Publicat pe

Mesteacănul în diferite ipostaze

Prețuiți pentru scoarța lor uimitoare și forma grațioasă, mestecenii sunt extrem de decorativi și oferă o notă aparte spațiului în care sunt plantați. Betula este un gen de copaci și arbuști de foioase, cunoscuți în mod obișnuit sub denumirea de mesteacăn. Sunt caracterizați prin scoarța lor exfoliantă în straturi, distinctă, albă, gri, galbenă sau argintie; cu aspect ca de hârtie, formă grațioasă și frunzișul delicat. Genul Betula aparține familiei Betulaceae și este format din peste 50 de specii, fiecare cu caracteristicile și adaptările sale unice. Au o longevitate mare în timp; un mesteacăn putând trăi chiar și o sută de ani.

Înainte să începem, vreau să precizez că puteți achiziționa acest gen deosebit de decorativ de pe magazinul online Pepiniera Grădina Verde. 

    

Origine și răspândire

Mestecenii sunt originari din diferite părți ale lumii, inclusiv America de Nord, Europa și Asia. Habitatul lor variază de la regiuni temperate, până la regiuni Arctice. Se găsesc adesea în soluri umede, lângă râuri, lacuri și mlaștini.

Obiceiul de creștere

Mestecenii sunt apreciați pentru aspectul lor zvelt și grațios, adesea cu ramuri arcuite care le conferă un farmec aparte. Sunt copaci sau arbuști de foioase, ce pot prezenta creștere verticală, columnară sau plângătoare. Rata de creștere este de obicei moderată spre rapidă, acești copaci pot prezenta adesea un trunchi cu o singură tulpină, sau cu mai multe tulpini. Anual, pot prezenta creșteri între 30-60 centimetri, ceea ce îi face o alegere potrivită în crearea de peisaje și locuri umbrite într-un timp relativ scurt. Speciile de mesteacăn variază în dimensiuni de la 30 centimetri până la 24 de metri de la o specie la alta în înălțime. Răspândirea poate varia de asemenea foarte mult de la 30 centimetri, la 15 metri.

 

Rezistență la ger

Mesteacănul nu este pretențios la condițiile de mediu de la noi din țară legate de sol și de climă și se consideră o specie rezistentă la ger și pe deplin adaptată condițiilor climatice din țara noastră, rezistență dată de mediul din care el provine. Preferă locațiile mai reci și umbrite dar se descurcă bine și în cele însorite. Este rezistent și la secetă pe timpul verii însă, preferă solurile cu o ușoară umiditate și un pH cuprins între 5,0 – 6,5.

    

Utilizări

Mesteacănul oferă utilizări versatile în grădini: de la a servi ca puncte focale prin eleganța pe care o imprimă locului în care sunt plantați, până la a oferi umbră. Scoarța lor distinctivă și frunzișul delicat îi fac să reprezinte o alegere nemaipomenită pentru parcuri, alei, sau zone împădurite, ori diferite incinte și oriunde se dorește puțină umbră și răcoare, mai ales în zilele caniculare de vară. Soiurile pitice de mesteacăn se potrivesc bine în spații restrânse și sunt adesea folosite pentru a crea paravane, sau garduri vii. În plus, anumite specii de Betula sunt folosite pentru lemnul lor, potrivit pentru mobilă și placaj etc. Seva lor poate fi exploatată în mod similar cu cea a arborilor de arțar și este folosită în medicina tradițională la prepararea siropului de mesteacăn. De asemeni, tot în medicina tradițională părți ale copacului sunt folosite pentru proprietățile lor antiseptice.

 

În cele din urmă putem menționa și faptul că ecosistemul și biodiversitatea au și ele de câștigat enorm: micile viețuitoare cum ar fi păsările și alte animale micuțe sălbatice își găsesc sălaș adesea între ramurile sale, sporind frumusețea grădinii tale. În concluzie, mesteacănul cunoaște o istorie îndelungată de utilizare umană; seva lor poate fi folosită în scop medicinal și la prepararea unor băuturi, pe când lemnul este foarte apreciat în industria mobilei, la confecționarea butoaielor, în realizarea unor decorațiuni artizanale, ca lemn de foc etc. Cu numeroasele sale utilizări, aspectul distinctiv și adaptabilitatea la diferite medii, mesteacănul oferă câte puțin pentru toată lumea; de la grădinarul ocazional, la arboristul profesionist, industrii de prelucrare și farmaceutice etc.

 

Simbolismul mesteacănului

Mesteacănul este bogat în simbolism. În diferite culturi, mesteacănul simbolizează reînnoirea și purificarea, protecția și iubirea. Acest lucru se datorează parțial creșterii lor rapide și modului în care scoarța se desprinde, eliminând simbolic trecutul. De asemeni, mai este adesea subiect de artă și folclor. În simbolismul celtic, mesteacănul mai este văzut ca un copac al fertilității și este asociat cu zeița Brigid.

Specii și soiuri de mesteacăn

Betula pendula, Betula pubescens, Betula utilis Jaquemontii, Betula albosinensis Fascination Betula pendula Purpurea

 

  1. Betula pendula

Sau mesteacănul plângător european, datorită ramurilor sale arcuite în jos asemeni unei sălcii care îi conferă un aspect de ansamblu grațios. Scoarța este de culoare gri-albicioasă și prezintă fisuri verticale pe tot cuprinsul său, lucru ce îi conferă un șarm aparte. Nu este pretențios la sol și este în totalitate rezistent la ger. Preferă ușoară umiditate în aer și sol, iar pe perioade mai îndelungate de secetă ar putea avea de suferit.

  1. Betula pubescens

Cunoscut și sub numele de mesteacăn pufos, este atrăgător în toate anotimpurile prin culoarea cojii sale alb gri, ce contrastează foarte frumos în peisaj. Prezintă ramuri verticale iar forma coroanei este conică ușor rotunjită spre vârf. Coaja este de culoare alb-maronie la maturitate și exfoliantă în fâșii subțiri ca de hârtie. Nu este pretențios la sol și crește frumos atât la umbră și semi umbră cât și în soare direct. Preferă solurile cu ușoară umiditate, dar nu excesivă. Ca orice varietate de mesteacăn și aceasta este în totalitate rezistentă la ger.

  1. Betula utilis var. Jaquemontii

Sau mesteacănul de Himalaya, apreciat pentru coaja sa strălucitoare excepțional de albă, ce va da întotdeauna o notă aparte peisajului în locul în care este plantat. Acest soi este unul viguros de mărime medie, ce crește în jur de 9-12 metri în înălțime și circa 6 – 7,5 metri în circumferință, cu un ritm de creștere rapidă iar forma coroanei este piramidal deschisă cu ramificații grațioase și delicate. Nu este pretențios la sol și climă și preferă locațiile umbrite dar la fel de bine le poate tolera și pe cele însorite.

  1. Betula albosinensis Fascination

Această varietate de mesteacăn, este o alegere excelentă în scopuri ornamentale în grădini, parcuri, pe lângă borduri ori incinte. Scoarța sa unică exfoliantă, cu nuanțe de roz și alb gălbui, oferă interes pe tot parcursul anului. Frunzișul aparte de un roșu arămiu bogat primăvara când frunzele sunt tinere, ajungând la verde închis vara și devenind galben-auriu toamna. Acest copac creează un punct focal frumos și sporește atractivitatea estetică a peisajului. Nu este pretențios la sol și factori de mediu și în totalitate rezistent la ger.

  1. Betula pendula Purpurea

Este o varietate deosebită de mesteacăn cu frunze mov, potrivit pentru grădini medii cu ramuri pendulante și scoarță argintie și mai neagră spre bază. Crește mai înalt de 12 metri, având o răspândire mai mare de 8 metri, în circa 20-50 de ani. Frunzele în stadiu tânăr sunt purpuriu închis până la roșu primăvara când apar, devin de un verde-violet vara pentru ca, mai apoi în toamnă acestea să capete o culoare violet-brună, foarte decorativă. Ideal de plantat pe lângă cabane, parcuri unde adesea păsările sau micile animăluțe sălășluiesc, creând o priveliște mirifică, paturile de flori etc. Este un copac ușor de întreținut, necesită tăieri minime și nu este pretențios nici la factorii de mediu. Este în totalitate rezistent la gerurile de la noi.

  

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Celtis occidentalis, pentru parcuri și grădini de vis

Originar din centrul și nord-estul Americii de Nord, este un copac deosebit de frumos per ansamblu, un copac de umbră care crește și se dezvoltă bine într-o gamă largă de soluri și condiții vitrege de mediu (inclusiv locurile uscate și secetă ocazională) și suportă variații mari ale PH-ului de la acid la alcalin și neutru.

Pentru o cât mai bună dezvoltare, condiția esențială este ca solul în care este plantat să fie menținut umed pe cât posibil, dar nu exagerat de umed, să aibă un drenaj bun încât apa să nu stagneze și să băltească la suprafață în jurul pomului. Este necesară și o porozitate ridicată pentru a capta cu ușurință eventualii nutrienți pe care îi administrăm pomului.

Images source: www.missouriplants.com

Dur și robust cu un aspect maiestuos, Celtis occidentalis (Sâmbovină) cum mai este cunoscut din popor, este un arbore de foioase de talie mijlocie spre mare, cu un ritm de creștere destul de mare de circa 60-90 cm anual.

