Publicat pe

17 curiozități despre trandafiri

  1. Atemporal, elegant și frumos: trei cuvinte la care ne gândim prima dată când auzim cuvântul trandafir. Trandafirii au o istorie lungă și plină de culoare. Au fost simboluri ale iubirii, frumuseții, războiului și politicii. Trandafirul are, conform dovezilor fosile, o vechime de 35 de milioane de ani. Chiar în Sfânta Biblie se recunoaște existența a 3 flori, una dintre ele este Trandafir, altele fiind Crini și Camfor. Cel mai vechi trandafir viu are 1.000 de ani și trăiește pe zidul Catedralei din Hildesheim din Germania!

 

  1. În natură, genul Rosa are aproximativ 150 de specii răspândite în toată emisfera nordică, din Alaska până în Mexic și inclusiv în nordul Africii. Cultivarea trandafirilor în grădină a început acum aproximativ 5.000 de ani, probabil în China. În perioada romană, trandafirii au fost cultivați pe scară largă în Orientul Mijlociu. Erau folosiți ca și confetti la sărbători, în scopuri medicinale și ca sursă de parfum. Nobilimea romană a înființat mari grădini publice de trandafiri în sudul Romei. După căderea Imperiului Roman, popularitatea trandafirilor părea să crească și să scadă în funcție de tendințele în materie de grădinărit ale vremii.
  1. În secolul al XV-lea, trandafirul a fost folosit ca simbol pentru facțiunile care luptau pentru a controla Anglia. Trandafirul alb simbolizează York, iar trandafirul roșu simbolizează Lancaster, ca urmare, conflictul a devenit cunoscut sub numele de „Războiul Trandafirilor”.

     

  1. În secolul al XVII-lea, trandafirii erau atât de căutați încât regii considerau trandafirii sau apa de trandafir drept mijloc legal de plată și erau adesea folosiți ca troc și ca mijloc de plată. Soția lui Napoleon, Josephine, a înființat o colecție extinsă de trandafiri la Chateau de Malmaison, o proprietate situată la 11 km vest de Paris, în anii 1800. Această grădină a devenit cadrul în care Pierre Joseph Redoute a lucrat ca ilustrator botanic. În 1824, el și-a finalizat colecția de acuarele „Les Rose”, care este considerată în continuare una dintre cele mai bune înregistrări ale ilustrației botanice.
Descoperă cele mai frumoase soiuri de trandafiri!
  1. Abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea, trandafirii cultivați au fost introduși în Europa din China. Majoritatea trandafirilor din zilele noastre pot fi urmăriți până la acest strămoș.
  1. În zilele noastre, trandafirii se bucură de o popularitate ridicată, în special trandafirii sub formă de arbuști și trandafirii vechi de grădină. Grădinarii își dau seama că acești trandafiri se potrivesc stilului de viață al grădinarilor de astăzi, care doresc trandafiri care nu sunt atât de pretențioși în ceea ce privește controlul bolilor, oferă o calitate florală excelentă, au o rezistență excelentă la iarnă și se potrivesc în bordurile de arbuști și în grădinile cu plante perene fără să pară că nu sunt la locul lor.

 

  1. Nu numai că arată frumos pe un spalier sau peste un arc, dar pot fi folosiți și în bucătărie. Petalele de trandafir sunt complet comestibile și pot fi consumate chiar si în stare crudă. Ele sunt adesea adăugate la jeleuri, dulcețuri, șerbet, siropuri ori folosite ca aromă în bucătăria chineză și indiană. Ceaiul sau cocktailul tău preferat ar putea fi chiar infuzat cu măceșe, un fruct în formă de boabe cultivat din trandafiri care sunt plini cu vitamina C.

  1. În funcție de culoare, trandafirii sunt oferiți cu diverse ocazii, iar fiecare culoare este încărcată de un simbolism aparte.
  • Trandafiri roșii – dragoste și pasiune
  • Trandafiri albi – inocență și spiritualitate
  • Trandafiri galbeni – căldură, prietenie și bucurie
  • Trandafiri roz – recunoștință, eleganță și dulceață
  • Trandafiri portocalii – mândrie, energie și dorință intensă
  • Trandafiri albaștri – dragoste secretă, mister și unicitate
  • Trandafiri de lavandă – dragoste la prima vedere, minune și descântec
  • Trandafiri negri – sfârșitul unei relații, schimbare și curaj

  1. David Austin a creat cel mai scump trandafir din lume – JULIET ROSE. A durat 15 ani și a costat 15 milioane dolari. A fost expus pentru prima dată în 2006 la Chelsea Flower Show. Acest trandafir iconic are o cupă plină distinctă, cu petale frumoase, în timp ce culoarea sa este asemeni celei de caise.

  1. Petalele inferioare de trandafiri au pe suprafața lor glande microscopice pline cu lichid ce secretă parfum, fiind responsabile de producerea mirosului lor caracteristic plăcut.

 

  1. Ecuadorul este unul dintre cei mai mari furnizori de trandafiri din lume, cu un procent uimitor de 54% din suprafața țării plină de trandafiri. Lumina naturală este prezentă pe tot parcursul anului, oferind climatul perfect pentru ca florile să se dezvolte cu cicluri de creștere mai lungi.

 

  1. Anul 2004 a fost anul în care lumea a primit primul său trandafir albastru după ani de perseverență, în care crescătorii au încercat să manipuleze genetic diferite specii și culori de trandafiri.

 

  1. Unul dintre trandafirii în miniatură este numit „Overnight Scentsation” deoarece a fost dus în spațiu de către cercetători pentru a afla cum a influențat gravitația mirosul trandafirului.

 

  1. Trandafirul este cea mai populară floare din lume după care flori precum Crizantemele, Lalelele, Crinii, Poinsettia, Narcisa etc. sunt considerate printre alte favorite.

  1. Trandafirul este emblema florii naționale a Statelor Unite din 20 noiembrie 1986, după ce președintele Ronald Reagan a declarat oficial acest lucru, în timp ce stătea în faimoasa Grădină de Trandafiri a Casei Albe.

 

  1. Știți că nu există un „trandafir negru”, mai degrabă este un trandafir cu o nuanță de roșu foarte închis?

 

  1. Uleiul de trandafir este foarte important pentru industria parfumurilor. Aproximativ. 2.000 de trandafiri sunt folosiți pentru a extrage 1 gram de ulei de trandafiri.

 

Acestea ar fi doar câteva din multitudinea de curiozități existente legate de trandafiri, cu care sperăm că v-am ținut captivați. Puteți cumpara cele mai frumoase varietăți de trandafiri accesând magazinul online Pepiniera Grădina Verde.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Utilitățile crinului de toamnă Hosta

Extrem de ușor de cultivat și cu o longevitate ridicată în timp, Hosta (crinii de toamnă) sunt plante perene iubitoare de umbră, care sunt apreciate de grădinari pentru eleganța și frunzișul lor atractiv într-o gamă diversificată de culori, în funcție de varietate variind de la verde deschis, până la verde smarald, auriu, gri sau albastru; foarte multe dintre varietăți având chiar și frunze pestrițe. Intensitatea culorilor variază în funcție de tipul de sol și de climă.

     

 

Originare din Asia de Est, aceste plante cu frunziș deosebit au o întreținere redusă, și sunt ideale pentru zonele umbrite și se combină în mod grațios cu alte plante de umbră precum: ferigi, hortensii, astilbe etc. Chiar și plantate solitar, sunt de un farmec aparte grație pâlcurilor compacte pe care le formează la mică distanță de sol.

 

 

Florile sunt grupate în raceme în formă de mici pâlnii și purtate grațios pe tije înalte subțiri, iar când sunt prezente, sunt un alt atuu ai crinilor Hosta. Grațioase și rafinate, ele se prezintă într-o diversitate de culori și combinații de culori precum: alb, roz, mov, albastru ori în combinații de mov cu alb.

 

 

Aveți o grădină mică și nu mai aveți spațiu? Nicio problemă! Versatilitatea crinului Hosta îi permite adaptarea cu ușurință și în mediul de ghiveci, caz în care va fi la fel de grațios și frumos. Pe tot parcursul sezoanelor calde din primăvară și până în toamnă târziu poate sta pe o terasă deschisă alături de alte plante de ghiveci, ori chiar în casă, și vă va bucura prin florile și frunzele sale deosebite, iar în anotimpul rece bulbul va ierna și se va odihni în ghiveci în spații răcoroase (magazii, garaje) și alte asemenea anexe, urmând ca în primăvară din el să se ivească noile plante de crin Hosta.

   

 

Poate fi dificil să menții un gazon frumos sub copaci mari de umbră. În schimb, luați în considerare înlocuirea ierbii cu o plantare în masă de crini cu frunze mari. Așadar, plantat în peluze pe sub umbra copacilor, crinul Hosta constituie un deosebit acoperitor de sol, putând constitui o adevărată oază de confort și relaxare.

 

 

Este o alegere potrivită pentru toți aceia care nu doresc să vadă crescând buruieni printre straturile de flori. Datorită densității cu care crește, planta funcționează bine ca un supresor de buruieni, iar frunzele prezintă o bună rezistență la deteriorarea melcilor si a altor dăunători mici, chiar și a iepurilor. Prezintă un grad ridicat de toleranță la salinitatea din sol, fiind și foarte rezistent la arșițele verii, cât și la gerurile iernii de la noi.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Cum îngrijim plantele pe timp de vară

Vara a acaparat supremația în această perioadă a anului la noi, și tocmai de aceea am considerat util ca în acest articol să vorbim despre cum putem avea grijă de plantele noastre dragi pe parcursul zilelor toride. Știm cu toții că, vara este anotimpul în care natura vibrează la maxim de viață, oferind încântare privirii și bucurându-ne sufletele la tot pasul. Cu toții avem în grădinile noastre plante, fie ca sunt ele cu scop de a produce fructe, ori pur și simplu cu rol decorativ, dar care în această perioadă a anului vor necesita puțină atenție din partea noastră, pentru a se menține sănătoase și frumoase, și pentru a ne bucura prin prezența lor pe mai departe.

Majoritatea speciilor sunt bine adaptate acestor condiții de vară cu zile caniculare și vor avea mai puțină nevoie de îngrijire (cum ar fi speciile exotice, atât fructifere cât și decorative) rezistente la îngheț, sau pur și simplu ce sunt plantate în ghivece și care se află amplasate afară. Această categorie de plante nu vor resimți foarte acut stresul termic și lipsa apei. În schimb, pentru altele mai iubitoare de umiditate și umbră, trebuie să fim mai atenți în a le asigura condițiile minime pentru a putea supraviețui în bună regulă.

 

Sfaturi pentru îngrijirea noilor plantații pe timp de vară

  • Pentru plantele noi din curtea ta, udarea frecventă este o necesitate, chiar și pentru plantele veșnic verzi (xerice). Plantele au nevoie de cel puțin un sezon de creștere complet pentru a-și extinde rădăcinile în solul din jur unde pot fi susținute de umiditatea suplimentară a solului. În prima lor vară, udă plantațiile recente  la fiecare 1 până la 3 zile. Dacă încep să pară galbene sau par să se ofilească permanent, ăsta poate fi indiciul că udați prea mult. Dacă veți continua, riscați ca rădăcinile respectivelor plante să putrezească, sau să capete diferite infecții fungice.
  • Pentru a proceda corect cu udatul în sezonul de vară, udați de două ori pe zi. Dacă udați manual, înmuiați planta de două ori (la distanță de aproximativ 5 până la 10 minute) pentru a vă asigura că solul este complet saturat. Dacă utilizați un sistem de picurare, programați-l să pornească de două ori, la douăzeci de minute. Solul uscat va arunca adesea apă prima dată, lăsând perimetrele din jurul rădăcinilor plantelor uscate, acest lucru poate ucide rădăcinile tinere, lucru ce poate fi adesea fatal dacă vorbim de o plantă proaspăt plantată și nu atât de viguroasă, și care are nevoie de cât mai multe rădăcini sănătoase pentru a se prinde.
  • Mulciți de jur-împrejurul plantelor proaspăt plantate, pentru a economisi apa. Compostul adăugat sub formă de mulci ajută foarte mult în zilele caniculare de vară prin aceea că, menține o umiditate relativă a solului, pe o perioadă mai lungă de timp. Faceți ca o farfurie puțin adâncă de pământ în jurul bazei plantei și umpleți-o cu cel puțin un centimetru de mulci de bună calitate, cu textura grosieră (din materie organică moartă gen frunze, sau chiar rumeguș). Aceasta este o tehnică foarte importantă pentru a asigura supraviețuirea plantelor tinere. Mulcirea va reduce foarte mult căldura solului, va preveni evaporarea, va asigura umiditatea din sol și va reduce nevoia de irigare sporită.

