Oferim clientilor nostrii servicii de proiectare, amenajare si intretinere a spatiilor verzi, sisteme automate de irigare, sisteme de drenaj, elemente decorative, gradini verticale, decoruri cu apa (lacuri, cascade, cursuri de apa), gazon rulou sau prin insamantare, plante, arbusti si arbori, proiectare si realizare rondouri de flori.
Teiul este un copac de foioase aparținând genului Tilia, care include aproximativ 30 specii originare din America de Nord, Europa și Asia, preferând climatul temperat mai cald. Teii cresc între 15 și 40 de metri înălțime, în funcție de specie și varietate, și sunt foarte longevivi, cu o durată de viață estimată chiar și de peste 1000 de ani. Acest lucru se datorează în mare parte capacității lor ridicate de a genera noi încolțiri de mugurași, chiar și după leziuni și boli pe care planta mamă le-ar fi suferit.
Cât privește Europa, principalele specii de tei întâlnite pe continentul nostru sunt: Tilia cordata (numit popular și teiul cu frunză mică); Tilia platyphyllos (teiul cu frunză mare) și Tilia tomentosa (teiul argintiu) la care se adaugă și o serie de hibrizi, obținuți prin încrucișarea diferitelor varietăți între ele.
Teii sunt arbori de umbră falnici, ce formează la maturitate trunchiuri groase, cu scoarță închisă la culoare și care în stadiul tânăr este netedă, mai apoi dezvoltă șanțuri adânci pe măsură ce pomul se maturizează. Au o creștere densă, cu ramuri orizontale puternice ce ies din trunchi, și o formă a coroanei de regulă piramidală sau rotunjită, funcție de varietate și soi. Frunzele sunt caduce (căzătoare) în formă aparentă de inimă, cu margini zimțate, de culoare verde-închis pe fața superioară și verzi argintii și pufoase pe cea inferioară. Prezintă nervuri longitudinale bine evidențiate. Ele constituie un bun îngrășământ toamna când capătă culoare aurie și cad pe sol.
Teiul înflorește din mai până în iulie, funcție de varietate și condițiile climatice iar florile sunt preferatele albinelor și a micilor insecte. De altfel, teiul este considerat o specie meliferă, iar mierea obținută din florile sale are un gust și un parfum deosebit, fiind utilizată adesea în preparate naturiste datorită proprietăților sale deosebite. Unii apicultori cultivă teii special pentru a stimula producția de miere. Teiul nu este pretențios la sol, atât timp cât este permeabil și cu un drenaj bun și de regulă este rezistent și la secetă, ger, boli și dăunători, aer uscat, poluarea aerului și salinitatea solului, cu ușoare diferențe de la specie la specie. În acest sens, varietățile teiului cu frunză mare (Tilia platyphyllos) sunt ceva mai sensibile ca celelalte specii și varietăți de tei la astfel de condiții.
Revenind la subiectul central al articolului, trebuie să menționăm că teiul prezintă multiple proprietăți benefice pentru sănătate, iar părticele din acest arbore binefăcător, au fost utilizate încă din cele mai vechi timpuri (și mai sunt și în prezent) utilizate în medicina naturistă (mai ales) pe scară largă, dar nu numai, în diverse preparate farmaceutice. De la tei se utilizează în principal în medicina naturistă florile, frunzele, părticele din scoarță și chiar rădăcini. Cât privește ceaiul de tei, pentru consum intern acesta este făcut de regulă din flori și frunzulițe (aripioarele care însoțesc florile). Este cunoscut faptul că, nu toate speciile și varietățile de tei sunt la fel de potrivite și de bune în acest sens. Mai potrivite sunt varietățile teiului Tilia cordata (sau teiul cu frunză mică) cum i se mai spune în popor și cele din Tilia tomentosa sau teiul argintiu. S-a constatat că, gustul și proprietățile ceaiului obținut din cele două varietăți, sunt oarecum la fel cu precizarea că, din florile varietății Tilia tomentosa (teiul argintiu) iese un ceai puțin mai bun la gust, mai aromat în timp ce, din cele ale varietății Tilia cordata (teiul cu frunză mică), iese unul mai vâscos, suficient poate ca unele persoane mai pretențioase să nu îl considere agreabil consumului. Însă, își păstrează din aroma specifică teiului. Cu toate acestea, s-a constatat că această din urmă varietate, deși dă un ceai mai neplăcut la gust din florile sale, în schimb este mai plin de calități benefice.
Ceaiul de tei nu numai că are un gust minunat și are o aromă deosebită, dar este și folosit în scopuri medicinale de sute de ani. Unele dintre beneficiile asociate cu consumul de ceai de tei includ:
– reducerea inflamației și durerii
– atenuarea stresului și a anxietății
– scăderea tensiunii arteriale
Beneficii pentru sănătate
Vitaminele, antioxidanții și uleiurile esențiale găsite în ceaiul de tei pot oferi beneficii importante pentru sănătate. De exemplu, medicina populară din diferite culturi din întreaga lume a folosit ceaiul de tei pentru efecte diuretice, ajutând pacienții să-și calmeze febra, prin aceea că, îi ajuta să transpire.
Ceaiul de tei are de asemenea câteva proprietăți sedative, care pot ajuta la adormire, la reducerea anxietății și la calmarea nervilor sistemului nervos.
Beneficiile suplimentare pentru sănătate ale consumului de ceai de tei pot include:
Ceaiul de tei are capacitatea de a reduce inflamația, lucru foarte important. Quercetina, un antioxidant care se găsește în ceaiul de tei, s-a dovedit a fi eficient împotriva inflamației, în special la inimă și în restul sistemului cardiovascular. De asemenea, sa demonstrat că ceaiul de tei atenuează durerea, în special durerea care este legată de căldură, iritații ale pielii și spasme musculare și articulare. În plus, ceaiul de tei este și un bun calmant antispastic, util în ameliorarea crampelor și spasmelor care provoacă migrene, încordare musculară și crampe menstruale.
