Opt beneficii pentru sănătate ale fructelor de Aronia

De ce ar vrea cineva să mănânce și să cultive ceva numit Aronia? Cred că aceasta este cea mai bună întrebare de la care ar trebui să pornim discuția.

Ei bine, sunt considerate una dintre cele mai bune surse de antioxidanți, care au o multitudine de beneficii pentru sănătate și poate că de asta în principal. Fructele de Aronia se prezintă sub formă de boabe mici, de culoare închisă, ce ies în evidență prin gustul lor amărui și ușor astringent, și pot fi consumate în stare crudă sau chiar congelate, dar ele sunt adesea adăugate la gemuri, ceaiuri, piureuri, sucuri și chiar vin. În stare congelată, ele devin un pic mai dulci.

     

Aronia melanocarpa, cunoscută sub denumirea de Aronia este un arbust de foioase originar din America de Nord și este cultivat atât în scop alimentar pentru fructele sale gustoase, cât și ornamental. Apreciat pentru fructele sale de pădure negre comestibile produse la sfârșitul verii/începutul toamnei, florile albe primăvara și frunzișul roșcat de toamnă, este o alegere bună și are utilitate atât estetică cât și practică. Fructele (boabele) cresc pe arbuști și au fost folosite în mod tradițional de nativii americani ca remediu împotriva răcelii în stare crudă ori sub formă de piure. Cu gustul ușor astringent al fructelor, consumul lor în stare crudă sau congelată revigorează organismul și aduc un aport semnificativ de minerale și vitamine pentru sănătate. Așadar, vom detalia în cele ce urmează principalele beneficii pentru sănătate în linii mari.

 

  1. Reduce riscul de cancer

Cercetările arată că fructele de Aronia pot proteja organismul împotriva anumitor tipuri de cancer – în special cancerul de sân și cancerul de colon. Aceste studii efectuate în laborator și pe animale au arătat că antocianinele prezente în fructele de Aronia ar putea opri creșterea celulelor canceroase de colon cu până la 60% după cum s-a observat într-unul din studiile făcute.

S-a demonstrat că extractele de fructe de aronia atunci când sunt mâncate de femeile care suferă de cancer de sân, reduc radicalii liberi din sângele și contribuie de asemenea la reducerea stresului oxidativ asupra organismului.

 

  1. Crește sănătatea inimii

Efectele antioxidante nu numai că ajută la combaterea cancerului, ci vă pot face inima mai sănătoasă, în special ameliorând afecțiunile ce țin de afectarea sistemului metabolic și are rol reglator al colesterolul și trigliceridelor ridicate.

Două studii privind efectele asupra sănătății inimii s-au concentrat pe administrarea extractului de aronia, în care nu au fost observate efecte secundare la persoanele care au folosit extractele. S-a observat ca tensiunea arterială poate fi de asemenea, redusă conform unui mic studiu efectuat pe 25 de persoane cărora le-au fost administrate circa 300 mg din extracte de aronia și care au simțit imediat efectele benefice.

 

  1. Combate diabetul

Boabele de Aronia ar putea preveni de asemenea și diabetul prin combaterea rezistenței la insulină din organism. Mai mult decât atât, s-a descoperit și că fructele de Aronia scad nivelul de glucoză din sânge și obezitatea, în plus față de creșterea funcției imunitare și reducerea inflamației legate de boală.

  1. Bogat in antioxidanți

Toate aceste beneficii pentru sănătate sunt legate de antioxidanții prezenți în fructe așa că, haideți să vorbim despre aceștia. În comparație cu alte fructe de pădure de fapt, Aronia au niveluri superioare de antioxidanți. Mai exact, fructele de Aronia sunt o sursă excelentă de polifenoli care inhibă radicalii liberi din sânge.

 

Și nu este vorba doar de funcția imunitară în general. Un studiu efectuat pe 30 de persoane a constatat că extractele de boabe de Aronia reduc stresul oxidativ cauzat de administrarea de medicamente antipsihotice. De asemenea, s-a demonstrat că un consum regulat de fructe de Aronia reduce activitatea bacteriilor dăunătoare, precum și scăderea creșterii celulelor canceroase și a inflamației, așa cum am menționat mai înainte.

  1. Sprijină sănătatea organelor

Aceste beneficii antioxidante merg și mai departe în sănătatea directă a organelor. Cel puțin la șobolani, un studiu a constatat că sucul de Aronia ameliorează simptomele și severitatea leziunilor hepatice. La scurt timp după aceea, într-un alt studiu efectuat,  s-a constatat că sucul ar putea preveni chiar, apariția leziunilor hepatice în primul rând. De asemeni contribuie semnificativ la menținerea ficatului sănătos. Un al treilea studiu la rozătoare a arătat că sucul a ajutat la minimizarea severității deteriorării mucoasei stomacului.

Sunt necesare mai multe cercetări pe subiecți umani pentru a demonstra cu exactitate eficacitatea acestor descoperiri, dar este un bun început.

     

  1. Combate hipertensiunea arterială

Hipertensiunea arterială rezultă din contracția arterelor care forțează sângele să curgă prin corpurile noastre sub o presiune mai intensă decât ar trebui. Aceasta poate deveni un element permanent în fluxul sanguin, deoarece arterele pot avea probleme de relaxare, împiedicând fluxul sanguin pe termen lung, ceea ce poate duce la boală coronariană. Un studiu din 2015 și un altul din 2013 au arătat că, fructele de Aronia pot proteja împotriva acestui fenomen, relaxând mucoasa țesuturilor și scăzând tensiunea arterială.

  1. Întărește sistemul imunitar

Revenind la acești oxidanți trebuie să menționăm și că, nivelurile crescute din aceste fructe nu numai că vă susțin sistemul imunitar, ci îl pot întări.

Studiile pe oameni au arătat o reducere puternică a infecțiilor tractului urinar la pacienții dintr-un azil de bătrâni: cu cât au băut mai mult suc, cu atât a fost mai mare mai mare reducerea. De asemenea, fructele de Aronia pot inhiba și eliberarea de către organism a substanțelor inflamatorii, scăzând probabilitatea de apariție a bolilor induse de inflamație. Și, deși nu a fost încă studiat la oameni, un studiu pe șoareci a descoperit că extractul din aceste fructe ar putea chiar proteja împotriva gripei.

 

  1. Bogată în nutrienți

Pe lângă toate aceste beneficii directe pentru sănătate, fructele de Aronia sunt pline de nutrienți precum vitamina C, mangan, vitamina K și fibre. Au și folati, vitamina A, vitamina E si fier, pe lângă polifenolii despre care am vorbit înainte.

În încheiere, în caz că informațiile v-au fost de ajutor, vă recomand acest soi deosebit de Aronia, pe care îl puteți achiziționa de la Pepiniera Grădina Verde.

Aronia mitcshurinii Amit

Este un hibrid interspecific, creația celebrului grădinar rus Ivan Vladimirovici Miciurin rezultat prin încrucișarea a două specii: Aronia melanocarpa Viking și scorușul păsăresc (Sorbus aucuparia). Această varietate de Aronia este foarte atractivă și produce fructe negre mari ce se coc în septembrie. Tot în toamnă, frunzișul capătă o culoare roșu purpurie foarte decorativă. Este de preferat să fie plantată în lumina directă a soarelui pentru a se obține producții mari de fructe, dar va crește bine și la umbră parțială. Boabele mari de la Aronia mitschurini Amit pot fi consumate crude din tufiș, dar sunt mai des procesate și transformate în vin, dulceață, siropuri etc. Poate atinge la maturitate o înălțime de circa 3 metri și cam tot atât și în circumferință. Florile sale parfumate apar prin luna Mai, atrag albinele și micile insecte polenizatoare. Este o varietate auto-fertilă. Preferă un sol bogat în materie organică, bine drenat și nu prea îi place apa stagnantă la rădăcini. Nu este sensibil la boli, de asemenea, este în totatlitate rezistent la gerurile de la noi. 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Pomișorul de stafide, o adevărată sursă de vitamine și sănătate

Amelanchier, cunoscut cel mai adesea sub numele popular de pomișorul de stafide, merișor de miere, ori afin canadian, este un gen care cuprinde copaci sau arbuști de foioase cunoscut cel mai adesea pentru fructele sale delicioase, ce au numeroase proprietăți medicinale. De asemeni, acest gen de plante mai este foarte apreciat și pentru florile sale deosebit de frumoase în formă de stea, frunzișului lor în culori vibrante de toamnă, făcându-le o adevărată încântare pe tot parcursul anului.

Ca o paranteză, înainte de a începe, doresc să precizez că puteți achiziționa această varietate (și nu numai) accesând magazinul online Pepiniera Grădina Verde. 

 

Speciile de Amelachier sunt în principal native din regiunile temperate ale emisferei nordice, cuprinzând America de Nord, Europa și Asia. Adaptabilitatea lor crescută le permite să prospere în diferite medii, de la păduri și până la câmpii deschise. Aparținând familiei Rosaceae la fel ca și trandafirul și mărul, genul Amelanchier include aproximativ 30 de specii. Aceste specii sunt hibridate adesea între ele rezultând numeroase soiuri cu caracteristici diferite între ele.