 

Sugestii pentru îngrijirea plantelor mai demult plantate pe vreme caldă

  • Cheia succesului când vine vorba de irigarea plantelor în sezonul cald este: nu udați mai des, udați mai adânc. Dacă folosiți irigarea în grădină, nu creșteți frecvența udărilor; măriți durata ciclului de udare. Trebuie să vă asigurați că apa coboară cel puțin 25 până la 30 cm în sol. De ce? Deoarece, apa care rămâne doar în partea superioară a solului, se va evapora rapid din cauza efectului de uscare al soarelui prin intermediul vântului. După cum am menționat mai sus, pentru a uda bine, udați de două ori pe zi, conform procedeului descris la a doua liniuță, și care este perfect valabil și în cazul plantelor mai demult plantate. Trebuie însă menționat că, față de plantele proaspăt plantate, acestea mai demult plantate sunt ceva mai rezistente și mai adaptate la condiții, dar asta nu înseamnă că le putem priva de apă pe acestea din urmă.
  • După cum am precizat și mai sus la prima categorie de plante, și aici aplicarea de mulci este binevenită, din aceleași motive menționate mai sus.
  • Ajustați-vă așteptările. Când este excepțional de cald și uscat, nu este rezonabil să ne așteptăm ca plantele noastre să arate cel mai bine. Dar nu intrați în panică dacă plantele au aspect puțin ofilit în timpul căldurii de peste zi. Plantele vor să economisească apa. Dar dacă nu „vor învia” noaptea și ofilirea persistă, devenind permanentă, acesta este un semn că au nevoie de apă din abundență, atât la nivelul rădăcinilor, cât și pulverizare la nivel foliar. Este recomandat ca udările să se facă după ce căldurile de peste zi au trecut, și de preferință cu apă cât mai apropiată de temperatura mediului ambiant în care planta se află. Evitați udările cu apă rece vara pe căldură, este nerecomandat, și planta poate avea de suferit. Dacă ofilirea persistă câteva zile, este posibil ca planta să fi fost afectată.
  • Trebuie să luați în considerare faptul că unele plante par inactive vara, aceasta fiind o strategie de adaptare a plantelor la condițiile de mediu. Majoritatea bulbilor înfloriți de primăvară și unele plante perene pot părea că sunt moarte vara, dar așteptați înainte de a replanta locul. Pot foarte bine să reapară mai târziu în vara/începutul toamnei, când temperaturile scad și începe să plouă din nou. Macii orientali, Astragalus și multe plante erbacee sunt exemple ale acestui răspuns la vremea caldă și uscată prelungită.

 

  • Hrăniți-vă (fertilizați) solul organic toamna. Îmbrăcați-vă plantele cu un compost organic, melasă granulară și oferiți-le îngrășăminte organice după primele înghețuri care apar la sfârșitul toamnei. După o vară lungă și fierbinte, microorganismele din sol au nevoie de un impuls. Solurile vii sănătoase au o capacitate mult mai mare de reținere a apei, plus o mai bună percolare a apei, în comparație cu solurile compactate și cele care au fost deteriorate de utilizarea prelungită a îngrășămintelor chimice. Desigur, aceasta este o abordare pe termen mai lung, dar cu cât faci asta în fiecare an, cu atât vei avea nevoie de mai puține irigații în timpul căldurii verii și cu atât plantele tale vor fi mai rezistente!
  • În climatele calde și umede, evitați să plantați plante cu frunze neclare. Plantele perene precum urechea de miel (Stachys) și pene de potârniche (Tanacetum) vor putrezi deasupra solului când puful lor foliar este umed și fierbinte.
  • Plantați plante perene cu înflorire la sfârșitul verii și toamna. Acestea vor aduce culoarea înapoi în curte și vor hrăni polenizatorii înfometați după ce a trecut cea mai urâtă căldură a verii. Nu există niciun motiv pentru care peisajul tău de după vară să fie fără culoare și polenizatori!

 

Plante Xerice iubitoare de căldură

Studiile climatice au arătat faptul că, în timp verile vor continua să devină tot mai calde, iar precipitațiile vor deveni tot mai neregulate. Observați-vă plantele din grădină și cele de peisaj și performanța lor în timpul verii. Pentru cele mai bune rezultate pe termen lung, înlocuiți speciile de plante mari iubitoare de apă, cu plante mai tolerante la căldură, la apă, care vor prospera în condiții de creștere mai calde și mai uscate. Căldura poate lua aceste decizii pentru tine, ucigând speciile mai puțin rezistente, dacă nu iei din timp măsurile care se impun.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Companionii ideali ai trandafirilor pentru grădini de vis

Plantele, la fel ca oamenii, se descurcă cel mai bine cu parteneri care să le scoată în evidență calitățile de top și cu care să își împartă spațiul în mod egal. Există mai multe considerente atunci când alegeți însoțitori de plante potriviți: estetica, condițiile de creștere și sănătatea plantelor. Acei însoțitori ai plantelor ar trebui să arate bine împreună și să necesite condiții de creștere similare. Un alt considerent demn de luat în seamă când alegem plante însoțitoare pentru trandafiri cum este în cazul nostru (dar nu numai), și deseori menționat în grădinăritul ecologic, este selectarea însoțitorilor care alungă dăunătorii, îmbunătățesc solul sau au un efect benefic asupra sănătății plantelor în alte moduri.

 

  1. Plantele care arătă bine în compania trandafirilor.

Acest pas necesită puțină imaginație, dar este un început excelent pentru a alege plantele însoțitoare, pentru trandafirii tăi. Sunt ideale plante care să arate estetic plăcut una pe lângă alta. Textura, culoarea și forma sunt toate importante în estetica plantelor. Plantele cu tije înalte completează florile largi, în formă de cupă ale trandafirilor, în timp ce plantele perene și arbuștii cu frunze de culoare verde pal, argintiu sau violet accentuează florile somptuoase de trandafir. Plantele însoțitoare au avantajul că, foarte multe dintre ele înfloresc în perioade ușor diferite față de trandafiri, putând extinde de asemenea, sezonul de înflorire, oferind culoare și diversitate între florile principale de trandafiri la începutul verii și toamna, și completând peisajul. Dar pot înflori chiar și concomitent cu trandafirii, lucru ce conduce la sporirea diversității floristice și crearea unui peisaj plăcut privirii. Iată câteva exemple de astfel de plante:

 

Images source: www.allaboutgardening.com

Menta pisicii (Nepeta faassenii) cu aspectul său de mică tufă asemănătoare unor movile, și florile sale roz este un bun companion de trandafiri, mai ales când aceștia se află în plină înflorire, ce creează o imagine de ansamblu plăcută privirii, fără a concura cu trandafirii.

Margaretele (Leucanthemum vulgare) Ele creează o imagine de ansamblu plăcută când sunt prezente printre trandafiri, prin florile lor albe, cu petale bine diferențiate, în combinație cu florile de trandafiri de diverse culori, lăsând o impresie de liniște și relaxare.

Dacă ai trandafiri cățărători, poți lua în considerare plantarea a câtorva bujori, pentru a da un plus de culoare și jos la nivelul solului, nu doar sus prin florile de trandafir.

Nu se recomandă de fiecare dată să plantați însoțitori trandafirilor voștri. De exemplu, dacă cultivați trandafiri hibrizi de ceai care produc flori galbene strălucitoare, este posibil să nu doriți să adăugați un însoțitor cu flori violet pal. Contrastul dintre strălucitor și pastel se poate ciocni.

 

Images source: www.allaboutgardening.com

  1. Un alt aspect foarte important ar fi și alegerea de plante care vă pot ajuta trandafirii să prospere.

Plantele însoțitoare pentru trandafiri nu arată bine doar în jurul trandafirilor tăi. Ele vă ajută trandafirii să arate frumos, scoțându-i în evidență dar sporesc prin asta și farmecul în jur. De exemplu, dacă te-ai confruntat cu un sezon dificil cu limacși pe frunzele de trandafiri, ele s-ar putea să nu arate cel mai bine. O plantă precum Isopul (Hyssopus officinalis), asemănătoare lavandei, cunoscută și sub numele de menta colibri, sau urzică parfumată, poate crea destule frunze și flori pentru a ascunde acele zone mai puțin frumoase ale trandafirului tău în timp ce se recuperează.

 

De asemenea, puteți alege plante asemănătoare movilelor care protejează și rădăcinile trandafirilor dvs., acționând ca mulci pentru trandafiri. Aceste plante vă vor ajuta să controlați temperatura solului, evaporarea și să vă asigurați că trandafirii voștri au umiditatea de care au nevoie pentru rădăcinile cât mai sănătoase. Ca bonus, acești însoțitori ascund și partea de jos a trandafirilor tăi, care nu este la fel de frumoasă ca vârfurile care sunt pline de flori. Alte specii ideale în această categorie mai amintim: Garofița (Dianthus caryophyllus); levănțica (Lavandula angustifolia); salvia (Salvia officinalis) etc.

 

Images source: www.allaboutgardening.com

  1. Alegeți plante care nu vor concura cu trandafirii dumneavoastră.

Ultimul lucru pe care vrei să-l faci este să adaugi o plantă care va fura nutrienții destinați hrănirii trandafirilor tăi, în cantități mari. Însoțitorii tăi de trandafiri ar trebui să lucreze împreună cu trandafirii. Aceasta înseamnă că le place aceeași lumină solară și aceleași tipuri de sol și nu vor aglomera trandafirii tăi, și nu vor prelua prim-planul. Mai mult, pentru că trandafirii tăi sunt mereu flămânzi de nutrienți, vrei plante însoțitoare care să nu necesite un program riguros de fertilizare.

Plante precum cavalerii (Zinnia elegans) și ochiul fetei (coreopsis grandiflora); și chiar bulbi precum ceapă decorativă, petuniile (Petunia hibrida) sunt toate exemple excelente de flori care funcționează cu trandafirii tăi, împart lumina soarelui și nutrienții solului și nu vor afecta trandafirii tăi când sunt în plină înflorire în lunile de vară.

Image 1 source: www.ingrijireaflorilor.ro

Image 2 source: www.allaboutgardening.com

  1. Alegeți plante care luptă împotriva dăunătorilor

Dăunătorii sunt o parte naturală a unei grădini, dar există remedii naturale pentru a vă asigura că grădina dumneavoastră este în siguranță și fără dăunători. Pe lângă folosirea unor substanțe bio cu caractere insecticide, o metodă demnă de luat în calcul este și aceea a plantării unor specii care vă vor tine trandafirii dumneavoastră departe de dăunători și o serie de problem. În plus, ca beneficiu suplimentar, plantele potrivite vă vor ajuta să evitați utilizarea pesticidelor periculoase.

De exemplu, poate știți că ceapa și usturoiul pot ține afidele la distanță. Dar știați că acest lucru este valabil și pentru soiurile ornamentale în cazul cepei, cum ar fi ceapa ornamentală? Multe tipuri de plante din familia cepei pot ajuta, de asemenea, la prevenirea petelor negre. Acest lucru le face excelente pentru grădina ta de trandafiri.