În acest sens, studiile au arătat că extractele din muguri de Tilia tomentosa conțin compuși cu rol în reducerea stresului și anxietății. De asemeni, teiul mai conține și un anxiolitic, un ulei esențial care poate contribui și acesta la reducea anxietății.
Componentele din tei (frunzele și florile acestuia) pot acționa ca un vasodilatator, dilatând vasele de sânge și scăzând tensiunea arterială. De asemenea, mai conține tilirozidă, un compus despre care s-a demonstrat că reduce hipertensiunea.
Valoare nutrițională:
Ceaiul de tei este bogat în vitamine, antioxidanți și uleiuri esențiale.
Nutrienți per porție
Conținutul nutritiv:
Calorii: 0
Proteine: 0
Potasiu: 60 mg
Grăsime: 0
Carbohidrați: 2,7 g
Fibre: 0
Zahar: 0
În finalul articolului de astăzi, vom face o succintă trecere în revistă a principalelor trăsături ale celor trei specii enumerate la început și pe care le regăsim pe scară largă pe continentul European, implicit în România, și anume: Tilia cordata; Tilia platyphyllos; Tilia tomentosa.
Este un copac mare și longeviv, care la maturitate măsoară între 15-21 metri înălțime. Este răspândit pe scară largă în Europa, de la nord (sudul Peninsulei Scandinave) la sud (nordul Greciei, al Italiei și al Spaniei) și de la est (Munții Urali) la vest până în Franța. Teiul cu frunze mici este foarte asemănător cu cel cu frunze mari atât ca aspect, cât și ca proprietăți dar se diferențiază prin perișorii de pe suprafața inferioară a frunzelor. Florile sunt de culoare galben pal parfumate și se deschid de la sfârșitul primăverii până la mijlocul verii. Lemnul acestui tip de tei este moale la despicare, lucru ce îl face ideal pentru utilizarea sa în opere de sculptură dar se poate utiliza în ce scop se dorește, inclusiv lemn de foc și mobilier. Nu este pretențios la sol dar, preferă solurile lutoase, argiloase, cu o expoziție însorită. Tolerează chiar și solurile infertile nisipoase. Se adaptează bine și la umbră în pădure, în asociere cu alte specii de foioase. Multe ciuperci și insecte în mediul său natural sunt asociate cu copacul, în special albinele care sunt atrase de parfumul și polenul florilor pentru producția de miere. Teiul în general indiferent de varietate, este o specie longevivă, capabilă să trăiască chiar și 1000 de ani. Rezistent la ger, boli și dăunători.
Este cunoscut în popor sub numele de tei cu frunză mare și se diferențiază de alte varietăți în special prin frunzele sale mai mari, dar și prin tulpina mai albicioasă la culoare și mai netedă ca în cazul altor tei. Ca și în cazul celorlalți tei, și această specie este una foarte longevivă, cu o durată de viață estimată în jur de 1000 de ani. Originar din Europa și din sud-vestul Asiei, acesta este un copac de foioase mijlocii până la mare, care crește de obicei până la 18-24 metri (mai puțin frecvent până la 36,5 metri). Prezintă flori de culoare galben pal parfumate, ce apar la sfârșitul primăverii, urmate de unele fructe micuțe negre. Frunzele sunt rotunde-ovate, de culoare verde mediu până la închis (până la 12,7 cm lungime) cu vârfuri acuminate, margini zimțate și fețe pubescente. Preferă solurile bine drenate, cu umiditate medie însă le valorifică bine chiar și pe cele sărace, atât timp cât au un drenaj bun. Poate fi plantat în plin soare, sau umbră parțială. Manifestă o bună toleranță la condițiile urbane. Rezistent la ger, boli și dăunători.
Este o specie de tei robustă, cu trunchi drept și scoarța de culoare gri-maronie netedă, iar pe măsură ce copacul se maturizează devine canelată. La maturitate, poate ajunge la o înălțime cuprinsă între 2-25 metri. Din trunchi pleacă ramificații puternice, cu orientare ascendentă. Pomul are un aspect aerisit cu forma coroanei conică, până la rotunjită. Crenguțele tinere au un puf asemănător pâslei dar pe măsură ce pomul se maturizează, acesta dispare. Frunzele au aspect rotunjit sau ușor de inimă, zimțate pe margini de culoare verde închis pe fața superioară în timp ce, pe cea inferioară sunt albicioase și acoperite de puf. Florile sunt galbene, de culoare galben pal ce se deschid în iulie, având un parfum caracteristic de tei, plăcut. Nu este pretențios la sol, tolerând și valorificând și solurile sărace în resurse atât timp cât sunt bine drenate și aerate. Este rezistent la uscăciune și iubește locurile însorite sau cele parțial umbrite. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.
de Ionut Cenac
Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.
De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.
Vă invităm să descoperiți câteva dintre varietățile crinului asiatic (Lilium hybrid Asiatic), care se remarcă prin rezistența mult sporită la ger în climatele reci, precum cel al țării noastre, iar bulbii lor reușesc să supraviețuiască în pământ peste iarnă, fără a mai fi nevoie de scoaterea și mutarea lor în spații adăpostite pe durata iernii, apoi replantarea în grădină la începutul primăverii, după ce pericolul înghețului a trecut.
Vom vorbi despre câteva varietăți de crini foarte populare și apreciate de către noi toți, și anume: Abbeville s Pride, Fata Morgana, Muscadet și Red Twin. Dar până să trecem efectiv la prezentarea acestor varietăți, haideți să facem o scurtă incursiune introductivă și destul de fugitivă, în minunata și fascinanta diversitate a crinilor.