Are o coroană de formă piramidală în stadii tinere, mai apoi cu trecerea timpului va dezvolta ramificații tot mai arcuite, și va tinde să se răspândească în spațiu și să își deschidă tot mai mult coroana astfel încât, la maturitate deplină poate ajunge la înălțimi cuprinse între 12-18 m (foarte rar putând ajunge chiar și la 30 m); cu o răspândire proporțională cu înălțimea.

 

Images source: www.missouriplants.com

Scoarța arborelui este deosebit de decorativă. De culoare brun-cenușie, este acoperită adesea cu asperități proeminente, adăugând o notă aparte peisajului pe timpul iernii. Este alegerea inspirată pentru plantare în parcuri, grădini, alei, curți interioare, suprafețe cu gazon etc. deoarece prezintă o valoare ornamentală ridicată în fiecare anotimp. Puteți achiziționa această varietate (și nu numai) accesând magazinul online Pepiniera Grădina Verde.

 

Images source: www.healthbenefitstimes.com

Ramurile ascendente sunt arcuite și acoperite de frunze ovate până la alungit-ovate de un verde lucios vara, cu textură aspră la atingere, dințate pe margini și neuniforme în mare parte, ce devin de un galben pal în toamnă. Primăvara (aprilie-mai) apar florile grupate în ciorchini. În cadrul natural, florile atrag datorită polenului său multe albine, fluturi și păsări colibri care se hrănesc cu acesta dar ajută foarte mult și la polenizarea florilor pentru o mai bună fructificare. Fructele sunt atractive pentru o varietate de animale sălbatice. Păsările consumă fructele și dispersează semințele.

 

  1. Images source: www.healthbenefitstimes.com
  2. Images source: https://commons.wikimedia.org

Părțile cărnoase ale fructului sunt comestibile și oarecum dulci. Ele rămân pe pom chiar și iarna în mediul de origine, daca nu sunt consumate de micile viețuitoare între timp. Necesită întrețineri reduse. Se impun în acest sens doar ușoare corectări de creștere și formare a coroanei pe care este indicat să le efectuați în sezonul de repaus vegetativ. Are rezistență bună la boli și dăunători, cât și la ger.

  1. Images source: www.healthbenefitstimes.com
  2. Images source: https://commons.wikimedia.org

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Cum îngrijim plantele pe timp de vară

Vara a acaparat supremația în această perioadă a anului la noi, și tocmai de aceea am considerat util ca în acest articol să vorbim despre cum putem avea grijă de plantele noastre dragi pe parcursul zilelor toride. Știm cu toții că, vara este anotimpul în care natura vibrează la maxim de viață, oferind încântare privirii și bucurându-ne sufletele la tot pasul. Cu toții avem în grădinile noastre plante, fie ca sunt ele cu scop de a produce fructe, ori pur și simplu cu rol decorativ, dar care în această perioadă a anului vor necesita puțină atenție din partea noastră, pentru a se menține sănătoase și frumoase, și pentru a ne bucura prin prezența lor pe mai departe.

Majoritatea speciilor sunt bine adaptate acestor condiții de vară cu zile caniculare și vor avea mai puțină nevoie de îngrijire (cum ar fi speciile exotice, atât fructifere cât și decorative) rezistente la îngheț, sau pur și simplu ce sunt plantate în ghivece și care se află amplasate afară. Această categorie de plante nu vor resimți foarte acut stresul termic și lipsa apei. În schimb, pentru altele mai iubitoare de umiditate și umbră, trebuie să fim mai atenți în a le asigura condițiile minime pentru a putea supraviețui în bună regulă.

 

Sfaturi pentru îngrijirea noilor plantații pe timp de vară

  • Pentru plantele noi din curtea ta, udarea frecventă este o necesitate, chiar și pentru plantele veșnic verzi (xerice). Plantele au nevoie de cel puțin un sezon de creștere complet pentru a-și extinde rădăcinile în solul din jur unde pot fi susținute de umiditatea suplimentară a solului. În prima lor vară, udă plantațiile recente  la fiecare 1 până la 3 zile. Dacă încep să pară galbene sau par să se ofilească permanent, ăsta poate fi indiciul că udați prea mult. Dacă veți continua, riscați ca rădăcinile respectivelor plante să putrezească, sau să capete diferite infecții fungice.
  • Pentru a proceda corect cu udatul în sezonul de vară, udați de două ori pe zi. Dacă udați manual, înmuiați planta de două ori (la distanță de aproximativ 5 până la 10 minute) pentru a vă asigura că solul este complet saturat. Dacă utilizați un sistem de picurare, programați-l să pornească de două ori, la douăzeci de minute. Solul uscat va arunca adesea apă prima dată, lăsând perimetrele din jurul rădăcinilor plantelor uscate, acest lucru poate ucide rădăcinile tinere, lucru ce poate fi adesea fatal dacă vorbim de o plantă proaspăt plantată și nu atât de viguroasă, și care are nevoie de cât mai multe rădăcini sănătoase pentru a se prinde.
  • Mulciți de jur-împrejurul plantelor proaspăt plantate, pentru a economisi apa. Compostul adăugat sub formă de mulci ajută foarte mult în zilele caniculare de vară prin aceea că, menține o umiditate relativă a solului, pe o perioadă mai lungă de timp. Faceți ca o farfurie puțin adâncă de pământ în jurul bazei plantei și umpleți-o cu cel puțin un centimetru de mulci de bună calitate, cu textura grosieră (din materie organică moartă gen frunze, sau chiar rumeguș). Aceasta este o tehnică foarte importantă pentru a asigura supraviețuirea plantelor tinere. Mulcirea va reduce foarte mult căldura solului, va preveni evaporarea, va asigura umiditatea din sol și va reduce nevoia de irigare sporită.

 

Sugestii pentru îngrijirea plantelor mai demult plantate pe vreme caldă

  • Cheia succesului când vine vorba de irigarea plantelor în sezonul cald este: nu udați mai des, udați mai adânc. Dacă folosiți irigarea în grădină, nu creșteți frecvența udărilor; măriți durata ciclului de udare. Trebuie să vă asigurați că apa coboară cel puțin 25 până la 30 cm în sol. De ce? Deoarece, apa care rămâne doar în partea superioară a solului, se va evapora rapid din cauza efectului de uscare al soarelui prin intermediul vântului. După cum am menționat mai sus, pentru a uda bine, udați de două ori pe zi, conform procedeului descris la a doua liniuță, și care este perfect valabil și în cazul plantelor mai demult plantate. Trebuie însă menționat că, față de plantele proaspăt plantate, acestea mai demult plantate sunt ceva mai rezistente și mai adaptate la condiții, dar asta nu înseamnă că le putem priva de apă pe acestea din urmă.
  • După cum am precizat și mai sus la prima categorie de plante, și aici aplicarea de mulci este binevenită, din aceleași motive menționate mai sus.
  • Ajustați-vă așteptările. Când este excepțional de cald și uscat, nu este rezonabil să ne așteptăm ca plantele noastre să arate cel mai bine. Dar nu intrați în panică dacă plantele au aspect puțin ofilit în timpul căldurii de peste zi. Plantele vor să economisească apa. Dar dacă nu „vor învia” noaptea și ofilirea persistă, devenind permanentă, acesta este un semn că au nevoie de apă din abundență, atât la nivelul rădăcinilor, cât și pulverizare la nivel foliar. Este recomandat ca udările să se facă după ce căldurile de peste zi au trecut, și de preferință cu apă cât mai apropiată de temperatura mediului ambiant în care planta se află. Evitați udările cu apă rece vara pe căldură, este nerecomandat, și planta poate avea de suferit. Dacă ofilirea persistă câteva zile, este posibil ca planta să fi fost afectată.
  • Trebuie să luați în considerare faptul că unele plante par inactive vara, aceasta fiind o strategie de adaptare a plantelor la condițiile de mediu. Majoritatea bulbilor înfloriți de primăvară și unele plante perene pot părea că sunt moarte vara, dar așteptați înainte de a replanta locul. Pot foarte bine să reapară mai târziu în vara/începutul toamnei, când temperaturile scad și începe să plouă din nou. Macii orientali, Astragalus și multe plante erbacee sunt exemple ale acestui răspuns la vremea caldă și uscată prelungită.

 

  • Hrăniți-vă (fertilizați) solul organic toamna. Îmbrăcați-vă plantele cu un compost organic, melasă granulară și oferiți-le îngrășăminte organice după primele înghețuri care apar la sfârșitul toamnei. După o vară lungă și fierbinte, microorganismele din sol au nevoie de un impuls. Solurile vii sănătoase au o capacitate mult mai mare de reținere a apei, plus o mai bună percolare a apei, în comparație cu solurile compactate și cele care au fost deteriorate de utilizarea prelungită a îngrășămintelor chimice. Desigur, aceasta este o abordare pe termen mai lung, dar cu cât faci asta în fiecare an, cu atât vei avea nevoie de mai puține irigații în timpul căldurii verii și cu atât plantele tale vor fi mai rezistente!
  • În climatele calde și umede, evitați să plantați plante cu frunze neclare. Plantele perene precum urechea de miel (Stachys) și pene de potârniche (Tanacetum) vor putrezi deasupra solului când puful lor foliar este umed și fierbinte.
  • Plantați plante perene cu înflorire la sfârșitul verii și toamna. Acestea vor aduce culoarea înapoi în curte și vor hrăni polenizatorii înfometați după ce a trecut cea mai urâtă căldură a verii. Nu există niciun motiv pentru care peisajul tău de după vară să fie fără culoare și polenizatori!

