrană pe aceeași suprafață. Realizarea securității alimentare presupune suficientă hrană disponibilă la prețuri accesibile, în orice moment, oriunde locuiesc oamenii.

Trebuie să îmbunătățim productivitatea agricolă și performanța fermelor, în special în regiunile cele mai sărace și lipsite de alimente din lume. Și trebuie să facem acest lucru în mod durabil și cât mai rapid, fără a pune în pericol securitatea alimentară a generațiilor viitoare. În acest sens un rol deosebit de important îl au fertilizanții, deoarece ajută la grăbirea creșterii plantelor.

Pentru a face plantele să crească mai repede, tot ce trebuie să faceți este să le furnizați elementele complete de care acestea au nevoie în forme ușor disponibile. Acesta este scopul îngrășământului până la urmă, în a ajuta la obținerea unor plante sănătoase și armonioase, cu atât mai mult dacă vorbim despre plante utilizate în scop alimentar sau chiar și în scop decorativ. Majoritatea îngrășămintelor furnizează doar azot, fosfor și potasiu, deoarece celelalte substanțe chimice sunt necesare în cantități mult mai mici și sunt în general disponibile în majoritatea solurilor. Disponibilitatea azotului, fosforului și potasiului este marea limită a creșterii.

Pentru ca o plantă să crească și să prospere are nevoie de o serie de elemente chimice diferite. Cele mai importante sunt:

  • Carbon, hidrogen și oxigen – disponibil din aer și apă;
  • Azot, fosfor și potasiu – cei trei macronutrienți și cele trei elemente pe care le găsiți în majoritatea îngrășămintelor ambalate;
  • Sulf, calciu și magneziu – nutrienți secundari;
  • Bor, cobalt, cupru, fier, mangan, molibden și zinc – micronutrienți.

Cele mai importante dintre acestea (cele care sunt necesare în cea mai mare cantitate unei plante) sunt azotul, fosforul și potasiul.

Fără azot, fosfor și potasiu, planta pur și simplu nu poate crește, deoarece nu poate face „bucățile” de care are nevoie. Este ca o fabrică de mașini care rămâne fără oțel sau un echipaj de curse aflat pe un drum, și care rămâne fără benzină.

Dacă vreunul dintre macronutrienți lipsește sau este greu de obținut din sol, acest lucru va limita rata de creștere a plantei. În natură, azotul, fosforul și potasiul provin adesea din degradarea plantelor care au murit. În cazul azotului, reciclarea azotului de la plantele moarte la cele vii este adesea singura sursă de azot din sol. Toate aceste elemente, se regăsesc atât în natură cât și în fertilizanții pe care noi îi aplicăm suplimentar plantelor.

În acest articol vom discuta despre beneficiile utilizării unui îngrășământ cu eliberare controlată în comparație cu îngrășămintele tradiționale solubile în apă.

Înainte de a trece la tema propriu-zisă, propun să facem scurte precizări introductive în care să explicăm ce este acela un „îngrășământ cu eliberare controlată” și modul cum aceste îngrășăminte revoluționare își fac efectul asupra culturilor agricole.

Ce este îngrășământul cu eliberare controlată?

Îngrășămintele cu eliberare controlată, prescurtate cel mai adesea în limba engleză CRF „Controlled Release Fertilizer” sunt particule granulare de îngrășământ care sunt acoperite cu un polimer sau rășină, cu rol de a încetini dizolvarea substanței, producând o dizolvare în timp a particulelor de îngrășământ. Grosimea acoperirii și temperatura aerului dictează viteza de eliberare. Cu cât temperatura este mai mare, cu atât îngrășământul va fi eliberat mai repede. Majoritatea CRF-urilor sunt vândute cu o rată de eliberare estimată bazată pe o temperatură de 23,8°C. Granulele CRF sunt în primul rând încorporate în mediul de creștere, dar pot fi aplicate și pe suprafața mediului de creștere.