Speciile acestui gen de plante în mare parte prezintă un obicei de creștere verticală, adesea cu tulpini multiple și coroane rotunjite. În funcție de specie și de condițiile de creștere înălțimile lor pot varia cu aproximație de la 90 centimetri, până la 9 metri, și cam tot atât și în diametru. Datorită dimensiunilor lor modeste, speciile acestui gen reprezintă o alegere excelentă pentru grădinile mici și medii, sau chiar ghivece mari, respectiv containere.

    

Florile albe și delicate, (unele soiuri pot avea petale de la roz până la galben) conferă un farmec aparte acestor arbuști, tocmai prin abundența și mirosul lor diafan. Ele prezintă cinci petale și sunt grupate în ciorchini drepți sau ușor arcuiți și vestesc sosirea primăverii. Înflorirea are loc de la începutul primăverii, până la mijlocul acesteia, oferind unele dintre primele înfloriri ale sezonului. Această înflorire este vitală în peisajele înfometate de culoare, după lunile lungi și reci de iarnă. Dar pe lângă toate aceste aspecte, ele atrag și diverși polenizatori precum albinele și fluturii, promovând prin aceasta biodiversitatea.

Prezintă fructe comestibile, nu doar ornamentale ce sunt mici, rotunde iar la coacere se colorează în roșu închis sau negru violet, funcție de varietate, pe la începutul verii. Au o aromă dulce plăcută, asemănătoare mărului, și pot fi folosite în gemuri, plăcinte, jeleuri, siropuri, toppinguri de înghețată, cocktailuri, vin și lichioruri, dar și în fabricarea diferitelor preparate de panificație, și în preparate culinare, sau pur și simplu consumate ca atare în stare crudă. De asemeni, pentru a le păstra o perioadă îndelungată se pot congela ori pot fi uscate pentru a se stafidi, ca mai apoi să fie consumate în timp sau preparate sub diverse forme. Încă din vechime, pe continentul American, au constituit o sursă vitală de hrană pentru populațiile indigene incipiente, iar mai nou a omului modern. Sunt de obicei gata de recoltare de la 2 până la 3 luni după înflorire, într-un timp relativ scurt. Pe lângă acest aspect, în natură ele mai sunt și o sursă importantă de hrană pentru păsări și animale sălbatice, contribuind astfel la un ecosistem sănătos.

 

Amelanchier este renumit pentru frunzișul său, care iese în evidență în nuanțe de roșu cu galben primăvara, se maturează la un verde strălucitor vara, ca mai apoi să se transforme într-un roșu-portocaliu toamna înainte de a se desprinde și a cădea pe sol.

Scoarța adesea netedă și cenușie în stadiu tânăr, pentru ca mai apoi să devină aproape neagră la culoare și prezintă striuri groase verticale foarte decorative. Scoarța foarte decorativă în modele unice, oferă un interes crescut mai ales pe timpul iernii, când copacul nu mai prezintă frunze pe ramuri, sporind astfel atractivitatea pe tot parcursul anului.

Nu ridică pretenții deosebite de sol și se poate adapta cu ușurință de la solurile sărace in substanțe organice, lutoase sau nisipoase, până la cele humice bogate în nutrienți. Solul ideal trebuie să aibă un drenaj cât mai bun posibil, să fie ușor acid, cu expoziție însorită dar și umbra parțială pare să îi fie pe plac. Este cunoscut faptul că iubește foarte mult umiditatea. Tocmai de aceea este recomandat să fie plantat pe marginea apelor, în apropierea surselor de apă, sau cel puțin pânza de apă subterană să fie la mică adâncime. De asemeni, toate speciile acestui gen Amelanchier sunt rezistente în totalitate la boli și dăunători, precum și la ger.

 

În încheiere voi trece în revistă principalele specii ale genului Amelanchier. După cum spuneam, există peste 30 de specii ale acestui gen, însă voi menționa doar câteva și ne vom opri asupra a două dintre ele, cele mai comune la noi în țară anume: Amelancier lamarckii și spicata. Alte câteva specii ale genului Amelanchier, sunt: A. arborea, A. bartramiana, A. canadensis, A. gaspensis, A. humilis, A. intermedia, A. laevis, A. nantucketensis, A. sanguinea.

 

  1. Amelanchier lamarckii

Dintre toate speciile de Amelanchier, aceasta crește cel mai înalt, poate ajunge la 7-8 m înălțime formând un arbore cu coroana largă, deschisă, foarte luminoasă, cu aspect de arbore de savană. Deși se utilizează în general și denumirea de afin canadian pentru speciile de Amelanchier, în cazul acesta denumirea nu se potrivește deloc pentru că nu există asemănări prea mari între tufa de afin și acest arbore. Din acest motiv am preferat să alegem denumirea de Pom cu stafide. Crește pe aproape orice tip de sol, dar preferă o ușoară aciditate, o minimă reveneală. Se plantează în plin soare sau în semi-umbră. Fructele au valoare nutritivă, sunt bogate în vitamine, riboflavină, mangan, calciu, magneziu și un nivel de antioxidanți comparabil cu ai afinului american.

  1. Amelanchier spicata

Este cel mai bun medicament împotriva insomniei. Fructele au aroma afinelor iar uscate aduc cu stafidele. Spre deosebire de Amelanchier lamarckii care este un arbore de mici dimensiuni, Amelanchier spicata crește sub formă de tufă cu înălțimea de circa 2 metri fiind ideal pentru garduri vii comestibile. I se potrivește și denumirea de afin canadian pentru că provine din Canada iar fructele au un aspect destul de asemănător cu al afinelor. Se poate cultiva fără prea mare dificultate în sistem ecologic iar fructele sunt bogate în vitamina C, fier, cupru și magneziu, fiind cunoscute pentru efectul hipotensiv, antiinflamator și antisclerotic.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Celtis occidentalis, pentru parcuri și grădini de vis

Originar din centrul și nord-estul Americii de Nord, este un copac deosebit de frumos per ansamblu, un copac de umbră care crește și se dezvoltă bine într-o gamă largă de soluri și condiții vitrege de mediu (inclusiv locurile uscate și secetă ocazională) și suportă variații mari ale PH-ului de la acid la alcalin și neutru.

Pentru o cât mai bună dezvoltare, condiția esențială este ca solul în care este plantat să fie menținut umed pe cât posibil, dar nu exagerat de umed, să aibă un drenaj bun încât apa să nu stagneze și să băltească la suprafață în jurul pomului. Este necesară și o porozitate ridicată pentru a capta cu ușurință eventualii nutrienți pe care îi administrăm pomului.

Images source: www.missouriplants.com

Dur și robust cu un aspect maiestuos, Celtis occidentalis (Sâmbovină) cum mai este cunoscut din popor, este un arbore de foioase de talie mijlocie spre mare, cu un ritm de creștere destul de mare de circa 60-90 cm anual.

Are o coroană de formă piramidală în stadii tinere, mai apoi cu trecerea timpului va dezvolta ramificații tot mai arcuite, și va tinde să se răspândească în spațiu și să își deschidă tot mai mult coroana astfel încât, la maturitate deplină poate ajunge la înălțimi cuprinse între 12-18 m (foarte rar putând ajunge chiar și la 30 m); cu o răspândire proporțională cu înălțimea.

 

Images source: www.missouriplants.com

Scoarța arborelui este deosebit de decorativă. De culoare brun-cenușie, este acoperită adesea cu asperități proeminente, adăugând o notă aparte peisajului pe timpul iernii. Este alegerea inspirată pentru plantare în parcuri, grădini, alei, curți interioare, suprafețe cu gazon etc. deoarece prezintă o valoare ornamentală ridicată în fiecare anotimp. Puteți achiziționa această varietate (și nu numai) accesând magazinul online Pepiniera Grădina Verde.

 

Images source: www.healthbenefitstimes.com

Ramurile ascendente sunt arcuite și acoperite de frunze ovate până la alungit-ovate de un verde lucios vara, cu textură aspră la atingere, dințate pe margini și neuniforme în mare parte, ce devin de un galben pal în toamnă. Primăvara (aprilie-mai) apar florile grupate în ciorchini. În cadrul natural, florile atrag datorită polenului său multe albine, fluturi și păsări colibri care se hrănesc cu acesta dar ajută foarte mult și la polenizarea florilor pentru o mai bună fructificare. Fructele sunt atractive pentru o varietate de animale sălbatice. Păsările consumă fructele și dispersează semințele.

 

  1. Images source: www.healthbenefitstimes.com
  2. Images source: https://commons.wikimedia.org

Părțile cărnoase ale fructului sunt comestibile și oarecum dulci. Ele rămân pe pom chiar și iarna în mediul de origine, daca nu sunt consumate de micile viețuitoare între timp. Necesită întrețineri reduse. Se impun în acest sens doar ușoare corectări de creștere și formare a coroanei pe care este indicat să le efectuați în sezonul de repaus vegetativ. Are rezistență bună la boli și dăunători, cât și la ger.

  1. Images source: www.healthbenefitstimes.com
  2. Images source: https://commons.wikimedia.org

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Importanța cultivării alunului în grădină

Fie că sunteți în căutarea unui copac pe care să-l folosiți ca specimen de arbore individual; în căutarea unui copac pentru tăiere; în căutarea de copaci pentru grădini de pădure sau livezi – sau chiar căutați copaci pentru a-i folosi la crearea de garduri vii mixte – alunul este o alegere excelentă.

