Weigela

Una dintre tufele cele mai cunoscute, rivalizând cu trandafirii și pentru mulți mai spectaculoase decât aceștia în perioada de maxim înflorit. Momentul înfloritului este exploziv, planta se acoperă în întregime și devine atracția principală a grădinii pentru circa două săptămâni. Poate înflori sporadic pe parcursul întregii veri până toamna, ținând parcă să ne amintească de ce este capabilă. Tăierile se cer făcute imediat după trecerea înfloritului pentru ca tufa să aibă timp a-și reface lăstarii floriferi. Tăierile sunt necesare pentru păstrarea formei și dimensiunilor dorite precum și pentru întinerire. Lăsată netăiată mai mulți ani este posibil a pierde un sezon de înflorit atunci când se impun tăieri drastice. Poate fi folosită pentru garduri vii florale sau ca element izolat. Există multe varietăți de veigele, unele de dimensiuni mai mari, altele mai mici, cu frunze vărgate cu galben sau movii întunecat iar culorile florilor variază de la alb la roșu trecând prin diferite nuanțe de roz.

Când te-am văzut întîia oară, Nelă
N-am fost atent și nu am observat
De ești frumoasă, fiind fascinat
De-o mult mai minunată weigelă.

Pentru a putea cumpara weigela CLICK AICI

Arțari americani

Specia de bază este invazivă și lipsită de interes ornamental însă varietățile selecționate și multiplicate prin altoire reprezintă elemente decorative valoroase apreciate de mulți grădinari și pretabile multor stiluri de grădini. Arbore de talie medie, arțarul american se remarcă prin viteza mare de creștere și acceptarea  condițiilor pedo-climatice cele mai variate. Este decorativ prin frunze care pot fi galben-aurii (Acer negundo Odessanum), vărgate galben cu verde (Acer negundo Variegatum) sau  multicolore (Acer negundo Flamingo). Rezistă destul de bine la boli dar este preferat de omida păroasă a dudului motiv pentru care vara trebuie stropit preventiv sau imediat după apariția cuiburilor de omizi.

Arțarul american poate crește liber până la 12-15 m în înălțime, forma coroanei naturale fiind rotunde, destul de neregulate. De regulă în grădini sunt menținuți ca arbori de talie mică, coroanele fiind corectate în forme globulare. Tăierile se recomandă a fi făcute toamna târziu și iarna. Dar putem face tăieri și a mijlcul verii pentru păstrarea formei și pentru reîntinerirea frunzișului îmbătrânit.

Sunt arbori spectaculoși care ies în evidență prin coloritul viu colorat și prin textura fresh a frunzișului. Se folosesc în grădinile formale, moderne, în curțile urbane sau chiar în spațiile destul de mici, fiind de găsit și în grădinile englezești.

Thuja Smaragd

Cea mai populară varietate de thuja, folosită în mai toate grădinile  din țara noastră și în mai toate țările cu iubitori de grădini și plante ornamentale. Atât de vândută încât dacă într-o zi ar apărea o boală gravă care să o decimeze, vântul s-ar bucura nespus pentru că ar putea să bată nestingherit de-a lungul și de-a latul țării. Are în mod natural o formă conică echilibrată și un frunziș atât de des și de fin încât dacă nu ar fi verde – și încă ce verde! – ai zice că e blana  lucioasă și mătăsoasă a unui urs. Cadrează bine în aproape orice stil de grădină fiind întâlnită atât în grădinile rustice cât și în cele moderne, pretându-se la fel de bine stilului formal cât și celui informal, valoroasă prin faptul că își menține forma de con regulat încât cunoscătorii consideră că este păcat să o folosești pentru realizarea de garduri vii – deși se folosește cu succes și acolo. Iubește soarele deci nu o plantați la umbră și are nevoie de apă. Udați-o cu dărnicie fără însă a face mocirlă la rădăcină. Fertilizați cu îngrășăminte potrivite fiecărei perioade de creștere și aplicați tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor. Este o plantă sensibilă.

Pentru a putea achizitiona thuja smaragd CLICK AICI

Urechelnițe

Între plantele suculente, rozetele de Sempervivum tectorium ocupă un loc important. Li se mai spune și Urechelnițe, sucul obținut din stoarcerea frunzelor suculente fiind foarte bun pentru tratarea unor afecțiuni ale urechilor. Acest suc are acțiune antiinflamatoare, cicatrizantă, antibiotică, astringentă, sedativă, diuretică, antispasmodică, hemostatică şi vermifugă. Se folosește sub formă de  suc proaspăt de plantă aplicat local pe răni sau arsuri sau pus în urechi, spălături cu decoct în cancer de piele sau uterin, praf de plantă uscată aplicat pe răni, frunze crude aplicate pe bătături, urechelniţa poate vindeca acneea, afecţiunile cutanate, aftele, arsurile, bătăturile, cancerul uterin sau de piele, durerile de urechi, hemoroizii, înţepăturile de insecte şi poate chiar să elimine pistruii.

Se folosește cu predilecție în grădinile de roci sau în vase.  Poate fi întâlnită și în grădinile mediteraneene. Înflorește frumos, spectaculos chiar față de prezența modestă a sușei de frunze,  floarea cu aspect cerat amintind de gingășia florilor de cactus. Nu necesită îngrijire, se înmulțește de la sine, nu trebuie udată excesiv, necesită un sol nisipos și iubește soarele.

Pentrua a putea achizitiona   urechelnita CLICK AICI

 

Paltinii globulari

Arborii cu coroane globulare se folosesc cu preponderență în grădinile formale, în grădinile mici specifice curților urbane sau chiar în vase de mărime potrivită în scuaruri și alte amenajări stradale. Paltinul globular (Acer platanoides Globosum) este foarte îndrăgit de iubitorii de grădini și apreciat de peisagiști datorită coroanei bine conturate, de formă sferică turtită ce nu are nevoie de tăieri de întreținere pentru a-și menține forma. Este rezistent la ger, nepretențios față de condițiile de sol și nu necesită lucrări de întreținere. Coroana poate depăși 4 m în diametru după mai mult de 10-15 ani dar poate fi menținută prin tăieri la diametrul dorit, de regulă în jur de 2m. 

Pentru a putea achizitiona paltin globular CLICK AICI

Salut lume!

Bun venit pe WordPress. Acesta este primul tău articol. Editează-l sau șterge-l, apoi începe scrisul!