 

Plante Xerice iubitoare de căldură

Studiile climatice au arătat faptul că, în timp verile vor continua să devină tot mai calde, iar precipitațiile vor deveni tot mai neregulate. Observați-vă plantele din grădină și cele de peisaj și performanța lor în timpul verii. Pentru cele mai bune rezultate pe termen lung, înlocuiți speciile de plante mari iubitoare de apă, cu plante mai tolerante la căldură, la apă, care vor prospera în condiții de creștere mai calde și mai uscate. Căldura poate lua aceste decizii pentru tine, ucigând speciile mai puțin rezistente, dacă nu iei din timp măsurile care se impun.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Creșterea și îngrijirea coniferelor

Coniferele sunt plante lemnoase, ceea ce înseamnă că au tulpini și trunchiuri de lemn, care sunt acoperite cu scoarță. Au tulpini lemnoase chiar dacă sunt acoperitoare de sol, sau sunt în miniatură și au o rată lentă de creștere. Cei mai mulți dintre noi, când aud termenul „plante lemnoase”, se gândesc la copaci, însă există mii de arbuști, acoperitori de sol și vițe care sunt incluși tot în această categorie. Creșterea și îngrijirea coniferelor și a altor plante lemnoase este în general aceeași.

Plantele lemnoase au nevoie de apă, nutrienți și lumină solară, la fel ca plantele erbacee (erbacee se referă la tulpini moi, verzi). Cu toate acestea, au cerințe speciale în ceea ce privește tipul de sol și tratamentul rădăcinilor, precum că uneori au nevoie de pilonare. Tăierea este de asemenea, mai complexă decât în cazul plantelor erbacee și se face atât din motive structurale, cât și din motive estetice.

Pentru a avea succes în creșterea și îngrijirea coniferelor dumneavoastră, trebuie să luați în considerare următoarele aspecte deosebit de importante:

  1. Îngrijirea coniferelor începe cu selecția

Când faceți cumpărături de conifere (iar acest lucru este valabil pentru toate plantele lemnoase în general), trebuie să acordați atenție structurii rădăcinilor și sănătății generale a plantelor. Plantele lemnoase cresc mai lent decât plantele perene și este important să le evaluăm folosind „timpul copacului”, înțelegând problemele ce pot apărea, și cum să le corectăm rapid. Când evaluați un conifer pentru cumpărare, luați în considerare următoarele:

  • Alegerea unui exemplar bine crescut este primul pas în îngrijirea coniferelor.
  • Culoarea este fidelă, coincide descrierii? De exemplu, un conifer îngălbenit, dar care ar trebui să fie verde intens, indică o lipsă de nutrienți.
  • Este corect din punct de vedere structural? Prezintă ramificare anapoda? Va rezista bine fără protecție peste iarnă?
  • Are rădăcini încolăcite în ghiveci?
  • Cât de adânc sunt îngropate rădăcinile? Este esențial ca rădăcinile unui conifer (punctul în care rădăcinile ies din trunchi) să fie vizibile la suprafața solului. Multe plante lemnoase sunt îngropate mult prea adânc în sol. Planta trebuie să fie „excavată” astfel încât acel punct să fie vizibil. Puteți îndepărta orice rădăcină mică, sau pe cele accidental crescute care aglomerează solul.
  • Dacă este posibil, scoateți planta din ghiveci, și examinați-o. Prezintă rădăcini în exces? Acolo unde rădăcinile sunt prea mari și încâlcite, este important să le despărțiți (uneori tăiați), astfel încât acestea să aibă un aspect aerisit.

 

Plantele lemnoase sunt cultivate în două moduri: în containere sau în sol direct. Plantele cultivate în containere vor avea probabil un exces de rădăcini înghesuite, datorită lipsei de spațiu, față de cele cultivate în sol direct. Plantele cultivate în sol direct, sunt apoi sunt scoase din acel sol, le sunt curățate rădăcinile, iar mai apoi sunt împachetate într-un amestec de pământ și legate ca o minge.

De multe ori, coniferele ambalate într-un astfel de mod au un set de probleme cum ar fi:

  • Solul este adesea argilos, iar bila de argilă îngroapă adesea rădăcinile.
  • Adesea pot apărea o serie de traume asupra rădăcinilor ce au fost implicate în procesul de scoatere din solul nativ și pregătirea ulterioară, ceea ce înseamnă mai mult șoc suferit de plantă, și va fi o nevoie sporită de irigare suplimentară după plantare și respectiv transplantare. O îngrijire a coniferelor implică automat și o îngrijire adecvată a rădăcinilor.

 

  1. Locul

Este întotdeauna util să cunoașteți clima din care coniferul dumneavoastră provine. Luați în considerare cantitatea de căldură, soare, vânt, drenaj și ploaie pe care o primește o plantă în habitatul său nativ și încercați să reproduceți acest lucru cât mai bine puteți. Unele conifere care sunt originare din medii foarte dificile sunt adaptabile la condiții mai ușoare, cum ar fi pinii mugo. Dar ar putea exista și situații de conifere care sunt adaptate pe deplin climei, și care să vă dea mari bătăi de cap.

Coniferele cu frunziș albastru, argintiu sau verde închis arată și se simt cel mai bine atunci când sunt plantate în plin soare.

Majoritatea coniferelor aurii preferă soarele dimineții și puțină umbră după-amiaza. Unele dintre soiurile aurii au nevoie de mult soare până la prinderea lor în sol, ceea ce poate dura chiar și 2-3 ani. În timp ce unora nu le place soarele direct. Verificați descrierea plantei pentru a fi sigur, sau mai bine, consultați-vă cu alți iubitori de conifere din zona dumneavoastră.

Coniferele cu variegații albe, tolerează foarte puțin soarele direct. Cu toate acestea, la umbră profundă, variegațiile albe vor fi adesea estompate. Lumina puternică, dar niciodată soarele direct este „punctul forte” în cazul acestora.

Unele specii cresc în mod natural în subterasa copacilor mari. Acestea se descurcă destul de bine în locuri cu lumină scăzută. Chamaecyparis, Taxus și Tsuga sunt cele mai bune specii de conifere pentru locații umbrite.

Nu uitați să luați în considerare rata de creștere atunci când alegeți locul de plantare a coniferelor; selecțiile cu creștere rapidă vor avea nevoie de spațiu pentru a se extinde.

 

Image 1 source: www.bunnings.com.au

Image 2 source: www.allotment-garden.org

  1. Pregătirea pentru plantare
  • Săpați o groapă aproximativă cu adâncimea ghiveciului / bolului de rădăcini și de două ori mai lată. Dacă solul dumneavoastră are un drenaj deficitar, luați în considerare să plantați coniferul într-o poziție ușor ridicată și să puneți în groapa de plantare pământ cu un drenaj mai bun.
  • Nu adăugați în sol suplimente organice de niciun fel. În natură, plantele lemnoase trăiesc în sol nemodificat. Puteți folosi pietricele sau alte materiale anorganice pentru a crește drenajul, dacă este necesar.
  • Îndepărtați excesul de sol deasupra rădăcinii, apoi aerisiți rădăcinile, iar dacă este cazul tăiați acele rădăcini care se învârt pe interiorul ghiveciului, dar și rădăcinile care ajung și cresc spre trunchi în sus. Dacă nu puteți desface rădăcina (rădăcinile), tăiați-o de la baza sa.
  • Răspândiți rădăcinile spre exterior în spațiul gropii de plantare într-o manieră radiantă.
  • Umpleți înapoi cu pământ, asigurându-vă că aria coroanei este vizibilă la nivelul solului după umplere.
  • Amplasați un tutore de sprijin dacă este necesar, având grijă să îi îndepărtați pe cei care au fost folosiți inițial în ghiveci. Puteți amplasa unul sau mai mulți tutori la marginea exterioară a ariei în care se află amplasat copăcelul, și legați lejer pentru a se susține mai bine de ele.
  • Îngrășămintele și tonicele pentru transplant nu sunt necesare și pot face mai mult rău decât bine. Ele promovează creșterea excesivă a vârfului înainte ca rădăcinile să se dezvolte.
  • Mulciți în jurul ariei în care este amplasat copăcelul, având grijă să păstrați mulciul departe de trunchi. Mulciul va ajuta la menținerea rădăcinilor răcoroase vara și calde iarna, și va ajuta la reținerea apei și la întârzierea creșterii buruienilor.

 

  1. Udare și punere în evidență
  • Udă bine coniferul la plantare. Acest lucru asigură un contact adecvat între rădăcini și sol.
  • În primii câțiva ani de la plantarea efectivă în pământ, udați frecvent când solul este uscat la atingere, la 2 până la 5 cm în adâncime.
  • După 3, până la 5 ani, este necesară puțină apă suplimentară, cu condiția să trăiți într-un climat care primește ploi naturale în timpul sezonului de creștere. Dacă locuiți într-un climat de vară uscat, în general este necesară o irigare suplimentară.
  • Odată plantat, poate fi necesar un țăruș dacă planta este înaltă, se clătină sau locuiți într-o zonă cu vânt.
  • Un țăruș ar trebui să fie amplasat chiar lângă tulpină; paralel cu aceasta doar atât timp cât este necesar, pentru a permite o dezvoltare suficientă a sistemului radicular și a menține planta în poziție verticală. Copacii în special, trebuie să se flexeze și să se miște pentru a dezvolta rezistența trunchiului, iar mișcarea pe termen lung având o tulpină strâns legată, împiedică ca acest lucru să se întâmple.
  1. Îngrijirea continuă

După cum s-a menționat, coniferele au rareori nevoie de fertilizare și nu au nevoie să beneficieze de adaosuri de materie organică. Nu udați în exces și verificați, reglați / înlăturați după caz orice formă de susținere a plantei în primii doi ani. Bolile și dăunătorii sunt, în general, specifice genului și locației. Unele genuri au foarte puține probleme, altele, precum Tsuga sunt drastic afectate de un anumit dăunător, în acest caz adelgidul lânos. Nu uitați ca, de fiecare dată să căutați informații despre planta dumneavoastră ca să și aflați despre dăunătorii și bolile din zona dumneavoastră.

