Kiwi

Toată lumea îndrăgește fructele de kiwi pe care le găsim în supermarketuri. Aceste fructe sunt produse de planta Actinidia deliciosa – plantă termofilă ce nu poate să crească în zone cu temperaturi mai mici de -12 gr.C. Din fericire există și pentru țările geroase câteva specii și varietăți de kiwi rezistent, dintre acestea cele mai importante fiind Actinidia arguta și Actinidia kolomitka. Sunt vițe foarte viguroase ce pot crește pe suporți până la 5-10 m pe an (în păduri pot să crească și 30m agățându-se de arbori). Fructele sunt mult mai mici decât cele ale arhicunoscutului kiwi din comerț, se mănâncă cu tot cu pieliță așa ca boabele de struguri și se pare că sunt mai dulci și mai aromate decât fructele din țările calde. Nu sunt dificil de crescut, se fac tăieri ca la vița de vie având în vedere că florile se formează pe creșterile din anul curent care pornesc din lăstarii din anul precedent. În timpul verii se lăstăresc pentru a reduce creșterile prea expansive. Sunt plante rezistente la îngheț, la boli și dăunători nefiind necesară prea multă preocupare pentru a ne bucura în Septembrie – Octombrie de dulceața fructelor.

Pentru a putea achizitiona kiwi CLICK AICI

Schisandra

De regulă vițele sunt mai sensibile la geruri dar această viță venită din nordul Chinei (Manciuria) este deosebit de rezistentă la temperaturile scăzute și poate fi cultivată în toate zonele țării. Este o viță de vigoare medie, cu creșteri anuale de maxim 4 metri, de regulă lăstarii laterali cresc cam 1-2 m de la tulpina principală. Se cultivă pe pergole, poate îmbrăca ziduri sau dacă se dorește a înființa o mică plantație – pe sârme întinse pe șpalieri ca vița de vie. Fructele sunt boabe roșii grupate în ciorchini și se coc la sfârșitul verii. Gustul este extrem de complex, un amestec de amar cu dulce-acrișor și înțepături ușoare de piper – chinezii îi spun fructul cu cinci gusturi. Fructele se pot consuma proaspete sau uscate. Cel mai frecvent sunt utilizate pentru a face ceai sau în tincturi. Consumul de schisandra are multiple beneficii: stimulează memoria, crește vigoarea organelor sexuale, este stimulator digestiv și revigorant al ficatului, atenuează depresia și protejează pielea. Este ușor de cultivat, se curăță în același mod ca și vița de vie și nu este predispusă la îmbolnăviri sau atacuri de dăunători.

Afinul canadian

I se mai spune pom de stafide sau merișor de miere, recomandat în ultima vreme ca și gard viu comestibil (englezii îl mai numesc și saskatoon) și cuprinde o grupă de specii cu fructe comestibile care se coc la jumătatea verii. Fructele sunt bace negre sau roșii de mărimea fructului de afin american și oarecum asemănătoare ca formă, motiv pentru care una dintre denumirile comerciale s-a admis să fie aceasta (afin canadian) deși în mod evident genul Amelanchier nu este înrudit deloc cu genul Vaccinium. Este foarte ușor de cultivat, nu necesită practic îngrijiri în afara unor minimaliste tăieri de formare și este în general liber de boli și dăunători, deși ca orice rosaceu este expus focului bacterian. Fructul de amelanchier este practic o pilulă zilnică de vitamine complexe (Riboflavină, Calciu, Magneziu, Fier, Vitamina C, Vitamina E și altele) precum și un conținut ridicat de antioxidanți (ca mai toate fructele negre). Reținem pe scurt 3 specii de amelanchier: Amelanchier spicata – tufă  joasă de cca 2m înălțime și diametru, Amelanchier canadensis – tufă înaltă până la 4-6m și 2-3 m în diametru și Amelanchier lamarckii – arbore de talie joasă ce poate ajunge la 10-12 m înălțime.

Pentru achizitionarea de afini canadieni CLICK AICI

Afinul roșu

Majoritatea dintre noi îl cunoaștem sub denumirea de merișor dar deoarece acest cuvânt este utilizat pentru identificarea prea multor plante fructifere, considerăm că este mai bine să îl evităm. Vorbitorii de engleză preferă să îi spună cranberry și sub acest nume poate fi găsit cel mai frecvent pe piață. Întrucât este înrudit direct cu afinul de cultură (Vaccinium corymbossum) și cu afinul de pădure (Vaccinium myrtillus), considerăm că denumirea de afin roșu i se potrivește perfect. Se cunosc o mulțime de beneficii ale fructelor, combate bacteria Helicobacter pilory care este asociată cu multe boli grave ale stomacului, inclusiv cu cancerul, vindecă diarea, ajută la oprirea sângerărilor gingivale și tratează paradontoza. Trebuie cultivat pe soluri acide și iubește foarte mult nisipul astfel că o combinație de tubă cu nisip ar fi substratul ideal. Se poate cultiva pe straturi înălțate și în vase. Plantațiile profesionale se fac pe locuri joase care se inundă înaintea recoltării iar fructele care au pungi cu aer se ridică la suprafața apei de unde se strâng cu ușurință.

