Publicat pe

Chamaecyparis (chiparos fals)

Cunoscut sub denumirea stiintifica de Chamaecyparis, chiparosul fals apartine familiei Cupressaceae. Acesta prospera in orice gradina, avand o crestere rapida si o imagine vesnic-verde. Popularitatea acestuia este fireasca, atat timp cat pe mapamond exista cateva sute de soiuri. Genul Chamaecyparis include in jur de 6 specii, stiind ca diferentierea cu reprezentantii genului Cupressus nu este intotdeauna evidenta.

Un exemplu ar fi transferul speciei Chamaecyparis nootkatensis in genul Cupressus. Cele doua genuri au fost confundate inca din secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, cateva criterii morfologice fac posibila diferentierea acestora. Ramurile persistente ale speciilor de Chamaecyparis sunt turtite ca la Thuja, in timp ce ale speciilor genului Cupressus sunt cilindrice. Acestea din urma au o tulpina dreapta in timp ce speciile genului Chamaecyparis au tulpini curbate si flexibile. Acest gen contine arbori foarte mari, cu lemn si frunzis foarte parfumat. Conurile lor sunt mai mici decat ale reprezentantilor genului ​​Cupressus.

Speciile de Chamaecyparis ocupa regiunile nordice reci si umede din America de Nord si Asia de Est (Japonia, Taiwan), unde se amesteca de obicei cu alte conifere de paduri umede si umbroase. ‘Chen-mu’ tradus ca ‘Arborele Sacru’ (Chamaecyparis formosensis), are are o longevitate mai mare de 2000 de ani, fiind unul dintre cei mai mari arbori din Taiwan, cu inaltimi pana la 60 m si trunchiuri ce ating 7 m latime.

Specia Chamaecyparis lawsoniana, originara de pe continentul nord-american, poate atinge inaltimea de 60 m si poate trai 600 de ani. Chamaecyparis nootkatensis (chiparosul Nootka), intalnit tot in America de Nord de-a lungul coastei Pacificului, ajunge la 36 m inaltime, la fel ca ‘varul’ sau japonez Hinoki (C. obtusa), conifer inzestrat cu o crestere lenta, ce poate atinge 50 m inaltime. Specia denumita de niponi Sawara (C. pisifera) creste pana la 45 m in Japonia.

Frunzisul acestui conifer este format din solzi dispusi in 4 randuri, mai mult sau mai putin dispusi impotriva crengutei, avand aroma de patrunjel la C. lawsoniana, de cedru la C. obtusa sau de rasina la C. pisifera. In timp ce frunzisul speciei C. lawsoniana are o culoare verde-albastrui sau verde-inchis mat, albicios pe dos, iar specia C. obtusa prezinta un verde intens, luminos, pe crengute rotunjite cu o textura foarte frumoasa si un frunzis verde argintiu la soiul C. pisifera Boulevard.

Numeroasele soiuri de Chamaecyparis ofera gradinarilor o gama foarte larga de culori, texturi si porturi. Coaja rosiatica este fibroasa, formand benzi verticale lungi. Inflorirea masculina si feminina se face pe acelasi subiect. Micile conuri masculine verzi-galbui apar la capetele unor crengute, eliberandu-si polenul in martie sau aprilie, exact cand florile femele se deschid la capetele altor crengute.

Lemnul reprezentantilor genului Chamaecyparis are o granulatie fina si durabila, fiind foarte apreciat de japonezi, care il folosesc pentru a face sicrie, mobilier lacuit sau chiar temple. Arborii genului Chamaecyparis nu au pretentii la natura solului, atat timp cat este bine drenat. Ei prefera locatii reci, nu prea insorite, doar pe jumatate umbrite. Aceste conifere au o crestere mai moderata decat alte conifere dar nu este rau daca se doreste pastrarea dimensiunilor mici ale subiectului.

Aceste conifere nu apreciaza taierea, deci este recomandat sa fie folositi in garduri vii libere. Se recomanda o taiere foarte usoara, efectuata in luna august, daca este necesar, pastrand intotdeauna frunze pe arbore. In gradina puteti utiliza acest chiparos ca subiect izolat in mijlocul unei peluze sau ca fundal al unui pat de flori. Datorita cresterii lente, speciile scunde de Chamaecyparis sunt perfecte pentru a impodobi o stanca, o gradina mica sau o terasa, plantate in containere.

