Opt beneficii pentru sănătate ale fructelor de Aronia

De ce ar vrea cineva să mănânce și să cultive ceva numit Aronia? Cred că aceasta este cea mai bună întrebare de la care ar trebui să pornim discuția.

Ei bine, sunt considerate una dintre cele mai bune surse de antioxidanți, care au o multitudine de beneficii pentru sănătate și poate că de asta în principal. Fructele de Aronia se prezintă sub formă de boabe mici, de culoare închisă, ce ies în evidență prin gustul lor amărui și ușor astringent, și pot fi consumate în stare crudă sau chiar congelate, dar ele sunt adesea adăugate la gemuri, ceaiuri, piureuri, sucuri și chiar vin. În stare congelată, ele devin un pic mai dulci.

     

Aronia melanocarpa, cunoscută sub denumirea de Aronia este un arbust de foioase originar din America de Nord și este cultivat atât în scop alimentar pentru fructele sale gustoase, cât și ornamental. Apreciat pentru fructele sale de pădure negre comestibile produse la sfârșitul verii/începutul toamnei, florile albe primăvara și frunzișul roșcat de toamnă, este o alegere bună și are utilitate atât estetică cât și practică. Fructele (boabele) cresc pe arbuști și au fost folosite în mod tradițional de nativii americani ca remediu împotriva răcelii în stare crudă ori sub formă de piure. Cu gustul ușor astringent al fructelor, consumul lor în stare crudă sau congelată revigorează organismul și aduc un aport semnificativ de minerale și vitamine pentru sănătate. Așadar, vom detalia în cele ce urmează principalele beneficii pentru sănătate în linii mari.

 

  1. Reduce riscul de cancer

Cercetările arată că fructele de Aronia pot proteja organismul împotriva anumitor tipuri de cancer – în special cancerul de sân și cancerul de colon. Aceste studii efectuate în laborator și pe animale au arătat că antocianinele prezente în fructele de Aronia ar putea opri creșterea celulelor canceroase de colon cu până la 60% după cum s-a observat într-unul din studiile făcute.

S-a demonstrat că extractele de fructe de aronia atunci când sunt mâncate de femeile care suferă de cancer de sân, reduc radicalii liberi din sângele și contribuie de asemenea la reducerea stresului oxidativ asupra organismului.

 

  1. Crește sănătatea inimii

Efectele antioxidante nu numai că ajută la combaterea cancerului, ci vă pot face inima mai sănătoasă, în special ameliorând afecțiunile ce țin de afectarea sistemului metabolic și are rol reglator al colesterolul și trigliceridelor ridicate.

Două studii privind efectele asupra sănătății inimii s-au concentrat pe administrarea extractului de aronia, în care nu au fost observate efecte secundare la persoanele care au folosit extractele. S-a observat ca tensiunea arterială poate fi de asemenea, redusă conform unui mic studiu efectuat pe 25 de persoane cărora le-au fost administrate circa 300 mg din extracte de aronia și care au simțit imediat efectele benefice.

 

  1. Combate diabetul

Boabele de Aronia ar putea preveni de asemenea și diabetul prin combaterea rezistenței la insulină din organism. Mai mult decât atât, s-a descoperit și că fructele de Aronia scad nivelul de glucoză din sânge și obezitatea, în plus față de creșterea funcției imunitare și reducerea inflamației legate de boală.

  1. Bogat in antioxidanți

Toate aceste beneficii pentru sănătate sunt legate de antioxidanții prezenți în fructe așa că, haideți să vorbim despre aceștia. În comparație cu alte fructe de pădure de fapt, Aronia au niveluri superioare de antioxidanți. Mai exact, fructele de Aronia sunt o sursă excelentă de polifenoli care inhibă radicalii liberi din sânge.

 

Și nu este vorba doar de funcția imunitară în general. Un studiu efectuat pe 30 de persoane a constatat că extractele de boabe de Aronia reduc stresul oxidativ cauzat de administrarea de medicamente antipsihotice. De asemenea, s-a demonstrat că un consum regulat de fructe de Aronia reduce activitatea bacteriilor dăunătoare, precum și scăderea creșterii celulelor canceroase și a inflamației, așa cum am menționat mai înainte.

  1. Sprijină sănătatea organelor

Aceste beneficii antioxidante merg și mai departe în sănătatea directă a organelor. Cel puțin la șobolani, un studiu a constatat că sucul de Aronia ameliorează simptomele și severitatea leziunilor hepatice. La scurt timp după aceea, într-un alt studiu efectuat,  s-a constatat că sucul ar putea preveni chiar, apariția leziunilor hepatice în primul rând. De asemeni contribuie semnificativ la menținerea ficatului sănătos. Un al treilea studiu la rozătoare a arătat că sucul a ajutat la minimizarea severității deteriorării mucoasei stomacului.

Sunt necesare mai multe cercetări pe subiecți umani pentru a demonstra cu exactitate eficacitatea acestor descoperiri, dar este un bun început.

     

  1. Combate hipertensiunea arterială

Hipertensiunea arterială rezultă din contracția arterelor care forțează sângele să curgă prin corpurile noastre sub o presiune mai intensă decât ar trebui. Aceasta poate deveni un element permanent în fluxul sanguin, deoarece arterele pot avea probleme de relaxare, împiedicând fluxul sanguin pe termen lung, ceea ce poate duce la boală coronariană. Un studiu din 2015 și un altul din 2013 au arătat că, fructele de Aronia pot proteja împotriva acestui fenomen, relaxând mucoasa țesuturilor și scăzând tensiunea arterială.

  1. Întărește sistemul imunitar

Revenind la acești oxidanți trebuie să menționăm și că, nivelurile crescute din aceste fructe nu numai că vă susțin sistemul imunitar, ci îl pot întări.

Studiile pe oameni au arătat o reducere puternică a infecțiilor tractului urinar la pacienții dintr-un azil de bătrâni: cu cât au băut mai mult suc, cu atât a fost mai mare mai mare reducerea. De asemenea, fructele de Aronia pot inhiba și eliberarea de către organism a substanțelor inflamatorii, scăzând probabilitatea de apariție a bolilor induse de inflamație. Și, deși nu a fost încă studiat la oameni, un studiu pe șoareci a descoperit că extractul din aceste fructe ar putea chiar proteja împotriva gripei.

 

  1. Bogată în nutrienți

Pe lângă toate aceste beneficii directe pentru sănătate, fructele de Aronia sunt pline de nutrienți precum vitamina C, mangan, vitamina K și fibre. Au și folati, vitamina A, vitamina E si fier, pe lângă polifenolii despre care am vorbit înainte.

În încheiere, în caz că informațiile v-au fost de ajutor, vă recomand acest soi deosebit de Aronia, pe care îl puteți achiziționa de la Pepiniera Grădina Verde.

Aronia mitcshurinii Amit

Este un hibrid interspecific, creația celebrului grădinar rus Ivan Vladimirovici Miciurin rezultat prin încrucișarea a două specii: Aronia melanocarpa Viking și scorușul păsăresc (Sorbus aucuparia). Această varietate de Aronia este foarte atractivă și produce fructe negre mari ce se coc în septembrie. Tot în toamnă, frunzișul capătă o culoare roșu purpurie foarte decorativă. Este de preferat să fie plantată în lumina directă a soarelui pentru a se obține producții mari de fructe, dar va crește bine și la umbră parțială. Boabele mari de la Aronia mitschurini Amit pot fi consumate crude din tufiș, dar sunt mai des procesate și transformate în vin, dulceață, siropuri etc. Poate atinge la maturitate o înălțime de circa 3 metri și cam tot atât și în circumferință. Florile sale parfumate apar prin luna Mai, atrag albinele și micile insecte polenizatoare. Este o varietate auto-fertilă. Preferă un sol bogat în materie organică, bine drenat și nu prea îi place apa stagnantă la rădăcini. Nu este sensibil la boli, de asemenea, este în totatlitate rezistent la gerurile de la noi. 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Mesteacănul în diferite ipostaze

Prețuiți pentru scoarța lor uimitoare și forma grațioasă, mestecenii sunt extrem de decorativi și oferă o notă aparte spațiului în care sunt plantați. Betula este un gen de copaci și arbuști de foioase, cunoscuți în mod obișnuit sub denumirea de mesteacăn. Sunt caracterizați prin scoarța lor exfoliantă în straturi, distinctă, albă, gri, galbenă sau argintie; cu aspect ca de hârtie, formă grațioasă și frunzișul delicat. Genul Betula aparține familiei Betulaceae și este format din peste 50 de specii, fiecare cu caracteristicile și adaptările sale unice. Au o longevitate mare în timp; un mesteacăn putând trăi chiar și o sută de ani.