Nu uitați! Îngrijirea coniferelor începe odată cu achiziția lor!

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Câteva din cele mai comune boli fungice ale arțarului japonez

Acest articol propune un subiect foarte interesant, legat de cele mai comune boli fungice ale arțarului japonez cu denumirea sa științifică Acer palmatum, dar care poate afecta în masă și alte specii de plante și arbuști ornamentali și chiar fructifere. Este cunoscut faptul că, cu cât selecția plantelor merge mai departe, cu atât acestea devin mai delicate, mai vulnerabile în fața bolilor și a dăunătorilor de tot felul. Prin urmare, iubitorii de plante ornamentale trebuie să se confrunte în mod constant cu diverse dificultăți.

Pentru a trata ciuperca pe un arțar japonez spre exemplu, îndepărtați toate frunzele moarte sau grav deteriorate și pulverizați copacul cu o soluție apoasă de fungicid cu spectru larg. De asemenea, asigurați un schimb bun de aer în jurul arțarului japonez și evitați udarea excesivă.

Acestea sunt recomandări generale ce se impun a fi luate urgent când sesizați semne de boală sau atac de dăunători la plante, și care funcționează în majoritatea cazurilor, indiferent despre ce plante am vorbi. În continuare, vom intra în mai multe detalii despre cele mai comune boli fungice ale arțarului japonez și despre cum să le facem față.

 

2. Ofilirea vasculară

 

 

Images source: https://ag.umass.edu

Simptome

  • Este o boală gravă care nu este bine tratată adeseori. Agenții patogeni ai acestei boli intră prin crăpăturile din scoarță sau prin răni. Nematozii joacă un rol important în răspândirea acestora.
  • Odată ce boala intră în interiorul arțarului, începe să distrugă țesuturile care furnizează apă mai sus de ramură. Ca urmare, pețiolurile și frunzele cad.
  • Pe ramurile unde boala s-a răspândit puternic, coaja devine neagră.

Tratament

  • Evitați deteriorarea inutilă a trunchiului și ramurilor de arțar japonez.
  • Tăiați ramurile la câțiva centimetri sub zona înnegrită.
  • Folosiți numai instrumente sterile pentru tăiere. Curățați uneltele cu alcool pentru fiecare copac în parte.
  • Pulverizați rănile după tăiere cu fungicid cu spectru larg sau fungicid de cupru.
  • Permiteți circulația liberă a aerului în jurul arborelui de arțar japonez.

 

2. Făinarea

Images source: www.chicagotribune.com

Simptome

  • Este una dintre cele mai comune boli nu doar în rândul arțarilor japonezi, ci și în rândul majorității plantelor. Din fericire, această ciupercă nu este la fel de gravă ca cea anterioară.
  • Simptomele mucegaiului praf sunt înnegrirea frunzelor în primă fază, iar apoi devin acoperite cu o haină albă. În timp, frunzele se vor încreți și se vor cădea. Se prezintă sub formă de pulbere albă pe frunze.

Tratament

  • Îndepărtați frunzele grav deteriorate.
  • Îmbunătățiți ventilația coroanei prin tăierea unora dintre ramuri.
  • Evitați udarea excesivă și umiditatea excesivă în jurul arțarului japonez.
  • Pulverizați frunzele cu un fungicid conceput special pentru a combate această boală.
  • Evitați utilizarea uleiului de neem, deoarece poate deteriora frunzele delicate ale arțarului japonez.
  • Pulverizați frunzele cu un ulei horticol.

 

3. Pseudomonas

Images source: https://ppjonline.org

Simptome

  • Pseudomonas este o altă boală fungică care afectează arțarii japonezi. Apare de obicei la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii.
  • Agenții patogeni intră prin mugurii deteriorați de îngheț. În acest moment, are loc înnegrirea ramurii și partea superioară a ramurii moare. Dacă frunzele au apărut deja, ele se usucă și mor.
  • În cele mai multe cazuri, partea inferioară a coroanei rămâne intactă. Cele mai sensibile la această boală sunt ramurile de 1-2 ani.

Tratament

  • Tăiați ramura de sub locul leziunii patogenului.
  • Utilizați un instrument de tăiere steril și ascuțit.
  • După tăiere, pulverizați bine întregul arțar japonez cu un produs numit Citokinina, un hormon care se poate aplica foliar pentru refacerea arțarilor slăbiți.
  • Evitați să plantați arțarul în zonele umede cu ventilație slabă.
  • Dacă este posibil, protejați arțarul de vânturile înghețate peste iarnă.

 

4. Mucegai de funingine (mucegai negru)

Images source: www.myselectlawn.com

Simptome

  • Mucegaiul funingine este o boală fungică care se dezvoltă pe secrețiile lipicioase ale afidelor. Afidele parazitează pe frunzele superioare și lasă secreții lipicioase care cad pe frunzele inferioare.
  • Acesta este un mediu ideal pentru acest tip de agent patogen. În continuare, frunzele afectate de ciupercă devin negre. Dar, în același timp, frunza rămâne vie, deoarece hrana ciupercii sunt secrețiile și nu frunza. În ansamblu, boala se prezintă ca niște pete negre pe frunze.

Tratament

  • Spălați afidele și frunzele negre cu apă, folosind un furtun.
  • Îndepărtați frunzele grav deteriorate.
  • Afidele de pe frunzele de arțar japonez pot fi controlate cu ușurință prin spălarea frunzelor cu un săpun insecticid.
  • Pulverizați frunzele cu un fungicid cu spectru larg.

 

5. Antracnoză

 

Images source: www.missouribotanicalgarden.org

Simptome

  • Sporii acestei ciuperci se așază pe frunzele arțarului japonez și le deteriorează. Această boală nu este capabilă să provoace daune grave copacului, dar îi poate deteriora grav aspectul estetic.
  • Boala este cea mai frecventă în condiții umede și cu vânt scăzut. Pe frunze se formează pete întunecate care devin maro și se usucă în timp.
  • Uneori, frunza poate deveni maro de-a lungul marginii. Frunzele puternic deteriorate vor cădea. Per ansamblu, boala se prezintă sub forma unor pete maronii pe frunze.

Tratament

  • Curăță toamna frunzele căzute din jurul arțarului.
  • Asigurați plantarea într-un loc aerisit în coroana arțarului și în jurul său.
  • Nu udați în exces arțarul japonez.
  • Pulverizați frunzele cu fungicid de cupru. Repetați pulverizarea după 2 săptămâni.

 

6. Pete pe frunze de Phyllosticta

 

Images source: https://extension.okstate.edu

Simptome

  • Phyllosticta este foarte asemănătoare cu boala anterioară, deoarece provoacă pete pe frunze. Caracteristica este că petele se pot transforma în găuri mici. Dacă sunt multe găuri, frunza va muri.
  • De obicei, sporii acestei ciuperci se găsesc în resturile vegetale de pe sol. Când vine vremea umedă și caldă, sporii devin activi. Ca urmare, frunzele pot fi grav deteriorate, dar copacul nu va suferi prea mult. Per ansamblu, se prezintă sub forma unor pete maronii pe frunze.

Tratament

  • Păstrați suprafața din jurul arborelui de arțar japonez curată de frunze și alte resturi vegetale.
  • Folosiți pământ bine drenat pentru plantarea arborilor de arțar japonez.
  • Pulverizați frunzele cu un fungicid triazol.
  • Nu plantați arțar japonez în zone prea întunecate și slab ventilate.

 

7. Putregaiul rădăcinilor atacate de Phytoftophthora

 

Images source: www.canr.msu.edu

Simptome

  • Putregaiul rădăcinilor este cea mai frecventă boală a arțarului japonez. Este o problemă serioasă care nu trebuie neglijată.
  • De obicei, este cauzată de supra-udare, sol slab drenat sau plantarea arțarului japonez într-o locație umedă. Ca rezultat, rădăcinile se înmoaie și suferă de lipsă de oxigen.
  • Sistemul radicular începe apoi să putrezească. Simptomele externe sunt îngălbenirea și căderea frunzelor.

