Scorușii

Scorușii sunt arbori de talie medie specifici climatului montan și premontan dar care pot fi întâlniți și la câmpie. Se va evita plantarea lor în zone toride, secetoase, cu soluri nisipoase, preferința lor fiind pentru soluri reavene, humice, ușor acide. Cel mai popular este scorușul de munte (Sorbus aucuparia) care este un arbore de cca 12-15m înălțime cu ramuri pendente și lujeri pubescenți (cu puf). Frunzele sunt imparipenat compuse, florile sunt albe grupate în cime umbeliforme iar fructele sunt bace mărunte de culoare galbenă până la roșie. Fructele sunt elementul principal de decor al scorușilor pentru că încep să se coacă din august și persistă pe ramuri până iarna târziu.

Există peste 100 de specii de scoruși, cu foarte multe varietăți din care vom enumera doar:

Sorbus aucuparia Beissnerii – decorativ prin lujerii de culoare gălbuie care au efect în peisaj pe parcursul iernii (fructele sunt portocalii)

Sorbus arnoldiana Golden Wonder – fructe galbene și pețiol roșcat al frunzelor, cu deosebit efect de contrast toamna

Sorbus aucuparia Pendula – coroană sub formă de umbrelă cu ramuri până în pământ, un adevărat cort verde ce se umple cu fructe roșii-portocalii la sfârșitul verii.

Pentru a putea achizitiona scorus CLICK AICI

Bradul alb

Arbore semeț ce poate ajunge la 15-20 m înălțime și mai mult de 6-8 m în diametru, cu frunzișul alb-albăstrui ce pare a fi nins și în plină vară. Acele bradului sunt lungi și moi la pipăit spre deosebire de acele molidului argintiu care sunt foarte înțepătoare. Nu necesită îngrijiri deosebite, cere doar un sol ușor, afânat, bine drenat dar cu suficientă umiditate, de preferat ușor acid. Se pot face tăieri de formare ale coroanei dar dacă ne dorim un brad alb pitic atunci este mai indicat să alegem o varietate altoită (Abies lasiocarpa Compacta). Bradul alb este un arbore impunător ce are nevoie de spațiu de aceea trebuie să avem în vedere evoluția lui în timp.

Pentru a putea achizitiona abies lasiocarpa compcata CLICK AICI

Thuja Smaragd

Cea mai populară varietate de thuja, folosită în mai toate grădinile  din țara noastră și în mai toate țările cu iubitori de grădini și plante ornamentale. Atât de vândută încât dacă într-o zi ar apărea o boală gravă care să o decimeze, vântul s-ar bucura nespus pentru că ar putea să bată nestingherit de-a lungul și de-a latul țării. Are în mod natural o formă conică echilibrată și un frunziș atât de des și de fin încât dacă nu ar fi verde – și încă ce verde! – ai zice că e blana  lucioasă și mătăsoasă a unui urs. Cadrează bine în aproape orice stil de grădină fiind întâlnită atât în grădinile rustice cât și în cele moderne, pretându-se la fel de bine stilului formal cât și celui informal, valoroasă prin faptul că își menține forma de con regulat încât cunoscătorii consideră că este păcat să o folosești pentru realizarea de garduri vii – deși se folosește cu succes și acolo. Iubește soarele deci nu o plantați la umbră și are nevoie de apă. Udați-o cu dărnicie fără însă a face mocirlă la rădăcină. Fertilizați cu îngrășăminte potrivite fiecărei perioade de creștere și aplicați tratamente împotriva bolilor și dăunătorilor. Este o plantă sensibilă.

Pentru a putea achizitiona thuja smaragd CLICK AICI