Înainte să începem, vreau să precizez că puteți achiziționa acest gen deosebit de decorativ de pe magazinul online Pepiniera Grădina Verde. 

    

Origine și răspândire

Mestecenii sunt originari din diferite părți ale lumii, inclusiv America de Nord, Europa și Asia. Habitatul lor variază de la regiuni temperate, până la regiuni Arctice. Se găsesc adesea în soluri umede, lângă râuri, lacuri și mlaștini.

Obiceiul de creștere

Mestecenii sunt apreciați pentru aspectul lor zvelt și grațios, adesea cu ramuri arcuite care le conferă un farmec aparte. Sunt copaci sau arbuști de foioase, ce pot prezenta creștere verticală, columnară sau plângătoare. Rata de creștere este de obicei moderată spre rapidă, acești copaci pot prezenta adesea un trunchi cu o singură tulpină, sau cu mai multe tulpini. Anual, pot prezenta creșteri între 30-60 centimetri, ceea ce îi face o alegere potrivită în crearea de peisaje și locuri umbrite într-un timp relativ scurt. Speciile de mesteacăn variază în dimensiuni de la 30 centimetri până la 24 de metri de la o specie la alta în înălțime. Răspândirea poate varia de asemenea foarte mult de la 30 centimetri, la 15 metri.

 

Rezistență la ger

Mesteacănul nu este pretențios la condițiile de mediu de la noi din țară legate de sol și de climă și se consideră o specie rezistentă la ger și pe deplin adaptată condițiilor climatice din țara noastră, rezistență dată de mediul din care el provine. Preferă locațiile mai reci și umbrite dar se descurcă bine și în cele însorite. Este rezistent și la secetă pe timpul verii însă, preferă solurile cu o ușoară umiditate și un pH cuprins între 5,0 – 6,5.

    

Utilizări

Mesteacănul oferă utilizări versatile în grădini: de la a servi ca puncte focale prin eleganța pe care o imprimă locului în care sunt plantați, până la a oferi umbră. Scoarța lor distinctivă și frunzișul delicat îi fac să reprezinte o alegere nemaipomenită pentru parcuri, alei, sau zone împădurite, ori diferite incinte și oriunde se dorește puțină umbră și răcoare, mai ales în zilele caniculare de vară. Soiurile pitice de mesteacăn se potrivesc bine în spații restrânse și sunt adesea folosite pentru a crea paravane, sau garduri vii. În plus, anumite specii de Betula sunt folosite pentru lemnul lor, potrivit pentru mobilă și placaj etc. Seva lor poate fi exploatată în mod similar cu cea a arborilor de arțar și este folosită în medicina tradițională la prepararea siropului de mesteacăn. De asemeni, tot în medicina tradițională părți ale copacului sunt folosite pentru proprietățile lor antiseptice.

 

În cele din urmă putem menționa și faptul că ecosistemul și biodiversitatea au și ele de câștigat enorm: micile viețuitoare cum ar fi păsările și alte animale micuțe sălbatice își găsesc sălaș adesea între ramurile sale, sporind frumusețea grădinii tale. În concluzie, mesteacănul cunoaște o istorie îndelungată de utilizare umană; seva lor poate fi folosită în scop medicinal și la prepararea unor băuturi, pe când lemnul este foarte apreciat în industria mobilei, la confecționarea butoaielor, în realizarea unor decorațiuni artizanale, ca lemn de foc etc. Cu numeroasele sale utilizări, aspectul distinctiv și adaptabilitatea la diferite medii, mesteacănul oferă câte puțin pentru toată lumea; de la grădinarul ocazional, la arboristul profesionist, industrii de prelucrare și farmaceutice etc.

 

Simbolismul mesteacănului

Mesteacănul este bogat în simbolism. În diferite culturi, mesteacănul simbolizează reînnoirea și purificarea, protecția și iubirea. Acest lucru se datorează parțial creșterii lor rapide și modului în care scoarța se desprinde, eliminând simbolic trecutul. De asemeni, mai este adesea subiect de artă și folclor. În simbolismul celtic, mesteacănul mai este văzut ca un copac al fertilității și este asociat cu zeița Brigid.

Specii și soiuri de mesteacăn

Betula pendula, Betula pubescens, Betula utilis Jaquemontii, Betula albosinensis Fascination Betula pendula Purpurea

 

  1. Betula pendula

Sau mesteacănul plângător european, datorită ramurilor sale arcuite în jos asemeni unei sălcii care îi conferă un aspect de ansamblu grațios. Scoarța este de culoare gri-albicioasă și prezintă fisuri verticale pe tot cuprinsul său, lucru ce îi conferă un șarm aparte. Nu este pretențios la sol și este în totalitate rezistent la ger. Preferă ușoară umiditate în aer și sol, iar pe perioade mai îndelungate de secetă ar putea avea de suferit.

  1. Betula pubescens

Cunoscut și sub numele de mesteacăn pufos, este atrăgător în toate anotimpurile prin culoarea cojii sale alb gri, ce contrastează foarte frumos în peisaj. Prezintă ramuri verticale iar forma coroanei este conică ușor rotunjită spre vârf. Coaja este de culoare alb-maronie la maturitate și exfoliantă în fâșii subțiri ca de hârtie. Nu este pretențios la sol și crește frumos atât la umbră și semi umbră cât și în soare direct. Preferă solurile cu ușoară umiditate, dar nu excesivă. Ca orice varietate de mesteacăn și aceasta este în totalitate rezistentă la ger.

  1. Betula utilis var. Jaquemontii

Sau mesteacănul de Himalaya, apreciat pentru coaja sa strălucitoare excepțional de albă, ce va da întotdeauna o notă aparte peisajului în locul în care este plantat. Acest soi este unul viguros de mărime medie, ce crește în jur de 9-12 metri în înălțime și circa 6 – 7,5 metri în circumferință, cu un ritm de creștere rapidă iar forma coroanei este piramidal deschisă cu ramificații grațioase și delicate. Nu este pretențios la sol și climă și preferă locațiile umbrite dar la fel de bine le poate tolera și pe cele însorite.

  1. Betula albosinensis Fascination

Această varietate de mesteacăn, este o alegere excelentă în scopuri ornamentale în grădini, parcuri, pe lângă borduri ori incinte. Scoarța sa unică exfoliantă, cu nuanțe de roz și alb gălbui, oferă interes pe tot parcursul anului. Frunzișul aparte de un roșu arămiu bogat primăvara când frunzele sunt tinere, ajungând la verde închis vara și devenind galben-auriu toamna. Acest copac creează un punct focal frumos și sporește atractivitatea estetică a peisajului. Nu este pretențios la sol și factori de mediu și în totalitate rezistent la ger.

  1. Betula pendula Purpurea

Este o varietate deosebită de mesteacăn cu frunze mov, potrivit pentru grădini medii cu ramuri pendulante și scoarță argintie și mai neagră spre bază. Crește mai înalt de 12 metri, având o răspândire mai mare de 8 metri, în circa 20-50 de ani. Frunzele în stadiu tânăr sunt purpuriu închis până la roșu primăvara când apar, devin de un verde-violet vara pentru ca, mai apoi în toamnă acestea să capete o culoare violet-brună, foarte decorativă. Ideal de plantat pe lângă cabane, parcuri unde adesea păsările sau micile animăluțe sălășluiesc, creând o priveliște mirifică, paturile de flori etc. Este un copac ușor de întreținut, necesită tăieri minime și nu este pretențios nici la factorii de mediu. Este în totalitate rezistent la gerurile de la noi.