Tratament

  • Opriți udarea prea des și udați numai dacă solul este uscat la 2,5-5 cm.
  • Când plantați, folosiți pământ bine drenat.
  • Nu plantați arțar japonez acolo unde apa se adună sau stagnează.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Ce trebuie sa știm despre tăierile la arbuști

Dacă ne dorim să avem plante mereu sănătoase, în formă și frumoase, trebuie să manifestăm o grijă sporită față de ele. Pentru a le stimula creșterea și dezvoltarea, cât și fructificarea abundentă (în cazul celor fructifere), va trebui să luăm în calcul o serie de reguli legate de tăiere printre alte responsabilități cum ar fi: udarea la timp, fertilizarea cu regularitate, plivitul de eventuale buruieni nedorite ș.a.m.d. pe care va trebui să le aplicăm de la caz la caz, funcție de tipul și specificul fiecăreia în parte. Pentru a înțelege mai bine specificul fiecărei plante în parte, și a aplica cele mai corecte și bune practici de tăieri de la specie la specie, au fost create așa-numitele grupe de tăieri după cum urmează:

Grupa 1 –  Tăieri ușoare

O serie de copaci și arbuști formează în mod natural un cadru bine ramificat. Ei necesită puțină sau deloc tăiere și de fapt, pot fi stricați cu o tăiere mai severă. Aici sunt încadrate coniferele și foioasele ce nu necesită tăieri foarte importante. Tot în această categorie se încadrează și copacii și arbuștii nou plantați, sau cei tineri aflați în primii ani de viață. Aceste plante vor avea nevoie doar de o tăiere și de o modelare ușoară în primii câțiva ani, indiferent de specie. Mai apoi, se vor tăia fiecare conform specificului fiecăruia. Nu se încadrează aici plantele care emit lăstari lungi ce trebuie susținuți. Se vor elimina doar crengile sau lăstarii bolnavi sau uscați sau care cresc în direcții greșite. Florile pot să crească pe lăstarii anuali sau pe lăstarii din anii anteriori.

 

Image source: www.finegardening.com

Grupa 2 – Arbuștii cu înflorire timpurie de primăvară

Iarna este cel mai bun moment pentru a tăia majoritatea copacilor și arbuștilor de foioase, dar nu pe toți. În această categorie includem plante precum azaleele care înfloresc pe lemnul vechi, ceea ce înseamnă că mugurii de anul viitor apar la scurt timp după ce se termină înflorirea anului în curs. Dacă așteptați prea mult pentru a o tăia, veți elimina multe dintre florile de anul viitor când veți tăia din ramuri. Alți arbuști care se încadrează în această categorie includ forsythia (Forsythia spp.), itea (Itea virginica), lămâiță (Philadelphus spp.), gutui japonez (Chaenomeles spp.), rododendroni, inclusiv azalee (Rhododendron spp. ), trandafiri cu înflorire de primăvară (Rosa spp.), spiree cu flori de primăvară (Spiraea prunifolia și S . x vanhouttei), liliac (Syringa spp.) și viburni (Viburnum spp.).

Grupa 3 – Arbuștii cu tulpini pornite din pământ (acoperitori de sol)

Acești arbuști formează un covor dens de frunziș, adesea cu flori și fructe atractive. Au o modalitate de întreținere redusă și prietenoasă cu fauna sălbatică și avantajul de a acoperi un teren asemeni unui covor vegetal. În această categorie intra plante veșnic verzi, cum ar fi: ienupărul prostrat (Juniperus horizontalis) și erica (Calluna vulgaris), și tipurile de foioase (care își pierd frunzele toamna) precum Cotoneaster horizontalis, o serie de arbuști fructiferi precum: afinul vaccinium myrtillus, afinul siberian  Amelanchier alnifolia) ș.a.m.d. Arbuștii de acoperire a solului prezintă avantajul că suprimă creșterea buruienilor cu tulpinile și frunzele lor dense.

Grupa 4 – Arbuștii cu înflorire de vară-toamnă

Dimpotrivă, arbuștii care înfloresc mai târziu vara și toamna tind să „înflorească pe lemn nou”, ceea ce înseamnă că stabilesc mugurii de flori pe creșterea sezonului curent. Acești arbuști ar trebui tăiați la sfârșitul iernii și începutul primăverii foarte devreme. Arbuștii care se încadrează în această categorie includ liliacul de vară (Buddleja spp.), garofița piperată (Calycanthus floridus), vița trompetă (Campsis radicans), tufa cu bile (Cephalanthus occidentalis), caprifoiul albinelor (Diervilla spp.), hortensie netedă (Hydrangea arborescens), hortensie de grădină (Hydrangea paniculata), trandafiri cu înflorire repetată (Rosa spp. și hibrizi), spiree cu flori de vară (Spiraea x bumalda și S. japonica), și vitex (Vitex spp.).

Grupa 5 – Arbuști decorativi prin frunze și lăstari (topiary).

Din categoria Topiary ce sunt considerați adesea o altă formă de sculptură a plantelor; care a apărut la romani și a devenit populară în grădinile formale europene. Un topiar este o plantă care a fost tăiată într-o formă nenaturală, cum ar fi o formă geometrică sau un animal capricios. Unele topiary, numite topiary „umplute”, sunt vițe antrenate să crească pe exteriorul ramelor de sârmă. Alte tipuri de topiary, cum ar fi personajele reale pe care le vedeți în parcurile de distracție Walt Disney, sunt plante antrenate să crească într-un cadru de sârmă.

Plantele adesea modelate în forme topiary sunt cibisul, ilfinul japonez, ilfinul yaupon, ligustrum, arborvitae, ienupărul, tisa și podocarpusul.

Topiarele, precum spalierele formale, necesită tăiere frecventă pentru a-și menține forma. Utilizarea lor ar trebui să fie limitată în peisaje la zonele în care se dorește un punct focal, o plantă de accent sau o piesă de conversație.

 

Image 1 source: www.finegardening.com

Image 2 source: www.saga.co.uk

Grupa 6 – Arbuști cu frunze sempervirescente (veșnic verzi)

Arbuștii veșnic verzi nu își pierd frunzele iarna și nu stochează rezervele de hrană în rădăcini sau tulpini; ci în frunze. Cel mai bun moment pentru tăiere este după înflorire. Dacă planta trebuie reîntinerită sau redusă sever, atunci acest lucru se poate face la sfârșitul iernii și la începutul primăverii, chiar înainte de începerea creșterii. Îndepărtați florile vechi și tăiați înapoi până la mugurii sănătoși lăstarii, încercând să îi orientați spre exterior. Îndepărtați lemnul deteriorat, bolnav, îmbătrânit și creșterile subțiri ivite în coroana veche deja formată și amenință să îi strice forma de ansamblu. Mai răriți din tulpinile și ramurile foarte dese, pentru a îmbunătăți circulația aerului și luminii prin plante, și pentru a echilibra planta.

 

Image source: www.saga.co.uk

Grupa 7 – Lianele viguroase, și de vigoare medie

Din această categorie fac parte de regulă, plantele ce au nevoie de susținere pe un perete, spalier ori araci și așa mai departe. Romanii au inițiat primii această tehnica de tăieri, iar civilizațiile ulterioare europene au rafinat-o într-o formă de artă încă populară astăzi. În Anglia, pomii fructiferi sunt adesea puși pe spalieri, de-a lungul pereților pentru a economisi spațiu. Pe lângă utilitatea principală de a sprijini plantele cu vițe lungi un perete cu expunere spre sud de exemplu, ajută la protejarea fructelor și plantelor de gerurile extreme.

Grupa 8 – Ziduri verzi

Deoarece gardurile vii sunt folosite în principal pentru a înfrumuseța sau a ascunde anumite zone nu chiar atât de plăcute de privit, formarea lor este de durată și va trebui să tăiați în timp lăstarii pentru a încuraja un obicei de creștere compactă. Tundeți plantele de gard viu nou plantate până la aproximativ 30,4 cm de nivelul solului, și tăiați vârfurile lăstarilor noi în timpul sezonului de creștere pentru a încuraja ramificarea. Pentru a dezvolta un gard viu dens, compact, care oferă intimitate, tăiați în mod regulat în timp ce plantele se maturizează.

 

Image source: www.instanthedge.com

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Bonsai-ul ca hobby

În acest articol, am decis să abordez un subiect foarte interesant, și care a cucerit tot mai multă lume, prinzând tot mai mult avânt în societatea zilelor noastre. De cele mai multe ori, este considerat poate ușor pe nedrept ca fiind drept un hobby, dar în fond este mai mult decât atât: este o artă! Este vorba despre arta de a realiza un bonsai. Aparent fără vârstă, această activitate atrage de la tineri adolescenți, până la persoane în vârstă, captivați fiind de modul în care elemente din natură (în cazul de față copăcei), sunt practic miniaturizate. Dar până să vedem îndeaproape ce implică această activitate de creare a unui bonsai, propun în cele ce urmează un scurt și captivant istoric despre bonsai, în felul acesta vom putea înțelege mai bine ce este și de unde vine acest concept.

Vă reamintesc că aveți posibilitatea să achiziționați acest minunat copăcel pe website-ul Pepiniera Gradina Verde.

 

Bonsaiul este vechea artă japoneză de a cultiva și de a antrena copaci în miniatură în recipiente puțin adânci, astfel încât aceștia să arate ca versiuni reduse ale omologilor lor de dimensiune normală din natură. Cuvântul bonsai, vine din limba japoneză, și se traduce prin „copac într-o tavă” și exact asta sunt acești copaci mici! Acest hobby fascinant este mai degrabă o artă cum am mai menționat, și necesită multă răbdare și face referire la capacitatea unei persoane de a încerca să mai încetinească din ritmul de creștere a unui pomișor, punând accent pe abilitățile de a contempla în profunzime și studia și de a lucra îndeaproape cu planta într-un ritm constant și susținut. Din acesteconsiderente, s-ar putea ca, această îndeletnicire să nu fie pe placul multora, fiind una extrem de migăloasă, în care răbdarea îți este pusă la încercare chiar dacă în aparență pare o activitate banală, dar care în esență nu este deloc așa. Astfel, apare întrebarea firească: Hobby-ul acesta este pentru mine? În ce măsură mi se potrivește? Singurul mod în care se poate afla răspunsul este doar încercând! Pentru a veni în sprijinul celor interesați, în cele ce urmează, vom dezvălui câteva noțiuni de bază pe care trebuie să le ai, dacă ai decis că vrei să încerci să practici acest hobby.