Crinii sunt unele dintre cele mai populare flori din întreaga lume, alături de trandafiri, lalele, zambile, magnolii, narcise etc., fiind chiar pe primul loc în topul multora dintre noi. Crinii sunt plante cu flori care aparțin genului Lilium, familia Liliaceae. Majoritatea speciilor de crini sunt originari din regiunile temperate ale emisferei nordice și din cele subtropicale. Dimensiunea unui crin variază în funcție de specie și varietate și poate crește de la 60 cm până la 1,83 metri. Genul Lilium este format din peste 100 de specii diferite ale acestei flori frumoase. Există o gamă foarte diferită de specii și varietăți de crini, ce se diferențiază între ele prin formele frunzelor, dimensiunile plantelor și florilor și culorile florilor. Aceste flori au un parfum dulce, ușor diferit de la specie la specie, și de la o varietate la alta. Crinul este o plantă bulboasă, perenă, geofită, erbacee cu flori, ce nu are o structură lemnoasă foarte bine conturată a tulpinii, nici măcar la exemplarele adulte. Crinul poate crește dintr-un bulb, care la unele specii se dezvoltă într-un rizom.
În continuare, vom face o scurtă prezentare a câtorva tipuri de crini rezistenți la ger.
Plantele de crini sunt împărțite în șase categorii majore: Hibrizi asiatici, Hibrizi Martagon, Hibrizi de Candidum, Hibrizi de tip Trompetă Aurelian și Hibrizi Longiflorum.
Crinii asiatici au cea mai timpurie înflorire dintre toți crinii, la sfârșitul primăverii sau începutul verii (de obicei mai sau iunie), imediat după bujori. Nu sunt pretențioase atâta timp cât sunt cultivate în sol bine drenat. Sunt într-o gamă variată de culori și combinații de culori de la cele pastelate la nuanțe vii tropicale. Nu au prea mult parfum, dar adaugă o culoare strălucitoare grădinii. Crinii din această categorie sunt printre cei mai rezistenți la frig. Cel mai ușor de crescut, la maturitate pot atinge o înălțime de 50 până la 75 cm lungime. Ca varietăți din această categorie, le putem menționa pe cele despre care urmează să discutăm, și anume: Abbeville’s Pride, Fata Morgana, Muscadet și Red Twin.
Un membru elegant al grupului Asiatic, crinul Abbeville’s Pride va fi un plus grozav pentru grădina sau terenul dumneavoastră. Acest hibrid poate crește în aer liber dar la fel de bine și în containere sau ghivece. Are flori strălucitoare de culoare portocalie, cu diametrul de 17 cm, formând ciorchini de 3-5 flori care sunt susținute de pedicele puternic foliate. Această frumoasă varietate de crin înflorește vara în perioada iunie-iulie, atrăgând albinele și micile vietăți cu polenul lor când sunt înflorite. Este rezistentă la boli și dăunători și foarte rezistentă la îngheț, permițându-i să ierneze în sol sub un strat de turbă, frunze uscate și iarbă. Înălțimea acestui crin la maturitate este în jur de 60 cm. Aceste plante perene sunt ușor de îngrijit. Preferă zonele însorite sau semi umbrite, fără vânt, și un sol fertil, permeabil la apă, cu un pH bazic. Nu tolerează udarea excesivă. Se înmulțește prin bulbi, plantați în septembrie sau mijlocul lunii aprilie.
Este un frumos Lilium Asiatic ce are flori cu petale duble galben aurii strălucitoare, cu mici pete roșii în partea centrală a lor. Ele sunt orientate în sus și se ridică pe tulpini florifere puternice. Au un diametru de aproximativ 12,7 cm. La această varietate, florile sunt fără polen, ceea ce înseamnă că cei care suferă de alergii sunt liberi să se bucure de acest soi și rezistă foarte bine într-o vază ca flori tăiate. Este un soi viguros și are o perioadă lungă de înflorire. Fata Morgana va începe de obicei să înflorească devreme până la mijlocul verii. Frunzișul acestui crin este îngust și lung în formă de lance, cu o culoare verde închis. Aceasta este o plantă cu întreținere relativ redusă și este o alegere bună pentru a atrage fluturi în curtea dvs. Această plantă va crește până la aproximativ 76 de cm înălțime și o răspândire de 46 cm. Planta este foarte adaptabilă atât la locurile uscate, cât și la cele umede și nu este pretențioasă nici la tipul de sol sau tipul pH-ului. Are o rată de creștere medie. Preferă solul care este bine drenat, dar va tolera și soluri mai grele. Este rezistent la ger, boli și dăunători.
De o frumusețe exotică irezistibilă, acest crin Asiatic are flori albe uriașe, orientate spre exterior iar fiecare petală cu margini ondulate prezintă o dungă roz delicată la baza sa, și mici pete roșii trandafirii pe ele. Anterele sunt roșii în timp ce, filamentele sunt aurii creând o cromie interesantă. Este un crin intens parfumat de la deschiderea florii, până la căderea ultimei petale. Este recomandat ca la plantare, să se pună în gropiță câte trei bulbi pe suprafața întregii grădini, pentru a se realiza un spectacol deosebit atunci când plantele vor înflori. Acest crin este ideal și plantat la terase datorită parfumului plăcut, fiind o încântare în nopțile calde de vară. Înflorește în miezul verii și perioada de înflorire ține săptămâni întregi, atrăgând albinele și fluturii. Iubește să fie plantat în locuri însorite sau parțial umbrite și nu este pretențios în privința solului, cu condiția să fie bine drenat, cu umiditate bună. De evitat a se planta în solurile uscate. Crește în jur de 90-120 cm înălțime. Rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.