Prin silueta lor naturala si prin calitatile estetice remarcabile, arborii genului Chamaecyparis se potrivesc atat in gradinile contemporane, cat si in cele naturale. Se completeaza minunat cu alte conifere pitice, cum ar fi Thuja, Juniper, Cryptomerias sau cu alti arbusti floriferi ce prefera soluri acide si zone racoroase, cum ar fi azalee, andromede sau camelii. De asemenea, pot fi transformati in bonsai, precum specia C. obtusa Aurea a carei masa de frunzis auriu contrasteaza superb cu culoarea inchisa a trunchiului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat pe

Thuja (tuia)

Supranumita ‘copacul vietii’ de catre calugarii budisti, tuia (Thuja) este o planta direct legata de genul coniferelor din familia Cupressaceae, precum arborele sequoia, chiparosul si ienuparul. Numele latin al tuiei are o radacina intr-un cuvant din greaca veche, care inseamna ‘tamaie’. Acest fapt indica legatura dintre numele Thuja si faptul ca unele specii aromatice ale acestei plante sunt arse ritualic ca si tamaia.

Tuia provine din regiunile temperate reci, cu precipitatii peste medie, din America de Nord si Asia de Nord-Est (China si Coreea). Tuia creste nativ in soluri aluvionare umede, precum mlastinile din partea de vest a Americii de Nord sau mlastinile de turba din est, dar si in zonele mlastinoase cu roci calcaroase. In salbaticie, aceste conifere cresc, in general, amestecate cu alte specii de padure precum bradul Douglas, molidul Sitka, plopi, arini, mesteacan, frasin, etc.

Acest gen contine 6 specii. Se cultiva in plus aproximativ 120 de soiuri ale acestei plante, care difera in ceea ce priveste calitatea si culoarea frunzelor si, de asemenea, coroanele cu diferite forme.

Thuja occidentalis este cea mai comuna specie cultivata a acestei conifere. In gradini, parcuri si piete puteti vedea un numar mare de soiuri ale acestei specii. In tarile europene, tuia a inceput sa fie cultivata din secolul al XVI-lea. Cei mai inalti reprezentanti ai acestei specii cresc pana la 8-12 metri. Aceasta planta poate trai pana la o mie de ani. Cat timp este tanara, coroana sa are o forma piramidala dar de-a lungul anilor devine ovoida. Siluetele in forma de con sau coloana sunt cele mai des utilizate in amenajarile exterioare. Cele mai populare soiuri sunt:

  • Brabant – inaltimea unei astfel de plante variaza de la 15 la 20 de metri, iar diametrul sau este de 3-4 metri. Coroana este conica. Coaja este rosu-deschis sau cenusiu-maroniu, descuamata. Ramurile contin ace verzi, solzoase. Mugurii maro-deschis ating o lungime de 1-2 centimetri si au o forma alungita, ovoidala;
  • Smaragd – un astfel de soi poate ajunge la 250 de cm in inaltime, cu 80 cm latime. Aceasta planta slab ramificata are o coroana conica. Tulpinile sunt asezate vertical, iar pe ele sunt ramuri stralucitoare, vesnic verzi, care sunt mai departate una de alta. Acest soi este destul de popular printre gradinari.

Cel mai popular soi de tuia cu coroana sferica este Danica. Aceasta forma pitica de tuia este rezultatul muncii cultivatorilor de conifere din Danemarca. Coaja lor este de culoare rosu-deschis sau gri-maroniu. Acele verzi si solzoase sunt moi, groase si lucioase, iar iarna iau o nuanta maro-deschis.

De asemenea, exista soiuri cu coroana in forma de fire curgatoare, de exemplu, soiul Filiformis. Inaltimea plantei nu depaseste 150 de centimetri. Are o coroana larga conica sau densa si rotunjita. Tulpinile suspendate sunt lungi, asemanatoare firelor, slab ramificate. Acele au o culoare verde pal, iarna au o nuanta maronie.

O alta specie des intalnita, Thuja plicata atinge cu usurinta inaltimi de 40 pana la 60 m in aria sa nativa, din sudul statului american Alaska pana in nordul Californiei, la altitudini cuprinse intre 0 si 2000 m. Longevitatea acesteia ajunge la 800 de ani. Frunzele sunt solzi de 1 pana la 3 mm lungime care persista cativa ani. Aceste frunze solzoase sunt dispuse in 4 randuri de-a lungul crengii aplatizate, frunzele laterale fiind indoite in jumatate. La crengile erecte, solzii sunt mai alungi, masurand 10 mm lungime. Coaja neteda si subtire a trunchiului devine canelata si se imparte in benzi lungi si subtiri odata cu inaintarea in varsta. Radacinile sunt putin adanci, foarte lungi si rar ramificate, cu radacini violete rosiatice lungi si subtiri.