Alunii sunt originari din multe părți ale emisferei nordice și pot fi găsiți crescând sălbatic în pădurile răcoroase de foioase. Alunii sunt de obicei clasificați ca membri ai familiei de mesteacăn, Betulaceae după unii botaniști, în timp ce alții l-au încadrat în continuare într-o subfamilie numită Corylaceae.

Dintre cele mai frecvent cultivate specii de aluni, menționăm: C. avellana, alunul european sau comun, C. maxima, adesea denumit alunul gigant și C. americana, alunul american. La noi în țară este adesea întâlnită și cultivată varietatea europeană (Corylus avellana), așadar această varietate va constitui subiectul acestui articol. Înainte de a începe, doresc să precizez că puteți achiziționa această varietate (și nu numai) accesând magazinul online Pepiniera Gradina Verde.

 

Alunul european sau alunul comun (Corylus avellana) este o specie de foioase ce poate fi regăsită din Europa și chiar până în Asia de Vest. Crește în mod natural în pădure, în special pe versanții dealurilor, formând copaci mici de până la aproximativ 6 m înălțime și 3 m lățime. Desigur că în cazul alunilor cultivați înălțimea lor poate fi ținută sub control prin tăieri regulate de corectare și formare a coroanei.

Cultivate încă din timpuri străvechi, fructele de alun au fost menționate în Biblie pentru valoarea lor nutritivă și capacitatea de vindecare, precum și în mitologia greacă și romană antică. De pildă în mitologia greacă au existat nenumărate legende ce plasa alunul în prim-plan, iar una dintre ele spunea cum că, Hermes mesagerul zeilor greci, purta un toiag făcut din lemnul unui alun pentru a-i oferi înțelepciune și a-l ghida în călătoriile sale.  Așadar, de-a lungul istoriei alunul a fost un simbol al înțelepciunii și al inspirației, cu referiri scrise la această specie care datează de secole.

 

În scop comercial este cultivat mai ales pentru nucile sale numite alune, ce pot fi consumate în stare crudă, ori folosite în industria alimentară la ciocolată, unt de alune și diverse uleiuri extrase din fruct etc. Lemnul este de asemenea folosit pentru a face coșuri, mânere de scule, garduri și bărci ușoare etc.

De asemeni, uleiul obținut din fructul alunului comun (C. avellana) este folosit și în produsele alimentare și diferite cosmetice naturiste. De asemenea, sunt folosite pentru a face praline și trufe de ciocolată și sunt un ingredient în lichiorul Frangelico.

    

Consumate în stare crudă, alunele sunt foarte hrănitoare. Sunt o sursă bună de fibre alimentare, fier, calciu și potasiu. În plus, sunt bogate în mai multe vitamine, inclusiv B1, B2, B6 și E. Alunele conțin grăsimi mononesaturate, fiind o sursă bună de lipoproteine ​​de înaltă densitate ce reduc colesterolul din sânge și previn ateroscleroza. Specialiștii în nutriție recomandă un consum zilnic de aproximativ 1/3 cană de mărime medie sau 18 până la 20 de alune.

Un lucru demn de luat în considerare este productivitatea de fructe foarte crescută și constantă a alunului cu un minim de efort, iar acest fapt îl plasează în zona speciilor cu un potențial de valorificare economică a fructelor, extrem de bun.

Alunul este foarte ușor de cultivat și întreținut, și nu este pretențios la condițiile de mediu, este rezistent la boli și dăunători, cât și la gerurile de peste iarnă. Preferă solul bine drenat, umed, argilos, dar cresc în multe tipuri de sol, cu condiția minimă ca acestea să aibă un drenaj adecvat.

     

Câteva precizări legate de pregătirea solului, plantarea și întreținerea alunului.

Sapă groapa de plantare de două ori mai largă decât sistemul de rădăcini al copacului și suficient de adânc pentru a ajunge să înglobeze întreg balotul de rădăcini. Încorporați materie organică (compost) în sol în momentul plantării și amestecați în solul de umplere într-un raport de 1 parte materie organică la 3 părți sol. Verificați înainte de plantarea propriu-zisă, sistemul radicular să fie sănătos și îndepărtați rădăcinile uscate. Turnați apă în groapa de plantare atât cât să umezească bine solul, fără a crea băltire, apoi așezați planta. Deplasați pământul adunat de jur-împrejur, având grijă să compactați eventualele goluri create în jurul rădăcinilor. Umpleți până la final cu pământ groapa de plantare, atât cât să acopere balotul complet nu mai mult, apoi creați de jur ca o farfurioară pentru a permite ca apa să stea și să pătrundă bine către rădăcini. Udați bine pomișorul și cu asta ați terminat.

 

La achiziționare, alunii pot fi disponibili cu rădăcină liberă sau în containere. Când sunt achiziționați cu rădăcină liberă, rădăcinile ar trebui să nu prezinte daune majore și să nu fie uscate. Cei cu rădăcină liberă pot fi achiziționați doar în sezonul de plantare (din primăvară și din toamnă). Dacă ați achiziționat un astfel de exemplar, planta nou achiziționată trebuie cât mai repede posibil plantată. Când plantele cu rădăcină goală trebuie păstrate, păstrați-le în locuri răcoroase, la o temperatură în jur de 12°C și nu mai mică de 5° C. Exemplarele livrate în ghiveci pot fi achiziționate și plantate în orice perioadă a anului.

Copacii și arbuștii nu trebuie plantați în gazon din cauza cerințelor diferite de irigare și nutrienți. Gazonul concurează pentru nutrienții din sol și provoacă o reducere cu până la 50% a ratei de creștere a unor copaci. Dacă copacii trebuie să fie plantați în situații de gazon, îndepărtați gazonul la cel puțin 2 până la 3 metri distanță de trunchi și înlocuiți-l cu mulci.

Tunderea

Lăsați sub formă arbustivă, alunii au nevoie de puțină întreținere. Tăierea de reînnoire (o metodă de tăiere în care un anumit procent de vegetație veche este îndepărtat anual de lângă baza plantei pentru a încuraja creșterea nouă) este o strategie bună pentru menținerea dimensiunii arbustului și maximizarea producției. În cazul alunilor, eliminați între 15 și 20% din creșterea veche pe an. Dacă se dorește o formă de copac, atunci vor trebui antrenate plantele tinere să dezvolte trei până la cinci ramuri puternice de schelet. Copacii maturi au nevoie de tăiere moderată anual pentru a stimula creșterea tulpinii, pentru a menține producția ridicată de alune și pentru a minimiza producția alternativă, în cazul în care copacii produc extrem de abundent fructe într-un an. Tăierea lăstarilor lacomi din jurul bazei copacului va ajuta, de asemenea, la menținerea formei copacului.

Cât privește necesarul de apă ce trebuie asigurat.

 

Plantele abia plantate necesită irigare suplimentară timp de cel puțin 2 ani. Aceasta implică udare profundă periodică, permițând în același timp solului din și în jurul zonei rădăcinii plantei să se usuce moderat între irigații. Udarea zilnică, puțin adâncă nu este o practică bună. Tipul de sol influențează foarte mult disponibilitatea umidității. Solurile bogate în argilă rețin apa pentru o perioadă mai lungă de timp decât solurile nisipoase. Vremea rece reduce, de asemenea, nevoia de irigare frecventă, în timp ce temperaturile mai calde cresc, în general, necesarul de apă. Alunele nu ar trebui să fie plantate pe gazon unde gazonul și plantele lemnoase au cerințe diferite de irigare și concurează pentru nutrienți. Tipul de sol influențează foarte mult disponibilitatea umidității. Solurile bogate în argilă rețin apa pentru o perioadă mai lungă de timp decât solurile nisipoase. Vremea rece reduce de asemenea nevoia de irigare frecventă, în timp ce temperaturile mai calde cresc în general necesarul de apă. Alunul nu ar trebui să fie plantat în teren cu gazon, deoarece gazonul și plantele lemnoase au cerințe diferite de irigare și concurează pentru nutrienți. După 2 până la 3 ani, alunul necesită irigații mai puțin frecvente. În solurile argiloase sau lutoase, irigați plantele înrădăcinate o dată pe lună, la aproximativ 60 cm adâncime în cea mai caldă perioadă a anului. Este posibil ca această frecvență să fie crescută la două până la trei ori pe lună în soluri nisipoase sau alte soluri puternic drenate.

   

Images source: https://www.grimonut.com/

Mulcirea

Plantele lemnoase trebuie să beneficieze de 5-7 cm de mulci plasați de jur-împrejur la nivelul solului. Acest lucru mărește rata de creștere a plantelor și reduce concurența cu buruienile și cantitatea de irigare suplimentară necesară, deoarece menține pământul din jurul plantei în permanență umed. Cu toate acestea, nu permiteți stratului de mulci să intre în contact direct cu trunchiul (trunchiurile) de la baza plantei pentru a reduce potențialele daune ale rozătoarelor.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

17 curiozități despre trandafiri

  1. Atemporal, elegant și frumos: trei cuvinte la care ne gândim prima dată când auzim cuvântul trandafir. Trandafirii au o istorie lungă și plină de culoare. Au fost simboluri ale iubirii, frumuseții, războiului și politicii. Trandafirul are, conform dovezilor fosile, o vechime de 35 de milioane de ani. Chiar în Sfânta Biblie se recunoaște existența a 3 flori, una dintre ele este Trandafir, altele fiind Crini și Camfor. Cel mai vechi trandafir viu are 1.000 de ani și trăiește pe zidul Catedralei din Hildesheim din Germania!