Este o varietate de crin din grupul crinilor Asiatici de-a dreptul electrizantă, ce se pretează a fi cultivat atât în grădină, dar și la ghiveci/container datorită frumuseții sale. Se mândrește cu flori de 17,7 cm de un roșu intens atrăgător, cu tentă portocalie. Și asta este doar înflorirea exterioară, deoarece în interiorul florii se află o altă floare interioară mai mică, cu aceeași structură uniformă, dar în miniatură. Florile mici interne sunt striate cu dungi albe, creând un afișaj atrăgător. Florile se deschid de la sfârșitul lunii iunie până la mijlocul verii, cu până la 12 flori provenind din fiecare bulb. La fel ca alți crini, această frumusețe uimitoare este o binefacere în orice grădină. Bulbii de crin Red Twin Asiatic sunt ușor de cultivat, necesitând foarte puțină întreținere pentru a atinge înălțimea maximă la maturitate, care este în jur de 1 m. Ca majoritatea varietăților de crini, nici aceasta nu este pretențioasă la sol; tolerează solurile sărace, argiloase, lutoase și nisipoase, cu condiția să i se asigure umiditatea corespunzătoare și să aibă un drenaj bun. Iubește soarele din plin sau locurile cu umbră parțială. Rezistent la dăunători, rezistent la frig, rezistent la boli, tolerant la secetă, tolerant la căldură.
Uimitor de decorativi și ușor de cultivat, crinii din această categorie prezintă o înflorire bogată, în cea mai mare parte cu flori mici, orientate în jos, având petalele puternic curbate. Înfloresc destul de timpuriu, începând cu prima decadă a lunii iunie și până spre mijlocul verii ține procesul de înflorire. Florile se prezintă sub o largă paletă de culori de la alb, galben, roz, mov deschis, până la portocaliu deschis și roșu intens. Cresc cel mai bine în zonele răcoroase umbrite, dar se adaptează bine și la ghivece/containere. La maturitate pot atinge 90-180 cm înălțime și o întindere în spațiu a tufei de aprox. 30-60 cm. Câteva varietăți din această categorie putem enumera: Cavalerul Arab, Album, Dimineața Roz (Pink Morning) etc.
Cultivat de secole, acest tip de crin este unul maiestuos cu flori în formă de trompetă, de 6-8 cm lungime, strălucitoare, florile sunt de un alb pur, galben și roșu închis îndreptate spre exterior, cu antere pline de polen galben strălucitor. Floarea crește sub formă de ciorchini, de până la 20 de flori per tulpină și înflorește la sfârșitul primăverii sau la începutul verii cu înflorituri de lungă durată. La maturitate, poate crește până la o înălțime de 120-180 cm. Are tulpini rigide cu frunze de un verde închis și înguste. Ideal a se planta în plin soare sau umbră parțială, și nu este pretențios la sol. Câteva varietăți din această categorie de crini: Madonna, Crin Turban etc.
Tipurile de crini din clasificarea hibridă americană, includ toți crinii care sunt originari din America de Nord. În funcție de locul unde sunt plantați în America de Nord, hibrizii de crin american înfloresc în momente diferite. Florile crinilor hibrizi americani sunt într-o gamă largă de culori și modele de petale. Cu toate acestea, unele flori hibride de crin american au un aspect de șapcă de turc, în timp ce altele au petale care se întind și par să ajungă la cer. Majoritatea soiurilor americane de crin cresc bine la umbră parțială și sunt potrivite pentru plantare între arbuști sau în zonele împădurite. Sunt rezistenți la ger. Varietăți mai importante din această categorie amintim: Crinul Panteră, Pălăria Turcului, Crinul Philadelphia, Crinul Kellogg, Spiritul Americii etc.
Unul dintre cele mai uimitoare și parfumate tipuri de crini sunt hibrizii de crini Trompetă și Aurelian. Această denumire este dată de flori care sunt în formă de trompetă. Florile hibride de crin trompetă pot fi orientate în jos, în exterior sau în sus. Unele dintre flori sunt, de asemenea, în formă de bol; cu toate acestea, majoritatea soiurilor de crin trompetă, au flori în formă de trompetă. În funcție de tip: trompetă sau crin Aurelian, florile pot avea lungimea între 15 – 25 cm. Sunt ușor de crescut, înfloresc de la mijlocul până la sfârșitul verii. Preferă climă mai caldă cu soare din plin; poate crește în diferite tipuri de sol în grădină, dar se adaptează bine și în containere. Ca varietăți ale acestei categorii putem menționa: Golden Splendor (tip trompetă), Regina Africană, (tip trompetă), Luna din Beijing (Aurelian) etc.
Mai sunt adesea cunoscute și sub numele de „crini de Paște” și sunt soiuri de crini mari, arătoși, care au flori lungi, albe, asemănătoare unei trompete. Hibrizii de crin din această categorie cresc în general bine în plin soare și sunt mai ușor de cultivat în recipiente sau ghivece decât în grădină. Florile de crini de Paște sunt adesea folosite ca flori tăiate în buchete mari. Tulpinile crinilor de Paște cresc între 60 – 90 cm înălțime și fiecare tulpină cu frunze poate produce o serie de flori albe, lungi și parfumate. Deși soiurile de crini de Paște înfloresc de obicei în iunie sau iulie, cu o grijă deosebită, pot fi „forțați” să înflorească primăvara, în timpul Paștelui și de aici li se trage și numele. Deși floarea clasică de crin Longiflorum este albă, au fost dezvoltate o serie de soiuri în culori diferite din această categorie. Câteva varietăți menționăm: Deliana, Doamna elegantă, Triumphator etc.
de Ionut Cenac
Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.
De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.