  

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Carpenul columnar, o alternativă viabilă la thuja în anumite situații

Înainte să începem, vreau să precizez că puteți achiziționa acest arbust deosebit de decorativ de pe magazinul online Pepiniera Grădina Verde. 

Adesea confundat cu fagul la prima vedere, carpenul este o specie decorativă demnă de luat în seamă uneori ca alternativă la thuja din foarte multe considerente:

1. Prezintă ca principal avantaj faptul că este o specie autohtonă, relativ mai ușor de procurat față de thuja, fiind obișnuit cu condițiile de mediu și sol de pe la noi, ce poate fi un bun înlocuitor pe locurile băltite cu exces mare de apă, sau foarte umbroase unde fagul sau chiar nici thuja nu se vor descurca chiar atât de bine.

 

2. Speciile de conifere din care face parte și thuja, se asortează într-un mod armonios alături de cele de foioase cum ar fi carpenul, fagul etc. Este de dorit (chiar recomandat) ca atunci când veți realiza plantații în scop decorativ, să evitați plantarea în mod excesiv doar a unei singure specii (spre exemplu doar thuja) deoarece, prin suprautilizare aceasta tinde să devină banală.

    

3. Dimensiunile sale medii de creștere precum și adaptabilitatea pe solurile argiloase, ori lutoase grele – sunt după 10 ani de 6 m înălțime x 4 m lățime, iar după 20 de ani de 11 m înălțime x 6 m lățime – cu retenție mare de apă, fiind ideal și în realizarea unor garduri vii excelente. Toate aceste aspecte fac din carpen un candidat ideal când vine vorba de speciile decorative, alături de cele cu frunze persistente.

4. Este, de asemenea, bun pentru crearea de crânguri minunate cu umbră și răcoare, numai bune pentru relaxare, iar împreună cu Teiul, se numără printre speciile cele mai des folosite din speciile de foioase, ce se pretează și la realizarea de garduri vii.

 

Images source: gardenista.com/posts/field-guide-hornbeam-carpinus/

5. Prezintă o rezistență mult sporită la boli și dăunători cât și la gerurile de peste iarnă altfel încât, ferestrele de ger în zonele extrem de reci, nu mai reprezintă o problemă pentru carpen.

6. Rezistența mare la vânt, atât a ramurilor care sunt puternice, cât și a frunzelor și prezintă o bună adaptabilitate și la poluarea urbană.

7. Soiurile din varietatea Fastigiata sunt absolut deosebite prin faptul că sunt mai compacte ca restul, prezintă o coroană de formă piramidală cu ramuri înguste ce au o creștere orientată în sus, ce sunt potrivite și pentru grădinile nu foarte mari. În acest sens, vă recomandăm soiurile: Carpinus b. Lucas și Carpinus b. Fastigiata, pe care le puteți achiziționa accesând site-ul nostru dând click aici.

 

Image 1 source: gardenista.com/posts/field-guide-hornbeam-carpinus/

8. Frunza și scoarța. Frunzele sunt ovate și dințate ascuțit, cu nervuri proeminente. Au între 7 – 12 cm lungime, prezintă o paletă largă de culori de la vernil-galbene și până la portocalii înainte de căderea lor în toamnă. Acestea sunt reținute pe timpul iernii pe gardul viu. Scoarța este cenușie și canelată, adesea răsucită cu vârsta și creează un aspect deosebit de frumos îi orice anotimp.

 

9. Un alt atu al carpenului pentru care merită și pe el să îl luați în calcul, este dat de floare, sămânță și Amonii femeli gălbui se deschid în ciorchini în martie și sunt urmați de raceme de fructe înaripate verzi, care la coacere capătă o culoare maronie.

    

10. Lemnul este foarte dur și are diferite aplicații practice, este folosit pentru cozi de unelte, mobilier, roți de moară, ciocane de pian etc.

11. Animale sălbatice. Insectele sunt atrase de amenți primăvara și mai multe specii de larve de molii se hrănesc cu frunzele sale. Insectele se adăpostesc în crăpăturile scoarței, oferind hrană păsărilor.

12. Pe lângă garduri vii, se pot crea și arcade sau bolți minunate, dacă este tăiat în mod corespunzător și regulat. Este foarte asemănător cu fagul ca aspect, dar are avantajul de a crește în argilă grea și va tolera soluri mai umede decât fagul. Este o specie de foioase, dar de obicei reușește să păstreze unele dintre frunzele sale, care devin maronii iarna.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Iedera englezească versus iedera irlandeză.

Înainte să începem, țin să precizez că puteți achiziționa acest arbust deosebit de decorativ de pe magazinul online Pepiniera Grădina Verde. 

Plantele decorative ocupă astăzi un loc aparte în viața noastră și fiecare dintre noi ne-am dori să le avem și să le vedem cum cresc sub ochii noștri. Atât cele de interior, cât și cele de exterior au farmecul lor și ne fac viața mai frumoasă. Tentațiile de a avea plante cât mai multe din specii cât mai diversificate vine cu atât mai mult dacă beneficiem de o curte la țară și o grădină, căreia vom dori tot timpul să îi dăm o notă aparte.

 

Fie că sunt plante cățărătoare sub formă de vițe și liane, fie acoperitoare de sol, ori mici arbuști cu tulpini scunde și de ce nu chiar tufe, ne vor copleși cu farmecul lor cu siguranță și ne vor mulțumi mai târziu pentru alegerea făcută prin înfloririle lor spectaculoase, viu și divers colorate, ori prin frunzișul de forme interesante în culori de asemeni variate și diferite.

    

Acestea fiind zise, am decis ca în acest articol să abordez o specie decorativă care prinde tot mai mult la public în zilele noastre când vine vorba de decorarea fațadelor, bolților, și grădinilor de umbră, este ușor de cultivat și întreținut, creează umbră și bucură privirile fiind un punct focal ce poate fi trecut greu cu vederea datorită aspectului frunzelor sale.

    

În acest sens, consider că, Hedera (iedera) cu varietățile sale Hedera hiberica și Hedera helix constituie un bun exemplu. Iar tema centrală va porni de la întrebarea firească:

Care sunt diferențele dintre iedera englezească și cea irlandeză și cum le pot deosebi? 

  • Iedera irlandeză, Hedera hibernica, este în mod normal mai mare decât iedera englezească, Hedera helix, atât în frunze, cât și în pețioli. Frunza de iedera irlandeză este mai lată decât lungă, cu un lob terminal larg, iar frunzele sunt strălucitoare, cu vene verzui, nu albe. De asemenea, iedera englezească are un miros ca de mucegai, în timp ce iedera irlandeză are un miros dulce.
  • Pentru un botanist diferența este semnificativă. Iedera irlandeză are un număr de cromozomi tetraploizi de 96, în timp ce iedera engleză este o diploidă cu un număr de cromozomi de 48.
  • Deși ambele specii au fire subțiri ca de păr în zona frunzelor minuscule albe, forma lor este diferită. La iedera englezească, firele acela ca de păr ale frunzelor (cunoscute sub numele de tricomi) sunt perișori radiind în toate direcțiile, în timp ce, acele de iedera irlandeză se întind plat pe suprafața frunzei. Aceste fire de păr de la frunze pot fi văzute mai bine cu ajutorul unei lupe. În rarele ocazii când cele două specii polenizează încrucișat, plantele rezultate sunt sterile și nu se pot reproduce prin semințe.
  • O altă deosebire intre cele două ar fi și faptul că, de regulă, iedera irlandeză are un obicei de creștere mai răspândit, fiind mai lungă și ceva mai viguroasă decât cea englezească.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Ienupărul de stâncă Blue Arrow

Ienupărul Blue Arrow este o specie decorativă valoroasă de conifere și arbuști. Soiul și-a primit numele datorită aspectului său neobișnuit. Acele copacului au o nuanță albăstruie strălucitoare, iar în ansamblu seamănă la formă cu o săgeată orientată în sus, spre cer.  În traducere liberă „Blue Arrow” ar însemna săgeata albastră, denumire ce sugerează cele enunțate anterior.

Înainte să începem, țin să precizez că puteți achiziționa acest conifer deosebit de decorativ de pe magazinul online Pepiniera Grădina Verde. 