Dacă am lămurit aceste aspecte, propun să trecem în cele ce urmează la subiectul central al discuției noastre anume: Care sunt beneficiile utilizării îngrășămintelor cu eliberare controlată, în comparație cu îngrășămintele tradiționale solubile în apă.

Beneficiile utilizării îngrășămintelor cu eliberare controlată.

Există trei beneficii majore ușor de identificat ale utilizării fertilizanților cu eliberare controlată: ușurința în utilizare, reducerea costurilor de aplicare în comparație cu îngrășămintele solubile în apă și reducerea potențială a impactului asupra mediului.

Ușurință în utilizare

Beneficiul principal al utilizării acestor fertilizanți este siguranța pe care o are cultivatorul în a ști că plantele vor primi nutrienții de care au nevoie, indiferent de condițiile meteorologice. Pe vremea rece și înnorată, când plantele rămân umede și nu au nevoie de udare, un cultivator care folosește un îngrășământ solubil în apă trebuie să decidă dacă să fertilizeze plantele deoarece, dacă o va face va risca să supraîncarce solul cu apă, iar cultura sa riscă aibă serioase probleme din acest punct de vedere. Pe de altă parte dacă nu o va face, va risca să aibă deficiențe serioase de nutrienți. Un fertilizant cu eliberare controlată va elibera continuu îngrășământ fără adăugarea de apă și în plus se aplică o singură dată, și durează o perioadă mult mai lungă de timp efectul lor, spre deosebire de îngrășămintele solubile în apă.

Costuri reduse de aplicare

Studiile au arătat că, deși îngrășămintele solubile în apă costă mai puțin pe kilogram, ele pot fi mult mai puțin eficiente pe termen lung în culturi. Dacă un cultivator trebuie să aplice mai mult îngrășământ pe unitatea de cultură pe durata întregului ciclu de producție cu îngrășăminte solubile în apă, acest lucru poate face costul unitar de utilizare al îngrășământului să fie semnificativ mai mare. Acest lucru este valabil mai ales pentru culturile pe termen lung.

Fertilizantul cu eliberare controlată poate fi mult mai eficient și aplicat în doze mai mici în comparație cu îngrășămintele solubile în apă. Acest lucru poate duce la un cost mai mic al îngrășământului per unitate.

Eficientizarea muncii

Munca este întotdeauna o preocupare pentru cultivatori. Încorporarea unui fertilizant cu eliberare controlată poate reduce costurile cu forța de muncă prin eliminarea necesității de a amesteca și a monitoriza îngrășămintele solubile în apă și limitează nevoia de echipamente scumpe de injecție. Acest lucru elimină de asemenea, șansa de a amesteca necorespunzător un îngrășământ solubil în apă în soluția stoc, ceea ce ar putea compromite calitatea culturii agricole fertilizate mai apoi.

Impact redus asupra mediului

Cel mai mare beneficiu pe termen lung al încorporării fertilizanților cu eliberare controlată într-un mediu de cultură este posibil unul de mediu. Deoarece nutrienții sunt eliberați lent și în mod ideal la viteza cu care plantele le folosesc, cantitatea de nutrienți eliberate în timpul udării este minimă în comparație cu utilizarea îngrășămintelor solubile în apă. Acest lucru este valabil mai ales atunci când plantele sunt irigate de deasupra lor și scurgerile nu sunt colectate sau reciclate.

Pentru a avea rezultate favorabile, un lucru deosebit de important este alegerea corectă a produselor fertilizante, respectarea strictă a dozajelor înscrise pe ambalaje, cât și consultarea personalului de specialitate.

de Ionut Cenac

Pentru detalii referitoare la tipul de fertilizant recomandat pentru plantele dumneavoastră, vă recomandăm produsele Mivena, unde veți descoperi o gamă variata de nutirinți, dar și informații referitoare la aplicarea și utilizarea lor.

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Genul phlox

 

Acest gen cuprinde puțin peste 80 de specii, incluzând o serie de specii de plante erbacee, anuale sau perene, din familia Polemoniaceae, originare din America de Nord și Asia, fiind cunoscute sub mai multe denumiri populare la noi în țară și anume: Scânteiuță, Săpunăriță sau Brumărele.