Populația lumii este în creștere și se estimează că vom fi 9 miliarde de oameni până în 2050. Până atunci, trebuie să facem cu 60% mai multă hrană pe aceeași suprafață. Realizarea securității alimentare presupune suficientă hrană disponibilă la prețuri accesibile, în orice moment, oriunde locuiesc oamenii.
Trebuie să îmbunătățim productivitatea agricolă și performanța fermelor, în special în regiunile cele mai sărace și lipsite de alimente din lume. Și trebuie să facem acest lucru în mod durabil și cât mai rapid, fără a pune în pericol securitatea alimentară a generațiilor viitoare. În acest sens un rol deosebit de important îl au fertilizanții, deoarece ajută la grăbirea creșterii plantelor.
Pentru a face plantele să crească mai repede, tot ce trebuie să faceți este să le furnizați elementele complete de care acestea au nevoie în forme ușor disponibile. Acesta este scopul îngrășământului până la urmă, în a ajuta la obținerea unor plante sănătoase și armonioase, cu atât mai mult dacă vorbim despre plante utilizate în scop alimentar sau chiar și în scop decorativ. Majoritatea îngrășămintelor furnizează doar azot, fosfor și potasiu, deoarece celelalte substanțe chimice sunt necesare în cantități mult mai mici și sunt în general disponibile în majoritatea solurilor. Disponibilitatea azotului, fosforului și potasiului este marea limită a creșterii.
Pentru ca o plantă să crească și să prospere are nevoie de o serie de elemente chimice diferite. Cele mai importante sunt:
Cele mai importante dintre acestea (cele care sunt necesare în cea mai mare cantitate unei plante) sunt azotul, fosforul și potasiul.
Fără azot, fosfor și potasiu, planta pur și simplu nu poate crește, deoarece nu poate face „bucățile” de care are nevoie. Este ca o fabrică de mașini care rămâne fără oțel sau un echipaj de curse aflat pe un drum, și care rămâne fără benzină.
Dacă vreunul dintre macronutrienți lipsește sau este greu de obținut din sol, acest lucru va limita rata de creștere a plantei. În natură, azotul, fosforul și potasiul provin adesea din degradarea plantelor care au murit. În cazul azotului, reciclarea azotului de la plantele moarte la cele vii este adesea singura sursă de azot din sol. Toate aceste elemente, se regăsesc atât în natură cât și în fertilizanții pe care noi îi aplicăm suplimentar plantelor.
În acest articol vom discuta despre beneficiile utilizării unui îngrășământ cu eliberare controlată în comparație cu îngrășămintele tradiționale solubile în apă.
Înainte de a trece la tema propriu-zisă, propun să facem scurte precizări introductive în care să explicăm ce este acela un „îngrășământ cu eliberare controlată” și modul cum aceste îngrășăminte revoluționare își fac efectul asupra culturilor agricole.
Ce este îngrășământul cu eliberare controlată?
Îngrășămintele cu eliberare controlată, prescurtate cel mai adesea în limba engleză CRF „Controlled Release Fertilizer” sunt particule granulare de îngrășământ care sunt acoperite cu un polimer sau rășină, cu rol de a încetini dizolvarea substanței, producând o dizolvare în timp a particulelor de îngrășământ. Grosimea acoperirii și temperatura aerului dictează viteza de eliberare. Cu cât temperatura este mai mare, cu atât îngrășământul va fi eliberat mai repede. Majoritatea CRF-urilor sunt vândute cu o rată de eliberare estimată bazată pe o temperatură de 23,8°C. Granulele CRF sunt în primul rând încorporate în mediul de creștere, dar pot fi aplicate și pe suprafața mediului de creștere.
Dacă am lămurit aceste aspecte, propun să trecem în cele ce urmează la subiectul central al discuției noastre anume: Care sunt beneficiile utilizării îngrășămintelor cu eliberare controlată, în comparație cu îngrășămintele tradiționale solubile în apă.
Beneficiile utilizării îngrășămintelor cu eliberare controlată.
Există trei beneficii majore ușor de identificat ale utilizării fertilizanților cu eliberare controlată: ușurința în utilizare, reducerea costurilor de aplicare în comparație cu îngrășămintele solubile în apă și reducerea potențială a impactului asupra mediului.
Ușurință în utilizare
Beneficiul principal al utilizării acestor fertilizanți este siguranța pe care o are cultivatorul în a ști că plantele vor primi nutrienții de care au nevoie, indiferent de condițiile meteorologice. Pe vremea rece și înnorată, când plantele rămân umede și nu au nevoie de udare, un cultivator care folosește un îngrășământ solubil în apă trebuie să decidă dacă să fertilizeze plantele deoarece, dacă o va face va risca să supraîncarce solul cu apă, iar cultura sa riscă aibă serioase probleme din acest punct de vedere. Pe de altă parte dacă nu o va face, va risca să aibă deficiențe serioase de nutrienți. Un fertilizant cu eliberare controlată va elibera continuu îngrășământ fără adăugarea de apă și în plus se aplică o singură dată, și durează o perioadă mult mai lungă de timp efectul lor, spre deosebire de îngrășămintele solubile în apă.
Costuri reduse de aplicare
Studiile au arătat că, deși îngrășămintele solubile în apă costă mai puțin pe kilogram, ele pot fi mult mai puțin eficiente pe termen lung în culturi. Dacă un cultivator trebuie să aplice mai mult îngrășământ pe unitatea de cultură pe durata întregului ciclu de producție cu îngrășăminte solubile în apă, acest lucru poate face costul unitar de utilizare al îngrășământului să fie semnificativ mai mare. Acest lucru este valabil mai ales pentru culturile pe termen lung.
Fertilizantul cu eliberare controlată poate fi mult mai eficient și aplicat în doze mai mici în comparație cu îngrășămintele solubile în apă. Acest lucru poate duce la un cost mai mic al îngrășământului per unitate.