Descrierea ienupărului Blue Arrow

Ienupărul Blue Arrow este un tip de ienupăr de stâncă care are ramuri verticale presate strâns pe trunchi, ce încep să crească chiar de la bază. Drept urmare, copacul capătă o formă de coloană. Lăstarii sunt destul de duri, nu se rup foarte ușor și datorită lor această specie de conifere veșnic verde nu își pierde armonia mult timp. Nici cu vârsta, nici sub presiunea zăpezii, iarna.

Descrierea aspectului:

  • Ace: solzoase, moi, albastre,
  • Fructele: conuri albastre, cu o floare albăstruie.

Important!

Ienupărul Blue Arrow eliberează fitoncide în aer – substanțe biologic active care au capacitatea de a suprima creșterea microbilor și de a distruge o varietate de bacterii patogene.

Avantajele soiului:

  1. Rezistență sporită la îngheț.
  2. Rezistență la secetă.
  3. Nepretențios față de sol. Poate crește chiar și pe teren stâncos.
  4. Rezistent la vânt, grindină etc.

La 10 ani, înălțimea ienupărului Blue Arrow este de 2-3 m. Diametrul coroanei copacului este de aproximativ 50-70 cm. O plantă adultă crește până la 5 m.

Rata de creștere a ienupărului stâncos Blue Arrow este destul de mare. Creșterea anuală este în medie de 15-20 cm în înălțime și 5 cm în lățime.

Sistemul radicular al ienupărului Blue Arrow este același cu cel al majorității coniferelor – superficial, și foarte ramificat.

Rezistența la îngheț.

Soiul Blue Arrow se distinge prin rate ridicate de rezistență la îngheț. Aparține, conform USDA zonei de rezistență la iarnă de – 4 (plantele pot rezista la înghețuri până la – 28-34 ° С). Dar uneori lăstarii tineri îngheață la o vârstă fragedă.

Ienupărul Blue Arrow este o specie foarte longevivă. În medie, plantele trăiesc aproximativ 200-300 de ani.

Ienupărul Blue Arrow în designul peisagistic

Cu ajutorul ienupărului Blue Arrow, poți crea un design peisagistic unic și încântător în orice zonă suburbană, într-un parc sau zonă urbană. Utilizarea sa este deosebit de importantă în zonele restrânse. Datorită formei originale a coroanei, ienupărul Blue Arrow este folosit în plantații individuale și de grup (cu alte culturi de conifere și foioase), pentru a crea alei frumoase, este ideal în zone stâncoase, ori pe dealuri alpine și la crearea de garduri vii. Puieții plantați în recipiente sau ghivece pot fi folosiți pentru decorarea teraselor și balcoanelor. Soiul Blue Arrow păstrează o formă atractivă de coroană pentru o lungă perioadă de timp, în timp ce lăstarii inferiori nu mor pentru o lungă perioadă de timp, ceea ce sporește în mod semnificativ farmecul său în designul peisajului.

Avertizare!

În primul an după plantare, se recomandă protejarea plantelor de soarele strălucitor de primăvară, deoarece în această perioadă sunt foarte sensibile la lumina soarelui.

Când să plantezi ienupărul Blue Arrow

 

Source: www.coniferkingdom.com

Plantarea răsadurilor cu un sistem de rădăcină deschisă trebuie efectuată primăvara, după ce solul s-a încălzit complet (din martie până în mai) sau toamna, înainte de apariția înghețurilor stabile (septembrie-noiembrie). Plantele din containere pot fi replantate pe tot parcursul anului (martie până în decembrie).

Pregătirea răsadurilor și a parcelei de plantare

Plantele necesită lumină, așa că ar trebui să fie plantate în locuri bine luminate, ferite de vânt. Din lipsă de lumină, acele de ienupăr Blue Arrow își pierd culoarea și strălucirea lor naturală și se îngălbenesc treptat.

Un arbust de ienupăr poate crește și se poate dezvolta bine în aproape orice tip de sol, indiferent de compoziția sa chimică. De asemenea, aceste plante veșnic verzi tolerează perfect orice vecinătate cu alte plante, astfel încât pot fi plantați lângă aproape toate culturile de grădină. Atunci când alegeți un loc pentru plantare, ar trebui să se acorde atenție deosebită zonelor situate pe un mic delușor. Este mai bine să luați plante aclimatizate pentru plantare. Cea mai potrivită opțiune ar fi răsadurile într-un recipient, deoarece atunci când sunt transplantate, sistemul radicular nu va fi deteriorat. În consecință, perioada de înrădăcinare și de adaptare a tinerelor plăntuțe va fi mult mai ușoară și mai rapidă.

Reguli de plantare a ienupărului Blue Arrow

Regulile de plantare sunt comune tuturor tipurilor de ienupăr, inclusiv soiului Blue Arrow. Când plantați răsaduri, trebuie să respectați următoarele recomandări:

  1. Rădăcinile trebuie să conțină un bulgăre de pământ în jurul lor pentru o prindere garantată.
  2. Dimensiunile gropiței de plantare ar trebui să fie de câteva ori mai mari decât volumul bolului de pământ, atât în adâncime, cât și în lățime.
  3. Fundul gropiței trebuie drenat.
  4. Acoperiți spațiul liber din gaură cu pământ amestecat cu un amestec special pentru conifere (în raport de 1: 1).
  5. Introducerea stimulentelor (fertilizanți) de formare a rădăcinilor în sol crește rata de supraviețuire și reușită.
  6. Nu plantați prea adânc răsadul dar nici prea superficial încât bolul de rădăcini să rămână jumătate deasupra solului.
  7. Rădăcinile răsadului trebuie așezate vertical în groapa de plantare.
  8. Distanța optimă dintre răsaduri este de cel puțin 80 cm.
  9. După plantare, se recomandă udarea răsadurilor din abundență.

Atenție!

Amestecul de sol poate fi preparat manual, amestecând turbă (50%), nisip (25%), pământ de gazon (25%).

Fertilizarea și udarea ienupărului Blue Arrow

Una dintre activitățile importante pentru îngrijirea ienupărului Blue Arrow este udarea și hrănirea. Arbuștii de ienupăr trebuie udați, ținând cont de caracteristicile lor individuale, și anume structura sistemului radicular, care are capacitatea de a extrage umiditatea din sol.

Această varietate de ienupăr Blue Arrow, are nevoie de udare intensivă în prima săptămână după plantare. În această perioadă, se recomandă udarea plantei zilnic. În restul timpului, udarea nu trebuie să fie prea frecventă, în medie 1 dată pe sezon (într-o vară foarte uscată). Umiditatea zilnică abundentă a copacilor maturi poate duce la moartea completă a plantelor.

Sfat!

Ienupărului nu-i place aerul prea uscat, așa că stropirea trebuie făcută în mod regulat. Dacă este posibil, se recomandă montarea unui sistem de irigare prin picurare în apropiere.

Pentru a asigura o creștere bună, o dezvoltare intensivă și deplină a varietății de ienupăr Blue Arrow, ar trebui să îi asigurați o hrănire periodică. Primul strat de compost trebuie aplicat pe sol și în groapa de plantare chiar în timpul plantării. Apoi se recomandă fertilizarea plantelor nu mai mult de o dată pe an. Este de preferat să hrăniți ienupării primăvara, în aprilie-mai, cu îngrășăminte complexe speciale pentru conifere.

Mulcirea și îngrijirea

Blue Arrow nu are nevoie de nicio îngrijire specifică. O bună creștere a culturii va fi asigurată prin proceduri standard de grădinărit. Ienupărul este destul de sensibil la afânarea solului la mică adâncime, datorită sistemului radicular aflat la mică adâncime în sol. De asemenea, este necesar să mulciți de jur-împrejurul trunchiului. Această tehnică va reduce evaporarea apei și va păstra umiditatea din sol pe durată mult mai mare în timp și totodată va preveni supraîncălzirea acestuia. Ca mulci, puteți folosi scoarță de copac, ace, pietriș, pietricele și alte materiale naturale și anorganice.

Tăierile la ienupărul Blue Arrow

 

Image source: https://gardenlux.decorexpro.com

Ienupărul de stâncă Blue Arrow are o formă de coroană bine definită, conică, care nu necesită vreun mod special de tundere pentru formare. Numai primăvara se vor efectua tăierile de întinerire și curățare, ce constau în îndepărtarea ramurilor care au fost rupte sau înghețate după iernare.