 

Images source: www.allaboutgardening.com

Există, de asemenea, ierburi care vă pot ajuta să scăpați de gândacii deranjați sau afide, care pot devasta rapid orice grădină. Un exemplu în acest sens îl poate constitui Coada șoricelului (Achillea Millefolium), sau mușețelul (Matricaria chamomilla) ce sunt plante erbacee cu proprietăți de dezinfecție a solului. De asemeni, utile mai sunt și o serie de plante din categoria celor aromatice, cum ar fi: pătrunjelul (petroselinum crispum) și cimbrul (Thymus vulgaris) sunt exemple grozave în acest sens, alături de oregano (Origanum vulgare), menta (Mentha spicata) și lavanda (Lavandula angustifolia). De asemeni, mai sunt o sumedenie de plante perene ce pot garanta o bună companie trandafirilor care pot fi luate în considerare, aceasta fiind doar o succintă trecere în revistă.

Image 1 source: www.allaboutgardening.com

Image 2 source: www.ingrijireaflorilor.ro

Publicat pe

Berberis: un arbust cu personalitate, pentru orice grădină

Denumite în popor dracila, speciile acestui gen sunt extrem de decorative, creând o notă aparte spațiilor în care sunt plantate. Fie că este vorba despre o grădină, curte interioară, alee, ori vreo terasă, va reprezenta cu siguranță podoaba dumneavoastră de preț, menită să atragă toate privirile. În plus, acești arbuști deosebiți sunt și foarte ușor de îngrijit chiar și pentru începători, și nu necesită multă bătaie de cap.

Genul Berberis, face parte din familia Berberidaceae și include în jur de 450-500 specii de arbuști veșnic verzi sau cu frunze căzătoare, ce au înălțimi cuprinse între 30 cm până la aproximativ 5 metri. Este originar din zonele temperate și subtropicale ale lumii, cu excepția Australiei. O mare diversitate de specii ale acestui gen se regăsesc în America se Sud și Asia, dintre care amintim una foarte cunoscută și îndrăgită, numită Berberis thunbergii originară din China și Japonia. De asemeni, și în Europa, America de Nord și chiar Africa de Nord, se regăsesc o serie de specii ale genului Berberis, printre care, vom aminti o specie Europeană Berberis vulgaris, fiind mai populară la noi. Se pretează bine spre a fi dirijat cum se dorește: fie că veți opta pentru o dirijare pe o singură tulpină, ori sub formă de tufă, va fi mereu la datorie o piesă de rezistență care va bucura ochiul prin grație și eleganță.

 

Tulpinile prezintă țepi, fiind ideale la realizarea în caz că se dorește, de garduri vii de netrecut. Frunzele sunt alterne, iar frunzișul poate căpăta o gamă variată de culori foarte diferite. În funcție de specie și varietate, ele pot fi într-o multitudine de nuanțe de culori: de la auriu la roșu, ori verde strălucitor și alb cu aspect cerat. Florile sunt destul de mici (mai puțin de 8 mm) și de obicei cresc în ciorchini, atunci când nu cresc în umbrelă sau nu sunt solitare. Apar mai târziu prin luna mai, pe lăstarii care au doi ani și mai mult. Fructele sunt comestibile și se maturează în toamnă, sunt cumva asemănătoare măceșelor doar că puțin mai rotunjite, mici, cu una până la zece semințe, iar culoarea lor variază de la roșu la maro și negru. Se adaptează la multe tipuri de teren, chiar foarte uscat sau stâncos. Singura lor neplăcere majoră este pământul exagerat de umed deoarece asta poate conduce la putrezirea rădăcinilor. Sunt destul de rezistente la secetă și uscăciune, dar mai mult de 15 zile de secetă constantă pot conduce la uscarea plantelor dacă nu sunt deloc udate. Preferă locurile semi-umbrite mai cu seamă dar se adaptează bine și în plin soare. Nu sunt recomandate tăieri excesive executate primăvara deoarece, prea multe tăieri cresc riscul de reducere a înfloririi pentru anul în curs. Tăierile for fi mai mult de suprafață în vederea corectării ușoare și menținere a formei dorite a coroanei în vară, după ce perioada de înflorire a trecut. Tolerează bine temperaturile negative, ramurile tinere pot suferi ușor în iernile foarte geroase de înghețuri, dar sunt înlocuite cu noi creșteri.

 

În cele ce urmează, voi face o succintă trecere în revistă a celor mai îndrăgite și comercializate specii și varietăți ale genului Berberis, pe care le puteți achiziționa și de la noi, accesând magazinul online  Pepiniera Gradina Verde.

  1. Berberis × ottawensis Superba

Este un arbust spinos viguros, cu frunziș violet fiind folosită adesea ca portaltoi. Frunzele sunt caduce (căzătoare) în toamnă, dar mai înainte de a cădea capăt o frumoasă culoare roșie, conferind un aspect foarte decorativ. Florile sunt de culoare galben-pal, iar înflorirea are loc în perioada mai-iunie. Ele sunt precedate de fructe sub formă de boabe roșii de formă ovală la sfârșitul verii, a căror maturare are loc în septembrie-octombrie. Este utilizată cu precădere pentru crearea de garduri vii de dimensiuni mici sau medii. La maturitate poate atinge în jur de 2 m și o răspândire în diametru de 1,5 m. Se va planta sau așeza în locuri semi-umbrite dar tolerează bine și locurile cu soare direct. Tolerează toate tipurile de sol, cu condiția să fie bine drenate. Rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

 

  1. Berberis julianae

Arbust cu frunza persistentă, verde de primăvara până iarna târziu, toamna devenind roșiatică. Frunzele sunt alungite, rigide, țepoase. Prezintă flori mici, galbene sau portocalii dispuse în mănunchiuri axilare, urmate de fructe negre. Poate fi folosită pentru garduri vii cu efect decorativ și de protecție. Ca tufă individuală se utilizează în parcuri și grădini amenajate în stil naturalist. La maturitate poate avea înălțimea de 2,5-3,5 m și un diametru aproximativ de 1,5-2,5 m. Perioada de înflorire: aprilie-mai. Nu este pretențios la sol, cu condiția ca acesta să fie bine drenat. Agreează să fie plantat sau așezat în locuri semi-umbrite, dar tolerează bine și locațiile cu soare direct. Prezintă rezistență bună la boli și dăunători, cât și la ger.

 

  1. Berberis thunbergii Atropurpurea

Dracila japoneza este un arbust spinos de talie relativ mica de aproximativ 1-1,5 m înălțime și diametru care se pretează cultivării în condiții vitrege, pe soluri uscate și sărace, chiar cu nivel ridicat de săruri, fără prea multe îngrijiri. Există numeroase varietăți de dracila japoneză (Atropurpurea, Carmen, Coronita, Helmond Pillar, Maria etc). Specia de bază înfrunzește gălbui primăvara după care frunzele devin verzi iar spre toamnă, începând din august frunzele încep să se coloreze divers, în nuanțe fanteziste de galben, oranj sau roșu-cărămiziu. Fiind plante obținute din semințe, variabilitatea genetică este destul de mare astfel încât într-un lot pot fi întâlnite mai multe nuanțe de frunze. Are rezistență mare la boli și dăunători, cât și la gerurile de la noi din timpul iernii.

  1. Berberis thunbergii Atropurpurea Nana

Atropurpurea Nana este o varietate a dracilei japoneze cu frunze mici (Berberis thunbergii) în nuanțe de culori roșu-vișiniu a frunzișului din primăvară până în toamnă, și o talie mică destul de compactă, ce nu depășește 50-60 cm în înălțime și 80-90 cm în diametru, fiind considerată o tufă joasă, cu aspect turtit. Florile mici, galbene, parfumate apar din abundență pe crengi primăvara și sunt destul de atractive, iar împreună cu frunzișul conferă o imagine plăcută ochiului. Toamna, arbustul decorează prin multitudinea fructelor mici și roșii care încarcă cu generozitate crengile până în miezul iernii, și frunzele sale ce capătă nuanțe de un roșu intens. Tufele de berberis se utilizează pentru realizarea de garduri vii sau borduri, în asocierile cu arbuști decorativi și cu predilecție în aranjamentele cu conifere.  Poate fi plantată și așezată în plin soare, cât și în locurile parțial umbrite deopotrivă. Tolerează aproape orice tip de sol, chiar și pe cele uscate și lutoase, cu condiția să aibă un drenaj bun să nu stagneze apa la rădăcină deoarece, nu băltirea. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

  1. Berberis thunbergii Aurea

Berberis Aurea este un arbust de talie mică, cu o creștere medie. Ceea ce îl face deosebit de decorativ este frunzișul des, galben auriu pe tot parcursul sezoanelor de vegetație, mici și de formă rotunjită, și tulpinile roșii, mai ales în stadiul tânăr. Perioada de înflorire începe în luna aprilie și ține până în mai. Zonele potrivite pentru plantare sunt deopotrivă locațiile semi-umbrite, cât și însorite. Crește bine în soluri cu un drenaj bun, și nu este pretențios la tipul de sol, atât timp cât apa nu băltește la rădăcină. Este ideal în asocieri vegetale de flori și arbuști, pe lângă terase, alei sau curți interioare. Nu necesită îngrijiri deosebite. Tolerează bine seceta și poluarea urbană. Nu este predispus la boli sau dăunători, și este și rezistent la gerurile de la noi.

  1. Berberis thunbergii Bagatelle

Un arbust cu frunze căzătoare, prezentând tulpini spinoase și o formă a tufei de ansamblu foarte compactă, cu portul rotunjit, cu frunze obovate, de culoare violet din primăvară până în toamnă, mai apoi devin mai strălucitoare toamna căpătând nuanțe de roșu gălbui. Flori galben pal, urmate de boabe roșii cu maturare în toamnă. La maturitate poate atinge o înălțime de circa 70 cm, și o răspândire în jur de 50 cm în diametru a tufei. Tolerează bine atât locurile însorite, cât și pe cele parțial umbrite. Nu este pretențios la sol, cu condiția să aibă un drenaj bun. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

 

  1. Berberis thunbergii Carmen

Varietatea Carmen, se remarcă prin frunzele alungite, destul de înguste și ramurile arcuite. Tufa crește înaltă, până la 2 m în înălțime și cam tot atât și în diametru. Carmen este așadar una dintre varietățile de dracila de talie mare. Roșul intens al frunzelor rezultă din expunerea plantei în plin soare dar nu este o mare greșeală dacă o plantăm și într-un loc semi-umbrit. Această varietate prezintă frunze căzătoare. Noile creșteri sunt de un roșu purpuriu, foarte atrăgătoare. Înflorește în primăvară, iar florile sunt de culoare albă, ce se transformă mai apoi în fructe de culoare vișinie, cu perioada de maturare la începutul toamnei. La maturitate poate atinge o înălțime aproximativă de 1,5 m și tolerează bine tunderile. Poate fi modelat sub formă atât de glob, cât și de gard viu dacă se dorește acest lucru. Nu este pretențios la sol, cu condiția să fie bine drenat. Rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

  1. Berberis thunbergii Coronita

Coronița  este o varietate deosebită de berberis. Crește la maturitate până la o înălțime de cca 1,5 m și cam tot atât și în diametru. Remarcat pentru frunzișul său neobișnuit, Berberis thunbergii Coronita este un arbust ce prezintă țepi, și are un obicei de creștere destul de întins. Frunzele sunt de un roșu intens, tivite cu verde lime. Florile sunt mici, de culoare crem iar înflorirea durează o perioadă de timp lungă din primăvară, până la începutul verii. Fructele sunt niște boabe roșii lucioase ce apar toamna. Dracila japoneză Coronita este un arbust ușor, cu întreținere redusă, ce oferă un bun contrast deosebit între frunze, fructe și ramuri. Va tolera poluarea urbană, poate fi cultivat într-un container și se pretează cultivată ca și gard viu, în caz că se dorește. Tolerează expunerea directă în soare, cât și locurile semi-umbrite. Nu este pretențioasă nici la sol, orice compoziție, sol bine drenat, de preferință umed este bine primit de plantă. Este rezistent la boli și dăunători, și complet rezistent la ger.