 

Pasionații de bonsai învață să stilizeze, să antreneze și să îngrijească copacii care sunt puși în ghivece speciale concepute pentru acest hobby, de dimensiuni mult reduse față de cele standard. După cum am menționat mai devreme, scopul practicării acestui hobby este de a obține un copac în miniatură cu trăsături asemănătoare unui copac matur găsit în natură. Ca un prim pas, de urmat ar fi acela că, cel ce dorește să realizeze un bonsai, trebuie să aleagă o specie cu care este ușor de lucrat, și care se pretează mai bine spre a fi dirijat sub formă de bonsai. De regulă sunt alese varietăți pitice și care au o creștere lentă, dar pot fi utilizate și cele cu creștere normală însă, doar cei cu foarte multă experiență vor avea șanse de reușită sută la sută în acest caz. După ce a realizat asta, practicantul de bonsai evaluează pomișorul cu o capacitate mare de a discerne și decide stilul pe care va încerca să îl aplice pomișorului. Practica recunoaște stiluri specifice care imită modelele de creștere ale copacilor găsiți în natură. Procedura constă în tunderea copacului și adesea legarea cu sârmă și modelarea unora dintre ramurile acestuia pentru a începe să obțină stilul dorit.

 

Lucrul la un bonsai se realizează atât la nivelul coroanei, dar dedică atenție rădăcinilor copacului în egală măsură. Planta trebuie să aibă un sistem de rădăcini compact și aerisit pentru a supraviețui în ghivecele mici și de obicei puțin adânci utilizate în practica specifică. Pentru a realiza acest lucru, trebuie tunse periodic rădăcinile copacului pentru a încuraja dezvoltarea unui sistem radicular mai fin. Cu cât globul de rădăcină este mai compact, cu atât este mai ușor să se obțină echilibrul adecvat între ghiveci și copac. De asemenea, trebuie să se mențină copacii în permanență sănătoși prin udări de rutină regulate, și monitorizarea problemelor legate de dăunători (insecte) și boli.

Ca și în majoritatea altor hobby-uri, practica bonsaiului implică unele materiale și unelte specifice. Uneltele specializate, precum solul, sârmulițele pentru fixare rămurele și ghivecele pentru copaci, sunt elementele de bază pentru început, la fel ca și copacii înșiși. Îndrumarea pentru începători este de asemenea esențială, fie că este vorba despre o carte, un pliant, consultarea site-urilor de specializare de pe internet, vizionarea de clipuri video pe această temă etc. Dacă ești un grădinar profesionist, și reușești să îngrijești cu succes plante de apartament în ghivece, practicarea acestui hobby legat de bonsai vine pentru tine ca o extensie firească a talentelor tale. În plus, te-ar ajuta abilități suplimentare specifice hobby-ului. Nu ești grădinar? Nu îți face griji! Chiar dacă nu ai încercat niciodată, sau nu ai avut mult noroc să crești plante, poți avea succes în creșterea bonsailor atâta timp cât ai interes și dorință de a învăța.

Practicarea bonsaiului este o artă pe atât de mult cât este un hobby. Practicanții iau numeroase decizii de tăiere, ghiveci și coafare care influențează aspectul, creșterea și sănătatea plantelor pe care le antrenează. Bonsaiul nu este diferit de majoritatea activităților care implică creativitate. În calitate de începător, trebuie să te concentrezi mai întâi pe învățarea și exersarea elementelor de bază. Apoi, pe măsură ce cunoștințele și abilitățile tale cresc, vei deveni mai încrezător și mai creativ în abordarea deciziilor care implică aranjarea și îngrijirea copacilor tăi. Câteva sfaturi rapide pentru cei care s-ar putea îndoi de creativitatea lor și de aptitudinea lor potențială pentru hobby.  Nu te îndoi de tine!  Cercetările au demonstrat că fiecare persoană are un anumit grad de creativitate. Fiecare persoană este creativă în felul său unic, dar uneori acea creativitate rămâne pur și simplu necunoscută. Indiferent dacă înclinația ta creativă specială te va conduce să favorizezi stilurile mai clasice sau pe cele care sunt mai avangardiste, există un loc pentru ambele și pentru orice altceva în lumea bonsaiului.

  

Un bonsai este întotdeauna o lucrare în curs de desfășurare, niciodată „terminat” sau „ajuns la maturitate”. Ca orice ființă vie, evoluează de-a lungul vieții ca răspuns la mediul înconjurător și la atenția persoanei care îl îngrijește. Deși este nevoie de răbdare și timp pentru a dezvolta un bonsai, nu lăsați ca termenii „niciodată terminat” să vă deranjeze. Cheia este să vă bucurați de planta așa cum este în orice moment, sărbătorind progresul pe care l-ați făcut, în timp ce luați în considerare alți pași pe care i-ați putea face pentru a îmbunătăți bonsaiul și mai bine. La fel ca mulți alții, găsesc că răbdarea forțată de a practica bonsai este de fapt bună pentru suflet. Ritmul rapid al lumii frenetice de astăzi, ne poate epuiza energia și concentrarea. Tactul de care trebuie să dăm dovadă ne permite să fim atenți la detalii pe care în mod normal nu le-am observa. Acest lucru aduce un echilibru atât de necesar în viața noastră de zi cu zi. În termenii moderni am spune că este o ocupație relaxantă care te poate aduce într-o stare de zen și meditare, de care cu toții avem nevoie pentru a ne deconecta de la viața cotidiană.

  

În încheiere, concluzionând puțin am spune că: Bonsaiul este un hobby împlinitor, cu o istorie bogată, pe care aproape oricine îl poate practica cu succes. Implică folosirea anumitor instrumente specializate și învățarea unor practici specifice pe care majoritatea oamenilor le pot stăpâni fără dificultate. Bonsai este o modalitate excelentă de a învăța despre plante și îngrijirea lor, de a-ți exercita creativitatea înnăscută și de a pune puțin Zen în viața ta.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Scorușul: Un arbore util și practic în egală măsură

Scorușul este originar din zonele temperate ale Europei și Asiei. Se prezintă sub formă de arbore de foioase de talie medie (aproximativ 12-20 m înălțime) la maturitate în condiții ideale de creștere. Acolo unde întâlnește condiții de climă și sol nefavorabile, aspectul său este acela de tufiș nu foarte înalt. În țara noastră, scorușul este specific climatului montan și pre-montan, dar pot fi întâlniți sporadic și la câmpie. Face parte din genul Sorbus, gen ce întrunește în jur de 250 de specii cu creșteri arbustive sub formă de tufă ori pe trunchi sub formă de pomișori. Este tolerant la o gamă largă de condiții climatice și este, de asemenea, capabil să concureze cu plantele vecine. Arborele se găsește în mod obișnuit în marginile pădurii, pe locurile stâncoase și pe malurile râurilor.

Majoritatea soiurilor de scoruș au frunze frumoase, pinnate. Acestea sunt completate de flori delicate de primăvară – fie albe, fie roz, și fructe de toamnă uimitoare. Acestea pot fi albe, galbene, roz, roșii sau maro – în funcție de varietatea copacului. Florile scorușului sunt hermafrodite, ceea ce înseamnă că fiecare floare conține atât părți reproductive masculine, cât și feminine pe același exemplar. Ele sunt dense, fiecare având câte 5 petale și apar în ciorchini foarte decorativi, atrăgând albinele și alte insecte polenizatoare.

Există o mare varietate de scoruși din care să alegeți pentru a încuraja fauna sălbatică în grădina dumneavoastră și a crea un mic colțișor de natură în care să vă simțiți minunat – mierlele și sturzii vor adora fructele lor bogate în nutrienți!

De asemeni, sunt și varietăți domestice de scoruș ce prezintă fructe comestibile pentru consumul uman, fiind utilizate cu precădere în medicina naturistă, și care au proprietăți benefice organismului, aducând un plus de minerale și vitamine în corp, dar pot fi consumate și în stare crudă. Au un gust acruț și o mare cantitate de vitamina C. De asemeni, fructele sale nutritive sunt folosite și pentru prepararea de sucuri, dulceață, la aromarea băuturilor alcoolice etc. Acești copaci reprezintă de asemenea, o alegere ideală pentru o grădină de dimensiuni mici sau medii. Speciile genului Sorbus sunt rezistente la poluare și reprezintă o alegere bună dacă aveți un spațiu limitat la dispoziție. Sunt ușor de crescut și întreținut, necesitând ocazionale tăieri și nu se va interveni drastic cu tăierea; doar cât să i se mai rărească puțin coroana și să i se mențină o formă frumoasă a acesteia.

De asemeni, indiferent de varietate scorușul nu este pretențios la sol. Apreciază solurile de pădure în general, puțin acide, dar se descurcă bine și pe solurile lipsite de nutrienți organici cu condiția să fie bine drenate și aerate.