Suportă bine tăierile în scop decorativ, prin intermediul cărora le veți da o formă sculpturală originală. O tundere trebuie efectuată înainte de începerea curgerii sevei din primăvară. Ienupărul tolerează bine această procedură, dar nu ar trebui să tăiați mai mult de 1/3 din lăstari. După tăiere, se recomandă tratarea copacului cu un fungicid în scop preventiv, pentru a preveni dezvoltarea bolilor fungice.

Adăpostul ienupărului Blue Arrow pe timp de iarnă

Copacii maturi se remarcă prin rezistență bună la îngheț, prin urmare nu au nevoie de protecție specială și adăpost pentru iarnă. Doar copacii tineri ar trebui să fie adăpostiți, în prima lor iarnă după plantare.

Avertizare!

Sub presiunea stratului de zăpadă, ramurile de ienupăr se pot rupe prin urmare, înainte de iernare, se recomandă fixarea lor și legarea lor de trunchi de exemplu, cu sfoară.

Înmulțirea ienupărului Blue Arrow

Arbustul de ienupăr se înmulțește prin semințe și butași. Cel mai eficient mod de a propaga ienupărul Blue Arrow este prin butași. Lăstarii tineri sunt folosiți ca butași, ce sunt tăiați primăvara. Imediat după recoltare de pe planta mamă, se plantează în sol afânat. Plantarea de primăvară permite tufelor tinere să prindă bine rădăcini și să devină mai puternice pentru a rezista bine în iarnă.

Semințele pentru înmulțire sunt rareori folosite, deoarece acest proces este foarte laborios și necesită mult timp. Va trebui să așteptați cel puțin 5 ani.

Dăunătorii și bolile ienupărului Blue Arrow

Soiul acesta de ienupăr de stâncă Blue Arrow este rezistent la majoritatea bolilor, dar ocazional pot să apară și infestări. Cea mai frecventă boală care provoacă cel mai mare rău copacilor de ienupăr în general este rugina, o infecție fungică. Semnele bolii sunt apariția unor pete ca de arsură de culoare portocalie strălucitoare, sesizabile de regulă pe ramurile unui copac. În același timp, ienupărul Blue Arrow se usucă și își pierde atractivitatea vizuală. După ce am identificat aceste manifestări ale ciupercii, lăstarii afectați trebuie tăiați cât mai curând posibil până unde interceptăm țesut sănătos și tratați cu un fungicid. Este necesară repetarea procedurilor de tăiere ale ramurilor bolnave de pe plantele infectate până când semnele bolii dispar complet, cu o frecvență de 1 la fiecare 2 săptămâni.

 

Image source: https://gardenlux.decorexpro.com

Important!

Adesea, infecția cu rugină apare la speciile decorative ca venind din culturile de specii fructifere obișnuite ori fructifere de pădure (meri, peri, gutui, coacăz), pe care boala se dezvoltă mai devreme. Prin urmare, este recomandat să plantezi ienupărul Blue Arrow cât mai departe de speciile fructifere. O mare amenințare pentru ienupăr este reprezentată de insectele dăunătoare precum afidele și moliile.

Concluzie

Ienupărul Blue Arrow este considerat a fi una dintre cele mai încântătoare specii de conifere decorative. Mulți grădinari și peisagiști au apreciat forma sa unică a coroanei, culoarea neobișnuită și caracteristicile adaptative excelente. Ca parte a compozițiilor peisagistice, Blue Arrow ocupă locul central, devenind cel mai frumos și mai expresiv element de design peisagistic.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Pomișorul de stafide, o adevărată sursă de vitamine și sănătate

Amelanchier, cunoscut cel mai adesea sub numele popular de pomișorul de stafide, merișor de miere, ori afin canadian, este un gen care cuprinde copaci sau arbuști de foioase cunoscut cel mai adesea pentru fructele sale delicioase, ce au numeroase proprietăți medicinale. De asemeni, acest gen de plante mai este foarte apreciat și pentru florile sale deosebit de frumoase în formă de stea, frunzișului lor în culori vibrante de toamnă, făcându-le o adevărată încântare pe tot parcursul anului.

Ca o paranteză, înainte de a începe, doresc să precizez că puteți achiziționa această varietate (și nu numai) accesând magazinul online Pepiniera Grădina Verde. 

 

Speciile de Amelachier sunt în principal native din regiunile temperate ale emisferei nordice, cuprinzând America de Nord, Europa și Asia. Adaptabilitatea lor crescută le permite să prospere în diferite medii, de la păduri și până la câmpii deschise. Aparținând familiei Rosaceae la fel ca și trandafirul și mărul, genul Amelanchier include aproximativ 30 de specii. Aceste specii sunt hibridate adesea între ele rezultând numeroase soiuri cu caracteristici diferite între ele.

Speciile acestui gen de plante în mare parte prezintă un obicei de creștere verticală, adesea cu tulpini multiple și coroane rotunjite. În funcție de specie și de condițiile de creștere înălțimile lor pot varia cu aproximație de la 90 centimetri, până la 9 metri, și cam tot atât și în diametru. Datorită dimensiunilor lor modeste, speciile acestui gen reprezintă o alegere excelentă pentru grădinile mici și medii, sau chiar ghivece mari, respectiv containere.

    

Florile albe și delicate, (unele soiuri pot avea petale de la roz până la galben) conferă un farmec aparte acestor arbuști, tocmai prin abundența și mirosul lor diafan. Ele prezintă cinci petale și sunt grupate în ciorchini drepți sau ușor arcuiți și vestesc sosirea primăverii. Înflorirea are loc de la începutul primăverii, până la mijlocul acesteia, oferind unele dintre primele înfloriri ale sezonului. Această înflorire este vitală în peisajele înfometate de culoare, după lunile lungi și reci de iarnă. Dar pe lângă toate aceste aspecte, ele atrag și diverși polenizatori precum albinele și fluturii, promovând prin aceasta biodiversitatea.

Prezintă fructe comestibile, nu doar ornamentale ce sunt mici, rotunde iar la coacere se colorează în roșu închis sau negru violet, funcție de varietate, pe la începutul verii. Au o aromă dulce plăcută, asemănătoare mărului, și pot fi folosite în gemuri, plăcinte, jeleuri, siropuri, toppinguri de înghețată, cocktailuri, vin și lichioruri, dar și în fabricarea diferitelor preparate de panificație, și în preparate culinare, sau pur și simplu consumate ca atare în stare crudă. De asemeni, pentru a le păstra o perioadă îndelungată se pot congela ori pot fi uscate pentru a se stafidi, ca mai apoi să fie consumate în timp sau preparate sub diverse forme. Încă din vechime, pe continentul American, au constituit o sursă vitală de hrană pentru populațiile indigene incipiente, iar mai nou a omului modern. Sunt de obicei gata de recoltare de la 2 până la 3 luni după înflorire, într-un timp relativ scurt. Pe lângă acest aspect, în natură ele mai sunt și o sursă importantă de hrană pentru păsări și animale sălbatice, contribuind astfel la un ecosistem sănătos.

 

Amelanchier este renumit pentru frunzișul său, care iese în evidență în nuanțe de roșu cu galben primăvara, se maturează la un verde strălucitor vara, ca mai apoi să se transforme într-un roșu-portocaliu toamna înainte de a se desprinde și a cădea pe sol.

Scoarța adesea netedă și cenușie în stadiu tânăr, pentru ca mai apoi să devină aproape neagră la culoare și prezintă striuri groase verticale foarte decorative. Scoarța foarte decorativă în modele unice, oferă un interes crescut mai ales pe timpul iernii, când copacul nu mai prezintă frunze pe ramuri, sporind astfel atractivitatea pe tot parcursul anului.