  1. Berberis thunbergii Erecta

Un arbust cu creștere verticală, ce formează o tufă joasă, cu tulpini spinoase, și frunze căzătoare. Ramurile au o creștere dreaptă, colonară și frunziș verde strălucitor de formă ovală, care devine portocaliu-roșu toamna. Primăvara apar flori mici, galbene cu mici infiltrații de roșu, urmate de fructe de un roșu aprins, a căror maturare este în toamnă. La maturitate, crește până la o înălțime de circa 1,5-2,5 m, în aproximativ 10-20 ani, și răspândire a tufei de circa 1-1,5 m în diametru. Preferă să fie plantat sau așezat în locuri cu expunere însorită, dar la fel de bine se simte și în cele semi-umbrite. Nu este pretențios, preferând aproape toate tipurile de sol, cu condiția să aibă o bună umiditate și drenaj bun. În condiții precare de îngrijire, poate deveni susceptibil la afide și mucegaiuri. Este rezistent la ger.

  1. Berberis thunbergii Green Carpet

Arbust de foioase cu frunze mici de culoare verde deschis, ce devin  roșu aprins toamna. Florile sunt de asemeni mici și galbene în formă de clopot, urmate de fructe roșii la maturitate. Se pretează bine la realizarea de garduri vii, datorită faptului că este țepos, ca arbust de livada pentru fructele sale, în grădini cu rol decorativ, pe lângă terase, alei etc. Perioada de înflorire este în luna mai. Florile sunt în formă de mici clopote, de culoare galbenă. Epoca de maturare a fructelor este august-septembrie. Forma frunzelor este ovală, iar culoarea lor este verde deschis din primăvară până în toamnă. Din toamnă, acestea capătă o combinație de nuanțe de roșu și galben. Preferă locațiile atât însorite, cât și pe cele semi-umbrite, și nu este pretențios nici la tipul de sol, cu condiția să fie bine drenat, și cu o umiditate bună. Rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

 

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Bonsai-ul ca hobby

În acest articol, am decis să abordez un subiect foarte interesant, și care a cucerit tot mai multă lume, prinzând tot mai mult avânt în societatea zilelor noastre. De cele mai multe ori, este considerat poate ușor pe nedrept ca fiind drept un hobby, dar în fond este mai mult decât atât: este o artă! Este vorba despre arta de a realiza un bonsai. Aparent fără vârstă, această activitate atrage de la tineri adolescenți, până la persoane în vârstă, captivați fiind de modul în care elemente din natură (în cazul de față copăcei), sunt practic miniaturizate. Dar până să vedem îndeaproape ce implică această activitate de creare a unui bonsai, propun în cele ce urmează un scurt și captivant istoric despre bonsai, în felul acesta vom putea înțelege mai bine ce este și de unde vine acest concept.

Vă reamintesc că aveți posibilitatea să achiziționați acest minunat copăcel pe website-ul Pepiniera Gradina Verde.

 

Bonsaiul este vechea artă japoneză de a cultiva și de a antrena copaci în miniatură în recipiente puțin adânci, astfel încât aceștia să arate ca versiuni reduse ale omologilor lor de dimensiune normală din natură. Cuvântul bonsai, vine din limba japoneză, și se traduce prin „copac într-o tavă” și exact asta sunt acești copaci mici! Acest hobby fascinant este mai degrabă o artă cum am mai menționat, și necesită multă răbdare și face referire la capacitatea unei persoane de a încerca să mai încetinească din ritmul de creștere a unui pomișor, punând accent pe abilitățile de a contempla în profunzime și studia și de a lucra îndeaproape cu planta într-un ritm constant și susținut. Din acesteconsiderente, s-ar putea ca, această îndeletnicire să nu fie pe placul multora, fiind una extrem de migăloasă, în care răbdarea îți este pusă la încercare chiar dacă în aparență pare o activitate banală, dar care în esență nu este deloc așa. Astfel, apare întrebarea firească: Hobby-ul acesta este pentru mine? În ce măsură mi se potrivește? Singurul mod în care se poate afla răspunsul este doar încercând! Pentru a veni în sprijinul celor interesați, în cele ce urmează, vom dezvălui câteva noțiuni de bază pe care trebuie să le ai, dacă ai decis că vrei să încerci să practici acest hobby.

 

Pasionații de bonsai învață să stilizeze, să antreneze și să îngrijească copacii care sunt puși în ghivece speciale concepute pentru acest hobby, de dimensiuni mult reduse față de cele standard. După cum am menționat mai devreme, scopul practicării acestui hobby este de a obține un copac în miniatură cu trăsături asemănătoare unui copac matur găsit în natură. Ca un prim pas, de urmat ar fi acela că, cel ce dorește să realizeze un bonsai, trebuie să aleagă o specie cu care este ușor de lucrat, și care se pretează mai bine spre a fi dirijat sub formă de bonsai. De regulă sunt alese varietăți pitice și care au o creștere lentă, dar pot fi utilizate și cele cu creștere normală însă, doar cei cu foarte multă experiență vor avea șanse de reușită sută la sută în acest caz. După ce a realizat asta, practicantul de bonsai evaluează pomișorul cu o capacitate mare de a discerne și decide stilul pe care va încerca să îl aplice pomișorului. Practica recunoaște stiluri specifice care imită modelele de creștere ale copacilor găsiți în natură. Procedura constă în tunderea copacului și adesea legarea cu sârmă și modelarea unora dintre ramurile acestuia pentru a începe să obțină stilul dorit.

 

Lucrul la un bonsai se realizează atât la nivelul coroanei, dar dedică atenție rădăcinilor copacului în egală măsură. Planta trebuie să aibă un sistem de rădăcini compact și aerisit pentru a supraviețui în ghivecele mici și de obicei puțin adânci utilizate în practica specifică. Pentru a realiza acest lucru, trebuie tunse periodic rădăcinile copacului pentru a încuraja dezvoltarea unui sistem radicular mai fin. Cu cât globul de rădăcină este mai compact, cu atât este mai ușor să se obțină echilibrul adecvat între ghiveci și copac. De asemenea, trebuie să se mențină copacii în permanență sănătoși prin udări de rutină regulate, și monitorizarea problemelor legate de dăunători (insecte) și boli.

Ca și în majoritatea altor hobby-uri, practica bonsaiului implică unele materiale și unelte specifice. Uneltele specializate, precum solul, sârmulițele pentru fixare rămurele și ghivecele pentru copaci, sunt elementele de bază pentru început, la fel ca și copacii înșiși. Îndrumarea pentru începători este de asemenea esențială, fie că este vorba despre o carte, un pliant, consultarea site-urilor de specializare de pe internet, vizionarea de clipuri video pe această temă etc. Dacă ești un grădinar profesionist, și reușești să îngrijești cu succes plante de apartament în ghivece, practicarea acestui hobby legat de bonsai vine pentru tine ca o extensie firească a talentelor tale. În plus, te-ar ajuta abilități suplimentare specifice hobby-ului. Nu ești grădinar? Nu îți face griji! Chiar dacă nu ai încercat niciodată, sau nu ai avut mult noroc să crești plante, poți avea succes în creșterea bonsailor atâta timp cât ai interes și dorință de a învăța.

Practicarea bonsaiului este o artă pe atât de mult cât este un hobby. Practicanții iau numeroase decizii de tăiere, ghiveci și coafare care influențează aspectul, creșterea și sănătatea plantelor pe care le antrenează. Bonsaiul nu este diferit de majoritatea activităților care implică creativitate. În calitate de începător, trebuie să te concentrezi mai întâi pe învățarea și exersarea elementelor de bază. Apoi, pe măsură ce cunoștințele și abilitățile tale cresc, vei deveni mai încrezător și mai creativ în abordarea deciziilor care implică aranjarea și îngrijirea copacilor tăi. Câteva sfaturi rapide pentru cei care s-ar putea îndoi de creativitatea lor și de aptitudinea lor potențială pentru hobby.  Nu te îndoi de tine!  Cercetările au demonstrat că fiecare persoană are un anumit grad de creativitate. Fiecare persoană este creativă în felul său unic, dar uneori acea creativitate rămâne pur și simplu necunoscută. Indiferent dacă înclinația ta creativă specială te va conduce să favorizezi stilurile mai clasice sau pe cele care sunt mai avangardiste, există un loc pentru ambele și pentru orice altceva în lumea bonsaiului.

  

Un bonsai este întotdeauna o lucrare în curs de desfășurare, niciodată „terminat” sau „ajuns la maturitate”. Ca orice ființă vie, evoluează de-a lungul vieții ca răspuns la mediul înconjurător și la atenția persoanei care îl îngrijește. Deși este nevoie de răbdare și timp pentru a dezvolta un bonsai, nu lăsați ca termenii „niciodată terminat” să vă deranjeze. Cheia este să vă bucurați de planta așa cum este în orice moment, sărbătorind progresul pe care l-ați făcut, în timp ce luați în considerare alți pași pe care i-ați putea face pentru a îmbunătăți bonsaiul și mai bine. La fel ca mulți alții, găsesc că răbdarea forțată de a practica bonsai este de fapt bună pentru suflet. Ritmul rapid al lumii frenetice de astăzi, ne poate epuiza energia și concentrarea. Tactul de care trebuie să dăm dovadă ne permite să fim atenți la detalii pe care în mod normal nu le-am observa. Acest lucru aduce un echilibru atât de necesar în viața noastră de zi cu zi. În termenii moderni am spune că este o ocupație relaxantă care te poate aduce într-o stare de zen și meditare, de care cu toții avem nevoie pentru a ne deconecta de la viața cotidiană.

  

În încheiere, concluzionând puțin am spune că: Bonsaiul este un hobby împlinitor, cu o istorie bogată, pe care aproape oricine îl poate practica cu succes. Implică folosirea anumitor instrumente specializate și învățarea unor practici specifice pe care majoritatea oamenilor le pot stăpâni fără dificultate. Bonsai este o modalitate excelentă de a învăța despre plante și îngrijirea lor, de a-ți exercita creativitatea înnăscută și de a pune puțin Zen în viața ta.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Halesia carolina, o splendoare în orice grădină

În acest articol, mi-am propus să fac vorbire despre o specie destul de interesantă și foarte decorativă, care conferă un aer aparte oricăror locații în care aceasta ar fi amplasată, și anume Halesia carolina sau arborele cu ghiocei, cum mai este ea denumită în limbajul popular. Înainte de a începe articolul, vă pot spune că aveți posibilitatea să achizitionați această minunată planta pe website-ul Pepiniera Gradina Verde.

 

Image 1 source: https://www.derkleinegarten.de/

Image 2 source: https://www.vdberk.com/

Ați mai văzut vreodată ghiocei crescând în copac? De fapt, nu sunt chiar ghiocei cum poate ne-am aștepta din denumire, ci florile unei specii deosebite originare de pe continentul American, și renumite pentru calitățile sale ornamentale remarcabile, care aparține genului Halesia din cadrul familiei Styracaceae.

Își are originea în Sud-Estul Statelor Unite ale Americii, foarte renumită pentru calitățile sale ornamentale de excepție. Se prezintă sub forma unui arbust de foioase mic peren, cu un aspect rotunjit per ansamblu și destul de compact. Prezintă ciorchini suspendați a câte 2-5 flori albe în formă de clopot, de aproximativ 2,5 cm, care apar în luna aprilie, cu puțin timp înainte sau simultan cu apariția frunzelor. Polenul acestora este preferat de către albine, sau alte insecte. Ele sunt urmate de fructe ce au 4 aripioare, sunt maronii, asemănătoare unor nucușoare ce apar toamna, și care adesea persistă până în iarnă. Semințele fructelor sunt de cele mai multe ori mâncate de veverițe în stare sălbatică. Prezintă frunze ovate, fin dințate, de culoare verde către galben închis, și care capătă o culoare galben deschis toamna. Are un ritm moderat de creștere, și o longevitate ridicată (în jur de 100 de ani). Este cultivat în scop ornamental, sub formă de arbust cu mai multe tulpini, sau, după preferință poate fi dirijat pe un singur trunchi. Aspectul său exterior grație multitudinii de flori albe, asemănătoare unor clopoței, dimensiunile sale arbustoide dar și forma sa rotunjită, per ansamblu, îl fac deosebit de atrăgător. Poate crește la maturitate deplină, în jur de 9-12 m înălțime, și circa 6-11 m în diametru. Tolerează bine și locurile în care primește soare direct, dar preferă să fie plantat sau așezat în locuri semi-umbrite; în soluri bogate în materie organică, bine drenate și cu o umiditate moderată. Este ușor de cultivat, și nu are cerințe prea ridicat ridicate de întreținere. Preferă un pH neutru către acid. Frunzele pot deveni clorotice în solurile cu un pH.