Florile masculine si feminine apar pe acelasi arbore in aprilie sau mai. Conurile masculine rosiatice , de forma ovoida pana la globulara de aproximativ 4 mm, se formeaza la capetele crengutelor, de obicei pe ramuri diferite de florile feminine. Conuletele femele, verzi sau violet, masoara, de asemenea, 4 mm inainte de a se transforma in conuri alungite de 10 mm.

Lemnul de tuia este moale, usor, aromat, dar fara canale de rasina si rezistent la putrezire. Se lucreaza usor si este utilizat in constructia sindrilelor, stalpilor, usilor, barcilor si chiar a totemurilor si barcilor tip canoe in cultura americana nativa. Lemnul de Thuja orientalis este ars ca tamaie sau folosit in constructia templelor si pagodelor in China.

Speciile de tuia sunt foarte rezistente si nepretentioase, fiind potrivite pentru toate regiunile tarii noastre. T. occidentalis suporta pana la -34°C, in timp ce T. orientalis tolereaza doar pana la -20°C. Aceasta din urma prefera conditiile umede ale unui climat oceanic, protejat de vanturile puternice, in timp ce T. plicata si T. occidentalis, precum si soiurile pitice de tuia, chiar daca apreciaza un sol racoros, suporta multe situatii aride in care cresterea lor este mai redusa. Prea multa umiditate poate provoca boli grave precum Phytophthora, boala ce se raspandeste intr-un gard viu. Expunerea optima poate fi de la insorita pana la partial umbrita.

Gardurile vii se tund o data sau de doua ori pe an, in aprilie si august, cu un taietor special de gard viu sau cu foarfece manuale. Formele pitice sau silueta plantata izolat trebuie doar reajustate, daca este necesar, printr-o taiere usoara. De asemenea, puteti crea un gard viu din tuia fara a administra nicio taiere. Frunzisul de tuia ofera texturi si nuante variate, care se schimba in alte culori in functie de anotimp. Tunsorile grafice ale arborilor de tuia in forme de bile sau piramide se asorteaza excelent cu rocile mari, cu liniile geometrice ale piscinelor sau ale caselor.

Putem adauga o nota spectaculoasa gradinii amestecand exemplare de tuia cu siluete de ierburi precum Miscanthus sau Pennisetum sau cu o serie de alte conifere pitice cu port aplecat (Juniperus horizontalis) si globulare (Picea abies). Calitatile grafice reale ale coniferelor tuia sunt esentiale in proiectarea unei gradini contemporane. Aceste plante linistitoare si permanente asigura un fundal de durata unui pat de flori, marcheaza aleile sau marginesc cu gust terasele.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat pe

Taxus baccata (tisa comuna)

Cunoscuta in Europa sub denumirea de ‘Yew’, tisa comuna (Taxus baccata) este un conifer vesnic verde, cu un port dens si stufos, care se descurca excelent in locatiile cele mai dificile. Candidat pentru gardurile vii cele mai sculpturale, este ideal pentru arta topiara. Cresterea sa lenta limiteaza oboseala taierii recurente. Rustic, adaptabil la diferite soluri si climate, acest conifer a fost omniprezent in gradinarit de secole. Castelele regale sau gradinile baroce sunt de neconceput, fara aceasta planta exceptionala. Usor de intretinut, tisa a fost intotdeauna apreciata in gradinile private, in special ca si gard viu absolut opac.

Originara din Europa si Africa de Nord, tisa comuna este un conifer aparte, deoarece spre deosebire de majoritatea celorlalte conifere, nu produce nici conuri, nici rasina. Taxus baccata a dat numele familiei botanice Taxaceae din care face parte, ce include 31 de specii din cinci genuri. Tisa comuna ajunge relativ repede la o inaltime de doi pana la trei metri. Anual, circumferinta si inaltimea ei creste de la douazeci pana la treizeci de centimetri. Atinge latimea de 70 pana la 150 de centimetri. Fara taiere, tisa poate atinge inaltimi de 10 pana la 15 metri. Soiurile de tisa comuna ofera o mare diversitate de forme: unele sunt foarte inalte, in timp ce altele sunt taratoare. Astfel, Taxus baccata ‘Repandens’ poate forma o acoperire a solului care nu depaseste 60 cm inaltime.

Pe de alta parte, tisa are o longevitate exceptionala, dovada fiind ‘Yew of Fortingall’ din Scotia, un exemplar de tisa a carui varsta este estimata la peste 2000 de ani. Tisa este, de asemenea, un copac simbolic, adesea legat de vechile credinte druidice sau pagane. Reprezinta atat moartea, cat si nemurirea, aceasta din urma fiind exemplificata prin caracterul sau persistent si uluitoarea sa longevitate, fiind plantata deseori in cimitire si pe langa biserici.