Toate speciile și varietățile sunt pe deplin rezistente la gerurile de la noi din țară și nu sunt probleme nici din acest punct de vedere, în caz că ați fi tentat să le cultivați. Dintre varietățile de scoruș cele mai apreciate și mai răspândite enumerăm: Sorbus domestica; Sorbus aucuparia (considerată varietatea sălbatică de scoruș); Sorbus americana; Sorbus cashmiriana (prezintă fructe albe deosebit de decorative); Sorbus hupenhensis etc. La noi în țară, sunt cultivate cu precădere două dintre aceste specii ale scorușului și anume: Sorbus domestica și Sorbus aucuparia, ce sunt cultivate în scop practic (sorbus domestica pentru fructele sale bogate în vitamine și minerale), dar și cu scop decorativ (sorbus aucuparia, ce este întâlnit cu precădere în parcuri și grădini publice ori grădini botanice). Speciile de scoruș prezintă unele diferențe între ele legate de frunze, fructe, port, fiind ușor de recunoscut de la o specie la alta.

În cele ce urmează, voi face o scurtă trecere în revistă a principalelor caracteristici ale celor două specii enumerate mai sus, (care se regăsesc și la noi în țară); ce prezintă o valoare aparte între toate speciile de scoruș.

  1. Sorbus domestica

Este un arbore de foioase, ce prezintă trunchi drept și ramuri zvelte și poate atinge cu ușurință 12 m înălțime și în cazuri mai rare poate ajunge chiar și la 20 m. Aria de răspândire la această specie este oarecum mai limitată față de specia Sorbus aucuparia, fiind considerată o specie mediteraneeană. Ca areal nativ o  întâlnim către sudul Europei, nordul Africii iar la est până în Turcia dar poate ajunge la nord ca areal chiar până în Europa centrală. Trunchiul prezintă o scoarță de culoare închisă, cu multe cute ce se pot desprinde ușor în bucățele. Mugurii la atingere sunt lipicioși iar ca aspect sunt lunguieți de culoare gălbui și lipsiți de puf. Acest fapt constituie una din trăsăturile care diferențiază această specie de cealaltă, Sorbus aucuparia. Prezintă frunze compuse, cu 5 până la 8 perechi de foliole, cu margini zimțate mai evident spre vârf. Frunzele tinere prezintă puf însă pe măsură ce timpul trece își pierd acel puf.

Florile sunt albe, mici și apar de regulă în lunile aprilie-mai aflate în numeroase grupuri terminale albe. Din ele se dezvoltă fructele care la început sunt galbene sau roșiatice, apoi la maturitate arată ca niște mere mai mici sau cumva ca niște pere mici, maronii sau cenușii, de aproximativ 2-3 cm lungime iar acest lucru este o altă caracteristică care deosebește această specie de Sorbus aucuparia, ale cărei fructe sunt roșii și rar depășesc un centimetru lungime. Conține 2-5 semințe în interior (mai rar 10). Poate tolera și valorifica o gamă largă de soluri la fel ca orice varietate de scoruș, dar ideal este solul brun de pădure și un climat cu ierni mai blânde și cât mai apropiate de cele mediteraneene; tocmai din acest fapt are un areal mai restrâns de răspândire față de alte varietăți. Această specie prezintă atât valoare ornamentală cât și alimentară, de la el se consumă fructele când sunt bine coapte. Se pot consuma în stare crudă sau prelucrate în dulcețuri, jeleuri, băuturi alcoolice. În medicina tradițională, fructele erau folosite împotriva dizenteriei, diabetului sau îmbunătățire a memoriei. De asemeni, lemnul prezintă importanță practică fiind de bună calitate; produsele din lemn de scoruș se vând la un preț ridicat. Preferă expoziții însorite sau parțial umbrite. Este rezistent la boli și dăunători și la gerurile de la noi din țară. Această specie este destul de rară și amenințată chiar cu dispariția iar la nivel mondial se caută măsuri prin care se încearcă conservarea sa.

  1. Sorbus aucuparia

Această varietate de scoruș este originară din Europa și Asia, dar și în America de Nord sau Canada este destul de frecvent întâlnit; având un areal mult mai extins față de specia Sorbus domestica și crește spontan în pădurile de foioase. Este un copac de foioase, cu ramificare bogată, ramuri verticale ce formează o coroană de formă rotunjită ușor ovală uneori, ce se deschide odată cu vârsta, care la maturitate poate să atingă între 15-20 m. Este cultivat ca specie decorativă în principal pentru frunzele sale compuse, ce sunt pinnate, plate, de culoare verde deschis de mărime medie, ce au 9-15 foliole iar pe margini sunt zimțate, de formă alungit-lanceolate. Toamna frunzele devin galbene până la roșu-violet. Florile sunt mici, albe cu 5 petale și apar primăvara în luna mai și sunt grupate în ciorchini deosebiți de culoare albă, micuțe.

Fructele sunt deosebit de decorative și ele, și apar în grupuri care la maturitate au culoare roșu-portocaliu, sunt micuțe (mult mai mici ca cele ale speciei Sorbus domestica), comestibile, utilizate pe scară largă și în medicina tradițională datorită aportului crescut de vitamine și minerale benefice. Florile dau loc unor ciorchini ca un pandantiv format din drupe de fructe la sfârșitul verii. Funcție de varietate, ele pot avea diferite culori precum: roz, galbene și roșii strălucitoare. Tolerează și valorifică aproape orice tip de sol, dar preferă solurile de pădure umede, acide, bine drenate, și o expoziție însorită, dacă este cultivat în zone montane și zonele umbrite dacă este cultivat în zone mai joase, deoarece este o specie de climat mai rece căreia nu îi place verile foarte calde și uscate. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la gerurile de la noi.

În încheiere, voi trece în revistă câteva varietăți de scoruș apreciate și comercializate la noi în țară.

  • Sorbus aucuparia Beissnerii – decorativ prin frunzele sale pinnate de aproximativ 20 cm lungime, cu până la 12 foliole ascuțiți în formă de lance de culoare verde închis, flori albe micuțe purtate în corimbe de până la 12 cm, lujerii de culoare gălbuie care au efect deosebit de decorativ în peisaj pe parcursul iernii. De asemeni și fructele sale portocalii sunt foarte decorative.
  • Sorbus arnoldiana Golden Wonder – Prezintă ciorchini de flori de culoare alb-roz din aprilie până în mai; apoi ciorchini de fructe de culoare roz-crem iar toamna ele devin roșii-portocalii; are pețiolul frunzelor roșcat, cu deosebit efect de contrast toamna.
  • Sorbus aucuparia Pendula – Are o coroană sub formă de umbrelă cu ramuri până în pământ, un adevărat cort verde ce se umple cu fructe roșii-portocalii la sfârșitul verii, creând o imagine de ansamblu foarte decorativă.

Pentru cei care doresc să achiziționeze acest frumos arbore, pot găsi aici câteva variante care merg bine la noi în țară.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Beneficiile ceaiului de tei pentru organism

Teiul este un copac de foioase aparținând genului Tilia, care include aproximativ 30 specii originare din America de Nord, Europa și Asia, preferând climatul temperat mai cald. Teii cresc între 15 și 40 de metri înălțime, în funcție de specie și varietate, și sunt foarte longevivi, cu o durată de viață estimată chiar și de peste 1000 de ani. Acest lucru se datorează în mare parte capacității lor ridicate de a genera noi încolțiri de mugurași, chiar și după leziuni și boli pe care planta mamă le-ar fi suferit.

Cât privește Europa, principalele specii de tei întâlnite pe continentul nostru sunt: Tilia cordata (numit popular și teiul cu frunză mică); Tilia platyphyllos (teiul cu frunză mare) și Tilia tomentosa (teiul argintiu) la care se adaugă și o serie de hibrizi, obținuți prin încrucișarea diferitelor varietăți între ele.

Teii sunt arbori de umbră falnici, ce formează la maturitate trunchiuri groase, cu scoarță închisă la culoare și care în stadiul tânăr este netedă, mai apoi dezvoltă șanțuri adânci pe măsură ce pomul se maturizează. Au o creștere densă, cu ramuri orizontale puternice ce ies din trunchi, și o formă a coroanei de regulă piramidală sau rotunjită, funcție de  varietate și soi. Frunzele sunt caduce (căzătoare) în formă aparentă de inimă, cu margini zimțate, de culoare verde-închis pe fața superioară și verzi argintii și pufoase pe cea inferioară. Prezintă nervuri longitudinale bine evidențiate. Ele constituie un bun îngrășământ toamna când capătă culoare aurie și cad pe sol.

Teiul înflorește din mai până în iulie, funcție de varietate și condițiile climatice iar florile sunt preferatele albinelor și a micilor insecte. De altfel, teiul este considerat o specie meliferă, iar mierea obținută din florile sale are un gust și un parfum deosebit, fiind utilizată adesea în preparate naturiste datorită proprietăților sale deosebite. Unii apicultori cultivă teii special pentru a stimula producția de miere. Teiul nu este pretențios la sol, atât timp cât este permeabil și cu un drenaj bun și de regulă este rezistent și la secetă, ger, boli și dăunători, aer uscat, poluarea aerului și salinitatea solului, cu ușoare diferențe de la specie la specie. În acest sens, varietățile teiului cu frunză mare (Tilia platyphyllos) sunt ceva mai sensibile ca celelalte specii și varietăți de tei la astfel de condiții.