 

  1. În natură, genul Rosa are aproximativ 150 de specii răspândite în toată emisfera nordică, din Alaska până în Mexic și inclusiv în nordul Africii. Cultivarea trandafirilor în grădină a început acum aproximativ 5.000 de ani, probabil în China. În perioada romană, trandafirii au fost cultivați pe scară largă în Orientul Mijlociu. Erau folosiți ca și confetti la sărbători, în scopuri medicinale și ca sursă de parfum. Nobilimea romană a înființat mari grădini publice de trandafiri în sudul Romei. După căderea Imperiului Roman, popularitatea trandafirilor părea să crească și să scadă în funcție de tendințele în materie de grădinărit ale vremii.
  1. În secolul al XV-lea, trandafirul a fost folosit ca simbol pentru facțiunile care luptau pentru a controla Anglia. Trandafirul alb simbolizează York, iar trandafirul roșu simbolizează Lancaster, ca urmare, conflictul a devenit cunoscut sub numele de „Războiul Trandafirilor”.

     

  1. În secolul al XVII-lea, trandafirii erau atât de căutați încât regii considerau trandafirii sau apa de trandafir drept mijloc legal de plată și erau adesea folosiți ca troc și ca mijloc de plată. Soția lui Napoleon, Josephine, a înființat o colecție extinsă de trandafiri la Chateau de Malmaison, o proprietate situată la 11 km vest de Paris, în anii 1800. Această grădină a devenit cadrul în care Pierre Joseph Redoute a lucrat ca ilustrator botanic. În 1824, el și-a finalizat colecția de acuarele „Les Rose”, care este considerată în continuare una dintre cele mai bune înregistrări ale ilustrației botanice.
Descoperă cele mai frumoase soiuri de trandafiri!
  1. Abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, trandafirii cultivați au fost introduși în Europa din China. Majoritatea trandafirilor din zilele noastre pot fi urmăriți până la acest strămoș.
  1. În zilele noastre, trandafirii se bucură de o popularitate ridicată, în special trandafirii sub formă de arbuști și trandafirii vechi de grădină. Grădinarii își dau seama că acești trandafiri se potrivesc stilului de viață al grădinarilor de astăzi, care doresc trandafiri care nu sunt atât de pretențioși în ceea ce privește controlul bolilor, oferă o calitate florală excelentă, au o rezistență excelentă la iarnă și se potrivesc în bordurile de arbuști și în grădinile cu plante perene fără să pară că nu sunt la locul lor.

 

  1. Nu numai că arată frumos pe un spalier sau peste un arc, dar pot fi folosiți și în bucătărie. Petalele de trandafir sunt complet comestibile și pot fi consumate chiar si în stare crudă. Ele sunt adesea adăugate la jeleuri, dulcețuri, șerbet, siropuri ori folosite ca aromă în bucătăria chineză și indiană. Ceaiul sau cocktailul tău preferat ar putea fi chiar infuzat cu măceșe, un fruct în formă de boabe cultivat din trandafiri care sunt plini cu vitamina C.

  1. În funcție de culoare, trandafirii sunt oferiți cu diverse ocazii, iar fiecare culoare este încărcată de un simbolism aparte.
  • Trandafiri roșii – dragoste și pasiune
  • Trandafiri albi – inocență și spiritualitate
  • Trandafiri galbeni – căldură, prietenie și bucurie
  • Trandafiri roz – recunoștință, eleganță și dulceață
  • Trandafiri portocalii – mândrie, energie și dorință intensă
  • Trandafiri albaștri – dragoste secretă, mister și unicitate
  • Trandafiri de lavandă – dragoste la prima vedere, minune și descântec
  • Trandafiri negri – sfârșitul unei relații, schimbare și curaj

  1. David Austin a creat cel mai scump trandafir din lume – JULIET ROSE. A durat 15 ani și a costat 15 milioane dolari. A fost expus pentru prima dată în 2006 la Chelsea Flower Show. Acest trandafir iconic are o cupă plină distinctă, cu petale frumoase, în timp ce culoarea sa este asemeni celei de caise.

  1. Petalele inferioare de trandafiri au pe suprafața lor glande microscopice pline cu lichid ce secretă parfum, fiind responsabile de producerea mirosului lor caracteristic plăcut.

 

  1. Ecuadorul este unul dintre cei mai mari furnizori de trandafiri din lume, cu un procent uimitor de 54% din suprafața țării plină de trandafiri. Lumina naturală este prezentă pe tot parcursul anului, oferind climatul perfect pentru ca florile să se dezvolte cu cicluri de creștere mai lungi.

 

  1. Anul 2004 a fost anul în care lumea a primit primul său trandafir albastru după ani de perseverență, în care crescătorii au încercat să manipuleze genetic diferite specii și culori de trandafiri.

 

  1. Unul dintre trandafirii în miniatură este numit „Overnight Scentsation” deoarece a fost dus în spațiu de către cercetători pentru a afla cum a influențat gravitația mirosul trandafirului.

 

  1. Trandafirul este cea mai populară floare din lume după care flori precum Crizantemele, Lalelele, Crinii, Poinsettia, Narcisa etc. sunt considerate printre alte favorite.

  1. Trandafirul este emblema florii naționale a Statelor Unite din 20 noiembrie 1986, după ce președintele Ronald Reagan a declarat oficial acest lucru, în timp ce stătea în faimoasa Grădină de Trandafiri a Casei Albe.

 

  1. Știți că nu există un „trandafir negru”, mai degrabă este un trandafir cu o nuanță de roșu foarte închis?

 

  1. Uleiul de trandafir este foarte important pentru industria parfumurilor. Aproximativ. 2.000 de trandafiri sunt folosiți pentru a extrage 1 gram de ulei de trandafiri.

 

Acestea ar fi doar câteva din multitudinea de curiozități existente legate de trandafiri, cu care sperăm că v-am ținut captivați. Puteți cumpara cele mai frumoase varietăți de trandafiri accesând magazinul online Pepiniera Grădina Verde.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Utilitățile crinului de toamnă Hosta

Extrem de ușor de cultivat și cu o longevitate ridicată în timp, Hosta (crinii de toamnă) sunt plante perene iubitoare de umbră, care sunt apreciate de grădinari pentru eleganța și frunzișul lor atractiv într-o gamă diversificată de culori, în funcție de varietate variind de la verde deschis, până la verde smarald, auriu, gri sau albastru; foarte multe dintre varietăți având chiar și frunze pestrițe. Intensitatea culorilor variază în funcție de tipul de sol și de climă.

     

 

Originare din Asia de Est, aceste plante cu frunziș deosebit au o întreținere redusă, și sunt ideale pentru zonele umbrite și se combină în mod grațios cu alte plante de umbră precum: ferigi, hortensii, astilbe etc. Chiar și plantate solitar, sunt de un farmec aparte grație pâlcurilor compacte pe care le formează la mică distanță de sol.

 

 

Florile sunt grupate în raceme în formă de mici pâlnii și purtate grațios pe tije înalte subțiri, iar când sunt prezente, sunt un alt atuu ai crinilor Hosta. Grațioase și rafinate, ele se prezintă într-o diversitate de culori și combinații de culori precum: alb, roz, mov, albastru ori în combinații de mov cu alb.

 

 

Aveți o grădină mică și nu mai aveți spațiu? Nicio problemă! Versatilitatea crinului Hosta îi permite adaptarea cu ușurință și în mediul de ghiveci, caz în care va fi la fel de grațios și frumos. Pe tot parcursul sezoanelor calde din primăvară și până în toamnă târziu poate sta pe o terasă deschisă alături de alte plante de ghiveci, ori chiar în casă, și vă va bucura prin florile și frunzele sale deosebite, iar în anotimpul rece bulbul va ierna și se va odihni în ghiveci în spații răcoroase (magazii, garaje) și alte asemenea anexe, urmând ca în primăvară din el să se ivească noile plante de crin Hosta.

   

 

Poate fi dificil să menții un gazon frumos sub copaci mari de umbră. În schimb, luați în considerare înlocuirea ierbii cu o plantare în masă de crini cu frunze mari. Așadar, plantat în peluze pe sub umbra copacilor, crinul Hosta constituie un deosebit acoperitor de sol, putând constitui o adevărată oază de confort și relaxare.

 

 

Este o alegere potrivită pentru toți aceia care nu doresc să vadă crescând buruieni printre straturile de flori. Datorită densității cu care crește, planta funcționează bine ca un supresor de buruieni, iar frunzele prezintă o bună rezistență la deteriorarea melcilor si a altor dăunători mici, chiar și a iepurilor. Prezintă un grad ridicat de toleranță la salinitatea din sol, fiind și foarte rezistent la arșițele verii, cât și la gerurile iernii de la noi.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Cum îngrijim plantele pe timp de vară

Vara a acaparat supremația în această perioadă a anului la noi, și tocmai de aceea am considerat util ca în acest articol să vorbim despre cum putem avea grijă de plantele noastre dragi pe parcursul zilelor toride. Știm cu toții că, vara este anotimpul în care natura vibrează la maxim de viață, oferind încântare privirii și bucurându-ne sufletele la tot pasul. Cu toții avem în grădinile noastre plante, fie ca sunt ele cu scop de a produce fructe, ori pur și simplu cu rol decorativ, dar care în această perioadă a anului vor necesita puțină atenție din partea noastră, pentru a se menține sănătoase și frumoase, și pentru a ne bucura prin prezența lor pe mai departe.