Tisa are un port conic, piramidal, o silueta superba cu multe ramuri alcatuite dintr-o multitudine de frunze mici, ce ii confera un efect dens si stufos. De asemenea, are avantajul ca este ramificata chiar de la baza. Coaja sa este maro-roscata si se desprinde in solzi mici. Tisa este cunoscuta pentru lemnul sau de calitate, foarte dur, dar in acelasi timp cu o relativa flexibilitate. Lemnul are o culoare frumoasa portocaliu-rosie in centru si maro-deschis la periferie. A fost folosit inca din timpuri preistorice (arme, arcuri, sageti, diverse obiecte) si astazi este inca foarte popular printre dulgheri, lutieri si sculptori.

Tisa are un frunzis verde inchis superb, dens, format din frunze liniare, inguste, turtite, care au o lungime de 2 pana la 3 centimetri. Acestea sunt inserate intr-o spirala pe tulpina, dar dau impresia ca sunt asezate in doua randuri, pe fiecare parte. Aceste frunze persista cel putin sase sau sapte ani pe ramuri si sunt reinnoite treptat. Nu sunt parfumate si nu contin rasina. Frunzele tisei au, de obicei, o frumoasa culoare verde-inchis deasupra si verde-deschis pe partea inferioara, dar exista si soiuri cu frunze verzi spre galben, cum ar fi soiul Taxus baccata ‘David’.

Tisa infloreste la inceputul primaverii, in jurul lunii aprilie, dar florile ei sunt destul de nesemnificative, discrete. Sunt dioice – prin urmare, exista plante masculine si plante feminine (o trasatura rara pentru conifere). Plantele ce poarta flori masculine, de culoare galbena sunt dispuse in ciorchini sub crengute si elibereaza polen. Plantele feminine, ce poarta flori verzi inconjurate de solzi suprapusi asezati pe crengute, sunt cele ce vor purta fructele rosii si semintele. Polenizarea (transportul polenului catre florile femele) se face de catre vant.

Tisa este una dintre putinele conifere care nu produc conuri lemnoase (fructe uscate care contin semintele intre solzi). In locul acestor conuri, florile feminine dau un fel de fructe de padure foarte decorative, rosii, alungite si carnoase, ce ajung la maturitate in septembrie-octombrie. Din pacate, acestea sunt toxice.

Vesnic verde, tisa comuna este total nepretentioasa. De asemenea, nu are cerinte speciale privind solul. Trebuie evitata numai stagnarea apei la radacina. Tisa prefera o locatie partial umbrita, fata de umbra totala sau de o locatie insorita. In ciuda rezistentei sale la ger (-20°C), poate suferi in iernile foarte geroase, cu putina zapada. In astfel de cazuri, gradinarul va trebui sa taie lastarii uscati.

Posibilitatile decorative oferite de tisa comuna sunt nelimitate pentru gradinari. Frunzele sale fine si moi constituie un ‘material’ ce permite sa se realizeze cele mai uzuale sau excentrice forme dorite de gradinari. Inchide, deseneaza sau sculpteaza spatii, gasindu-si locul in toate gradinile si adaptandu-se la toate stilurile, stricte sau poetice, ba chiar si la cultivarea in ghivece, ca bonsai.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat pe

Juniperus scopulorum (ienuparul de stanca)

Ienuparul de stanca (Juniperus scopulorum) este un conifer vesnic verde, apartinand familiei Cupressaceae, ce reuneste specii inrudite, precum chiparosul si tuia. Prin urmare, este o specie de munte, robusta si foarte rezistenta, temandu-se totusi de vant puternic, de clime si soluri prea umede, precum si de atmosfere excesiv de calde si uscate. Nativ, o astfel de planta poate fi gasita in Canada (in sud-vestul provinciei Alberta si in Columbia Britanica), in Statele Unite (in vestul Texasului, in Oregon si in nordul Arizonei), precum si in nordul Mexicului,  unde prefera sa creasca pe terenul stancos al muntilor, la o altitudine de 500-2700 metri.