Eficientizarea muncii
Munca este întotdeauna o preocupare pentru cultivatori. Încorporarea unui fertilizant cu eliberare controlată poate reduce costurile cu forța de muncă prin eliminarea necesității de a amesteca și a monitoriza îngrășămintele solubile în apă și limitează nevoia de echipamente scumpe de injecție. Acest lucru elimină de asemenea, șansa de a amesteca necorespunzător un îngrășământ solubil în apă în soluția stoc, ceea ce ar putea compromite calitatea culturii agricole fertilizate mai apoi.
Impact redus asupra mediului
Cel mai mare beneficiu pe termen lung al încorporării fertilizanților cu eliberare controlată într-un mediu de cultură este posibil unul de mediu. Deoarece nutrienții sunt eliberați lent și în mod ideal la viteza cu care plantele le folosesc, cantitatea de nutrienți eliberate în timpul udării este minimă în comparație cu utilizarea îngrășămintelor solubile în apă. Acest lucru este valabil mai ales atunci când plantele sunt irigate de deasupra lor și scurgerile nu sunt colectate sau reciclate.
Pentru a avea rezultate favorabile, un lucru deosebit de important este alegerea corectă a produselor fertilizante, respectarea strictă a dozajelor înscrise pe ambalaje, cât și consultarea personalului de specialitate.
de Ionut Cenac
Pentru detalii referitoare la tipul de fertilizant recomandat pentru plantele dumneavoastră, vă recomandăm produsele Mivena, unde veți descoperi o gamă variata de nutirinți, dar și informații referitoare la aplicarea și utilizarea lor.
Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.
De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.
Încadrare generală a varietăților, de brazi și molizi.
Propun pentru început, o scurtă prezentare introductivă a genurilor și speciilor de brazi și molizi, înainte de a trece să discutăm despre subiectul propriu-zis.
În acest sens, trebuie să menționăm că, familia Pinaceae este împărțită în mai multe genuri dintre care, Abies, Picea și Pinus, sunt printre cele mai mari. Speciile din genul Abies sunt cunoscute sub numele de brazi, (grupează cca. 50 specii); cele ale genului Picea sunt cunoscute sun numele de molizi, (cca. 50 specii) iar, cele ale genului Pinus, sub numele de pini (grupează în jur de 70-100 specii).
Nu mai reprezintă, cred, un secret pentru nimeni faptul că, asemeni pinilor, jnepenilor, ienuperilor, chiparoșilor, thuja etc., și brazii și molizii, ce fac subiectul nostru de astăzi, fac parte de asemeni din categoria coniferelor. Termenul „conifer”, care descrie majoritatea copacilor veșnic verzi, ce sunt atât de familiari în peisajul pădurilor noastre, include mai multe specii care pot fi distinse printr-o varietate de caracteristici, inclusiv ace, conuri, forma coroanei (conică, aplatizată, globulară, răsfirată, adunată etc.); tipul de creștere (lentă de regulă, aceasta fiind o caracteristică a coniferelor), și desigur scoarță.
Ace
Ca și copacii de foioase, coniferele pot fi identificate după „frunzele lor”. „Frunzele” coniferelor sunt desigur acele lor. La pinii adevărați, acele sunt aranjate și atașate de ramuri în grupuri de câte două (pin roșu), trei (pin galben) sau cinci (pin alb) pe ciorchine. Molidul și bradul au acele atașate individual de ramuri. Pentru a deosebi molidul și bradul, este util să știi că acele de molid sunt ascuțite, dese, înguste și alungite, ce sunt ușor de rulat între degete, fiind ceva mai rigide ca cele de brad. Acele de brad, în schimb, sunt mai moi, plate, ceva mai scurte și mai rare, și nu pot fi rulate între degete. De asemeni, important de precizat legat tot de ace, ar fi și faptul că, acele de molid sunt atașate de proeminențe lemnoase mici, asemănătoare tulpinii. Când acele sunt aruncate, (cad) aceste proeminențe rămân. Drept urmare, ramurile de molid se simt aspre la atingere. Ramurile de brad nu au aceste proeminențe, și prin urmare, au scoarță netedă. Totuși, culoarea și lungimea acelor nu sunt întotdeauna mijloace sigure de identificare; acestea pot varia de la copac la copac, în funcție de condițiile climatice și de locul de plantare.
Conuri
Conurile, reprezintă fructele unui conifer. Ele sunt formate din solzi atașați de o tulpină centrală, ce intră în componența conului. Între solzii suprapuși, pot fi găsite semințele. Solzii de pe conuri ne ajută să identificăm diferitele specii. Spre exemplu, solzii de pin sunt de natură lemnoasă, cu o senzație rigidă la atingere. În schimb, conurile de molid au solzi mai subțiri decât conurile de pin, ceea ce le oferă o senzație mai flexibilă, iar solzii conurilor de brad sunt mai răsfirați aranjați, mai lați, cu o textură rigidă la atingere, asemeni celor de pini doar că, de o formă ușor rotunjită iar conul este mai deschis ca aspect. Formele, mărimea și culorile conurilor, diferă de la o specie la alta între conifere. Lungimea conului nu este întotdeauna o modalitate fiabilă de a diferenția majoritatea tipurilor de conifere deoarece, lungimea lor poate varia de la copac la copac. Unele conuri cresc drept pe crenguțe în timp ce, altele atârnă asemeni unor țurțuri de gheață. Despre conuri mai putem preciza și că, sunt conuri femele și mascule, iar coniferele au de regulă ambele elemente pe același copac doar că, plasate de regulă în conuri diferite.