Majoritatea speciilor sunt bine adaptate acestor condiții de vară cu zile caniculare și vor avea mai puțină nevoie de îngrijire (cum ar fi speciile exotice, atât fructifere cât și decorative) rezistente la îngheț, sau pur și simplu ce sunt plantate în ghivece și care se află amplasate afară. Această categorie de plante nu vor resimți foarte acut stresul termic și lipsa apei. În schimb, pentru altele mai iubitoare de umiditate și umbră, trebuie să fim mai atenți în a le asigura condițiile minime pentru a putea supraviețui în bună regulă.

 

Sfaturi pentru îngrijirea noilor plantații pe timp de vară

  • Pentru plantele noi din curtea ta, udarea frecventă este o necesitate, chiar și pentru plantele veșnic verzi (xerice). Plantele au nevoie de cel puțin un sezon de creștere complet pentru a-și extinde rădăcinile în solul din jur unde pot fi susținute de umiditatea suplimentară a solului. În prima lor vară, udă plantațiile recente  la fiecare 1 până la 3 zile. Dacă încep să pară galbene sau par să se ofilească permanent, ăsta poate fi indiciul că udați prea mult. Dacă veți continua, riscați ca rădăcinile respectivelor plante să putrezească, sau să capete diferite infecții fungice.
  • Pentru a proceda corect cu udatul în sezonul de vară, udați de două ori pe zi. Dacă udați manual, înmuiați planta de două ori (la distanță de aproximativ 5 până la 10 minute) pentru a vă asigura că solul este complet saturat. Dacă utilizați un sistem de picurare, programați-l să pornească de două ori, la douăzeci de minute. Solul uscat va arunca adesea apă prima dată, lăsând perimetrele din jurul rădăcinilor plantelor uscate, acest lucru poate ucide rădăcinile tinere, lucru ce poate fi adesea fatal dacă vorbim de o plantă proaspăt plantată și nu atât de viguroasă, și care are nevoie de cât mai multe rădăcini sănătoase pentru a se prinde.
  • Mulciți de jur-împrejurul plantelor proaspăt plantate, pentru a economisi apa. Compostul adăugat sub formă de mulci ajută foarte mult în zilele caniculare de vară prin aceea că, menține o umiditate relativă a solului, pe o perioadă mai lungă de timp. Faceți ca o farfurie puțin adâncă de pământ în jurul bazei plantei și umpleți-o cu cel puțin un centimetru de mulci de bună calitate, cu textura grosieră (din materie organică moartă gen frunze, sau chiar rumeguș). Aceasta este o tehnică foarte importantă pentru a asigura supraviețuirea plantelor tinere. Mulcirea va reduce foarte mult căldura solului, va preveni evaporarea, va asigura umiditatea din sol și va reduce nevoia de irigare sporită.

 

Sugestii pentru îngrijirea plantelor mai demult plantate pe vreme caldă

  • Cheia succesului când vine vorba de irigarea plantelor în sezonul cald este: nu udați mai des, udați mai adânc. Dacă folosiți irigarea în grădină, nu creșteți frecvența udărilor; măriți durata ciclului de udare. Trebuie să vă asigurați că apa coboară cel puțin 25 până la 30 cm în sol. De ce? Deoarece, apa care rămâne doar în partea superioară a solului, se va evapora rapid din cauza efectului de uscare al soarelui prin intermediul vântului. După cum am menționat mai sus, pentru a uda bine, udați de două ori pe zi, conform procedeului descris la a doua liniuță, și care este perfect valabil și în cazul plantelor mai demult plantate. Trebuie însă menționat că, față de plantele proaspăt plantate, acestea mai demult plantate sunt ceva mai rezistente și mai adaptate la condiții, dar asta nu înseamnă că le putem priva de apă pe acestea din urmă.
  • După cum am precizat și mai sus la prima categorie de plante, și aici aplicarea de mulci este binevenită, din aceleași motive menționate mai sus.
  • Ajustați-vă așteptările. Când este excepțional de cald și uscat, nu este rezonabil să ne așteptăm ca plantele noastre să arate cel mai bine. Dar nu intrați în panică dacă plantele au aspect puțin ofilit în timpul căldurii de peste zi. Plantele vor să economisească apa. Dar dacă nu „vor învia” noaptea și ofilirea persistă, devenind permanentă, acesta este un semn că au nevoie de apă din abundență, atât la nivelul rădăcinilor, cât și pulverizare la nivel foliar. Este recomandat ca udările să se facă după ce căldurile de peste zi au trecut, și de preferință cu apă cât mai apropiată de temperatura mediului ambiant în care planta se află. Evitați udările cu apă rece vara pe căldură, este nerecomandat, și planta poate avea de suferit. Dacă ofilirea persistă câteva zile, este posibil ca planta să fi fost afectată.
  • Trebuie să luați în considerare faptul că unele plante par inactive vara, aceasta fiind o strategie de adaptare a plantelor la condițiile de mediu. Majoritatea bulbilor înfloriți de primăvară și unele plante perene pot părea că sunt moarte vara, dar așteptați înainte de a replanta locul. Pot foarte bine să reapară mai târziu în vara/începutul toamnei, când temperaturile scad și începe să plouă din nou. Macii orientali, Astragalus și multe plante erbacee sunt exemple ale acestui răspuns la vremea caldă și uscată prelungită.

 

  • Hrăniți-vă (fertilizați) solul organic toamna. Îmbrăcați-vă plantele cu un compost organic, melasă granulară și oferiți-le îngrășăminte organice după primele înghețuri care apar la sfârșitul toamnei. După o vară lungă și fierbinte, microorganismele din sol au nevoie de un impuls. Solurile vii sănătoase au o capacitate mult mai mare de reținere a apei, plus o mai bună percolare a apei, în comparație cu solurile compactate și cele care au fost deteriorate de utilizarea prelungită a îngrășămintelor chimice. Desigur, aceasta este o abordare pe termen mai lung, dar cu cât faci asta în fiecare an, cu atât vei avea nevoie de mai puține irigații în timpul căldurii verii și cu atât plantele tale vor fi mai rezistente!
  • În climatele calde și umede, evitați să plantați plante cu frunze neclare. Plantele perene precum urechea de miel (Stachys) și pene de potârniche (Tanacetum) vor putrezi deasupra solului când puful lor foliar este umed și fierbinte.
  • Plantați plante perene cu înflorire la sfârșitul verii și toamna. Acestea vor aduce culoarea înapoi în curte și vor hrăni polenizatorii înfometați după ce a trecut cea mai urâtă căldură a verii. Nu există niciun motiv pentru care peisajul tău de după vară să fie fără culoare și polenizatori!

 

Plante Xerice iubitoare de căldură

Studiile climatice au arătat faptul că, în timp verile vor continua să devină tot mai calde, iar precipitațiile vor deveni tot mai neregulate. Observați-vă plantele din grădină și cele de peisaj și performanța lor în timpul verii. Pentru cele mai bune rezultate pe termen lung, înlocuiți speciile de plante mari iubitoare de apă, cu plante mai tolerante la căldură, la apă, care vor prospera în condiții de creștere mai calde și mai uscate. Căldura poate lua aceste decizii pentru tine, ucigând speciile mai puțin rezistente, dacă nu iei din timp măsurile care se impun.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Câteva din cele mai comune boli fungice ale arțarului japonez

Acest articol propune un subiect foarte interesant, legat de cele mai comune boli fungice ale arțarului japonez cu denumirea sa științifică Acer palmatum, dar care poate afecta în masă și alte specii de plante și arbuști ornamentali și chiar fructifere. Este cunoscut faptul că, cu cât selecția plantelor merge mai departe, cu atât acestea devin mai delicate, mai vulnerabile în fața bolilor și a dăunătorilor de tot felul. Prin urmare, iubitorii de plante ornamentale trebuie să se confrunte în mod constant cu diverse dificultăți.

Pentru a trata ciuperca pe un arțar japonez spre exemplu, îndepărtați toate frunzele moarte sau grav deteriorate și pulverizați copacul cu o soluție apoasă de fungicid cu spectru larg. De asemenea, asigurați un schimb bun de aer în jurul arțarului japonez și evitați udarea excesivă.

Acestea sunt recomandări generale ce se impun a fi luate urgent când sesizați semne de boală sau atac de dăunători la plante, și care funcționează în majoritatea cazurilor, indiferent despre ce plante am vorbi. În continuare, vom intra în mai multe detalii despre cele mai comune boli fungice ale arțarului japonez și despre cum să le facem față.