Ienuparul de stanca este reprezentat de arbusti si arbori dioici. In conditii naturale, poate avea o inaltime de 10-15 metri, un diametru al trunchiului de 2 metri si poate trai peste o mie de ani. Cu toate acestea, ienuparul care creste in gradina nu este atat de inalt si gros. La acest conifer, coroana incepe aproape de baza, forma sa este conica neregulata, in timp ce de-a lungul anilor devine rotunjita. Culoarea scoartei este maro. Tulpinile tinere sunt de culoare albastru pal sau albastru verzui. Culoarea frunzelor este verde inchis, verde-gri sau gri-albastrui. Aceasta planta are frunze in forma de ac, cu lungimea de 1,2 cm si latimea de 0,2 cm.

Soiul Blue Arrow al ienuparului de stanca este o imbunatatire a unui soi Skyrocket, cunoscut si sub numele de cedru rosu, frunzisul sau fiind mai albastrui, conform numelui (blue). De dimensiuni medii, acest ienupar se ridica intr-o coloana ingusta, imbracata intr-un frunzis fin si dens, de un gri-albastrui stralucitor. In crestere lenta, compacta si dotata cu adevarate calitati grafice, ienuparul Blue Arrow va fi perfect in aglomerari, izolate, intr-un peisaj stancos, pe fundalul unei stanci mari sau chiar plantat in grupuri de trei, pentru a marca o intrare, o alee sau imprejurimile unei piscine. Acest soi apreciaza solurile drenate, chiar stancoase, si nu se teme de prezenta calcarului in sol.

Ienuparul Blue Arrow formeaza dupa 10 ani un port frumos, ca o coloana deosebit de compacta, ingusta spre varf. Creste incet cand este tanar, cu o rata de 10 cm inaltime si 5 cm latime intr-un an. Cresterea se accelereaza pe masura ce imbatraneste. Un exemplar adult va masura aproximativ 5 m inaltime si 50-60 cm in diametru. Frunzisul sau este alcatuit dintr-un fel de solzi foarte stransi, non-spinosi, care degaja un miros rasinos si aromat. Culoarea lor este de un gri albastru distinct. Fructele sunt ca niste boabe solzoase, albastre-negre si bogate intr-un ulei esential cu virtuti terapeutice. Coaja sa maro-roscata se exfoliaza in timp.

Daca ienuparul are forma de tip coloana, atunci dupa o ninsoare abundenta, este imperativ sa indepartati zapada de pe el, scuturand-o, altfel ramurile nu pot rezista la o greutate prea mare si se rup. Pentru a preveni ruperea ramurilor, acestea trebuie stranse impreuna cu o sfoara, inaintea ninsorilor abundente, astfel incat sa fie apropiate de trunchi. Tunderea formativa nu este necesara, deoarece coroana sa are nativ o forma spectaculoasa. Daca se doreste, tunderea se efectueaza la inceputul primaverii, inainte de intrarea in vegetatie si pentru aceasta operatie trebuie aleasa o zi ploioasa.

Ienuparul de stanca este un conifer rezistent, stralucitor si elegant, plantat pe scara larga in gradinile din Europa. Se adapteaza oriunde, cu exceptia unei locatii prea aride sau excesiv de umede. Prin cresterea sa lenta va face minuni izolat, pe un terasament, langa o stanca mare sau chiar plantat in grupuri de 3, intr-un peisaj in compania altor conifere cu un port rotunjit sau stufos. De asemenea, creste foarte bine in containere.

Coroana ienuparului de stanca este destul de eficienta, datorita faptului ca este aproape perfecta din punct de vedere geometric. Poate fi folosit ca fundal pentru alte plante sau ca imagine centrala intr-o compozitie de gradina. Permanenta sa linistitoare structureaza excelent un peisaj, marcheaza aleile ca si gard viu sau se invecineaza cu terasa. Se potriveste bine cu mahonia, cu ienuparul comun acoperitor de sol sau cu ierburi avand un aspect complementar. Ienuparul este ideal pentru gradinile decorate in stil englezesc sau scandinav, dar va arata excelent si in gradinile alpine sau japoneze.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat pe

Juniperus communis (ienuparul comun)

Ienuparul (Juniperus) este un conifer ce face parte din aceeasi familie Cupressaceae, ca si chiparosul (Cupressus), Chamaecyparis, Thuja si Calocedrus. Aproape 70 de specii alcatuiesc genul, daca excludem hibrizii interspecifici intalniti in stare naturala. La fel ca si chiparosii, ienuperii sunt distribuiti uniform intre lumea veche si cea noua, in timp ce Thuja si Chamaecyparis cresc nativ doar in America de Nord si Orientul Indepartat. Genul prezinta o mare rezistenta la frig si seceta, la fel ca pinii, cu care impart adesea acelasi mediu. Majoritatea speciilor de ienuperi degaja un miros specific puternic, ce radiaza din frunzis si tulpina, fiind utilizate in prepararea condimentelor si a bauturilor alcoolice.