Speciile acestui gen, au în general tulpini erbacee, ramificate, ce variază destul de mult în înălțime; pornind chiar de la 5 cm (cum este cazul speciei Phlox douglasii) și, pot ajunge chiar până la o înălțime de 1.20 m (cazul speciei Phlox paniculata); având de regulă o creștere erectă sau târâtoare, terminate cu numeroase corimbe de flori tubulare, cu diametrul de 2-3 cm, divers colorate și cu dungi variate de un mare efect decorativ.

Speciile acestui gen de plante, sunt utilizate cu precădere pentru efectul lor deosebit de decorativ în grădini particulare sau  în ghivece pe terase, iar dintre acestea cele mai cunoscute și apreciate la noi în țară și nu numai sunt: Phlox subulata; Phlox paniculata; Phlox douglasii; Phlox drumondii; Phlox amoena; Phlox divaricata; Phlox maculata; Phlox pilosa; Phlox stolonifera; Phlox decussata Phlox pyramidalis  Phlox siberica (originară din Siberia) etc.

Toate speciile acestui gen, sunt ușor de întreținut, rezistente la îngheț (această rezistență variind de la specie, la specie) și chiar la secetă deși, preferă verile mai răcoroase, preferând solurile umede cu condiția ca apa să nu stagneze în profilul de sol; adaptându-se cu ușurință la cam toate tipurile de sol: de la alcalin-neutru si chiar slab acid, cu condiția ca acestea să fie ușoare, fertile și bine drenate.

În cele ce urmează, ne vom opri atenția spre a prezenta două dintre varietățile cele mai îndrăgite și mai des întâlnite la noi în țară și anume Phlox subulata și Phlox paniculata.

Phlox subulata

Denumită popular „brumărele” este o plantă ornamentală, perenă, (veșnic verde) sub formă de tufă scundă 10-20 cm, formând covoare, originară din America de Nord. Prezintă mici tulpinițe culcate, cu internoduri scurte fiind dens acoperite de frunze ascuțite, înguste și rigide de până la 2 cm lungime, terminate cu pedunculi; având una sau două inflorescențe cu câte 5-7 flori în formă de pâlnie, cu diametrul de cca. 25 mm.

Florile prezintă petale crestate pe margini, fiind în nuanțe variate de culori: de la alb și roz, până la violet și diferite nuanțe liliachii. Prezintă două înfloriri pe parcursul sezoanelor de vegetație: Prima etapă de înflorire, debutează în primăvară, începând cu a doua decadă a lunii mai și continuă până în a doua decadă a lunii iunie. Iar a doua etapă (cea de toamnă) debutează începând cu a doua decadă a lunii august, ținând până spre jumătatea lunii septembrie.

Prezintă o inflorescență extrem de abundentă astfel încât, frunzele sunt greu vizibile dintre flori. Chiar și în afara perioadei de înflorire, această specie rămâne verde chiar și iarna sub zăpadă; constituind o deosebită atracție.

Planta se adaptează cu ușurință și în locații umbrite sau parțial umbrite însă, va avea o înflorire spectaculoasă doar dacă este plantată în plin soare, unde să beneficieze de cel puțin 6 ore de soare direct.

Această specie se dezvoltă bine pe solurile nisipoase sau mediu argiloase sărace, uniforme, umede sau chiar uscate, cu condiția să fie aerate și bine drenate; planta nu suportă stagnarea apei în profilul de sol, caz în care îi putrezesc rădăcinile și planta poate chiar muri. Suportă un pH al solului de la neutru până la slab alcalin. În perioadele de arșiță, se udă din abundență planta cu apă potrivită și niciodată cu apă rece deoarece acest lucru poate conduce la crăparea tulpinilor și îmbolnăvirea plantelor.

