Publicat pe

Aronia

De multe ori suntem tentați să dăm crezare unor reclame privind fructul cel mai cel, care conține de zece ori mai multă vitamina cutare decât fructul x care până mai ieri era de fapt cel mai popular. Genul acesta de reclame îi face pe unii dintre noi să își piardă încrederea. Dar natura este un rezervor uriaș de resurse și mereu avem posibilitatea să descoperim noi plante binefăcătoare și cu cât este mai mare diversitatea în grădina noastră va fi mai bine. Aronia are într-adevăr mai multă vitamina P decât multe fructe celebre și este superioară multor altor fructe în ceea ce privește concentrația de antioxidanți. Se crede că un consum de cca 100 ml suc de aronia pe zi asigură necesarul zilnic de vitamine. În plus, aronia este o plantă extrem de simplu de cultivat. Este suficient să o plantăm într-un sol bogat, fertilizat organic și irigat suficient în cazul în care ne aflăm într-o zonă mai secetoasă. Tăierile sunt minimaliste, se elimină lăstarii bătrâni și se scurtează creșterile în cazul în care nu vrem să o lăsăm să depășească înălțimea dorită. Fructele se coc în iulie-august și se consumă ca atare, se pot păstra la congelator sau procesa în gemuri, sucuri, siropuri. Varietațile VIKING și NERO sunt cele mai cunoscute pentru producția de fructe iar varietatea HUGIN este folosită ca plantă ornamentală ce poate înlocuit Photinia în zonele mai reci.

Pentru a putea achizitiona aronia CLICK AICI

 

Publicat pe

Alunul

Alunii se pretează pentru cultivare în majoritatea zonelor din țară. Au o ușoară sensibilitate la înghețurile târzii având în vedere faptul că înfloritul se desfășoară în cursul lunilor ianuarie-februarie, dar dacă se plantează într-un loc ferit, pot fi cultivați de la câmpie până în zonele montane. Preferă solurile fertile, revene dar fără exces de umiditate, cu textură lutoasă la luto-argiloasă și cu un pH neutru până la ușor alcalin. Pot fi crescuți sub formă de tufe dar se recomandă a fi conduși sub formă de arbori cu o singură tulpină pentru a ușura recoltarea și punerea mai bună în lumină a fructelor. Alunii cresc și la umbră dar puse în soare fructele vor fi mai mari și mai gustoase. Există multe soiuri de aluni și este bine să avem mai multe soiuri în grădină pentru o polenizare mai eficientă:

Fertille de Nothingam crește și pe solurile grele, calcaroase, este rezistent la secetă. Alunele sunt mari și mai alungite decât modelul alunii de pădure.

Webb’s Prize – soi englezesc foarte apreciat, cu alune foarte gustoase, rotunde, grupate în ciorchini.

Rod Zellernoot – alun cu frunze roșii și alune mari, alungite, gustoase.

Pentru a putea achizitiona aluni CLICK AICI

Publicat pe

Cornul

Fructele roșii (coarne) aromate  dar astringente se pot consuma și în stare proaspătă dacă sunt bine coapte dar cel mai frecvent sunt utilizate pentru siropuri și dulcețuri. Substanțele active din coarne sunt cunoscute pentru efectele curative deosebite în caz de febră sau diaree. Planta poate să crească sub formă de tufă sau arbore pitic. Se pretează bine la tăieri dar crește destul de încet iar lemnul este greu și dur, apt pentru cozi de unelte. Cu răbdare, în mulți ani, cornul poate fi modelat sub forma de arbore de dimensiuni medii (pană la 5-6m) cu tulpina dreaptă și coroana formată în formă sferică sau palmetă. Se pot realiza și garduri vii dese și impenetrabile datorită lemnului tare. Înflorește timpuriu, la sfârșitul iernii, fiind unul dintre primii vestitori ai primăverii, florile mărunte galbene având un efect decorativ deosebit. Decorative sunt și fructele care încep să se coacă din luna august. Cornul cere soluri revene, fertile și crește la fel de bine în soare ca și la umbră. Este în general liber de boli și dăunători. Dacă se formează ca arbore cu o singură tulpină trebuie avută în vedere îndepărtarea în fiecare an a lăstarilor de la baza tulpinii.