Nu ridică pretenții deosebite de sol și se poate adapta cu ușurință de la solurile sărace in substanțe organice, lutoase sau nisipoase, până la cele humice bogate în nutrienți. Solul ideal trebuie să aibă un drenaj cât mai bun posibil, să fie ușor acid, cu expoziție însorită dar și umbra parțială pare să îi fie pe plac. Este cunoscut faptul că iubește foarte mult umiditatea. Tocmai de aceea este recomandat să fie plantat pe marginea apelor, în apropierea surselor de apă, sau cel puțin pânza de apă subterană să fie la mică adâncime. De asemeni, toate speciile acestui gen Amelanchier sunt rezistente în totalitate la boli și dăunători, precum și la ger.

 

În încheiere voi trece în revistă principalele specii ale genului Amelanchier. După cum spuneam, există peste 30 de specii ale acestui gen, însă voi menționa doar câteva și ne vom opri asupra a două dintre ele, cele mai comune la noi în țară anume: Amelancier lamarckii și spicata. Alte câteva specii ale genului Amelanchier, sunt: A. arborea, A. bartramiana, A. canadensis, A. gaspensis, A. humilis, A. intermedia, A. laevis, A. nantucketensis, A. sanguinea.

 

  1. Amelanchier lamarckii

Dintre toate speciile de Amelanchier, aceasta crește cel mai înalt, poate ajunge la 7-8 m înălțime formând un arbore cu coroana largă, deschisă, foarte luminoasă, cu aspect de arbore de savană. Deși se utilizează în general și denumirea de afin canadian pentru speciile de Amelanchier, în cazul acesta denumirea nu se potrivește deloc pentru că nu există asemănări prea mari între tufa de afin și acest arbore. Din acest motiv am preferat să alegem denumirea de Pom cu stafide. Crește pe aproape orice tip de sol, dar preferă o ușoară aciditate, o minimă reveneală. Se plantează în plin soare sau în semi-umbră. Fructele au valoare nutritivă, sunt bogate în vitamine, riboflavină, mangan, calciu, magneziu și un nivel de antioxidanți comparabil cu ai afinului american.

  1. Amelanchier spicata

Este cel mai bun medicament împotriva insomniei. Fructele au aroma afinelor iar uscate aduc cu stafidele. Spre deosebire de Amelanchier lamarckii care este un arbore de mici dimensiuni, Amelanchier spicata crește sub formă de tufă cu înălțimea de circa 2 metri fiind ideal pentru garduri vii comestibile. I se potrivește și denumirea de afin canadian pentru că provine din Canada iar fructele au un aspect destul de asemănător cu al afinelor. Se poate cultiva fără prea mare dificultate în sistem ecologic iar fructele sunt bogate în vitamina C, fier, cupru și magneziu, fiind cunoscute pentru efectul hipotensiv, antiinflamator și antisclerotic.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Celtis occidentalis, pentru parcuri și grădini de vis

Originar din centrul și nord-estul Americii de Nord, este un copac deosebit de frumos per ansamblu, un copac de umbră care crește și se dezvoltă bine într-o gamă largă de soluri și condiții vitrege de mediu (inclusiv locurile uscate și secetă ocazională) și suportă variații mari ale PH-ului de la acid la alcalin și neutru.

Pentru o cât mai bună dezvoltare, condiția esențială este ca solul în care este plantat să fie menținut umed pe cât posibil, dar nu exagerat de umed, să aibă un drenaj bun încât apa să nu stagneze și să băltească la suprafață în jurul pomului. Este necesară și o porozitate ridicată pentru a capta cu ușurință eventualii nutrienți pe care îi administrăm pomului.

Images source: www.missouriplants.com

Dur și robust cu un aspect maiestuos, Celtis occidentalis (Sâmbovină) cum mai este cunoscut din popor, este un arbore de foioase de talie mijlocie spre mare, cu un ritm de creștere destul de mare de circa 60-90 cm anual.

Are o coroană de formă piramidală în stadii tinere, mai apoi cu trecerea timpului va dezvolta ramificații tot mai arcuite, și va tinde să se răspândească în spațiu și să își deschidă tot mai mult coroana astfel încât, la maturitate deplină poate ajunge la înălțimi cuprinse între 12-18 m (foarte rar putând ajunge chiar și la 30 m); cu o răspândire proporțională cu înălțimea.

 

Images source: www.missouriplants.com

Scoarța arborelui este deosebit de decorativă. De culoare brun-cenușie, este acoperită adesea cu asperități proeminente, adăugând o notă aparte peisajului pe timpul iernii. Este alegerea inspirată pentru plantare în parcuri, grădini, alei, curți interioare, suprafețe cu gazon etc. deoarece prezintă o valoare ornamentală ridicată în fiecare anotimp. Puteți achiziționa această varietate (și nu numai) accesând magazinul online Pepiniera Grădina Verde.

 

Images source: www.healthbenefitstimes.com

Ramurile ascendente sunt arcuite și acoperite de frunze ovate până la alungit-ovate de un verde lucios vara, cu textură aspră la atingere, dințate pe margini și neuniforme în mare parte, ce devin de un galben pal în toamnă. Primăvara (aprilie-mai) apar florile grupate în ciorchini. În cadrul natural, florile atrag datorită polenului său multe albine, fluturi și păsări colibri care se hrănesc cu acesta dar ajută foarte mult și la polenizarea florilor pentru o mai bună fructificare. Fructele sunt atractive pentru o varietate de animale sălbatice. Păsările consumă fructele și dispersează semințele.

 

  1. Images source: www.healthbenefitstimes.com
  2. Images source: https://commons.wikimedia.org

Părțile cărnoase ale fructului sunt comestibile și oarecum dulci. Ele rămân pe pom chiar și iarna în mediul de origine, daca nu sunt consumate de micile viețuitoare între timp. Necesită întrețineri reduse. Se impun în acest sens doar ușoare corectări de creștere și formare a coroanei pe care este indicat să le efectuați în sezonul de repaus vegetativ. Are rezistență bună la boli și dăunători, cât și la ger.

  1. Images source: www.healthbenefitstimes.com
  2. Images source: https://commons.wikimedia.org

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Importanța cultivării alunului în grădină

Fie că sunteți în căutarea unui copac pe care să-l folosiți ca specimen de arbore individual; în căutarea unui copac pentru tăiere; în căutarea de copaci pentru grădini de pădure sau livezi – sau chiar căutați copaci pentru a-i folosi la crearea de garduri vii mixte – alunul este o alegere excelentă.

Alunii sunt originari din multe părți ale emisferei nordice și pot fi găsiți crescând sălbatic în pădurile răcoroase de foioase. Alunii sunt de obicei clasificați ca membri ai familiei de mesteacăn, Betulaceae după unii botaniști, în timp ce alții l-au încadrat în continuare într-o subfamilie numită Corylaceae.

Dintre cele mai frecvent cultivate specii de aluni, menționăm: C. avellana, alunul european sau comun, C. maxima, adesea denumit alunul gigant și C. americana, alunul american. La noi în țară este adesea întâlnită și cultivată varietatea europeană (Corylus avellana), așadar această varietate va constitui subiectul acestui articol. Înainte de a începe, doresc să precizez că puteți achiziționa această varietate (și nu numai) accesând magazinul online Pepiniera Gradina Verde.

 

Alunul european sau alunul comun (Corylus avellana) este o specie de foioase ce poate fi regăsită din Europa și chiar până în Asia de Vest. Crește în mod natural în pădure, în special pe versanții dealurilor, formând copaci mici de până la aproximativ 6 m înălțime și 3 m lățime. Desigur că în cazul alunilor cultivați înălțimea lor poate fi ținută sub control prin tăieri regulate de corectare și formare a coroanei.

Cultivate încă din timpuri străvechi, fructele de alun au fost menționate în Biblie pentru valoarea lor nutritivă și capacitatea de vindecare, precum și în mitologia greacă și romană antică. De pildă în mitologia greacă au existat nenumărate legende ce plasa alunul în prim-plan, iar una dintre ele spunea cum că, Hermes mesagerul zeilor greci, purta un toiag făcut din lemnul unui alun pentru a-i oferi înțelepciune și a-l ghida în călătoriile sale.  Așadar, de-a lungul istoriei alunul a fost un simbol al înțelepciunii și al inspirației, cu referiri scrise la această specie care datează de secole.