Scoarța
Despre scoarță, putem afirma că, în general, scoarța pinilor este netedă la copacii tineri, dar dezvoltă o culoare maro-roșcată cu vârsta. Pinii scoțieni, au o scoarță de coajă deosebit de portocalie/roșie. Pinii albi pot avea scoarță netedă, chiar și atunci când sunt maturi. Scoarța de molid este în general aspră la atingere și devine brăzdată și solzoasă odată cu vârsta. Brazii au coaja netedă care este adesea cenușie când sunt tineri, dar dezvoltă un aspect brăzdat pe măsură ce îmbătrânesc.
Ca un element demn de menționat, este faptul că, alături de speciile și varietățile clasice, coniferele mai au și o serie de specii și varietăți așa-numite „argintii” mai deosebite, și asta datorită frunzelor sale (în speță acelor) cu aspect brumat, foarte decorative, care, privite din depărtare, îți creează impresia că s-ar fi așezat un ușor strat superficial de zăpadă pe ele.
În cele ce urmează, mi-am propus să fac o scurtă trecere în revistă doar a speciilor de brazi și molizi argintii, cu enumerarea pe cât posibil a unor elemente caracteristice acelor varietăți enumerate în parte, acesta constituind și subiectul central al discuției din acest articol.
Abies koreana, Abies koreana Silberlocke, Abies nordmanniana, Abies concolor, Abies concolor Violacea, Abies lasiocarpa Compacta
Picea pungens, Picea pungens Glauca, Picea pungens Kaibab, Picea pungens SBS, Picea pungens Blue Diamond, Picea pungens Hoopsii, Picea pungens Glauca Globosa, Picea pungens Iseli Fastigiata, Picea pungens Edith, Picea pungens Bialobok, Picea pungens Maigold, Picea abies Cincinata, Picea abies Pendula, Picea abies Inversa.
Vom vorbi în continuare despre câteva dintre aceste specii și varietăți, din cadrul celor două genuri: Abies și Picea.
Abies koreana este un brad mic, de origine coreeană ce are conuri albastre/violet, ce creează un contrast izbitor toamna, și care ies în evidență frumos printre frunzișul verde strălucitor. Frunzele (acele) turtite, dese, cu ușor aspect luxuriant, asemănătoare unui ac, au partea superioară de culoare verde închis iar, partea inferioară este albă, și care creează efect deosebit pe tot parcursul anului. Acest conifer veșnic verde elegant, are o creștere lentă, având o formă piramidală a coroanei, cu o înălțime și o întindere de 3 x 2 m în 20 de ani. Ideal pentru spații mici, Abies koreana poate fi cultivat și în ghiveci pentru a fi adusa în casă de Crăciun. Orice sol bine drenat îi va fi suficient, atâta timp cât acest brad coreean rezistent este ferit de vântul rece.
Un mic conifer veșnic verde, Abies koreana ‘Silberlocke’ nu este lipsit de interes. Acele ondulate, de culoare verde închis pe partea superioară, iar partea inferioară alb-argintie în toate anotimpurile și creează un efect atractiv. Primăvara, conurile mari, mov, arătoase, împodobesc ramurile și oferă un contrast minunat împreună cu frunzișul verde. Bradul coreean Silberlocke este un arbore compact, ce prezintă o coroană de formă conică, și are o creștere largă, joasă, neregulată, care per ansamblu creează o imagine interesantă. Este de așteptat ca acest soi cu creștere lentă să atingă o înălțime și o răspândire de 2 x 1,5 m în 20 de ani. Abies ‘Silberlocke’ are o întreținere redusă și extrem de rezistentă, crește bine în soluri umede, dar bine drenate. Preferă o poziție însorită, deși poate face față umbrelor pete și este perfectă pentru a adăuga textura grădinii de orice dimensiune.
Bradul Nordmann este o specie de conifere veșnic verzi, care va crește până la înălțimi de 60 m înălțime la maturitate, și cu un diametru al trunchiului de până la 2 m în diametru. În rezervația Caucazului de Vest, unele exemplare au fost raportate, ei măsoară 78 m și chiar 80 m înălțime, făcându-le cei mai înalți copaci din Europa. Scoarța este de culoare gri-brun, cu o textură netedă și vezicule de rășină până la vârsta foarte înaintată.
Frunzele sunt de fapt ace, ca la orice conifer turtite, măsurând între 1,8 – 3,5 cm lungime și 2 mm lățime pe 0,5 mm grosime; de culoare verde închis, lucioase deasupra, și cu două benzi albastru-albe de stomate dedesubt. Forma de creștere a coroanei, este conic-piramidală.
Conurile sunt cilindrice, de culoare verde-gălbui, înainte de a ajunge la maturitate, și brune la maturitate, ce au semințe și măsoară 10 până la 20 cm lungime și 4 până la 5 cm lățime. Ele se dezintegrează la maturitate pentru a elibera semințele. Se dezvoltă bine în sol bine drenat, ușor, nisipos, cu un pH acid, în plin soare.
Acest brad, crește la maturitate până la înălțimi de 40 m și cu un trunchi de 90 cm în diametru. Coroana este ca o turlă. Scoarța este cenușie, subțire și netedă, ce se îngroașă odată cu vârsta până la 8 cm grosime, având brazde longitudinale adânci, dezvăluind adesea peridermul interior gălbui, la culoarea lemnului de plută. Ramurile se depărtează de trunchi în unghi drept, cele inferioare adesea mai răsfirate, pe măsură ce înaintează pomul în vârstă; crenguțele sunt în cea mai mare parte opuse, glabre sau cu pubescență gălbuie. Mugurii sunt plasați la vedere, la vârfurile ramurilor, fie de culoare gălbuie și de formă aproape conică (când sunt mari), fie maronii și aproape globulari (când sunt mici). Sunt rășinoși, cu vârful rotunjit spre ascuțit. Frunzișul (acele) sunt de 1,5 până la 6 cm lungime, în mare parte duble, flexibile. Au o secțiune transversală plată și uneori ușor canelate. Când sunt zdrobite, acele au un miros înțepător, adesea asemănător camforului. Conurile de polen în momentul polenizării sunt de culoare roșie, violetă sau verde. Conurile de semințe sunt cilindrice, de 7 până la 12 cm lungime și 3 până la 4,5 cm lățime, de culoare verde măsline. Semințele au o lungime de 8 până la 12 mm, cu un corp cafeniu și o aripă cafenie cu nuanță trandafirie de aproximativ de două ori mai lungă decât corpul.