Planta de Phlox subulata, răspunde bine la fertilizare și în acest sens, se vor folosi substanțe pe baza de potasiu și fosfor direct pe sol, (în perioada de înmugurire) de regulă primăvara, precum și o serie de substanțe minerale (după înflorire) și chiar azot și cenușă rezultată din arderi, după anumite scheme de tratament.

Înmulțirea plantei se realizează prin divizare de puieți prelevați de regulă primăvara dar și toamna de la planta-mamă ori, prin butășire, din butași semi-lemnificați prelevați primăvara (fiecare plăntuță prelevată trebuie să aibă 3-4 lăstari și câteva rădăcini), pentru un succes de prindere garantat. Mai rar se utilizează înmulțirea prin semințe deoarece, se spune că, plantele rezultate vor avea în mică măsură caracterele varietale ale plantei de la care au fost prelevate acele semințe.

Cât despre boli și dăunători, dacă este îngrijită corect și constant, această specie nu prea este atacată, fiind destul de rezistentă. În caz contrar, planta poate suferi de tot felul de infecții fungice și după caz, trebuiesc aplicate diverse tratamente, funcție de infecția fungică de care suferă. Planta are o rezistență sporită la ger.

Phlox paniculata

Cunoscută în popor sub denumirile de „brumărele” ori „scânteiuță” precum și „ametist” în unele surse. Această varietate perenă, viguroasă cu aspect de tufă relativ înaltă, poate atinge înălțimi cuprinse între 90-120 cm, și întindere de 80-90 cm, fiind considerată drept cea mai înaltă specie a genului Phlox. Este originară din America de Nord, fiind deosebit de ornamentală prin port; frunze și flori. Este utilizată în parcuri, grădini (în amestecuri cu alte specii precum mușcate, maci, iriși, garoafe, crini); pe lângă terase ori foișoare, creează un decor deosebit.

Tufișul acestei varietăți prezintă mici tulpinițe puternice, care sub greutatea inflorescențelor se pot îndoi ușor pană la sol. Are Frunze opuse, simple, sub formă de lance lungi de circa 10-15 cm de culoare verde.

Florile, apar de regulă în partea superioară a tijelor florale, fiind dispuse în inflorescențe de tip panicul, având un diametru aprox. cuprins între 15-20 cm. Fiecare floare, fiind formată din 5 lobi asemănători petalelor, cu un diametru variind între 1.5-2 cm colorate într-o singură culoare sau în două: alb, roz, roșu, mov, sau chiar albastru. Înflorirea plantei, are loc începând cu luna iunie și poate dura până în septembrie. Florile emană un parfum delicat, ce atrage fluturii.

Cât despre tipul de sol, acesta preferă solurile fertile, bine drenate și aerate, nisipoase sau cu un conținut mic de argilă și o valoare a pH-ului de la neutru la slab alcalin.

Solul trebuie menținut tot timpul reavăn, pe perioadele lungi de secetă dar, cu mare grijă deoarece, nu suportă ca apa să stagneze în profilul de sol (băltirea); caz în care se poate îmbolnăvi și chiar muri. Pentru menținerea unei umidități constant și corespunzătoare, pe perioadele de arșiță, se recomandă mulcirea la suprafață a solului.

Lumina reprezintă un factor destul de important în creșterea și dezvoltarea acestei specii. Ea poate fi plantată și în spații semi-umbrite dar, pentru o creștere frumoasă și înflorire spectaculoasă, necesită plantare în plin soare, unde să beneficieze de cel puțin 6 ore de soare direct pe zi.

Înmulțirea este similară ca și în cazul celorlalte varietăți de phlox: Prin separarea tufelor bătrâne primăvara și toamna; prin butășire (butași semi-lemnificați prelevați de la planta-mamă primăvara) sau prin semințe (mai rar) din același motiv ca și în cazul varietății Phlox subulata că, nu ar păstra caracterele varietale ale plantei de unde s-au prelevat.

Fertilizarea se poate realiza în perioada de creștere și înflorire, cu fertilizanți pentru plante și flori. Este o specie total rezistentă la ger, în climatul nostru.