 

2. Ofilirea vasculară

 

 

Images source: https://ag.umass.edu

Simptome

  • Este o boală gravă care nu este bine tratată adeseori. Agenții patogeni ai acestei boli intră prin crăpăturile din scoarță sau prin răni. Nematozii joacă un rol important în răspândirea acestora.
  • Odată ce boala intră în interiorul arțarului, începe să distrugă țesuturile care furnizează apă mai sus de ramură. Ca urmare, pețiolurile și frunzele cad.
  • Pe ramurile unde boala s-a răspândit puternic, coaja devine neagră.

Tratament

  • Evitați deteriorarea inutilă a trunchiului și ramurilor de arțar japonez.
  • Tăiați ramurile la câțiva centimetri sub zona înnegrită.
  • Folosiți numai instrumente sterile pentru tăiere. Curățați uneltele cu alcool pentru fiecare copac în parte.
  • Pulverizați rănile după tăiere cu fungicid cu spectru larg sau fungicid de cupru.
  • Permiteți circulația liberă a aerului în jurul arborelui de arțar japonez.

 

2. Făinarea

Images source: www.chicagotribune.com

Simptome

  • Este una dintre cele mai comune boli nu doar în rândul arțarilor japonezi, ci și în rândul majorității plantelor. Din fericire, această ciupercă nu este la fel de gravă ca cea anterioară.
  • Simptomele mucegaiului praf sunt înnegrirea frunzelor în primă fază, iar apoi devin acoperite cu o haină albă. În timp, frunzele se vor încreți și se vor cădea. Se prezintă sub formă de pulbere albă pe frunze.

Tratament

  • Îndepărtați frunzele grav deteriorate.
  • Îmbunătățiți ventilația coroanei prin tăierea unora dintre ramuri.
  • Evitați udarea excesivă și umiditatea excesivă în jurul arțarului japonez.
  • Pulverizați frunzele cu un fungicid conceput special pentru a combate această boală.
  • Evitați utilizarea uleiului de neem, deoarece poate deteriora frunzele delicate ale arțarului japonez.
  • Pulverizați frunzele cu un ulei horticol.

 

3. Pseudomonas

Images source: https://ppjonline.org

Simptome

  • Pseudomonas este o altă boală fungică care afectează arțarii japonezi. Apare de obicei la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii.
  • Agenții patogeni intră prin mugurii deteriorați de îngheț. În acest moment, are loc înnegrirea ramurii și partea superioară a ramurii moare. Dacă frunzele au apărut deja, ele se usucă și mor.
  • În cele mai multe cazuri, partea inferioară a coroanei rămâne intactă. Cele mai sensibile la această boală sunt ramurile de 1-2 ani.

Tratament

  • Tăiați ramura de sub locul leziunii patogenului.
  • Utilizați un instrument de tăiere steril și ascuțit.
  • După tăiere, pulverizați bine întregul arțar japonez cu un produs numit Citokinina, un hormon care se poate aplica foliar pentru refacerea arțarilor slăbiți.
  • Evitați să plantați arțarul în zonele umede cu ventilație slabă.
  • Dacă este posibil, protejați arțarul de vânturile înghețate peste iarnă.

 

4. Mucegai de funingine (mucegai negru)

Images source: www.myselectlawn.com

Simptome

  • Mucegaiul funingine este o boală fungică care se dezvoltă pe secrețiile lipicioase ale afidelor. Afidele parazitează pe frunzele superioare și lasă secreții lipicioase care cad pe frunzele inferioare.
  • Acesta este un mediu ideal pentru acest tip de agent patogen. În continuare, frunzele afectate de ciupercă devin negre. Dar, în același timp, frunza rămâne vie, deoarece hrana ciupercii sunt secrețiile și nu frunza. În ansamblu, boala se prezintă ca niște pete negre pe frunze.

Tratament

  • Spălați afidele și frunzele negre cu apă, folosind un furtun.
  • Îndepărtați frunzele grav deteriorate.
  • Afidele de pe frunzele de arțar japonez pot fi controlate cu ușurință prin spălarea frunzelor cu un săpun insecticid.
  • Pulverizați frunzele cu un fungicid cu spectru larg.

 

5. Antracnoză

 

Images source: www.missouribotanicalgarden.org

Simptome

  • Sporii acestei ciuperci se așază pe frunzele arțarului japonez și le deteriorează. Această boală nu este capabilă să provoace daune grave copacului, dar îi poate deteriora grav aspectul estetic.
  • Boala este cea mai frecventă în condiții umede și cu vânt scăzut. Pe frunze se formează pete întunecate care devin maro și se usucă în timp.
  • Uneori, frunza poate deveni maro de-a lungul marginii. Frunzele puternic deteriorate vor cădea. Per ansamblu, boala se prezintă sub forma unor pete maronii pe frunze.

Tratament

  • Curăță toamna frunzele căzute din jurul arțarului.
  • Asigurați plantarea într-un loc aerisit în coroana arțarului și în jurul său.
  • Nu udați în exces arțarul japonez.
  • Pulverizați frunzele cu fungicid de cupru. Repetați pulverizarea după 2 săptămâni.

 

6. Pete pe frunze de Phyllosticta

 

Images source: https://extension.okstate.edu

Simptome

  • Phyllosticta este foarte asemănătoare cu boala anterioară, deoarece provoacă pete pe frunze. Caracteristica este că petele se pot transforma în găuri mici. Dacă sunt multe găuri, frunza va muri.
  • De obicei, sporii acestei ciuperci se găsesc în resturile vegetale de pe sol. Când vine vremea umedă și caldă, sporii devin activi. Ca urmare, frunzele pot fi grav deteriorate, dar copacul nu va suferi prea mult. Per ansamblu, se prezintă sub forma unor pete maronii pe frunze.

Tratament

  • Păstrați suprafața din jurul arborelui de arțar japonez curată de frunze și alte resturi vegetale.
  • Folosiți pământ bine drenat pentru plantarea arborilor de arțar japonez.
  • Pulverizați frunzele cu un fungicid triazol.
  • Nu plantați arțar japonez în zone prea întunecate și slab ventilate.

 

7. Putregaiul rădăcinilor atacate de Phytoftophthora

 

Images source: www.canr.msu.edu

Simptome

  • Putregaiul rădăcinilor este cea mai frecventă boală a arțarului japonez. Este o problemă serioasă care nu trebuie neglijată.
  • De obicei, este cauzată de supra-udare, sol slab drenat sau plantarea arțarului japonez într-o locație umedă. Ca rezultat, rădăcinile se înmoaie și suferă de lipsă de oxigen.
  • Sistemul radicular începe apoi să putrezească. Simptomele externe sunt îngălbenirea și căderea frunzelor.

Tratament

  • Opriți udarea prea des și udați numai dacă solul este uscat la 2,5-5 cm.
  • Când plantați, folosiți pământ bine drenat.
  • Nu plantați arțar japonez acolo unde apa se adună sau stagnează.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Ce trebuie sa știm despre tăierile la arbuști

Dacă ne dorim să avem plante mereu sănătoase, în formă și frumoase, trebuie să manifestăm o grijă sporită față de ele. Pentru a le stimula creșterea și dezvoltarea, cât și fructificarea abundentă (în cazul celor fructifere), va trebui să luăm în calcul o serie de reguli legate de tăiere printre alte responsabilități cum ar fi: udarea la timp, fertilizarea cu regularitate, plivitul de eventuale buruieni nedorite ș.a.m.d. pe care va trebui să le aplicăm de la caz la caz, funcție de tipul și specificul fiecăreia în parte. Pentru a înțelege mai bine specificul fiecărei plante în parte, și a aplica cele mai corecte și bune practici de tăieri de la specie la specie, au fost create așa-numitele grupe de tăieri după cum urmează:

Grupa 1 –  Tăieri ușoare

O serie de copaci și arbuști formează în mod natural un cadru bine ramificat. Ei necesită puțină sau deloc tăiere și de fapt, pot fi stricați cu o tăiere mai severă. Aici sunt încadrate coniferele și foioasele ce nu necesită tăieri foarte importante. Tot în această categorie se încadrează și copacii și arbuștii nou plantați, sau cei tineri aflați în primii ani de viață. Aceste plante vor avea nevoie doar de o tăiere și de o modelare ușoară în primii câțiva ani, indiferent de specie. Mai apoi, se vor tăia fiecare conform specificului fiecăruia. Nu se încadrează aici plantele care emit lăstari lungi ce trebuie susținuți. Se vor elimina doar crengile sau lăstarii bolnavi sau uscați sau care cresc în direcții greșite. Florile pot să crească pe lăstarii anuali sau pe lăstarii din anii anteriori.

 

Image source: www.finegardening.com

Grupa 2 – Arbuștii cu înflorire timpurie de primăvară

Iarna este cel mai bun moment pentru a tăia majoritatea copacilor și arbuștilor de foioase, dar nu pe toți. În această categorie includem plante precum azaleele care înfloresc pe lemnul vechi, ceea ce înseamnă că mugurii de anul viitor apar la scurt timp după ce se termină înflorirea anului în curs. Dacă așteptați prea mult pentru a o tăia, veți elimina multe dintre florile de anul viitor când veți tăia din ramuri. Alți arbuști care se încadrează în această categorie includ forsythia (Forsythia spp.), itea (Itea virginica), lămâiță (Philadelphus spp.), gutui japonez (Chaenomeles spp.), rododendroni, inclusiv azalee (Rhododendron spp. ), trandafiri cu înflorire de primăvară (Rosa spp.), spiree cu flori de primăvară (Spiraea prunifolia și S . x vanhouttei), liliac (Syringa spp.) și viburni (Viburnum spp.).