Ca si chiparosul, ienuparul poate trai sute de ani. In locurile unde creste ienuparul, aerul este incredibil de curat. Denumirea sa din latina veche, Juniperus, a fost pastrata de celebrul botanist suedez Karl Linnaeus, aceasta fiind mentionata in scrierile lui Virgil, poet celebru ce a trait in Roma antica. Majoritatea speciilor taratoare de ienupar prefera sa creasca doar in zonele montane, in timp ce arborii acestui gen au o inaltime de aproximativ 15 metri si se gasesc in padurile din Asia Centrala si America. Dintre arbori se distinge ienuparul sirian, exemplar magnific ce poate ajunge pana la 40 de metri inaltime.

Specia Juniperus communis (ienupar comun) este un arbust a carui inaltime poate varia de la 5 la 8 metri. Coroana este densa, in forma de con si poate ajunge la 4 metri in diametru. Coaja fibroasa este de culoare maro-cenusie, in timp ce lastarii sunt maro-roscati. Frunzele verzi, ascutite, asemanatoare acelor, sunt triunghiulare. Lungimea acelor poate ajunge la 15 mm si raman pe ramuri timp de 4 ani. Inflorirea se observa in luna mai. Florile feminine sunt verzi, iar cele masculine sunt galbene. Fructele rotunde au un diametru de pana la 10 mm in diametru, cele imature au o culoare verde, iar cele mature negre-albastrui, pe suprafata lor existand un strat de rasina.

Numeroase tipuri diferite de ienupar sunt cultivate, atat in ​​aer liber, cat si in amenajarile interioare (bonsai). Majoritatea speciilor de ienupar prefera o locatie uscata, insorita si calda, fiind foarte rezistente la frig si seceta. Ienuparul comun gaseste cele mai bune conditii de viata si crestere pe soluri nisipoase, in stepe si semi-deserturi. Ienuparul nu apreciaza prea mult umiditatea solului si reactioneaza negativ la ea, frunzele sale devenind rosii pana la maro si galbene.

Tunderea ienuparului se face, de obicei, atunci cand se doreste sa se faca un gard viu din acest arbust. In caz contrar, taierea nu este recomandata. Cu toate acestea, in cazul in care doriti sa formati un tufis, trebuie sa fiti extrem de atenti, deoarece daca taiati ceva in plus, va dura foarte mult timp pentru a se reface, deoarece aceasta planta are o crestere lenta. Se recomanda taierea acelor ramuri care sunt prea lungi sau arata neglijent.

Varietatea speciilor de Juniperus communis va permite sa aveti multe optiuni pentru a crea un decor original, indiferent daca acesta inseamna o gradina contemporana, o terasa sau o gradina salbatica, in care se combina minunat siluetele unduitoare de ierburi cu estetica formelor de ienupar. Prin cresterea lor lenta, ienuperii sunt candidatii perfecti pentru a garnisi stanci mari sau pentru a structura zonele gradinii, a marca aleile sau a forma granite din garduri vii.

Ienuperii pot fi plantati izolat sau in trei exemplare, pentru a oferi un impact mai accentuat privitorului. Ienuperii taratori sunt acoperiri de sol perfecte pentru a inveli suprafete mari sau zone greu accesibile, cum ar fi diverse terasamente. De asemenea, creste foarte bine in ghivece si tolereaza taierea foarte bine, permitand crearea de bonsai atractivi. Adevaratele calitati grafice ale ienuperilor sunt esentiale in proiectarea gradinilor contemporane, ce prefera estetica formelor, siluetelor si texturilor, in dauna splendorii florilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat pe

Trandafir floribunda China Girl

Lansat pe piata de pepiniera Rosen Tantau in 2005, trandafirul floribunda China Girl este o splendoare de arbust ce lumineaza gradina din iunie pana in noiembrie cu o eleganta si un farmec nostalgic nepereche. Ceea ce il face atat de special sunt florile sale duble, de culoare galben stralucitor. Trandafirul China Girl emana un parfum delicat, usor picant.

Florile au dimensiuni de pana la 10 cm in diametru si contin peste 50 de petale. Frunzele de culoare verde mediu sunt lucioase si alterneaza pe lastari cu minunatele flori. Ele formeaza un contrast extrem de atractiv cu galbenul fascinant al florilor. Acest trandafir creste viguros si compact, el poate atinge o inaltime de la 60 pana la 100 de centimetri si o latime de pana la jumatate de metru.