Pentru a putea achizitiona corn CLICK AICI

Publicat pe

Kiwi

Toată lumea îndrăgește fructele de kiwi pe care le găsim în supermarketuri. Aceste fructe sunt produse de planta Actinidia deliciosa – plantă termofilă ce nu poate să crească în zone cu temperaturi mai mici de -12 gr.C. Din fericire există și pentru țările geroase câteva specii și varietăți de kiwi rezistent, dintre acestea cele mai importante fiind Actinidia arguta și Actinidia kolomitka. Sunt vițe foarte viguroase ce pot crește pe suporți până la 5-10 m pe an (în păduri pot să crească și 30m agățându-se de arbori). Fructele sunt mult mai mici decât cele ale arhicunoscutului kiwi din comerț, se mănâncă cu tot cu pieliță așa ca boabele de struguri și se pare că sunt mai dulci și mai aromate decât fructele din țările calde. Nu sunt dificil de crescut, se fac tăieri ca la vița de vie având în vedere că florile se formează pe creșterile din anul curent care pornesc din lăstarii din anul precedent. În timpul verii se lăstăresc pentru a reduce creșterile prea expansive. Sunt plante rezistente la îngheț, la boli și dăunători nefiind necesară prea multă preocupare pentru a ne bucura în Septembrie – Octombrie de dulceața fructelor.

Pentru a putea achizitiona kiwi CLICK AICI

Publicat pe

Schisandra

De regulă vițele sunt mai sensibile la geruri dar această viță venită din nordul Chinei (Manciuria) este deosebit de rezistentă la temperaturile scăzute și poate fi cultivată în toate zonele țării. Este o viță de vigoare medie, cu creșteri anuale de maxim 4 metri, de regulă lăstarii laterali cresc cam 1-2 m de la tulpina principală. Se cultivă pe pergole, poate îmbrăca ziduri sau dacă se dorește a înființa o mică plantație – pe sârme întinse pe șpalieri ca vița de vie. Fructele sunt boabe roșii grupate în ciorchini și se coc la sfârșitul verii. Gustul este extrem de complex, un amestec de amar cu dulce-acrișor și înțepături ușoare de piper – chinezii îi spun fructul cu cinci gusturi. Fructele se pot consuma proaspete sau uscate. Cel mai frecvent sunt utilizate pentru a face ceai sau în tincturi. Consumul de schisandra are multiple beneficii: stimulează memoria, crește vigoarea organelor sexuale, este stimulator digestiv și revigorant al ficatului, atenuează depresia și protejează pielea. Este ușor de cultivat, se curăță în același mod ca și vița de vie și nu este predispusă la îmbolnăviri sau atacuri de dăunători.

Publicat pe

Afinul canadian

I se mai spune pom de stafide sau merișor de miere, recomandat în ultima vreme ca și gard viu comestibil (englezii îl mai numesc și saskatoon) și cuprinde o grupă de specii cu fructe comestibile care se coc la jumătatea verii. Fructele sunt bace negre sau roșii de mărimea fructului de afin american și oarecum asemănătoare ca formă, motiv pentru care una dintre denumirile comerciale s-a admis să fie aceasta (afin canadian) deși în mod evident genul Amelanchier nu este înrudit deloc cu genul Vaccinium. Este foarte ușor de cultivat, nu necesită practic îngrijiri în afara unor minimaliste tăieri de formare și este în general liber de boli și dăunători, deși ca orice rosaceu este expus focului bacterian. Fructul de amelanchier este practic o pilulă zilnică de vitamine complexe (Riboflavină, Calciu, Magneziu, Fier, Vitamina C, Vitamina E și altele) precum și un conținut ridicat de antioxidanți (ca mai toate fructele negre). Reținem pe scurt 3 specii de amelanchier: Amelanchier spicata – tufă  joasă de cca 2m înălțime și diametru, Amelanchier canadensis – tufă înaltă până la 4-6m și 2-3 m în diametru și Amelanchier lamarckii – arbore de talie joasă ce poate ajunge la 10-12 m înălțime.

Pentru achizitionarea de afini canadieni CLICK AICI

Publicat pe

Afinul siberian

Deși face parte din familia Caprifoliaceae, fiind direct înrudită cu binecunoscuta Palma Maicii Domnului, în limbajul comun am ales să îi spunem afin siberian datorită câtorva asemănări pe care această plantă le are cu afinul – frunzele sunt mici, alungite, verzi închis și lucioase, tufa rotundă cu ramuri pornind de la nivelul solului și fructele albastre, tomentoase, moi, alungite spre deosebire de cele ale afinului care sunt rotunde dar asemănătoare ca textură, fiind mâncate la fel ca și afinul cu tot cu sâmburi. Afinul siberian este foarte rezistent la ger și spre deosebire de afinul de cultură nu necesită pH acid al solului. Crește în orice sol de grădină dar pentru a avea creșteri viguroase și fructificație bogată solul trebuie să fie bogat în substanțe organice, afânat și suficient de umed. Dacă nu locuim într-o zonă premontană cu ploi abundente este bine să ne gândim a monta un sistem de irigație cu picătura atunci când înființăm plantația. Soiurile Karina, Atut și Duet sunt soiuri relativ comune și larg răspândite printre cultivatorii casnici întrucât nu au sensibilități majore față de boli și dăunători și nu necesită un nivel avansat de cunoștințe pentru o bună întreținere.