 

Images source: https://www.palmaverde.nl

Câteva aspecte deosebit de interesante și care merită amintite ar fi acelea că, genul Halesia, a fost numit în onoarea marelui cleric și naturalist Stephen Hales, născut la Bekesbourne, în Kent Anglia, în anul 1671 ce a fost un pionier în fiziologia plantelor, și care s-a remarcat în varii domenii ale științei cum ar fi: Biologia, chimia sau chiar medicina, publicând și o lucrare în domeniul biologiei „Vegetable Staticks” în anul 1727, pentru care a fost foarte apreciat. Întorcându-ne la subiect, trebuie să precizăm încă din start că, acesta este un gen de plante mic, alcătuit doar din cinci mari specii: (patru din America de Nord- H. carolina; H. monticola; H. tetraptera; H. diptera și una din China ceva mai nou introdusă și în Europa și anume, H. macgregorii) iar speciile sale subliniază bine caracteristicile străvechi ale florei zonelor din care provin din America de Nord și respectiv China. Cele patru specii de pe continentul Nord American, seamănă foarte mult între ele, în mediul lor de creștere din natură; iar zonele unde pot fi întâlnite de cele mai multe ori se suprapun între ele. Nu același lucru îl putem spune și despre specia Halesia macgregorii originară din China, și care afișează o notă ușor aparte față de restul speciilor din genul său. Astfel, aceasta este ușor sesizabilă între celelalte specii ale genului, prin aspectul petalelor florilor sale care sunt ușor mai adunate și alungite, prezentând antere care trec de marginile acestora, foarte decorative. Comparativ cu aceasta, speciile Nord Americane prezintă antere mai mici, ce nu mai depășesc spectrul petalelor; iar acestea (petalele) sunt mai evazate și ceva mai mari, comparativ cu specia chineză. Dacă ar fi să ne raportăm plastic, am spune că ele seamănă întrucâtva cu rochița unei mirese. Pe continentul Nord American, speciile acestui gen sunt cunoscute cu denumirea populară de clopoței de argint, grație asemănării florilor albe în formă de clopoței ce atârnă grațios în jos. Cu privire la componența speciilor din cadrul Genului Halesia din care face parte și H. carolina, părerile între cercetători sunt destul de împărțite; unii admit existența a 4 ori 3 specii ori chiar mai multe.

 

Image 1 source: https://www.palmaverde.nl

Image 2 source: https://ayearwiththetrees.blogspot.com/

În natură, în locurile lor de origine, speciile genului Halesia pot fi găsite de obicei pe versanți împăduriți, altele la poalele pădurilor dar chiar și pe maluri ale râurilor din acele păduri în asociere cu flora de pădure tipică locului respectiv de origine a fiecărei specii în parte. Speciile genului în mediul lor natural, se prezintă sub formă de copaci sau arbuști cu frunze caduce (căzătoare), ce au ramuri și tulpini zvelte, acoperite cu o coajă rugoasă, de culoare gri cu striuri verzui la maturitate deplină variind în înălțime de la sub 3 m până la peste 30 m în mediul de origine unde condițiile le sunt favorabile. Florile sunt dispuse în ciorchine, (raceme) scurte, și sunt în formă de clopoțel ce atârnă grațios în jos. Apar de regulă primăvara, (aprilie-mai), funcție de condițiile climatice; în cea mai mare parte sau în întregime, înaintea frunzelor, din mugurii axilari ai anului precedent. Ele au petale delicate, fine sunt de culoare albă la majoritatea speciilor din acest gen, dar pot avea și o tentă de alb-roz, iar înflorirea când se produce este un adevărat spectacol. Florile sunt precedate mai apoi de fructe care își fac apariția la final de primăvară și care contribuie din plin la sporirea frumuseții de ansamblu a speciilor de Halesia. Ele sunt înaripate la toate speciile de Halesia, de un verde strălucitor în stadiul tânăr mai apoi cu trecerea timpului spere toamnă aproape de maturare, acestea capătă o culoare de un cafeniu deschis spre roșu închis la finalul toamnei, o mare parte dintre ele vor persista chiar si peste iarnă. Frunzele sunt penat compuse, cu foliolele alterne si pot avea o lungime de 7 pana la 20 cm. Verzi gălbui pe parcursul anului, acestea capătă o frumoasă culoare galben cu nuanțe de galben-auriu la venirea toamnei, și sunt căzătoare (caduce) iarna în totalitate, mai ales în climatele mai reci.

 

Images source: https://ayearwiththetrees.blogspot.com/

Cultivarea este una simplă; nefiind pretențioase la tipul de sol, cu condiția să fie bine drenat, cu o umiditate și aerare bună. Totuși, fiind o specie mai acidofilă solurile cu un conținut ridicat de argilă nu sunt chiar recomandate. Pentru rezultate mai bune, este recomandat ca la plantarea efectivă în acel sol să se adauge un amestec (compost) făcut din muguri și scoarță de pini sau orice alt conifer, pentru a crește nivelul acidității din sol. Se poate utiliza chiar și turba acidă cu aceleași efecte, în cazul în care nu aveți scoarță de conifere la îndemână. Preferă soluri bogate humice sau de pădure, care conțin materie organică abundentă. Solurile în care cresc în mod natural în locurile de origine, sunt acide (pH 5,0 până la 6,0) în care există o acumulare de așternut de frunze descompuse din vegetația spontană de pădure sub formă de mulci. Frunzișul va deveni clorotic (galben-albicios) dacă solul nu este suficient de acid, sau dacă se udă din abundență plantele cu apă ce are în componență sa o cantitate mare de clor. De preferat ar fi ca, mai ales în zonele cu un conținut ridicat de calcar în apă înainte de udările pe care vi le-ați propus să le faceți plantelor, să lăsați câteva ore apa în recipientele de udare pentru decantarea calcarului și clorului din apă, mai apoi să o aplicați plantelor. Ele sunt moderat tolerante la secetă odată ajunse la maturitate deplină, dar de obicei cresc cel mai bine în pădurile mezice (adică, pădurile care conțin umiditate moderată a solului), fie în câmpiile inundabile, de-a lungul malurilor pârâirilor, fie pe versanții mai mici ale râpelor, cum am mai precizat. Prin urmare, orice varietate ați alege să cultivați din cadrul acestui gen, este recomandat să fi plantată la umbră parțială (mai ales în zonele cu veri foarte călduroase) ori, în plin soare în regiunile cu veri mai răcoroase și mai umede. Speciile genului Halesia, prezintă o rezistență bună la boli și dăunători, dar și la ger.

 

Images source: https://ayearwiththetrees.blogspot.com/

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Beneficiile și rolul perlitului și zeolitului, la cultivarea plantelor

În acest articol, mi-am propus să aduc în discuție câteva aspecte legate despre perlit și zeolit și anume: ce sunt și de câte tipuri sunt; unde pot fi întâlniți și așa mai departe.

Înainte de a detalia beneficiile si implicațiile zeolitului și perlitului în creșterea plantelor, menționez ca acestea pot fi achiziționate pe website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Câteva noțiuni introductive despre zeolit.

Din punct de vedere fizic, zeolitul este un tip de rocă/pietriș care este cel mai frecvent cunoscut pentru utilizarea sa ca filtre de apă, mediu de purificare și așternut pentru pisici, dar este și un aditiv popular pentru sol, asemeni perlitului despre care vom discuta puțin mai încolo. De asemeni, zeolitul mai este utilizat chiar și în medicină, la fabricarea diferitelor antibiotice naturiste, cu rol adjuvant la detoxifierea organismului.

Images source: https://www.zeolite.my.id

Din punct de vedere chimic putem spune despre zeoliți că sunt minerale microporoase, naturale, compuse din silicați de calciu-aluminiu hidratați, naturali și sunt utilizați într-o varietate de industrii pentru proprietățile lor naturale unice de filtru. Există peste 40 de tipuri de zeolit ​​și pot fi roci vulcanice naturale sau sintetice. Din punct de vedere chimic, zeolitul conține sodiu (Na), potasiu (K), calciu (Ca), bariu, magneziu și stronțiu. Utilitățile practice pentru zeoliți legate de creșterea plantelor merg mult mai departe decât v-ați aștepta fiind deosebit de grozav acest zeolit de utilizat ca adaos la mediul de creștere a plantelor (în special a celor cultivate la ghiveci), pentru a le conferi vitalitatea necesară. Se va adăuga acest zeolit prin încorporarea lui în sol rezultând un amestec de sol, împreună cu toate celelalte elemente, fiind recunoscut datorită capacității lui sporite de a elibera constant și lent macroelemente importante pentru plante, cum ar fi potasiul (K). fără adăugarea excesivă de azot.

Utilizările zeolitului în creșterea plantelor.

Image 1 source: https://www.thegardensuperstore.co.uk/

Image 2 source: https://naturallist.com/

Zeolitul utilizat cu precădere în aplicațiile horticole, este unul mai special și se încadrează în așa-numita categorie a zeolitului horticol. Zeolitul horticol este o rocă vulcanică naturală, cu o capacitate mare de schimb cationic, (prescurtat CEC în limba engleză de la cation exchange capacity) și absorbție de apă datorită conținutului ridicat de minerale „tectosilicați”, cum ar fi chabazitul și filipsitul. Într-o aplicație horticolă, acționează ca un important agent schimbător de ioni și un filtru natural, având și capacitatea de a elibera în timp în mod constant potasiu (K), care este un macroelement foarte important pentru plante. Zeolitul are o structură chimică unică, caracterizată prin canale și pori care permit trecerea apei, asemănătoare pietrei ponce sau perlitului. Cu toate acestea, spre deosebire de piatră ponce sau perlit, capacitatea de schimb cationică (CEC) ridicată permite zeoliților să absoarbă și să schimbe liber cationi încărcați pozitiv, cum ar fi azotul de amoniu și potasiul, care sunt nutrienți valoroși pentru plantele noastre. Dar lista beneficiilor utilizării zeolitului în aplicațiile practice nu se oprește aici. Important de menționat este și faptul că, adăugarea de zeolit ​​în amestecurile cu substrat din ghivece reglează absorbția de nutrienți esențiali, cum ar fi azotatul de amoniu (NH4+), potasiu (K+) și magneziu (Mg+), calciu (Ca+) și oligoelemente. Face acest lucru prin absorbția excesului de nutrienți din materialul organic prezent în amestec și depozitarea acestuia în structura poroasă a zeolitului. Când un anumit nutrient devine deficitar în soluția din jurul zonei rădăcinii, acesta este eliberat din zeolit ​​și pus la dispoziție plantei, la cererea și nevoile sale. Ca să sintetiză un pic lucrurile, putem preciza că, am putea să ne gândim la el ca la o baterie care o dată adăugat în substratul de creștere, va contribui decisiv la încărcarea plantelor cu nutrienți și elemente minerale utile lor. Acest lucru reduce foarte mult scurgerea excesului de nutrienți din amestec și asigură o utilizare mai eficientă a îngrășământului aplicat. În general, sănătatea plantelor și culoarea lor frumoasă și intensă, sunt îmbunătățite prin utilizarea zeolitului dar și durata de viață a nutrienților aplicați în amestec este prelungită.

În continuare, propun o mică discuție despre cel de-al doilea element, despre care mi-am propus să discut în articolul de față anume perlitul.

Image 1 source: https://www.familyhandyman.com/

Image 2 source: https://hartley-botanic.co.uk/

Dacă ați achiziționat vreodată plante în ghivece sau ați deschis vreo pungă de amestec de substrat achiziționat din comerț, anume destinat plantelor pentru ghiveci, este posibil să fi observat în sol minuscule bile albe care arată ca niște bucățele de polistiren. Aceste bile albe sunt de fapt componente importante ale solului numite perlit și nu sunt pur și simplu materiale de umplutură sau roci artificiale, așa cum ar putea crede unii oameni. Dar, ce este perlitul până la urmă?