Trandafirul China Girl innobileaza paturile si granitele unde este plantat, precum si jardinierele amplasate pe terasa sau balcon. Ca planta taiata, vitalizeaza buchetele de trandafiri, fiind mai mult decat captivant in vaza. De obicei, acest trandafir prefera un loc cat mai insorit in gradina dar suporta si semiumbra. Se dezvolta in mod optim pe soluri bogate in nutrienti si bine drenate.

Galbenul superb al florilor continua sa straluceasca chiar si in soarele puternic de vara. La plantare, este important ca punctul de altoire sa fie ingropat aproximativ cinci centimetri adancime in pamant. Cel mai bun moment pentru taiere este primavara, atunci cand gradinarul trebuie sa taie lastarii la jumatate, pentru a se bucura de o inflorire abundenta a acestuia pana la prima bruma.

Cumpara trandafiri de la Gradina Verde cu un CLICK AICI.

Publicat pe

Trandafir Botero

Lansat pe piata in 2003 de catre producatorul Meilland, trandafirul Botero este un teahibrid  modern, cu flori intens parfumate, de culoare bordo inchis. Datorita parfumului sau, Botero a obtinut  numeroase premii la Geneva, Nantes, Roma, Saverne si Madrid. Este un arbust de vigoare mare, cu un port vertical stufos, atingand aproximativ 1,10 m inaltime si 70 cm in anvergura la maturitate, cu o crestere rapida.  Infloreste abundent din luna iunie pana la aparitia primului inghet.

Botero va cuceri atentia dvs. deja din al doilea an dupa plantare, cand isi arata abundenta de flori si aroma bogata si vibranta a unui trandafir de damasc cu note fructate ce amintesc de coacazele negre. Trandafirul Botero are flori luxuriante de 12-14 cm, alcatuite din aproximativ o suta de petale fiecare. Floarea dureaza mult timp, iar lastarii sunt foarte puternici si drepti, nepermitand mugurilor sa se indoaie sub greutatea lor.

Potrivit gradinarilor, Botero nu prea se imbolnaveste, are o rezistenta ridicata la bolile fungice, iar rezistenta la inghet permite cultivarea sa in majoritatea regiunilor. Ploaia nu este absolut teribila, chiar si cea persistenta nu poate strica aspectul superb al florilor. Trandafirul Botero este recomandat sa fie plantat in locuri insorite, plantele sau florile cu nuante de alb sau galben fiind tovarasi perfecti pentru el.

Pentru achizitionarea trandafirului CLICK AICI

Publicat pe

Urechea mielului

Urechea mielului (Stасhуѕ) este o рlаntă erbacee perenă dіn fаmіlіа Lаmіасеае. Genul сuрrіndе арrоxіmаtіv 300 de specii care сrеѕс pe dеаlurіlе uѕсаtе, pietroase, în рădurі ѕаu de-a lungul mаlurіlоr ареlоr curgătoare dіn dіfеrіtе regiuni temperate ale globului. Din rіzоmі târâtori ѕаu din tulріnа lеmnоаѕă, planta рrоduсе rоzеtе de frunze bаzаlе fоаrtе bіnе aranjate, vеșnіс vеrzі ѕаu dе foioase, în funcție dе specie, саrе fоrmеаză un fel dе saltea, aparent foarte lânоаѕă. Crеștеrеа sa rapidă dеzvоltă smocuri frumоаѕе, cu un fel de bаѕtоаnе, mаі mult sau mаі puțin înalte, dе lа 20 la 50 сm înălțime șі o lățіmе dе 1 m, care fоrmеаză o excelentă acoperire dе sol, fără a deveni vrеоdаtă іnvаzіvе. Eѕtе una dіntrе асеlе рlаntе аlе сărоr frunzе ѕunt remarcabile . Aсеаѕtа еѕtе рrіnсіраlа sa аtrасțіе. Suрrаfаțа ѕuреrіоаră a frunzеlоr, lungі de 4-10 сm, еѕtе acoperită сu un puf grоѕ, саrе evocă urechile păroase аlе unuі miel. Nuanța lоr dе сulоrі pleacă dе lа jаd la сulоrі argintii sau albastre foarte luminoase. Unеlе ѕоіurі рătrund într-о culoare vеrdе-аurіе uіmіtоаrе. Dіn iunie рână în octombrie, în funсțіе de rеgіunе și ѕресіі, inflorescențe frumoase сrеѕс peste limita superioară a frunzеlоr. La ѕfârșіtul tulріnіі, іnflоrеѕсеnțеlе ѕunt compuse dіntr-о multitudine dе flori minuscule tubulаrе, de la 1 рână lа 3 сm lungime șі gruраtе în mănunchiuri. Acestea роt avea tоаtе nuanțele de rоz, ѕtасоjіu (Stасhуѕ соссіnеа), gаlbеn (Stасhуѕ citrina) ѕаu аlb (Stасhуѕ Officinalis Albа). Unele soiuri dе Stachys bіzаntіnа, сum аr fі „Sіlvеr Carpet”, nu înflоrеѕс, ci fоrmеаză соvоаrе mаrі, аrgіntіі .

