Alunul turcesc

Spre deosebire de alunul obișnuit, cel turcesc crește sub forma unui arbore cu o singură tulpină dreaptă și o coroană piramidală ce poate ajunge la 15-20 de metri înălțime. Este originar din sud-vestul Europei /sud-estul Asiei dar poate fi întâlnit și în nordul Europei, în zonele mai reci unde a fost aclimatizat mai ales pentru calitățile sale ornamentale. Alunele sunt comestibile, bune la gust dar cu o coajă mai groasă și un miez mai mic decât al alunelor de pădure. Un avantaj important este că aceste alune pot fi păstrate o perioadă lungă în coajă. Alunele de alun turces sunt foarte decorative pentru că sunt învelite într-un involucru adânc spintecat care se lemnifică spre toamnă și dau un aspect inedita fructelor aflate pe ramuri. Primăvara inflorescențele mascule sub forma unor mâțișori lungi și galbeni polenizează inflorescențele femele mici și roșii fixate direct pe ramuri. Scoarța este cenușiu-albicioasă se exfoliază în solzi mici și are crăpături lungi cu efect estetic. Este un excelent arbore de aliniament stradal, la marginea aleilor sau izolat în grădinile care se încadrează atât stilului formal cât și celui informal.

Pentru a putea achizitiona alunul turcesc CLICK AICI

Cornul

Fructele roșii (coarne) aromate  dar astringente se pot consuma și în stare proaspătă dacă sunt bine coapte dar cel mai frecvent sunt utilizate pentru siropuri și dulcețuri. Substanțele active din coarne sunt cunoscute pentru efectele curative deosebite în caz de febră sau diaree. Planta poate să crească sub formă de tufă sau arbore pitic. Se pretează bine la tăieri dar crește destul de încet iar lemnul este greu și dur, apt pentru cozi de unelte. Cu răbdare, în mulți ani, cornul poate fi modelat sub forma de arbore de dimensiuni medii (pană la 5-6m) cu tulpina dreaptă și coroana formată în formă sferică sau palmetă. Se pot realiza și garduri vii dese și impenetrabile datorită lemnului tare. Înflorește timpuriu, la sfârșitul iernii, fiind unul dintre primii vestitori ai primăverii, florile mărunte galbene având un efect decorativ deosebit. Decorative sunt și fructele care încep să se coacă din luna august. Cornul cere soluri revene, fertile și crește la fel de bine în soare ca și la umbră. Este în general liber de boli și dăunători. Dacă se formează ca arbore cu o singură tulpină trebuie avută în vedere îndepărtarea în fiecare an a lăstarilor de la baza tulpinii.

Pentru a putea achizitiona corn CLICK AICI