Mai întâi, să trecem peste ce nu este perlitul: el nu este un tip de sol, ci este un aditiv de sol care poate fi folosit și ca mediu de creștere. Perlitul nu este un îngrășământ și nu are valoare nutrițională sau microbiană pentru plante sau sol. Beneficiile sale sunt derivate exclusiv din menținerea structurii solului lejer și ușor. Așadar, perlitul mai este cunoscut și sub denumirea de pirită expandată, și reprezintă o rocă vulcanică extrasă din solurile vulcanice care este amestecată în multe produse pentru construcții industriale pentru stabilitate, cum ar fi construcții de zidărie, izolație cu umplutură liberă, ciment și ipsos. Este folosit și în domeniul grădinăritului drept amendament adus solului și este de natură organică, non-toxic și ușor.

Este, de asemenea, folosit ca mediu de filtrare pentru filtrele de piscine și ca auxiliar de filtrare pentru băuturi (cum ar fi sucuri, bere și vin) și pentru apa reziduală. În lumea grădinăritului, perlitul este folosit pentru a îmbunătăți structura solului, oferind drenaj și aerare. Aerarea unui sol pe care dorim să îl utilizăm spre a cultiva ceva este vital și foarte util pentru dezvoltarea rădăcinilor și o creștere puternică și sănătoasă a plantelor.

Dacă vom privi la un microscop o bucățică de perlit, vom constata că, asemeni zeolitului, și acesta este umplut cu multe cavități minuscule care rețin apă (precum un burete), pe care mai apoi o livrează plantelor gazdă pe perioade mai secetoase, făcându-l eficient în furnizarea umidității rădăcinilor plantelor. În acest sens, o bucățică de perlit în apă își va mări volumul, și îl va face să atingă de trei până la patru ori mai mult greutatea sa inițială. Împreună cu apa, acesta este de asemeni capabil să stocheze nutrienți pentru o perioadă scurtă de timp, pe care desigur să îi redea plantei gazdă. Perlitul este destul de poros, așa încât poate să dreneze excesul de apă mai ușor decât vermiculitul și alte medii de stocare folosite ca substrat pentru culturile de ghiveci mai ales. Acesta este un lucru bun, deoarece împiedică solul să se îmbibe cu apă și este modalitatea numărul unu de a preveni putregaiul rădăcinilor și bolile fungice.

Image 1 source: https://pathosbay.com/

Image 2 source: https://www.thegardensuperstore.co.uk/

În continuare, mi-am propus să lămuresc o chestiune foarte controversată și să răspund la o întrebare care frământă pe mulți dintre cei care îl utilizează și anume: Este perlitul un compus organic? A numi ceva organic depinde de convingerile tale personale (și aici, este doar un caz de semantică). Din punct de vedere chimic, compușii organici trebuie să conțină carbon. Deoarece perlitul nu conține carbon, este considerat un material anorganic. Dar din perspectiva grădinăritului, termenul „organic” se referă la ceva care este produs în mod natural, fără procese sintetice sau modificări chimice semnificative, iar din acest punct de vedere putem afirma că DA, perlitul este organic. Este adevărat că perlitul trebuie să fie „explodat” într-un proces industrial, pe care nu îl vom detalia în articolul de față, deoarece nu face tema discuției articolului dar care, îl transformă în materialul ușor pe care îl vedem și îl cunoaștem, dar este totuși un mineral natural care este extras din pământ. Oficial, perlitul horticol este listat OMRI pentru utilizare în agricultura ecologică, așa că nu trebuie să vă faceți griji pentru ceea ce puneți în substratul de sol.

Utilizările perlitului în activitatea de grădinărit.

Image source: https://indobataapi.com/

Perlitul este folosit în mod obișnuit în solul pentru ghivece și amestecurile fără sol, pentru a menține o structură a solului ușoară, poroasă și un drenaj bun, fără riscul de compactare în timp. Se poate administra plantelor de ghiveci, prin combinarea în părți egale de perlit, vermiculit și mușchi de turbă (sau nucă înveliș de coajă de cocos mărunțită) pentru un amestec de bază curat, care va susține dezvoltarea sănătoasă a răsadurilor și reduce simptomele de boală a plantelor. De asemenea, îl puteți folosi pentru a înmulți butași de plante. În loc să vă înrădăcinați tinerii butași în apă simplă, îi puteți înrădăcina într-un borcan mic umplut cu perlit umezit. Același lucru este valabil și pentru semințe: încolțiți-le doar în perlit umezit sau testați germinarea semințelor mai vechi în pungi umplute cu perlit umezit. În cazul cultivării leguminoaselor în parcelele înălțate de grădină care au probleme cu solul argilos, puteți îmbunătăți drenajul prin adăugarea unui strat de perlit de 5,5 cm, la care mai puteți adăuga în sol și compost și alți nutrienți. Pentru că nu se descompune, o singură aplicare de perlit poate menține solul din locul de plantare aerat și ușor timp de câțiva ani. Dacă sunteți sensibil la particulele fine din aer, asigurați-vă că purtați o mască de praf și ochelari atunci când manipulați perlit.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Scorușul: Un arbore util și practic în egală măsură

Scorușul este originar din zonele temperate ale Europei și Asiei. Se prezintă sub formă de arbore de foioase de talie medie (aproximativ 12-20 m înălțime) la maturitate în condiții ideale de creștere. Acolo unde întâlnește condiții de climă și sol nefavorabile, aspectul său este acela de tufiș nu foarte înalt. În țara noastră, scorușul este specific climatului montan și pre-montan, dar pot fi întâlniți sporadic și la câmpie. Face parte din genul Sorbus, gen ce întrunește în jur de 250 de specii cu creșteri arbustive sub formă de tufă ori pe trunchi sub formă de pomișori. Este tolerant la o gamă largă de condiții climatice și este, de asemenea, capabil să concureze cu plantele vecine. Arborele se găsește în mod obișnuit în marginile pădurii, pe locurile stâncoase și pe malurile râurilor.

Majoritatea soiurilor de scoruș au frunze frumoase, pinnate. Acestea sunt completate de flori delicate de primăvară – fie albe, fie roz, și fructe de toamnă uimitoare. Acestea pot fi albe, galbene, roz, roșii sau maro – în funcție de varietatea copacului. Florile scorușului sunt hermafrodite, ceea ce înseamnă că fiecare floare conține atât părți reproductive masculine, cât și feminine pe același exemplar. Ele sunt dense, fiecare având câte 5 petale și apar în ciorchini foarte decorativi, atrăgând albinele și alte insecte polenizatoare.

Există o mare varietate de scoruși din care să alegeți pentru a încuraja fauna sălbatică în grădina dumneavoastră și a crea un mic colțișor de natură în care să vă simțiți minunat – mierlele și sturzii vor adora fructele lor bogate în nutrienți!

De asemeni, sunt și varietăți domestice de scoruș ce prezintă fructe comestibile pentru consumul uman, fiind utilizate cu precădere în medicina naturistă, și care au proprietăți benefice organismului, aducând un plus de minerale și vitamine în corp, dar pot fi consumate și în stare crudă. Au un gust acruț și o mare cantitate de vitamina C. De asemeni, fructele sale nutritive sunt folosite și pentru prepararea de sucuri, dulceață, la aromarea băuturilor alcoolice etc. Acești copaci reprezintă de asemenea, o alegere ideală pentru o grădină de dimensiuni mici sau medii. Speciile genului Sorbus sunt rezistente la poluare și reprezintă o alegere bună dacă aveți un spațiu limitat la dispoziție. Sunt ușor de crescut și întreținut, necesitând ocazionale tăieri și nu se va interveni drastic cu tăierea; doar cât să i se mai rărească puțin coroana și să i se mențină o formă frumoasă a acesteia.

De asemeni, indiferent de varietate scorușul nu este pretențios la sol. Apreciază solurile de pădure în general, puțin acide, dar se descurcă bine și pe solurile lipsite de nutrienți organici cu condiția să fie bine drenate și aerate.

Toate speciile și varietățile sunt pe deplin rezistente la gerurile de la noi din țară și nu sunt probleme nici din acest punct de vedere, în caz că ați fi tentat să le cultivați. Dintre varietățile de scoruș cele mai apreciate și mai răspândite enumerăm: Sorbus domestica; Sorbus aucuparia (considerată varietatea sălbatică de scoruș); Sorbus americana; Sorbus cashmiriana (prezintă fructe albe deosebit de decorative); Sorbus hupenhensis etc. La noi în țară, sunt cultivate cu precădere două dintre aceste specii ale scorușului și anume: Sorbus domestica și Sorbus aucuparia, ce sunt cultivate în scop practic (sorbus domestica pentru fructele sale bogate în vitamine și minerale), dar și cu scop decorativ (sorbus aucuparia, ce este întâlnit cu precădere în parcuri și grădini publice ori grădini botanice). Speciile de scoruș prezintă unele diferențe între ele legate de frunze, fructe, port, fiind ușor de recunoscut de la o specie la alta.

În cele ce urmează, voi face o scurtă trecere în revistă a principalelor caracteristici ale celor două specii enumerate mai sus, (care se regăsesc și la noi în țară); ce prezintă o valoare aparte între toate speciile de scoruș.

  1. Sorbus domestica

Este un arbore de foioase, ce prezintă trunchi drept și ramuri zvelte și poate atinge cu ușurință 12 m înălțime și în cazuri mai rare poate ajunge chiar și la 20 m. Aria de răspândire la această specie este oarecum mai limitată față de specia Sorbus aucuparia, fiind considerată o specie mediteraneeană. Ca areal nativ o  întâlnim către sudul Europei, nordul Africii iar la est până în Turcia dar poate ajunge la nord ca areal chiar până în Europa centrală. Trunchiul prezintă o scoarță de culoare închisă, cu multe cute ce se pot desprinde ușor în bucățele. Mugurii la atingere sunt lipicioși iar ca aspect sunt lunguieți de culoare gălbui și lipsiți de puf. Acest fapt constituie una din trăsăturile care diferențiază această specie de cealaltă, Sorbus aucuparia. Prezintă frunze compuse, cu 5 până la 8 perechi de foliole, cu margini zimțate mai evident spre vârf. Frunzele tinere prezintă puf însă pe măsură ce timpul trece își pierd acel puf.

Florile sunt albe, mici și apar de regulă în lunile aprilie-mai aflate în numeroase grupuri terminale albe. Din ele se dezvoltă fructele care la început sunt galbene sau roșiatice, apoi la maturitate arată ca niște mere mai mici sau cumva ca niște pere mici, maronii sau cenușii, de aproximativ 2-3 cm lungime iar acest lucru este o altă caracteristică care deosebește această specie de Sorbus aucuparia, ale cărei fructe sunt roșii și rar depășesc un centimetru lungime. Conține 2-5 semințe în interior (mai rar 10). Poate tolera și valorifica o gamă largă de soluri la fel ca orice varietate de scoruș, dar ideal este solul brun de pădure și un climat cu ierni mai blânde și cât mai apropiate de cele mediteraneene; tocmai din acest fapt are un areal mai restrâns de răspândire față de alte varietăți. Această specie prezintă atât valoare ornamentală cât și alimentară, de la el se consumă fructele când sunt bine coapte. Se pot consuma în stare crudă sau prelucrate în dulcețuri, jeleuri, băuturi alcoolice. În medicina tradițională, fructele erau folosite împotriva dizenteriei, diabetului sau îmbunătățire a memoriei. De asemeni, lemnul prezintă importanță practică fiind de bună calitate; produsele din lemn de scoruș se vând la un preț ridicat. Preferă expoziții însorite sau parțial umbrite. Este rezistent la boli și dăunători și la gerurile de la noi din țară. Această specie este destul de rară și amenințată chiar cu dispariția iar la nivel mondial se caută măsuri prin care se încearcă conservarea sa.