Revenind la subiectul central al articolului, trebuie să menționăm că teiul prezintă multiple proprietăți benefice pentru sănătate, iar părticele din acest arbore binefăcător, au fost utilizate încă din cele mai vechi timpuri (și mai sunt și în prezent) utilizate în medicina naturistă (mai ales) pe scară largă, dar nu numai, în diverse preparate farmaceutice. De la tei se utilizează în principal în medicina naturistă florile, frunzele, părticele din scoarță și chiar rădăcini. Cât privește ceaiul de tei, pentru consum intern acesta este făcut de regulă din flori și frunzulițe (aripioarele care însoțesc florile). Este cunoscut faptul că, nu toate speciile și varietățile de tei sunt la fel de potrivite și de bune în acest sens. Mai potrivite sunt varietățile teiului Tilia cordata (sau teiul cu frunză mică) cum i se mai spune în popor și cele din Tilia tomentosa sau teiul argintiu. S-a constatat că, gustul și proprietățile ceaiului obținut din cele două varietăți, sunt oarecum la fel cu precizarea că, din florile varietății Tilia tomentosa (teiul argintiu) iese un ceai puțin mai bun la gust, mai aromat în timp ce, din cele ale varietății Tilia cordata (teiul cu frunză mică), iese unul mai vâscos, suficient poate ca unele persoane mai pretențioase să nu îl considere agreabil consumului. Însă, își păstrează din aroma specifică teiului. Cu toate acestea, s-a constatat că această din urmă varietate, deși dă un ceai mai neplăcut la gust din florile sale, în schimb este mai plin de calități benefice.

Ceaiul de tei nu numai că are un gust minunat și are o aromă deosebită, dar este și folosit în scopuri medicinale de sute de ani. Unele dintre beneficiile asociate cu consumul de ceai de tei includ:

– reducerea inflamației și durerii

– atenuarea stresului și a anxietății

– scăderea tensiunii arteriale

Beneficii pentru sănătate

Vitaminele, antioxidanții și uleiurile esențiale găsite în ceaiul de tei pot oferi beneficii importante pentru sănătate. De exemplu, medicina populară din diferite culturi din întreaga lume a folosit ceaiul de tei pentru efecte diuretice, ajutând pacienții să-și calmeze febra, prin aceea că, îi ajuta să transpire.

Ceaiul de tei are de asemenea câteva proprietăți sedative, care pot ajuta la adormire, la reducerea anxietății și la calmarea nervilor sistemului nervos.

Beneficiile suplimentare pentru sănătate ale consumului de ceai de tei pot include:

  1. Reducerea inflamației și a durerii

Ceaiul de tei are capacitatea de a reduce inflamația, lucru foarte important. Quercetina, un antioxidant care se găsește în ceaiul de tei, s-a dovedit a fi eficient împotriva inflamației, în special la inimă și în restul sistemului cardiovascular. De asemenea, sa demonstrat că ceaiul de tei atenuează durerea, în special durerea care este legată de căldură, iritații ale pielii și spasme musculare și articulare. În plus, ceaiul de tei este și un bun calmant antispastic, util în ameliorarea crampelor și spasmelor care provoacă migrene, încordare musculară și crampe menstruale.

  1. Atenuarea stresului și a anxietății

În acest sens, studiile au arătat că extractele din muguri de Tilia tomentosa conțin compuși cu rol în reducerea stresului și anxietății. De asemeni, teiul mai conține și un anxiolitic, un ulei esențial care poate contribui și acesta la reducea anxietății.

  1. Scăderea tensiunii arteriale.

Componentele din tei (frunzele și florile acestuia) pot acționa ca un vasodilatator, dilatând vasele de sânge și scăzând tensiunea arterială. De asemenea, mai conține tilirozidă, un compus despre care s-a demonstrat că reduce hipertensiunea.

Valoare nutrițională:

Ceaiul de tei este bogat în vitamine, antioxidanți și uleiuri esențiale.

Nutrienți per porție

Conținutul nutritiv:

Calorii: 0

Proteine: 0

Potasiu: 60 mg

Grăsime: 0

Carbohidrați: 2,7 g

Fibre: 0

Zahar: 0

În finalul articolului de astăzi, vom face o succintă trecere în revistă a principalelor trăsături ale celor trei specii enumerate la început și pe care le regăsim pe scară largă pe continentul European, implicit în România, și anume: Tilia cordata; Tilia platyphyllos; Tilia tomentosa.

  1. Tilia cordata (teiul cu frunze mici)

Este un copac mare și longeviv, care la maturitate măsoară între 15-21 metri înălțime. Este răspândit pe scară largă în Europa, de la nord (sudul Peninsulei Scandinave) la sud (nordul Greciei, al Italiei și al Spaniei) și de la est (Munții Urali) la vest până în Franța. Teiul cu frunze mici este foarte asemănător cu cel cu frunze mari atât ca aspect, cât și ca proprietăți dar se diferențiază prin perișorii de pe suprafața inferioară a frunzelor. Florile sunt de culoare galben pal parfumate și se deschid de la sfârșitul primăverii până la mijlocul verii. Lemnul acestui tip de tei este moale la despicare, lucru ce îl face ideal pentru utilizarea sa în opere de sculptură dar se poate utiliza în ce scop se dorește, inclusiv lemn de foc și mobilier. Nu este pretențios la sol dar, preferă solurile lutoase, argiloase, cu o expoziție însorită. Tolerează chiar și solurile infertile nisipoase. Se adaptează bine și la umbră în pădure, în asociere cu alte specii de foioase. Multe ciuperci și insecte în mediul său natural sunt asociate cu copacul, în special albinele care sunt atrase de parfumul și polenul florilor pentru producția de miere. Teiul în general indiferent de varietate, este o specie longevivă, capabilă să trăiască chiar și 1000 de ani. Rezistent la ger, boli și dăunători.

  1. Tilia platyphyllos (teiul cu frunze mari)

Este cunoscut în popor sub numele de tei cu frunză mare și se diferențiază de alte varietăți în special prin frunzele sale mai mari, dar și prin tulpina mai albicioasă la culoare și mai netedă ca în cazul altor tei. Ca și în cazul celorlalți tei, și această specie este una foarte longevivă, cu o durată de viață estimată în jur de 1000 de ani. Originar din Europa și din sud-vestul Asiei, acesta este un copac de foioase mijlocii până la mare, care crește de obicei până la 18-24 metri (mai puțin frecvent până la 36,5 metri). Prezintă flori de culoare galben pal parfumate, ce apar la sfârșitul primăverii, urmate de unele fructe micuțe negre. Frunzele sunt rotunde-ovate, de culoare verde mediu până la închis (până la 12,7 cm lungime) cu vârfuri acuminate, margini zimțate și fețe pubescente. Preferă solurile bine drenate, cu umiditate medie însă le valorifică bine chiar și pe cele sărace, atât timp cât au un drenaj bun. Poate fi plantat în plin soare, sau umbră parțială. Manifestă o bună toleranță la condițiile urbane. Rezistent la ger, boli și dăunători.

  1. Tilia tomentosa (teiul argintiu)

Este o specie de tei robustă, cu trunchi drept și scoarța de culoare gri-maronie netedă, iar pe măsură ce copacul se maturizează devine canelată. La maturitate, poate ajunge la o înălțime cuprinsă între 2-25 metri. Din trunchi pleacă ramificații puternice, cu orientare ascendentă. Pomul are un aspect aerisit cu forma coroanei conică, până la rotunjită. Crenguțele tinere au un puf asemănător pâslei dar pe măsură ce pomul se maturizează, acesta dispare. Frunzele au aspect rotunjit sau ușor de inimă, zimțate pe margini de culoare verde închis pe fața superioară în timp ce, pe cea inferioară sunt albicioase și acoperite de puf. Florile sunt galbene, de culoare galben pal ce se deschid în iulie, având un parfum caracteristic de tei, plăcut. Nu este pretențios la sol, tolerând și valorificând și solurile sărace în resurse atât timp cât sunt bine drenate și aerate. Este rezistent la uscăciune și iubește locurile însorite sau cele parțial umbrite. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Chiparosul de Notka

Chamaecyparis nootkatensis sau chiparosul de Notka este un arbore conic, rar coloidal,de conifere veșnic-verde, purtând ramuri cu frunze ascuțite, de culoare verde închis. Conurile de culoare verde sferice, se maturizează în doi ani.

Numele său de specie nootkatensis se referă la tribul Nootka de pe insula Vancouver, pe a cărui terenuri a fost întâlnit primul arbore. Cu toate acestea, este încă o dezbatere continuă și mulți botanici și surse literare încă se referă la specie ca și Chamaecyparis nootkatensis.

C. nootkatensis se găsește în nord-vestul Pacificului, de-a lungul coastei de vest din California de Nord până în Alaska și pe insula Vancouver, insulele Reginei Charlotte.

Se dezvoltă în soluri umede.

Chamaecyparis nootkatensis  poate crește până la un maxim de 40 de metri înălțime și are o scoarță maro-brună. Frunzele sale atârnă pe verticală și au un aspect asemănător scării, care se întinde pe margini. Frunziş este veșnic verde. Forma arboricolă este în general conică înaltă

Contactul cu frunzele poate irita pielea.

Nu este necesară nici o tăiere. Dacă îl conducem într-o formă, cum ar fi un gard viu sau alte forme topiarice, va avea nevoie de tăiere de două ori pe an
Printre varietăți menționăm:

-Aurea- creștere nouă, galbenă, culoarea este păstrată bine pe tot parcursul sezonului.

-Glauca- frunze albastre pe ramurile care plâng. Obiceiul este în poziție verticală, la 25 grade

-Pendula- un cultivar extrem de dur, care este din ce în ce mai des întâlnit în peisajele de astăzi. Ramurile sunt puternic plâns și prezintă frunze verzi verde.

-Variegata- frunzele verzi poartă urme de aur neregulate.