Pentru achizitionarea unui afin siberian CLICK AICI

Publicat pe

Ulmul siberian auriu

Ulmul siberian este un arbore de mărimea a III-a ce poate ajunge până la 15 m înălțime cu coroana bogată și des ramificată ce umbrește bine solul. Scoarța este adânc brăzdată de crăpături. Are o mare plasticitate ecologică fiind absolut nepretențios față de sol (crește chiar și pe soluri cu exces de carbonat de calciu) și este foarte rezistent la secetă. Varietatea Aurea se remarcă prin coloritul galben auriu al frunzișului, culoare ce se manifestă încă de la dezmugurire până toamna. Se pretează bine la tuns și poate fi menținut la dimensiuni adecvate tipului de grădină în care este încadrat. Se pot realiza coroane palmate care să funcționeze ca ecrane de protecție la limite de proprietate. Tăierile efectuate la jumătatea verii, după ce coloritul frunzișului pălește, determină reîmprospătarea coronamentului și păstrarea o perioadă mai îndelungată a aspectului proaspăt. Nu se fac astfel de tăieri toamna pentru că astfel lujerii nou crescuți nu au timp să se lemnifice.

Publicat pe

Ulmul pletos

Această varietate a fost selectată în cadrul speciei Ulmus glabra – ulmi cu scoarța netedă (de aici vine și denumirea de glabra), cu frunze mari, adeseori cu 3 vârfuri acuminate, aspre, asimetrice la bază. Varietatea Camperdownii nu se înmulțește din semințe, arborii se altoiesc la diverse înălțimi pe o tulpină de ulm obișnuit, de la punctul de altoire ramurile se arcuiesc larg și cresc în jos. Trebuie făcute mai multe tăieri în primii ani după altoire pentru a obține o coroană deasă. Umbrela de crengi formată astfel este deasă, frunzele mari realizând un clopot impenetrabil. Arată foarte bine și iarna după căderea frunzelor, mai ales când ramurile se încarcă de promoroacă. Ulmul cu frunza mare este în general iubitor de soluri fertile iar în cazul înghețurilor târzii poate suferi de gelivuri la nivelul scoarței. Denumirea acestei varietăți vine de la numele casei Camperdown din Scoția unde copacul a fost descoperit în jurul anului 1850.  Se pretează foarte multor stiluri de grădini, ca element izolat.

Publicat pe

Teii

Teii sunt arbori apreciați în primul rând pentru minunatul parfum al florilor din lunile iunie-iulie. Sunt arbori de talie mare, cu înălțimi în jur de 20 m și diametre ale coroanei de peste 10m, cu tulpini drepte, cu scoarță cenușie și coroane oval-conice, lujeri roșcați și muguri alterni rotunzi. Teii sunt rezistenți la ger dar sensibili la secetă și preferă solurile fertile, suficient de umede dar bine drenate. În practica peisageră se întâlnesc mai des 3 specii de tei și mai multe varietăți.

Teiul cu frunza mică (Tilia cordata) este cea mai frecvent întâlnită specie, având și florile foarte parfumate este preferat de culegători, ușor de recunoscut după frunzele mici și cordate la bază.

Teiul cu frunza mare (Tilia platyphylos) are lujerii mai lungi, ușor pubescenți, mai roșcați și frunzele mult mai mari. Scoarța teiului cu frunza mare este mai netedă iar înrădăcinarea mai puternică și mai ramificată. Teii sunt în general arbori care ridică probleme în ceea ce privește pavimentele.

Teiul argintiu (Tilia tomentosa) are frunzele pubescent albicioase pe verso motiv pentru care vara în bătaia vântului are de la distanță o strălucire argintie. Lujerii sunt verzui iar scoarța este neted cenușie până la vârste înaintate.

Totul despre tei în Dendrologia Clinovschi

Pentru achizitionarea de tei CLICK AICI