 

În scop comercial este cultivat mai ales pentru nucile sale numite alune, ce pot fi consumate în stare crudă, ori folosite în industria alimentară la ciocolată, unt de alune și diverse uleiuri extrase din fruct etc. Lemnul este de asemenea folosit pentru a face coșuri, mânere de scule, garduri și bărci ușoare etc.

De asemeni, uleiul obținut din fructul alunului comun (C. avellana) este folosit și în produsele alimentare și diferite cosmetice naturiste. De asemenea, sunt folosite pentru a face praline și trufe de ciocolată și sunt un ingredient în lichiorul Frangelico.

    

Consumate în stare crudă, alunele sunt foarte hrănitoare. Sunt o sursă bună de fibre alimentare, fier, calciu și potasiu. În plus, sunt bogate în mai multe vitamine, inclusiv B1, B2, B6 și E. Alunele conțin grăsimi mononesaturate, fiind o sursă bună de lipoproteine ​​de înaltă densitate ce reduc colesterolul din sânge și previn ateroscleroza. Specialiștii în nutriție recomandă un consum zilnic de aproximativ 1/3 cană de mărime medie sau 18 până la 20 de alune.

Un lucru demn de luat în considerare este productivitatea de fructe foarte crescută și constantă a alunului cu un minim de efort, iar acest fapt îl plasează în zona speciilor cu un potențial de valorificare economică a fructelor, extrem de bun.

Alunul este foarte ușor de cultivat și întreținut, și nu este pretențios la condițiile de mediu, este rezistent la boli și dăunători, cât și la gerurile de peste iarnă. Preferă solul bine drenat, umed, argilos, dar cresc în multe tipuri de sol, cu condiția minimă ca acestea să aibă un drenaj adecvat.

     

Câteva precizări legate de pregătirea solului, plantarea și întreținerea alunului.

Sapă groapa de plantare de două ori mai largă decât sistemul de rădăcini al copacului și suficient de adânc pentru a ajunge să înglobeze întreg balotul de rădăcini. Încorporați materie organică (compost) în sol în momentul plantării și amestecați în solul de umplere într-un raport de 1 parte materie organică la 3 părți sol. Verificați înainte de plantarea propriu-zisă, sistemul radicular să fie sănătos și îndepărtați rădăcinile uscate. Turnați apă în groapa de plantare atât cât să umezească bine solul, fără a crea băltire, apoi așezați planta. Deplasați pământul adunat de jur-împrejur, având grijă să compactați eventualele goluri create în jurul rădăcinilor. Umpleți până la final cu pământ groapa de plantare, atât cât să acopere balotul complet nu mai mult, apoi creați de jur ca o farfurioară pentru a permite ca apa să stea și să pătrundă bine către rădăcini. Udați bine pomișorul și cu asta ați terminat.

 

La achiziționare, alunii pot fi disponibili cu rădăcină liberă sau în containere. Când sunt achiziționați cu rădăcină liberă, rădăcinile ar trebui să nu prezinte daune majore și să nu fie uscate. Cei cu rădăcină liberă pot fi achiziționați doar în sezonul de plantare (din primăvară și din toamnă). Dacă ați achiziționat un astfel de exemplar, planta nou achiziționată trebuie cât mai repede posibil plantată. Când plantele cu rădăcină goală trebuie păstrate, păstrați-le în locuri răcoroase, la o temperatură în jur de 12°C și nu mai mică de 5° C. Exemplarele livrate în ghiveci pot fi achiziționate și plantate în orice perioadă a anului.

Copacii și arbuștii nu trebuie plantați în gazon din cauza cerințelor diferite de irigare și nutrienți. Gazonul concurează pentru nutrienții din sol și provoacă o reducere cu până la 50% a ratei de creștere a unor copaci. Dacă copacii trebuie să fie plantați în situații de gazon, îndepărtați gazonul la cel puțin 2 până la 3 metri distanță de trunchi și înlocuiți-l cu mulci.

Tunderea

Lăsați sub formă arbustivă, alunii au nevoie de puțină întreținere. Tăierea de reînnoire (o metodă de tăiere în care un anumit procent de vegetație veche este îndepărtat anual de lângă baza plantei pentru a încuraja creșterea nouă) este o strategie bună pentru menținerea dimensiunii arbustului și maximizarea producției. În cazul alunilor, eliminați între 15 și 20% din creșterea veche pe an. Dacă se dorește o formă de copac, atunci vor trebui antrenate plantele tinere să dezvolte trei până la cinci ramuri puternice de schelet. Copacii maturi au nevoie de tăiere moderată anual pentru a stimula creșterea tulpinii, pentru a menține producția ridicată de alune și pentru a minimiza producția alternativă, în cazul în care copacii produc extrem de abundent fructe într-un an. Tăierea lăstarilor lacomi din jurul bazei copacului va ajuta, de asemenea, la menținerea formei copacului.

Cât privește necesarul de apă ce trebuie asigurat.

 

Plantele abia plantate necesită irigare suplimentară timp de cel puțin 2 ani. Aceasta implică udare profundă periodică, permițând în același timp solului din și în jurul zonei rădăcinii plantei să se usuce moderat între irigații. Udarea zilnică, puțin adâncă nu este o practică bună. Tipul de sol influențează foarte mult disponibilitatea umidității. Solurile bogate în argilă rețin apa pentru o perioadă mai lungă de timp decât solurile nisipoase. Vremea rece reduce, de asemenea, nevoia de irigare frecventă, în timp ce temperaturile mai calde cresc, în general, necesarul de apă. Alunele nu ar trebui să fie plantate pe gazon unde gazonul și plantele lemnoase au cerințe diferite de irigare și concurează pentru nutrienți. Tipul de sol influențează foarte mult disponibilitatea umidității. Solurile bogate în argilă rețin apa pentru o perioadă mai lungă de timp decât solurile nisipoase. Vremea rece reduce de asemenea nevoia de irigare frecventă, în timp ce temperaturile mai calde cresc în general necesarul de apă. Alunul nu ar trebui să fie plantat în teren cu gazon, deoarece gazonul și plantele lemnoase au cerințe diferite de irigare și concurează pentru nutrienți. După 2 până la 3 ani, alunul necesită irigații mai puțin frecvente. În solurile argiloase sau lutoase, irigați plantele înrădăcinate o dată pe lună, la aproximativ 60 cm adâncime în cea mai caldă perioadă a anului. Este posibil ca această frecvență să fie crescută la două până la trei ori pe lună în soluri nisipoase sau alte soluri puternic drenate.

   

Images source: https://www.grimonut.com/

Mulcirea

Plantele lemnoase trebuie să beneficieze de 5-7 cm de mulci plasați de jur-împrejur la nivelul solului. Acest lucru mărește rata de creștere a plantelor și reduce concurența cu buruienile și cantitatea de irigare suplimentară necesară, deoarece menține pământul din jurul plantei în permanență umed. Cu toate acestea, nu permiteți stratului de mulci să intre în contact direct cu trunchiul (trunchiurile) de la baza plantei pentru a reduce potențialele daune ale rozătoarelor.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

17 curiozități despre trandafiri

  1. Atemporal, elegant și frumos: trei cuvinte la care ne gândim prima dată când auzim cuvântul trandafir. Trandafirii au o istorie lungă și plină de culoare. Au fost simboluri ale iubirii, frumuseții, războiului și politicii. Trandafirul are, conform dovezilor fosile, o vechime de 35 de milioane de ani. Chiar în Sfânta Biblie se recunoaște existența a 3 flori, una dintre ele este Trandafir, altele fiind Crini și Camfor. Cel mai vechi trandafir viu are 1.000 de ani și trăiește pe zidul Catedralei din Hildesheim din Germania!

 

  1. În natură, genul Rosa are aproximativ 150 de specii răspândite în toată emisfera nordică, din Alaska până în Mexic și inclusiv în nordul Africii. Cultivarea trandafirilor în grădină a început acum aproximativ 5.000 de ani, probabil în China. În perioada romană, trandafirii au fost cultivați pe scară largă în Orientul Mijlociu. Erau folosiți ca și confetti la sărbători, în scopuri medicinale și ca sursă de parfum. Nobilimea romană a înființat mari grădini publice de trandafiri în sudul Romei. După căderea Imperiului Roman, popularitatea trandafirilor părea să crească și să scadă în funcție de tendințele în materie de grădinărit ale vremii.
  1. În secolul al XV-lea, trandafirul a fost folosit ca simbol pentru facțiunile care luptau pentru a controla Anglia. Trandafirul alb simbolizează York, iar trandafirul roșu simbolizează Lancaster, ca urmare, conflictul a devenit cunoscut sub numele de „Războiul Trandafirilor”.