Planta este de regulă rezistentă la dăunători și boli însă, în condițiile unei îngrijiri precare, planta poate fi atacată de acarieni, făinare, putregaiuri etc.

de Ionuț Cenac

 

 

Publicat pe

Genul Geum



Geum, este un gen de plante erbacee perene, din familia Rosaceae, ce cuprinde în jur de 50 specii, având o largă răspândire pe tot cuprinsul Terrei: de la Europa, Asia, America de Nord și cea de Sud, până la Africa și chiar Noua Zeelandă. Majoritatea speciilor acestui gen de plante, se regăsesc în flora spontană, cu precădere în locuri umbroase cum ar fi pădurile sau periferia livezilor de unde, unele sunt luate de către om în cultură sau, utilizate de la fața locului.


Speciile genului Geum, sunt strâns legate (înrudite) cu cele ale genurilor Potentilla și Fragaria. Plantele din genul Geum, sunt ușor de îngrijit și au o largă utilitate practică: de la utilizarea lor pur și simplu cu rol decorativ, în parcuri; grădini familiale; incinte etc. (cum este cazul varietăților Geum Triflorom varietatea Nord Americană de prerie „Prairie Smoke” sau a varietății Geum Rivale, varietatea „Călțunul doamnei”, ce se bucură de o mare popularitate în acest sens) etc., menționând apoi utilitatea medicinală (aici includem îndeosebi specia Geum urbanum, numită din popor și „Cerențel”, folosită în scopuri fitoterapeutice). În acest sens, de la plantă recoltându-se rădăcina și rizomii dar și partea aeriană în perioada de înflorire (îndeosebi vârfurile tinere recoltate în lunile mai și iunie).
De asemeni, această varietate (Geum urbanum) mai este apreciată și pentru consum în stare proaspătă a frunzelor tinere (sub forma de salată, asemeni plantei de salată verde (lactuca sativa) cu un gust acrișor și un bogat conținut în vitamina C). În mediul lor natural, frunzele diverselor specii ale acestui gen de plante, adesea sunt consumate de o serie de larve de fluturi din speciile Lepidoptera inclusiv fluturele Pyrgus malvae.
Cât privește rezistența la boli și ger, toate varietățile genului Geum, sunt extrem de rezistente.


Amintim aici câteva dintre cele mai comune și apreciate specii ale genului Geum:
G. urbanum; G. triflorum; G. rivale (călțunul doamnei); G. Reptans (cerențel de munte); G montanum; G. coccineum; G. quellyon.
În cele ce urmează, vom detalia pe larg câteva aspecte esențiale, despre două dintre aceste specii trecute în revistă și care prezintă aspecte mai interesante.


Geum urbanum („Cerențel”)


Scurtă descriere a speciei: În legătură cu denumirea speciei, putem afirma cum că, această varietate este denumită diferit, în unele regiuni ale țării. Pe lângă cea consacrată de „cerențel” i se mai spune și „cuișoriță” sau „ridichioară”.