Publicat pe

Polystichum

Orіgіnаră dіn еѕtul Indiei, ѕudul Chіnеі șі Japonia, асеаѕtă ferigă (Polystichum) este o plantă perenă аl сărеі gen cuprinde aproximativ 175 dе specii răѕрândіtе ре mapamond. Frunzеlе ѕаlе vеrzuі, ușоr ѕtrăluсіtоаrе, cresc până la 60-75 cm în lungime șі formează o rоzеtă сurbаtă ѕрrе еxtеrіоr și dеnѕă, аl сărеі dіаmеtru роаtе аtіngе 80 сm. Frunzele luсіоаѕе, vеrzі măslinii аlе ѕресіеі Pоlуѕtісhum mаkіnоі fас dіn асеаѕtă рlаntă un рluѕ unіс șі interesant реntru оrісе grădіnă. Creează un аѕресt mаі rаfіnаt, mаі sofisticat dесât alte ferigi. Stemul еѕtе асореrіt cu un рuf ușоr mаrоnіu, аdăugând un аѕресt moale, ușоr dе blаnă. Plаntаțі o bаndă din асеѕtе fеrіgі реntru a dеfіnі o margine fоrmаlă în zonele umbrіtе. Așezați frunzеlе dе mătăsoase ale acesteia lângă рlаntе сu frunzе verzi întunесаtе șі tonurile dе măѕlіnіu vоr ѕtrăluсі. Aceleași tоnurі ѕunt un соmраnіоn еxсеlеnt pentru рlаntеlе cu frunzе реѕtrіțе, în ѕресіаl cele de сulоаrе сrеm și аurіu. Îndepărtați frunzеlе vесhі lа ѕfârșіtul іеrnіі ѕаu primăverii. Prеfеră un sol bоgаt саrе rămânе uniform umed. Tolerează bine verile саldе ѕі umеdе.

Publicat pe

Pennisetum alopecuroides

Gеnul Pеnnіѕеtum  cuprinde aproximativ 80 dе ѕресіі de рlаntе perene, nаtіvе dіn рădurіlе șі ѕаvаnеlе rеgіunіlоr tropicale șі temperate calde, din Afrіса șі Aѕіа de Eѕt. Numеlе ѕău рrоvіnе din limba lаtіnă șі se traduce „реnе dе mătase”, referindu-se lа inflorescențele sale penate. Pеnnіѕеtum аlоресurоіdеѕ este сеа mai frесvеntă specie din grădinile noastre, este de аѕеmеnеа сеа mаі rezistentă (-25°C) și ѕіngurа care ѕuроrtă сеlе mаі vаrіаtе condiții de creștere. Pеnnіѕеtum vіllоѕum și  Pеnnіѕеtum ѕеtасеum sunt, de оbісеі, сultіvаtе са anuale sau în ghіvесе, rezistente până lа -10°C în ѕоl de grădіnă bine drenat. Cu o înălțіmе de 1,80 m, Pennisetum mасrоurum еѕtе unul dintre сеlе mаі înalte dе асеѕt gen șі este cel mai роtrіvіt реntru spații mari. Eѕtе o iarbă ciudată,  саrе nu ѕе răspândește рrіn rădăcinile sale. Non-invazivă, еа fоrmеаză o tulріnă foarte соmрасtă, cu un аѕресt de tufіș dеnѕ саrе va ocupa lа mаturіtаtе dе la 0,15 cm рână la 1,80 m înălțіmе în flоаrе, pentru un dіаmеtru арrоаре еgаl pe рământ. Dіn асеаѕtă vеgеtаțіе graminiformă, сulturіlе florale іndісă dіn іunіе până în decembrie, în funсțіе dе ѕресіе șі vаrіеtățі. Unеlе ѕресіі, сum аr fі Pеnnіѕеtum ѕеtасеum, роt fі іnvаzіvе în climă ușoară șі sunt асum іntеrzіѕе ѕрrе vânzаrе dеоаrесе ѕunt considerate іnvаzіvе șі dіfісіl de соntrоlаt.

Pentru a putea achizitiona pennisetum CLICK AICI