     

  1. În secolul al XVII-lea, trandafirii erau atât de căutați încât regii considerau trandafirii sau apa de trandafir drept mijloc legal de plată și erau adesea folosiți ca troc și ca mijloc de plată. Soția lui Napoleon, Josephine, a înființat o colecție extinsă de trandafiri la Chateau de Malmaison, o proprietate situată la 11 km vest de Paris, în anii 1800. Această grădină a devenit cadrul în care Pierre Joseph Redoute a lucrat ca ilustrator botanic. În 1824, el și-a finalizat colecția de acuarele „Les Rose”, care este considerată în continuare una dintre cele mai bune înregistrări ale ilustrației botanice.
Descoperă cele mai frumoase soiuri de trandafiri!
  1. Abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, trandafirii cultivați au fost introduși în Europa din China. Majoritatea trandafirilor din zilele noastre pot fi urmăriți până la acest strămoș.
  1. În zilele noastre, trandafirii se bucură de o popularitate ridicată, în special trandafirii sub formă de arbuști și trandafirii vechi de grădină. Grădinarii își dau seama că acești trandafiri se potrivesc stilului de viață al grădinarilor de astăzi, care doresc trandafiri care nu sunt atât de pretențioși în ceea ce privește controlul bolilor, oferă o calitate florală excelentă, au o rezistență excelentă la iarnă și se potrivesc în bordurile de arbuști și în grădinile cu plante perene fără să pară că nu sunt la locul lor.

 

  1. Nu numai că arată frumos pe un spalier sau peste un arc, dar pot fi folosiți și în bucătărie. Petalele de trandafir sunt complet comestibile și pot fi consumate chiar si în stare crudă. Ele sunt adesea adăugate la jeleuri, dulcețuri, șerbet, siropuri ori folosite ca aromă în bucătăria chineză și indiană. Ceaiul sau cocktailul tău preferat ar putea fi chiar infuzat cu măceșe, un fruct în formă de boabe cultivat din trandafiri care sunt plini cu vitamina C.

  1. În funcție de culoare, trandafirii sunt oferiți cu diverse ocazii, iar fiecare culoare este încărcată de un simbolism aparte.
  • Trandafiri roșii – dragoste și pasiune
  • Trandafiri albi – inocență și spiritualitate
  • Trandafiri galbeni – căldură, prietenie și bucurie
  • Trandafiri roz – recunoștință, eleganță și dulceață
  • Trandafiri portocalii – mândrie, energie și dorință intensă
  • Trandafiri albaștri – dragoste secretă, mister și unicitate
  • Trandafiri de lavandă – dragoste la prima vedere, minune și descântec
  • Trandafiri negri – sfârșitul unei relații, schimbare și curaj

  1. David Austin a creat cel mai scump trandafir din lume – JULIET ROSE. A durat 15 ani și a costat 15 milioane dolari. A fost expus pentru prima dată în 2006 la Chelsea Flower Show. Acest trandafir iconic are o cupă plină distinctă, cu petale frumoase, în timp ce culoarea sa este asemeni celei de caise.

  1. Petalele inferioare de trandafiri au pe suprafața lor glande microscopice pline cu lichid ce secretă parfum, fiind responsabile de producerea mirosului lor caracteristic plăcut.

 

  1. Ecuadorul este unul dintre cei mai mari furnizori de trandafiri din lume, cu un procent uimitor de 54% din suprafața țării plină de trandafiri. Lumina naturală este prezentă pe tot parcursul anului, oferind climatul perfect pentru ca florile să se dezvolte cu cicluri de creștere mai lungi.

 

  1. Anul 2004 a fost anul în care lumea a primit primul său trandafir albastru după ani de perseverență, în care crescătorii au încercat să manipuleze genetic diferite specii și culori de trandafiri.

 

  1. Unul dintre trandafirii în miniatură este numit „Overnight Scentsation” deoarece a fost dus în spațiu de către cercetători pentru a afla cum a influențat gravitația mirosul trandafirului.

 

  1. Trandafirul este cea mai populară floare din lume după care flori precum Crizantemele, Lalelele, Crinii, Poinsettia, Narcisa etc. sunt considerate printre alte favorite.

  1. Trandafirul este emblema florii naționale a Statelor Unite din 20 noiembrie 1986, după ce președintele Ronald Reagan a declarat oficial acest lucru, în timp ce stătea în faimoasa Grădină de Trandafiri a Casei Albe.

 

  1. Știți că nu există un „trandafir negru”, mai degrabă este un trandafir cu o nuanță de roșu foarte închis?

 

  1. Uleiul de trandafir este foarte important pentru industria parfumurilor. Aproximativ. 2.000 de trandafiri sunt folosiți pentru a extrage 1 gram de ulei de trandafiri.

 

Acestea ar fi doar câteva din multitudinea de curiozități existente legate de trandafiri, cu care sperăm că v-am ținut captivați. Puteți cumpara cele mai frumoase varietăți de trandafiri accesând magazinul online Pepiniera Grădina Verde.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Utilitățile crinului de toamnă Hosta

Extrem de ușor de cultivat și cu o longevitate ridicată în timp, Hosta (crinii de toamnă) sunt plante perene iubitoare de umbră, care sunt apreciate de grădinari pentru eleganța și frunzișul lor atractiv într-o gamă diversificată de culori, în funcție de varietate variind de la verde deschis, până la verde smarald, auriu, gri sau albastru; foarte multe dintre varietăți având chiar și frunze pestrițe. Intensitatea culorilor variază în funcție de tipul de sol și de climă.

     

 

Originare din Asia de Est, aceste plante cu frunziș deosebit au o întreținere redusă, și sunt ideale pentru zonele umbrite și se combină în mod grațios cu alte plante de umbră precum: ferigi, hortensii, astilbe etc. Chiar și plantate solitar, sunt de un farmec aparte grație pâlcurilor compacte pe care le formează la mică distanță de sol.

 

 

Florile sunt grupate în raceme în formă de mici pâlnii și purtate grațios pe tije înalte subțiri, iar când sunt prezente, sunt un alt atuu ai crinilor Hosta. Grațioase și rafinate, ele se prezintă într-o diversitate de culori și combinații de culori precum: alb, roz, mov, albastru ori în combinații de mov cu alb.

 

 

Aveți o grădină mică și nu mai aveți spațiu? Nicio problemă! Versatilitatea crinului Hosta îi permite adaptarea cu ușurință și în mediul de ghiveci, caz în care va fi la fel de grațios și frumos. Pe tot parcursul sezoanelor calde din primăvară și până în toamnă târziu poate sta pe o terasă deschisă alături de alte plante de ghiveci, ori chiar în casă, și vă va bucura prin florile și frunzele sale deosebite, iar în anotimpul rece bulbul va ierna și se va odihni în ghiveci în spații răcoroase (magazii, garaje) și alte asemenea anexe, urmând ca în primăvară din el să se ivească noile plante de crin Hosta.

   

 

Poate fi dificil să menții un gazon frumos sub copaci mari de umbră. În schimb, luați în considerare înlocuirea ierbii cu o plantare în masă de crini cu frunze mari. Așadar, plantat în peluze pe sub umbra copacilor, crinul Hosta constituie un deosebit acoperitor de sol, putând constitui o adevărată oază de confort și relaxare.

 

 

Este o alegere potrivită pentru toți aceia care nu doresc să vadă crescând buruieni printre straturile de flori. Datorită densității cu care crește, planta funcționează bine ca un supresor de buruieni, iar frunzele prezintă o bună rezistență la deteriorarea melcilor si a altor dăunători mici, chiar și a iepurilor. Prezintă un grad ridicat de toleranță la salinitatea din sol, fiind și foarte rezistent la arșițele verii, cât și la gerurile iernii de la noi.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.