Afinul american

Se deosebește de afinul pe care îl cunoaștem din pădurile noastre și care este comercializat la marginea drumurilor vara (Vaccinium myrtillus) în primul rând prin faptul că tufa este înaltă până la 1,5 m spre deosebire de afinul de pădure care este o tufă joasă ce formează covoare pe solurile acide montane. Ca și afinul de pădure, afinul de cultură sau afinul american (Vaccinium corymbosum) crește pe soluri acide, cu pH cuprins între 4,8-5,5, fertile, afânate, cu aport consistent de substanță organică, turba de sphagnum fiind un excelent substrat pentru creșterea afinului. Se plantează în plin soare și se asigură umiditatea suficientă în sol, solul trebuie să fie în permanență reavăn. Există numeroase soiuri de afin. În afara mărimii, gustului și aromei fructului, aceste soiuri se diferențiază unele față e altele prin epoca de recoltare. Se deosebesc astfel soiuri timpurii (Duke, Hanah Choice), soiuri de sezon (Bluecrope, Chandler) și soiuri târzii (Nelson).

Pentru acizitionarea de afini CLICK AICI

Afinul siberian

Deși face parte din familia Caprifoliaceae, fiind direct înrudită cu binecunoscuta Palma Maicii Domnului, în limbajul comun am ales să îi spunem afin siberian datorită câtorva asemănări pe care această plantă le are cu afinul – frunzele sunt mici, alungite, verzi închis și lucioase, tufa rotundă cu ramuri pornind de la nivelul solului și fructele albastre, tomentoase, moi, alungite spre deosebire de cele ale afinului care sunt rotunde dar asemănătoare ca textură, fiind mâncate la fel ca și afinul cu tot cu sâmburi. Afinul siberian este foarte rezistent la ger și spre deosebire de afinul de cultură nu necesită pH acid al solului. Crește în orice sol de grădină dar pentru a avea creșteri viguroase și fructificație bogată solul trebuie să fie bogat în substanțe organice, afânat și suficient de umed. Dacă nu locuim într-o zonă premontană cu ploi abundente este bine să ne gândim a monta un sistem de irigație cu picătura atunci când înființăm plantația. Soiurile Karina, Atut și Duet sunt soiuri relativ comune și larg răspândite printre cultivatorii casnici întrucât nu au sensibilități majore față de boli și dăunători și nu necesită un nivel avansat de cunoștințe pentru o bună întreținere.

Pentru achizitionarea unui afin siberian CLICK AICI

Plopul columnar

Unul dintre cei mai impozanți arbori cu port columnar. Desigur, nevoia de spațiu este evidentă în cazul acestui arbore de aceea este de neconceput pentru o grădină mică sau în apropierea clădirilor. Dar pentru spațiile largi, ca arbore de aliniament pentru drumurile mari sau ca perdele de protecție în câmp este o soluție excelentă. Frunzele sunt simple,romboidale, verzi, lucioase, cu sclipiri de diamant în bătaia vântului și cu aromă de balsam. Toamna devin galbene. Ca toți plopii, este repede crescător și necesită un sol ceva mai umed, asta neînsemnând că cere o sursă de apă în apropiere. Este un fals mit acela că semințele sunt toxice. Arborele este destul de sensibil la cancerul bacterian.

Meri decorativi

Merii sunt cunoscuți în special ca pomi fructiferi însă există varietăți ornamentale cu potențial decorativ prin frunze, flori și/sau fructe care nu ar trebui să lipsească din nici o grădină. În general sunt arbori de talie mică spre medie și au coroana rotundă fiind potriviți pentru aproape orice stil peisager. Sunt bineveniți la fel de bine în grădina rustică ca și în grădinile moderne, își pot găsi locul în grădinile formale și se potrivesc stilului japonez dar și celui mediteranean. Există o multitudine de varietăți de meri decorativi dar în spațiul pe care îl avem aici la dispoziție vă vom prezenta doar:

Malus Royalti – măr decorativ cu frunze roșii pe tot parcursul anului și flori roșii-purpurii

Malus Brandywine – flori mari, duble și foarte parfumate, albe-roz și frunze verzi închis, mari, asemănătoare ca formă cu frunza viței de vie

Malus Pendula – măr cu coroana sub formă de umbrelă, disponibil în două variante – cu frunze verzi și fructe mici galbene sau cu frunze verzi-roșcate și fructe mici roșii. Există și arbori altoiți cu ambele soiuri astfel încât să se obțină o umbrelă bicoloră.

Pentru achizitionarea unui mar decorativ CLICK AICI

Trandafir Schwarze Madona

Obtinut de pepiniera germana W. Kordes & Sons in 1992, trandafirul Schwarze Madona este un teahibrid viguros, cu frunzis dens de culoare verde inchis si cu flori delicate, usor parfumate, mari (12 cm), de culoare rosu inchis aproape grena, fiecare avand 25-40 de petale catifelate. Frunzisul stralucitor si florile rosii ofera un contrast uimitor.

Cresterea arbustului este puternica, portul vertical, cu ramuri robuste. Are o inflorire continua din iunie pana in noiembrie. La maturitate poate atinge inaltimi cuprinse intre 80-100 cm si anverguri de 50-60 cm. Fiind extrem de elegant, cu flori captivante, trandafirul Schwarze Madona este utilizabil in special ca tufa de sine statatoare dar poate fi cultivat si pentru flori taiate

Pentru a putea achizitiona trandafirul CLICK AICI