  1. Sorbus aucuparia

Această varietate de scoruș este originară din Europa și Asia, dar și în America de Nord sau Canada este destul de frecvent întâlnit; având un areal mult mai extins față de specia Sorbus domestica și crește spontan în pădurile de foioase. Este un copac de foioase, cu ramificare bogată, ramuri verticale ce formează o coroană de formă rotunjită ușor ovală uneori, ce se deschide odată cu vârsta, care la maturitate poate să atingă între 15-20 m. Este cultivat ca specie decorativă în principal pentru frunzele sale compuse, ce sunt pinnate, plate, de culoare verde deschis de mărime medie, ce au 9-15 foliole iar pe margini sunt zimțate, de formă alungit-lanceolate. Toamna frunzele devin galbene până la roșu-violet. Florile sunt mici, albe cu 5 petale și apar primăvara în luna mai și sunt grupate în ciorchini deosebiți de culoare albă, micuțe.

Fructele sunt deosebit de decorative și ele, și apar în grupuri care la maturitate au culoare roșu-portocaliu, sunt micuțe (mult mai mici ca cele ale speciei Sorbus domestica), comestibile, utilizate pe scară largă și în medicina tradițională datorită aportului crescut de vitamine și minerale benefice. Florile dau loc unor ciorchini ca un pandantiv format din drupe de fructe la sfârșitul verii. Funcție de varietate, ele pot avea diferite culori precum: roz, galbene și roșii strălucitoare. Tolerează și valorifică aproape orice tip de sol, dar preferă solurile de pădure umede, acide, bine drenate, și o expoziție însorită, dacă este cultivat în zone montane și zonele umbrite dacă este cultivat în zone mai joase, deoarece este o specie de climat mai rece căreia nu îi place verile foarte calde și uscate. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la gerurile de la noi.

În încheiere, voi trece în revistă câteva varietăți de scoruș apreciate și comercializate la noi în țară.

  • Sorbus aucuparia Beissnerii – decorativ prin frunzele sale pinnate de aproximativ 20 cm lungime, cu până la 12 foliole ascuțiți în formă de lance de culoare verde închis, flori albe micuțe purtate în corimbe de până la 12 cm, lujerii de culoare gălbuie care au efect deosebit de decorativ în peisaj pe parcursul iernii. De asemeni și fructele sale portocalii sunt foarte decorative.
  • Sorbus arnoldiana Golden Wonder – Prezintă ciorchini de flori de culoare alb-roz din aprilie până în mai; apoi ciorchini de fructe de culoare roz-crem iar toamna ele devin roșii-portocalii; are pețiolul frunzelor roșcat, cu deosebit efect de contrast toamna.
  • Sorbus aucuparia Pendula – Are o coroană sub formă de umbrelă cu ramuri până în pământ, un adevărat cort verde ce se umple cu fructe roșii-portocalii la sfârșitul verii, creând o imagine de ansamblu foarte decorativă.

Pentru cei care doresc să achiziționeze acest frumos arbore, pot găsi aici câteva variante care merg bine la noi în țară.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Publicat pe

Kiwi, un fruct ce poate fi cultivat cu ușurință în România

Vă plac fructele de kiwi? V-a trecut măcar o dată prin cap (fie și la modul de hobby) să încercați să le cultivați în grădina dumneavoastră, și să puneți în practică aceste gânduri, chiar în climatul țării noastre? Dar vă temeți să o faceți din motiv că ar putea degera iarna, așa că ați preferat să nu riscați și să mergeți pe varianta achiziționării acestor fructe din magazine? Eh bine, aflați că totul este posibil și DA, aceste fructe delicioase pot crește chiar și în grădinile noastre din România! Cu puțină atenție și dedicare, vă veți putea bucura de gustul deosebit al fructelor, culese chiar din grădina dumneavoastră.

 

În articolul de față o să explic cum putem face asta, dacă ne dorim cu adevărat. Pentru început, cum este și firesc voi face un scurt și captivant istoric în legătură cu originea și apariția plantelor de kiwi în lume, diversitatea lor, apoi câteva sfaturi legate de factorii de mediu, climă, sol, boli și dăunători, rezistența la ger și nu în ultimul rând, în încheierea articolului, mi-am propus să abordez aparte capitolul referitor la cultivarea kiwi în România.

Așadar, fructul de kiwi este savurat de oamenii din întreaga lume de peste 700 de ani. Istoria acestui fruct începe inițial în zonele tropicale și subtropicale din Asia de Sud-Est (China și Taiwan) unde, spre exemplu în Sud-Estul Chinei pe Valea râului Yangtze, plantele de kiwi creșteau și mai cresc și astăzi în stare sălbatică prin pădurile din zonă. În dialectele locale, erau numite „Yang Toa” care în traducere ar însemna „strugurele gâștei” în unele accepțiuni, iar în altele „piersică luminoasă”. În China acelor vremuri, fructele erau mult apreciate de marii conducători ai dinastiei Kahn datorită culorii verzi frumoase și aromei delicioase. În Europa, perioada de apariție a fructului poate fi considerată anul 1847, când un membru al Societății Regale de Horticultură a Marii Britanii aflat în China a trimis primele semințe către Marea Britanie, țara sa de origine.

Planta va ajunge și în Noua Zeelandă în anul 1906 însă, primele roade aveau să apară abia în anul 1910. Aici a primit numele consacrat și astăzi anume de kiwi, datorită asemănării oarecum ca formă și culoare cu pasărea kiwi, o pasăre interesantă autohtonă care nu zboară de culoare maro, considerată drept pasărea națională a Noii Zeelande, nume sub care se identifică această specie până în zilele noastre. Mai înainte de a i se da această denumire de kiwi, planta era cunoscută sub denumirea de „agrișe chinezești” în Marea Britanie. În jurul anilor 1960, apare și pe continentul Nord American, sub noua denumire de kiwi care devenise între timp consacrată. Astăzi, kiwi se cultivă intensiv cu precădere în sudul Europei în țări precum: Franța, Italia, Grecia, Spania-Andaluzia (dar mai cu seamă Galicia, care deține aproape jumătate din producția spaniolă de kiwi), dar și în țări precum: SUA (California), Australia, China, Anglia, Chile Egipt și așa mai departe. De asemeni, chiar și în Rusia sunt cultivate acolo unde clima permite acest lucru pe suprafețe mai restrânse (cu precădere zona Caucazului) o serie de varietăți de kiwi ceva mai rezistente la ger, în special din speciile A. arguta și A. kolomikta.

Cu privire la încadrarea plantei trebuie să menționăm că există mai mult de 50 de specii în cadrul genului Actinidia, căruia îi aparține kiwi. Toate acestea se prezintă sub formă de vițe lungi și târâtoare, asemănătoare cu vița de vie; perene și ușor diferite de la varietate la varietate, și de la o specie la alta.

Fidele naturii lor semi-tropicale, kiwi-urile preferă temperaturile moderate, deși au nevoie și de o perioadă rece (în jur de 7,2 grade Celsius timp de cel puțin o lună) pentru a da fructe. În plus, vița de kiwi poate tolera temperaturile fierbinți de vară de până la 45,5 grade Celsius, deși vor avea nevoie de apă suplimentară pentru a compensa.

În locul de origine, ele sunt descrise drept liane viguroase ce cresc prin tufișuri sau copacii ce alcătuiesc vegetația locului, și a căror înălțime poate să ajungă chiar și la 8 metri. Tulpinile de kiwi sunt lemnoase în partea de jos, de culoare brun-maronie însă, pe măsură ce înaintăm pe plantă spre vârfuri, acestea sunt roșii-gălbui sau chiar roșii (chiar spre vârf) în stadiul tânăr, prezentând perișori roșii deosebit de decorativi (ca în cazul Actinidia deliciosa și Actinidia kinensis); apoi, pe măsură ce se maturează vița acestea devin verzi apoi, spre maturitate deplină devin maro-brune. În cazul Actinidia arguta și Actinidia kolomikta, vițele sunt de un verde intens în stadiul tânăr, nu atât de viguroase ca în cazul celorlalte două specii, iar pe măsură ce plantele lemnifică capătă o culoare gri-maronie. Vițele în stadiul tânăr nu prezintă perișori ca în cazul celorlalte două varietăți, A. deliciosa și A. chinensis.

Indiferent de varietate și specie, toate au nevoie de un suport de susținere pe care să se cațăre, fiind practic niște vițe, ca și în cazul viței de vie spre exemplu. Frunzele sunt ovale și alterne, lungi pețiolate. La speciile A. deliciosa și A. chinensis, prezintă perișori fini pe dosul lor, iar în stadiul mai tânăr sunt de un roșu aprins. Majoritatea speciilor și varietăților de kiwi sunt dioice (cu excepția câtorva soiuri cum ar fi Jenny, Zakarpacie și Oriental Delight din varietatea A. deliciosa, precum și a câtorva soiuri din Actinidia arguta precum Issai, sau vitikiwi, care sunt auto fertile și pentru care nu veți avea nevoie de minimum două plante diferite pentru a produce fruct) ce prezintă flori de ambele sexe pe același exemplar. Însă la majoritatea soiurilor, florile masculine și feminine se găsesc pe exemplare diferite, fiind androsterile. Astfel, veți avea nevoie de o plantă care să aibă flori mascule, și o alta care să aibă flori femele pentru a se produce polenizarea și a avea fructe. Polenizarea este făcută de regulă în natură cu ajutorul albinelor sau a vântului, și nu va fi neapărat nevoie de efort din partea dumneavoastră pentru a poleniza manual florile. O singură plantă mascul este necesară pentru a poleniza șase până la opt plante femele. Plantele masculi nu produc fructe, doar flori ce le vor poleniza pe cele ale plantelor femele.

Fructele variază ca mărime, formă, aspect și culoare: de la rotundă la alungită, cu aspect pufos sau netede la coajă și lipsite de pubescență, funcție de specie și varietate. Culoarea miezului fructelor diferă de asemeni, putând fi verde, roșie sau galbenă, funcție de varietate și specie. Pentru o creștere sănătoasă, plantele au nevoie de sol de grădină adânc, fertil, umed, bine drenat și aerat. Necesită expoziție însorită, ferite de vânturile puternice, și sisteme de cățărare. Cu privire la dăunători și boli, în condițiile unei îngrijiri corespunzătoare kiwi nu prezintă probleme deosebite din acest punct de vedere. În schimb, dacă nu i se asigură condițiile optime de îngrijire, ea poate „împrumuta” o serie de boli și dăunători de la plantele din flora specifică acelui loc cu care coabitează cum ar fi:

  • Nematozii rădăcinilor. Sunt viermi rotunzi incolori. Acești paraziți, atacă rădăcinile plantelor, provocând formarea de „noduri” pe rădăcini.
  • Omida de fructe și frunze (cel mai comun dintre dăunători) va mânca din fruct sub formă de șănțulețe, provocând cicatrici, mai ales acolo unde două sau trei fructe se ating. Atacă atât fructele, cât și frunzele plantei. Frunzele atacate de acest dăunător, prezintă găurele ca și cum ar fi fost ciuruite și pete maro pe mare parte din suprafață.
  • Vara sau toamna devreme, tripșii pot provoca rumenirea frunzelor. Aceste insecte lacome infestează frunzele, scoarța și fructele, ucigând vârfurile noi de creștere.
  • Gândacul boxelder tinde să se hrănească cu muguri și fructe, provocând deformări și cădere de fructe.
  • Fierea coroanei este o boală provocată de niște bacterii (Agrobacterium tumefaciens) ce afectează vița de kiwi și se prezintă sub formă de excrescențe neregulate, asemănătoare unor tumori.
  • Rădăcinile pot fi atacate și de o serie de putregaiuri cauzate de fungi precum: phytophthora cactorum (ciupercă ce atacă rădăcinile unor plante decorative precum rododendron, dar și pe cele ale căpșunului) și cinnamomi, (este un mucegai de apă, cauzat de exces de umiditate, care poate afecta culturi exotice precum: avocado și ananas, sau plante decorative precum azaleele și cameliile, dar care, poate afecta și kiwi, mai ales dacă aceste plante exotice sunt aduse prin preajmă). De asemeni, și ciuperca de rădăcină a stejarului, poate prezenta risc de infectare în cazul kiwi ce provoacă putrezirea rădăcinilor, ucigând întreaga plantă, în caz ca planta ar crește prin apropierea unor stejari.
  • Botrytis cinerea Poate afecta atât florile, cât mai ales fructele și a fost găsit în majoritatea zonelor de creștere. Reprezintă o mare amenințare pentru kiwi acest tip de putregai, care mai este denumit popular și putregaiul fructelor, care este un mucegai cenușiu, provocat de sporii unei ciuperci (Botrytis cinerea), care se manifestă după recoltare, prin pătrunderea sporilor în fruct prin fisuri mici ivite în fruct, iar atunci când fructul este depozitat la umiditate ridicată, el întâlnește condiții favorabile de înmulțire.
  • Boala viței de kiwi (mai frecventă în Europa decât în alte zone ale lumii) este un cancer bacterian care provoacă pete în formă de halou pe frunze, decolorarea maro a mugurilor și eliberarea unei gume de culoare roșie pe plantă. Boala se răspândește prin polenul transmis prin vânt, ploi abundente, oameni și animale și este cel mai evidentă în timpul temperaturilor mai reci și umidității ridicate.