Bradul de pâslă, cum mai este cunoscut, este un tip de brad din vestul Americii de Nord care apare la altitudini mari. Este un copac de dimensiuni medii, care crește până la o înălțime de 20 de m la maturitate, cu un diametru al trunchiului de 1 m și o coroană conică foarte zveltă. Scoarța exemplarelor tinere este netedă și cenușie, cu vezicule de rășină, ce devine aspră și crăpată în timp, iar pe ea se pot forma și solzi. Frunzele (acele) sunt plate, aciculare, lungi de 1,5 până la 3 centimetri, de culoare gri-verde, cu o dungă largă în partea de sus și două benzi albastre și albe în partea de jos. Conurile sunt drepte, lungi de 6 până la 12 cm, negru-violet. Necesită sol adânc, mai ușor și fertil, cu umiditate constantă. Este complet rezistent la îngheț, iarnă lungă, climat continental dar de munte.
2. Picea
Această varietate de molid albastru, are cel mai clar, cel mai pronunțat albastru, dintre toate coniferele, iar acele sale sunt destul de asemănătoare cu cele de pin. Frunzișul (format din ace) este atrăgător, dens, iar coroana este în formă de piramidă sau de pom tipic de Crăciun. Potrivit pentru grădini mici, acest conifer albastru, crește la maturitate până la 3 x 2,5 m în 20 de ani. Este un copac mic foarte rezistent, care va crește în majoritatea solurilor, cu excepția solurilor uscate. Oferind interes pe tot parcursul anului, acest popular molid albastru, este adesea considerat o formă îmbunătățită a altor soiuri, fiind un hibrid. Picea pungens Edith va oferi grădinii tale structură și formă strălucitoare, ca de înghețată, pe tot parcursul anului.
Este un frumos molid albastru mic, excepțional! Acele groase sunt de un albastru-argintiu viu, afișând culoarea lor cea mai strălucitoare când sunt tinere. Varietatea Hoopsii, va adăuga o pată de culoare oricărei grădini, în nuanțe vibrante. Cunoscut sub numele de molid albastru de Colorado, Hoopsii, crește cu o formă conică densă și îngrijită a coroanei, și este extrem de ornamentală datorită culorii albastre uimitoare. Are o creștere lentă, atingând o înălțime de 3 m la maturitate, cu o răspândire de 2 m după 20 de ani. Picea Hoopsii este potrivită pentru soluri umede, dar bine drenate (ideal neutre fără prea multă aciditate). Vă sfătuim să păstrați acest molid bine udat în perioadele uscate pentru a evita căderea acelor.
Molidul Inversa, va crește până la o înălțime de aproximativ 9 m la maturitate, cu o întindere de 7 m în diametru. Are o coroană joasă, deasă, care creează iluzia că ar crește invers, față de normal. Crește într-un ritm lent, și în condiții ideale, poate să trăiască chiar și 60 de ani sau mai mult. Acest copac se descurcă cel mai bine în plin soare, sau chiar și umbră parțială. Se descurcă cel mai bine în solurile medii până la uniform umede, dar nu va tolera apa stagnată. Nu necesită cerințe speciale în ceea ce privește tipul de sol sau pH-ul și este capabil să gestioneze chiar și solurile sărăturate. Este foarte tolerant la poluarea urbană și va prospera chiar și în mediile din interiorul orașului.
Denumit popular și molidul de Colorado, este un conifer mic, veșnic verde, ce are un port conic elegant, ale cărei creșteri noi sunt de culoare verde strălucitor. Acele mature căpătă culoare verde închis spre interiorul coroanei, în combinație cu alb-gălbui, către margini. Dar pe măsură ce trece timpul, acele din interior capătă culoare albastru-argintie, foarte atractivă. Are o creștere lentă, atingând la maturitate înălțimi cuprinse între 10-15 m, cu un ritm de creștere de cca. 90 cm în 10 ani. Oferă un contrast izbitor, plăcut privirii unde, frunzișul său auriu de primăvară, se armonizează cu celelalte plante din zonele învecinate lui. Preferă solurile argiloase lutoase dar și nisipoase, umede și bine drenate cu o valoare de pH acid sau neutru, și o expoziție însorită.
Un conifer cu o coroană densă și stufoasă, de formă piramidală, formând un copac îngrijit, ce crește până la 2 m în 10 ani. Înălțimea maximă la maturitate este în jur de 2,5 m, și cc. 1,5-2,5 m în diametrul coroanei. Creșterile noi din primăvară, sunt galbene-verzui, devenind albastru-verde cu trecerea timpului. Prezintă frunze rigide, asemănătoare unor ace, aranjate individual de-a lungul lăstarilor, și conuri înguste, ce au solzi aspri la atingere, plasați în vârful lăstarilor. Crește bine în sol lutos, nisipos sau argilos, umed și bine drenat, cu valori de pH acid sau neutru, în plin soare. Se întreține ușor, și nu necesită neapărat tundere. Poate fi susceptibil la adelgide și afidele conifere, precum și la ciuperca de miere.
de Ionuț Cenac