Grupa 3 – Arbuștii cu tulpini pornite din pământ (acoperitori de sol)

Acești arbuști formează un covor dens de frunziș, adesea cu flori și fructe atractive. Au o modalitate de întreținere redusă și prietenoasă cu fauna sălbatică și avantajul de a acoperi un teren asemeni unui covor vegetal. În această categorie intra plante veșnic verzi, cum ar fi: ienupărul prostrat (Juniperus horizontalis) și erica (Calluna vulgaris), și tipurile de foioase (care își pierd frunzele toamna) precum Cotoneaster horizontalis, o serie de arbuști fructiferi precum: afinul vaccinium myrtillus, afinul siberian  Amelanchier alnifolia) ș.a.m.d. Arbuștii de acoperire a solului prezintă avantajul că suprimă creșterea buruienilor cu tulpinile și frunzele lor dense.

Grupa 4 – Arbuștii cu înflorire de vară-toamnă

Dimpotrivă, arbuștii care înfloresc mai târziu vara și toamna tind să „înflorească pe lemn nou”, ceea ce înseamnă că stabilesc mugurii de flori pe creșterea sezonului curent. Acești arbuști ar trebui tăiați la sfârșitul iernii și începutul primăverii foarte devreme. Arbuștii care se încadrează în această categorie includ liliacul de vară (Buddleja spp.), garofița piperată (Calycanthus floridus), vița trompetă (Campsis radicans), tufa cu bile (Cephalanthus occidentalis), caprifoiul albinelor (Diervilla spp.), hortensie netedă (Hydrangea arborescens), hortensie de grădină (Hydrangea paniculata), trandafiri cu înflorire repetată (Rosa spp. și hibrizi), spiree cu flori de vară (Spiraea x bumalda și S. japonica), și vitex (Vitex spp.).

Grupa 5 – Arbuști decorativi prin frunze și lăstari (topiary).

Din categoria Topiary ce sunt considerați adesea o altă formă de sculptură a plantelor; care a apărut la romani și a devenit populară în grădinile formale europene. Un topiar este o plantă care a fost tăiată într-o formă nenaturală, cum ar fi o formă geometrică sau un animal capricios. Unele topiary, numite topiary „umplute”, sunt vițe antrenate să crească pe exteriorul ramelor de sârmă. Alte tipuri de topiary, cum ar fi personajele reale pe care le vedeți în parcurile de distracție Walt Disney, sunt plante antrenate să crească într-un cadru de sârmă.

Plantele adesea modelate în forme topiary sunt cibisul, ilfinul japonez, ilfinul yaupon, ligustrum, arborvitae, ienupărul, tisa și podocarpusul.

Topiarele, precum spalierele formale, necesită tăiere frecventă pentru a-și menține forma. Utilizarea lor ar trebui să fie limitată în peisaje la zonele în care se dorește un punct focal, o plantă de accent sau o piesă de conversație.

 

Image 1 source: www.finegardening.com

Image 2 source: www.saga.co.uk

Grupa 6 – Arbuști cu frunze sempervirescente (veșnic verzi)

Arbuștii veșnic verzi nu își pierd frunzele iarna și nu stochează rezervele de hrană în rădăcini sau tulpini; ci în frunze. Cel mai bun moment pentru tăiere este după înflorire. Dacă planta trebuie reîntinerită sau redusă sever, atunci acest lucru se poate face la sfârșitul iernii și la începutul primăverii, chiar înainte de începerea creșterii. Îndepărtați florile vechi și tăiați înapoi până la mugurii sănătoși lăstarii, încercând să îi orientați spre exterior. Îndepărtați lemnul deteriorat, bolnav, îmbătrânit și creșterile subțiri ivite în coroana veche deja formată și amenință să îi strice forma de ansamblu. Mai răriți din tulpinile și ramurile foarte dese, pentru a îmbunătăți circulația aerului și luminii prin plante, și pentru a echilibra planta.

 

Image source: www.saga.co.uk

Grupa 7 – Lianele viguroase, și de vigoare medie

Din această categorie fac parte de regulă, plantele ce au nevoie de susținere pe un perete, spalier ori araci și așa mai departe. Romanii au inițiat primii această tehnica de tăieri, iar civilizațiile ulterioare europene au rafinat-o într-o formă de artă încă populară astăzi. În Anglia, pomii fructiferi sunt adesea puși pe spalieri, de-a lungul pereților pentru a economisi spațiu. Pe lângă utilitatea principală de a sprijini plantele cu vițe lungi un perete cu expunere spre sud de exemplu, ajută la protejarea fructelor și plantelor de gerurile extreme.

Grupa 8 – Ziduri verzi

Deoarece gardurile vii sunt folosite în principal pentru a înfrumuseța sau a ascunde anumite zone nu chiar atât de plăcute de privit, formarea lor este de durată și va trebui să tăiați în timp lăstarii pentru a încuraja un obicei de creștere compactă. Tundeți plantele de gard viu nou plantate până la aproximativ 30,4 cm de nivelul solului, și tăiați vârfurile lăstarilor noi în timpul sezonului de creștere pentru a încuraja ramificarea. Pentru a dezvolta un gard viu dens, compact, care oferă intimitate, tăiați în mod regulat în timp ce plantele se maturizează.

 

Image source: www.instanthedge.com

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Berberis: un arbust cu personalitate, pentru orice grădină

Denumite în popor dracila, speciile acestui gen sunt extrem de decorative, creând o notă aparte spațiilor în care sunt plantate. Fie că este vorba despre o grădină, curte interioară, alee, ori vreo terasă, va reprezenta cu siguranță podoaba dumneavoastră de preț, menită să atragă toate privirile. În plus, acești arbuști deosebiți sunt și foarte ușor de îngrijit chiar și pentru începători, și nu necesită multă bătaie de cap.

Genul Berberis, face parte din familia Berberidaceae și include în jur de 450-500 specii de arbuști veșnic verzi sau cu frunze căzătoare, ce au înălțimi cuprinse între 30 cm până la aproximativ 5 metri. Este originar din zonele temperate și subtropicale ale lumii, cu excepția Australiei. O mare diversitate de specii ale acestui gen se regăsesc în America se Sud și Asia, dintre care amintim una foarte cunoscută și îndrăgită, numită Berberis thunbergii originară din China și Japonia. De asemeni, și în Europa, America de Nord și chiar Africa de Nord, se regăsesc o serie de specii ale genului Berberis, printre care, vom aminti o specie Europeană Berberis vulgaris, fiind mai populară la noi. Se pretează bine spre a fi dirijat cum se dorește: fie că veți opta pentru o dirijare pe o singură tulpină, ori sub formă de tufă, va fi mereu la datorie o piesă de rezistență care va bucura ochiul prin grație și eleganță.

 

Tulpinile prezintă țepi, fiind ideale la realizarea în caz că se dorește, de garduri vii de netrecut. Frunzele sunt alterne, iar frunzișul poate căpăta o gamă variată de culori foarte diferite. În funcție de specie și varietate, ele pot fi într-o multitudine de nuanțe de culori: de la auriu la roșu, ori verde strălucitor și alb cu aspect cerat. Florile sunt destul de mici (mai puțin de 8 mm) și de obicei cresc în ciorchini, atunci când nu cresc în umbrelă sau nu sunt solitare. Apar mai târziu prin luna mai, pe lăstarii care au doi ani și mai mult. Fructele sunt comestibile și se maturează în toamnă, sunt cumva asemănătoare măceșelor doar că puțin mai rotunjite, mici, cu una până la zece semințe, iar culoarea lor variază de la roșu la maro și negru. Se adaptează la multe tipuri de teren, chiar foarte uscat sau stâncos. Singura lor neplăcere majoră este pământul exagerat de umed deoarece asta poate conduce la putrezirea rădăcinilor. Sunt destul de rezistente la secetă și uscăciune, dar mai mult de 15 zile de secetă constantă pot conduce la uscarea plantelor dacă nu sunt deloc udate. Preferă locurile semi-umbrite mai cu seamă dar se adaptează bine și în plin soare. Nu sunt recomandate tăieri excesive executate primăvara deoarece, prea multe tăieri cresc riscul de reducere a înfloririi pentru anul în curs. Tăierile for fi mai mult de suprafață în vederea corectării ușoare și menținere a formei dorite a coroanei în vară, după ce perioada de înflorire a trecut. Tolerează bine temperaturile negative, ramurile tinere pot suferi ușor în iernile foarte geroase de înghețuri, dar sunt înlocuite cu noi creșteri.

 

În cele ce urmează, voi face o succintă trecere în revistă a celor mai îndrăgite și comercializate specii și varietăți ale genului Berberis, pe care le puteți achiziționa și de la noi, accesând magazinul online  Pepiniera Gradina Verde.