Este o specie erbacee, vivace, cu frunzele caduce (căzătoare), din familia Rosaceae, ce atinge o înălțime aproximativă de 30-40 cm, cu o largă răspândire la noi în țară, întâlnită adesea în flora spontană, prin locuri umede și umbroase, păduri sau luminișuri, cu un gust astringent și, un subtil miros de cuișoare. În pământ are un rizom cilindric, cu diametrul de aprox. 2 cm, din care iau naștere numeroase radicele.
Prezintă o tulpină aeriană dreaptă și ramificată, acoperită de perișori fini. Frunzele bazale sunt penat-compuse, prezentând 5-7 foliole dințate pe margini iar, frunzele aflate mai sus pe tulpină sunt mai mari și trifoliate.
Florile sunt micuțe, de culoare galben-aurie, regulate, pe tipul 5 și solitare, fiind dispuse spre vârful tulpinii, ori, la subțioara ultimelor frunze, ce înfloresc de regulă în intervalul mai-august.
Dacă ar fi să ne referim acum la utilitatea și utilizările acestei specii, cu precădere trebuie săa luăm în calcul proprietățile sale benefice pentru sănătate, fiind considerată o plantă medicinală, cu multiple întrebuințări, fiind folosite în acest scop, întreaga plantă (flori, frunze, tulpiniță, și chiar și rizomul, foarte bogat în eugenol; taninuri; uleiuri volatile; amidon; substanțe amare și unii derivați flavonici); fiecare părticică a plantei întrebuințată după caz, funcție de afecțiuni și, urmând anumite proceduri medicale, în diverse preparate medicale. Dacă ar fi să amintim pe scurt câteva dintre afecțiunile potențiale pe care le tratează, atunci trebuie sa includem: febră, gută, diaree, respirație urât mirositoare, dureri de dinți, afte bucale, dar și depresie, astenie, anxietate și lista poate continua. Pe lângă toate proprietățile sale benefice recunoscute pentru sănătate, mai neoficial, există și o anume tradiție populară foarte străveche, potrivit căreia, cerențelul te apără de spiritele rele și vindecă împotriva farmecelor și a deochiului. De asemeni, putem aminti și rolul decorativ ca fiind de luat în calcul la această specie.
Este foarte rezistentă la ger, boli și dăunători.

Geum rivale (Călțunul doamnei), varietatea „Flame of passion”


Scurtă descriere a speciei: În cadrul acestei specii, vom discuta despre varietatea „flame of passion” ce este destul de des comercializată în ultima vreme. Și acestei varietăți a genului Geum, i s-au atribuit o serie de denumiri populare, de la regiune la regiune, după cum urmează: Călțunul doamnei (cea mai consacrată); ghimbirul purpuriu; ghimbirul de apă etc.
Este la fel ca și precedenta descrisă, drept o specie erbacee, vivace, cu frunze căzătoare, din familia Rosaceae, ce atinge o înălțime aproximativă de 30-50 cm, cu o creștere relativ lentă a plantei. Cadrul său natural, este similar cu al celorlalte varietăți ale genului Geum și pe care le-am amintit mai sus. Planta este ideală a se amplasa în soluri mlăștinoase, iazuri și, locuri cu soluri permanent umede etc.
Tulpinile sunt lungi și subțiri, de culoare roșie, (mai ales în stadiul tânăr al plantei); prezentând perișori fini pe toată suprafața sa. Frunzele acestei varietăți sunt verzi (în perioada de vegetație); palmate, ușor crestate pe margini și foarte decorative. Florile apar începând din luna mai și până în septembrie, fiind de culoare roșu purpuriu, mergând către nuanțe de portocaliu, foarte decorative, fiind formate din petale roșii, până spre portocaliu, ce au suprafața striată. Florile cresc de regula în vârful unor „tije” iar, pe o singură tijă putând crește mai multe flori sub forma de mici buchețele.
Cât privește utilitatea acestei specii, trebuie în primul rând să menționăm rolul său decorativ pus în evidență atât prin forma sa de tufă compactă, florile de o formă aparte, în nuanțe atractive de culori, dar, și prin frunzele cu nervuri frumoase și de un verde viu în stadiul tânăr, mergând spre nuanțe mai închise la maturitate. De asemeni, florile acestei specii sunt foarte atractive pentru albine ceea ce înseamnă că, acest lucru poate fi valorificat de apicultorii ce le vor planta pe lângă stupi. Mai este folosită ca și condiment (rizomul) ce are un gust picant (ca de ghimbir). Și această varietate prezintă o importanță destul de mare în medicină, fiind considerată printre altele și plantă medicinală. Mai este folosită pentru combaterea unor insecte nedorite cum ar fi moliile și lista ar putea continua.

Este foarte rezistentă la ger până la aprox. -45 grade C, boli și dăunători nu prea are cu excepția unor insecte.

                                                 de Ionuț Cenac