În cele ce urmează, voi face o trecere în revistă a principalelor specii și varietăți de kiwi, care prezintă importanță alimentară pentru cultivare.

Principalele soiuri de kiwi, provin din cele trei specii primitive și anume: Actinidia delicioasa și Actinidia chinensis cultivate din cele mai vechi timpuri în pădurile umede tropicale și subtropicale din China, și una mai rar întâlnită numită Actinidia setosa, ce provine din Taiwan. Acestea însă sunt specii ce au soiuri a căror fructe prezintă puf pe exterior însă, trebuie să menționăm și alte două specii foarte îndrăgite, a căror fructe nu prezintă puf și anume: Actinidia arguta și Actinidia kolomikta, ce provin din zonele mai temperate ale Japoniei, Nordului Chinei și chiar Sudul Siberiei.

  1. Actinidia deliciosa

Este tipul clasic de kiwi arhicunoscut de toată lumea, și pe care îl regăsim cel mai des în magazine. Această varietate, mai este cunoscută și drept kiwi verde cu puf. Actinidia deliciosa este o plantă destul de rezistentă la ger, tolerând temperaturi de până la aproximativ -20°C în timpul iernii când este complet latentă, deși creșterea lăstarilor tineri primăvara este foarte supusă daunelor provocate de înghețurile târzii care pot surveni primăvara, când planta pornește din nou în vegetație, aceștia putând fi uciși chiar și la numai -2°C. Plantele necesită un sezon de creștere fără îngheț de cca 6-8 luni. De asemenea, această specie, are nevoie de o perioadă mai rece în timpul iernii (cuprinsă între 600 – 1.100 de ore), cu temperaturi sub 7°C și de o vară lungă și caldă pentru a coace fructele. Dintre toate speciile de kiwi, această (Actinidia deliciosa) este cea mai sensibilă la ger. Preferă un sol argilos și acid, nu-i plac solurile alcaline; planta devine clorotică, caz în care i se vor albi frunzele și va muri între timp dacă nu se întreprind măsuri urgente în sensul de diminuare a cantității de clor din sol, ori din apa cu care planta este udată. Tolerează un pH cuprins între 5,5 și 7,3. Reușește să vegeteze frumos și chiar să și fructifice și la semi-umbră, dar în plin soare se va simți cel mai bine și va avea o producție de fructe ridicată. Preferă o locație protejată de vânturile puternice și reci. Fiind o liană cățărătoare (aspect de viță), va avea nevoie de suport de sprijin pentru cățărarea vițelor, pe spaliere, pe un zid etc. asemeni viței de vie. Florile sunt dulci parfumate, cu petale rotunjite mari și albe, foarte ornamentale. Este cultivat pe scară largă în zonele, tropicale și subtropicale din întreaga lume, precum și în cele temperate calde pentru fructele sale comestibile. Există mai multe soiuri de kiwi din această categorie. Soiul cel mai des întâlnit de la care s-a pornit este Haiward, și pe care îl regăsim adesea și în magazine. Fructul se poate păstra până la 9 luni la temperatura aproximativă de 0°C, cu o umiditate relativă de 90%, dar în condiții casnice 4 – 6 săptămâni este durata optimă de păstrare. Din această categorie de kiwi, menționăm doar câteva cele mai cunoscute cum ar fi: Hayward, Jenny, Oriental Delight, Solo, Zacarpacie etc.

  1. Actinidia chinensis

 

Aceasta este o varietate de kiwi foarte asemănătoare cu cea clasică cu fruct verde, ce prezintă puf pe exterior doar că, la interior are miezul galben și coaja este ușor mai gălbuie; având semințele roșii, iar acea pubescență de pe coajă este mai rară spre deosebire de varietatea clasică. Mai este cunoscută ca fiind drept varietatea de kiwi galben cu puf. Cam atât notabil în legătură cu această specie de kiwi că în rest aspectul exterior al plantei, precum și condițiile de mediu, climă, creștere și fructificare sunt identice cu cele ale speciei A deliciosa, descrise anterior. Dintre soiurile din această categorie, merită să amintim: Exotic Sun, ‘Hort16A’, ‘Zesy002’, Zespri Gold etc.

  1. Actinidia arguta

Această specie de kiwi provine din regiuni mai reci, și este recunoscută pentru rezistența ei mare la ger (până aproape de -30 grade C) iarna în stare de repaus vegetativ profund. Soiurile din cadrul acestei specii sunt de asemeni cățărătoare perene, cu frunze căzătoare. Vițele nu sunt atât de viguroase ca a celorlalte două specii; de culoare verde strălucitoare, cu frunze ceva mai micuțe de un verde închis, prezentând mici perișori albi vizibili la o privire mai atentă. Înflorirea are loc de regulă după data de 15 mai, iar culoarea florilor este alb-crem. Majoritatea soiurilor acestei specii sunt dioice: aveți nevoie de minimum două exemplare diferite, (mascul și femel) pentru a produce fruct cu excepția câtorva soiuri cum ar fi Issai sau vitikiwi etc care sunt auto fertile după cum am mai menționat. Fructele se formează pe vițele de doi ani, sunt lipsite de acea pubescență, și au dimensiunea mai mică decât a celorlalte soiuri din cadrul speciilor A. deliciosa și A. chinensis. (ceva mai mărișoare decât boabele de struguri de masă). Se coc în intervalul iulie-august, și pot avea culoarea verde, roșie sau galbenă la coacere deplină. Lumina și temperatura joacă un rol cheie și în cadrul acestei specii de kiwi, ca de altfel la toate. Temperatura optimă la această specie se încadrează între 15-25 grade C, dar suportă foarte bine în perioada de vegetație chiar și 5 grade C. Preferă o umiditate atmosferică ridicată și, necesită udări regulate vara pe perioade de arșiță prelungită, dacă temperaturile din mediul ambiant trec de 32 grade C. Dintre soiurile acestei specii, demne de menționat sunt: Mini Kiwi Issai (auto fertil cu fruct verde), Mini Kiwi Ken’s Red (fruct roșu, androsteril); Mini Kiwi Purpurea Sadova (fruct roșu androsteril), Mini Kiwi Geneva, Mini Kiwi Lucy, Jumbo (fruct verde androsteril); Fresh Jumbo (fruct verde, soi androsteril); Best Weiki (fruct roșu androsteril); etc. Soiurile din această categorie de kiwi necesită suport de sprijin, fiind asemănătoare cu vița de vie. Găsiți aceste varietăți pe website-ul Pepiniera Gradina Verde.

  1. Actinidia Kolomikta

Soiurile din cadrul acestei specii de kiwi sunt cele mai rezistente dintre toate. Pot supraviețui pe timp de iarnă chiar și la -40 grade C sau chiar și mai puțin, dacă gerul survine în faza de repaos vegetativ profund al plantelor, fiind adesea denumit și kiwi arctic. Soiurile Actinidia kolomikta dă fructele cele mai mici dintre toate speciile: mai mici decât A. arguta, și cu mult mai mici ca în cazul speciilor A. deliciosa sau A. chinensis. Ele cresc grupate în ciorchini, asemeni bobițelor de struguri. Fructele sunt foarte dulci și au o aromă deosebită. De asemenea, sunt foarte bogate în vitamina C și este o adevărată plăcere să le consumați chiar și în stare crudă, sau se pretează la dulcețuri, compoturi și siropuri etc Vița de kiwi la această specie este cea mai puțin viguroasă dintre toate cele trei actinidii discutate aici. Este în general cunoscută ca o plantă de peisaj pentru frunzele sale pestrițe roz și albe, care sunt deosebit de decorative. Exemplarele din această categorie de kiwi sunt dioice, aveți nevoie de cel puțin două exemplare (mascul și femel) pentru a se produce fructele. Polenizarea se face cu ajutorul insectelor, precum și a vântului în natură. Florile sunt micuțe și albe, cu staminele negre, cu miros diafan, plăcut. Frunzele sunt de un verde închis și lucios, cu nervurile bine conturate. Adoră locurile însorite dar, se descurcă la fel de bine și în cele parțial umbrite, iar umiditatea atmosferică și solul fertil și bine drenat joacă un rol esențial în cadrul acestui tip de kiwi. Dintre varietățile de kiwi mai importante din cadrul acestei specii amintim: Dr. Szymanowsky (androsteril, fruct verde); Sentyabrascaya (fruct verde androsteril) etc. Ca toate celelalte varietăți, și soiurile acesteia necesită suport de sprijin respectiv cățărare și un perete este foarte potrivit pentru acest lucru.

În încheierea acestui articol, aș dori să fac o mică referire la particularitatea culturii de kiwi în România.

La noi în țară, preocupări în acest sens, au existat constant încă de prin anii 1980 în zona județului Mehedinți, grație meritelor stațiunii pomicole de cercetare din zonă. De asemeni, în localitatea Ostrov din județul Constanța, în perimetrul unui fost IAS din zonă, o echipă de profesori din cadrul Facultății de Horticultură a Universității de Științe Agronomice din București, în frunte cu domnul profesor Florin Stănică, au încercat să aclimatizeze într-un câmp experimental mai multe soiuri din toate cele patru specii de kiwi principale. Rezultatul cercetărilor a fost unul favorabil și culturile de kiwi s-au adaptat foarte bine la specificul climei de acolo și s-a ajuns atunci la concluzia că am putea avea producții comparabile cu țările mari producătoare de zeci de tone la hectar, dacă plantele sunt îngrijite corespunzător. În ultima vreme, grație schimbărilor climatice care au avut loc, aceste fructe delicioase pe care până nu demult le priveam doar prin atlasele de specialitate ori pe la tv la început, apoi cu greu ne permiteam luxul de a le avea din magazine, astăzi au căpătat un avânt considerabil; tot mai mulți oameni simpli vrăjiți de gustul fructelor și frumusețea decorativă a plantelor, și le doresc în grădinile lor.

Cele mai populare soiuri de kiwi întâlnite în grădinile de la noi, sunt de regulă cele din speciile rezistente la ger, Actinidia arguta și Actinidia kolomikta. La noi în țară, zonele favorabile culturilor de kiwi sunt diferite; factorul climatic în acest sens are un rol limitativ. Astfel, pentru soiurile din speciile Actinidia arguta și Actinidia kolomikta, se consideră favorabile pentru cultură toate zonele în care cireșul și prunul prosperă (cam pe întreg teritoriul țării, cu excepția zonelor de munte înalte). În timp ce, soiurile din speciile Actinidia deliciosa și Actinidia Kinensis au un areal mai restrâns și sunt mai favorabile toate acele zone în care piersicul și caisul prosperă și riscul de îngheț este mai scăzut adică, toată partea de sud a țării, inclusiv Dobrogea, zona Banatului de câmpie, dar și partea de vest și orice micro zonă din țară unde temperaturile nu scad mai mult de -15 grade C în timpul iernii.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.