  1. Berberis × ottawensis Superba

Este un arbust spinos viguros, cu frunziș violet fiind folosită adesea ca portaltoi. Frunzele sunt caduce (căzătoare) în toamnă, dar mai înainte de a cădea capăt o frumoasă culoare roșie, conferind un aspect foarte decorativ. Florile sunt de culoare galben-pal, iar înflorirea are loc în perioada mai-iunie. Ele sunt precedate de fructe sub formă de boabe roșii de formă ovală la sfârșitul verii, a căror maturare are loc în septembrie-octombrie. Este utilizată cu precădere pentru crearea de garduri vii de dimensiuni mici sau medii. La maturitate poate atinge în jur de 2 m și o răspândire în diametru de 1,5 m. Se va planta sau așeza în locuri semi-umbrite dar tolerează bine și locurile cu soare direct. Tolerează toate tipurile de sol, cu condiția să fie bine drenate. Rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

 

  1. Berberis julianae

Arbust cu frunza persistentă, verde de primăvara până iarna târziu, toamna devenind roșiatică. Frunzele sunt alungite, rigide, țepoase. Prezintă flori mici, galbene sau portocalii dispuse în mănunchiuri axilare, urmate de fructe negre. Poate fi folosită pentru garduri vii cu efect decorativ și de protecție. Ca tufă individuală se utilizează în parcuri și grădini amenajate în stil naturalist. La maturitate poate avea înălțimea de 2,5-3,5 m și un diametru aproximativ de 1,5-2,5 m. Perioada de înflorire: aprilie-mai. Nu este pretențios la sol, cu condiția ca acesta să fie bine drenat. Agreează să fie plantat sau așezat în locuri semi-umbrite, dar tolerează bine și locațiile cu soare direct. Prezintă rezistență bună la boli și dăunători, cât și la ger.

 

  1. Berberis thunbergii Atropurpurea

Dracila japoneza este un arbust spinos de talie relativ mica de aproximativ 1-1,5 m înălțime și diametru care se pretează cultivării în condiții vitrege, pe soluri uscate și sărace, chiar cu nivel ridicat de săruri, fără prea multe îngrijiri. Există numeroase varietăți de dracila japoneză (Atropurpurea, Carmen, Coronita, Helmond Pillar, Maria etc). Specia de bază înfrunzește gălbui primăvara după care frunzele devin verzi iar spre toamnă, începând din august frunzele încep să se coloreze divers, în nuanțe fanteziste de galben, oranj sau roșu-cărămiziu. Fiind plante obținute din semințe, variabilitatea genetică este destul de mare astfel încât într-un lot pot fi întâlnite mai multe nuanțe de frunze. Are rezistență mare la boli și dăunători, cât și la gerurile de la noi din timpul iernii.

  1. Berberis thunbergii Atropurpurea Nana

Atropurpurea Nana este o varietate a dracilei japoneze cu frunze mici (Berberis thunbergii) în nuanțe de culori roșu-vișiniu a frunzișului din primăvară până în toamnă, și o talie mică destul de compactă, ce nu depășește 50-60 cm în înălțime și 80-90 cm în diametru, fiind considerată o tufă joasă, cu aspect turtit. Florile mici, galbene, parfumate apar din abundență pe crengi primăvara și sunt destul de atractive, iar împreună cu frunzișul conferă o imagine plăcută ochiului. Toamna, arbustul decorează prin multitudinea fructelor mici și roșii care încarcă cu generozitate crengile până în miezul iernii, și frunzele sale ce capătă nuanțe de un roșu intens. Tufele de berberis se utilizează pentru realizarea de garduri vii sau borduri, în asocierile cu arbuști decorativi și cu predilecție în aranjamentele cu conifere.  Poate fi plantată și așezată în plin soare, cât și în locurile parțial umbrite deopotrivă. Tolerează aproape orice tip de sol, chiar și pe cele uscate și lutoase, cu condiția să aibă un drenaj bun să nu stagneze apa la rădăcină deoarece, nu băltirea. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

  1. Berberis thunbergii Aurea

Berberis Aurea este un arbust de talie mică, cu o creștere medie. Ceea ce îl face deosebit de decorativ este frunzișul des, galben auriu pe tot parcursul sezoanelor de vegetație, mici și de formă rotunjită, și tulpinile roșii, mai ales în stadiul tânăr. Perioada de înflorire începe în luna aprilie și ține până în mai. Zonele potrivite pentru plantare sunt deopotrivă locațiile semi-umbrite, cât și însorite. Crește bine în soluri cu un drenaj bun, și nu este pretențios la tipul de sol, atât timp cât apa nu băltește la rădăcină. Este ideal în asocieri vegetale de flori și arbuști, pe lângă terase, alei sau curți interioare. Nu necesită îngrijiri deosebite. Tolerează bine seceta și poluarea urbană. Nu este predispus la boli sau dăunători, și este și rezistent la gerurile de la noi.

  1. Berberis thunbergii Bagatelle

Un arbust cu frunze căzătoare, prezentând tulpini spinoase și o formă a tufei de ansamblu foarte compactă, cu portul rotunjit, cu frunze obovate, de culoare violet din primăvară până în toamnă, mai apoi devin mai strălucitoare toamna căpătând nuanțe de roșu gălbui. Flori galben pal, urmate de boabe roșii cu maturare în toamnă. La maturitate poate atinge o înălțime de circa 70 cm, și o răspândire în jur de 50 cm în diametru a tufei. Tolerează bine atât locurile însorite, cât și pe cele parțial umbrite. Nu este pretențios la sol, cu condiția să aibă un drenaj bun. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

 

  1. Berberis thunbergii Carmen

Varietatea Carmen, se remarcă prin frunzele alungite, destul de înguste și ramurile arcuite. Tufa crește înaltă, până la 2 m în înălțime și cam tot atât și în diametru. Carmen este așadar una dintre varietățile de dracila de talie mare. Roșul intens al frunzelor rezultă din expunerea plantei în plin soare dar nu este o mare greșeală dacă o plantăm și într-un loc semi-umbrit. Această varietate prezintă frunze căzătoare. Noile creșteri sunt de un roșu purpuriu, foarte atrăgătoare. Înflorește în primăvară, iar florile sunt de culoare albă, ce se transformă mai apoi în fructe de culoare vișinie, cu perioada de maturare la începutul toamnei. La maturitate poate atinge o înălțime aproximativă de 1,5 m și tolerează bine tunderile. Poate fi modelat sub formă atât de glob, cât și de gard viu dacă se dorește acest lucru. Nu este pretențios la sol, cu condiția să fie bine drenat. Rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

  1. Berberis thunbergii Coronita

Coronița  este o varietate deosebită de berberis. Crește la maturitate până la o înălțime de cca 1,5 m și cam tot atât și în diametru. Remarcat pentru frunzișul său neobișnuit, Berberis thunbergii Coronita este un arbust ce prezintă țepi, și are un obicei de creștere destul de întins. Frunzele sunt de un roșu intens, tivite cu verde lime. Florile sunt mici, de culoare crem iar înflorirea durează o perioadă de timp lungă din primăvară, până la începutul verii. Fructele sunt niște boabe roșii lucioase ce apar toamna. Dracila japoneză Coronita este un arbust ușor, cu întreținere redusă, ce oferă un bun contrast deosebit între frunze, fructe și ramuri. Va tolera poluarea urbană, poate fi cultivat într-un container și se pretează cultivată ca și gard viu, în caz că se dorește. Tolerează expunerea directă în soare, cât și locurile semi-umbrite. Nu este pretențioasă nici la sol, orice compoziție, sol bine drenat, de preferință umed este bine primit de plantă. Este rezistent la boli și dăunători, și complet rezistent la ger.

  1. Berberis thunbergii Erecta

Un arbust cu creștere verticală, ce formează o tufă joasă, cu tulpini spinoase, și frunze căzătoare. Ramurile au o creștere dreaptă, colonară și frunziș verde strălucitor de formă ovală, care devine portocaliu-roșu toamna. Primăvara apar flori mici, galbene cu mici infiltrații de roșu, urmate de fructe de un roșu aprins, a căror maturare este în toamnă. La maturitate, crește până la o înălțime de circa 1,5-2,5 m, în aproximativ 10-20 ani, și răspândire a tufei de circa 1-1,5 m în diametru. Preferă să fie plantat sau așezat în locuri cu expunere însorită, dar la fel de bine se simte și în cele semi-umbrite. Nu este pretențios, preferând aproape toate tipurile de sol, cu condiția să aibă o bună umiditate și drenaj bun. În condiții precare de îngrijire, poate deveni susceptibil la afide și mucegaiuri. Este rezistent la ger.

  1. Berberis thunbergii Green Carpet

Arbust de foioase cu frunze mici de culoare verde deschis, ce devin  roșu aprins toamna. Florile sunt de asemeni mici și galbene în formă de clopot, urmate de fructe roșii la maturitate. Se pretează bine la realizarea de garduri vii, datorită faptului că este țepos, ca arbust de livada pentru fructele sale, în grădini cu rol decorativ, pe lângă terase, alei etc. Perioada de înflorire este în luna mai. Florile sunt în formă de mici clopote, de culoare galbenă. Epoca de maturare a fructelor este august-septembrie. Forma frunzelor este ovală, iar culoarea lor este verde deschis din primăvară până în toamnă. Din toamnă, acestea capătă o combinație de nuanțe de roșu și galben. Preferă locațiile atât însorite, cât și pe cele semi-umbrite, și nu este pretențios nici la tipul de sol, cu condiția să fie bine drenat, și cu o umiditate bună. Rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.