Publicat pe

Molid conic Daisy’s White

Picea glauca Daisy’s White  este un arbust conifer mic, cu creştere lentă. Creşterea nouă în primăvară este de culoare cremos-alb, spectaculoasă,  îmbătrânind într-o culoare verde pe parcursul sezonului. Frunzișul este foarte compact, acele mărunte și verzi nu lasă privirea să pătrundă până la scheletul de ramuri.
Frunzişul este veşnic verde. Are o creştere lenta de 2-5 cm pe an sau un metru in douăzeci de ani. În mod obişnuit, creşte doar la maximum unu sau doi metri înălțime, dar exista și câteva excepții.
Creşte şi in plina lumina.

Nu este necesară o tăiere.

Cele potrivite sunt solurile bine drenate. Este absolut încântător primăvara atunci când mugurii explodează în ace noi, de culoare verde-galbui spre auriu, proaspăt, strălucitor.

Picea glauca Daisy’s White   este ideal pentru grădini de piatră, pentru terase sau pentru spații mici, unde este necesară o îngrijire  pe tot parcursul anului. Aceasta varietate Daisy’s White se remarcă prin frumuseţea mugurilor proaspeţi care dau impresia ca planta este stropită cu auriu primăvara devreme, auriul devenind pe parcurs argintiu.

Poate fi folosit cu succes și iarna ca pom de Crăciun.

Publicat pe

Pinul negru

Pinul negru este unul dintre puținele conifere care cresc pe soluri grele, bogate în carbonat de calciu, cu pH alcalin. Suportă destul de bine seceta și canicula verii motiv pentru care a fost folosit de-a lungul timpului  la împădurirea terenurilor degradate din zona colinară și chiar la câmpie. Se încadrează în decorul grădinilor japoneze dar se potrivește și în amenajările realizate în stilul mediteranean, englezesc sau rustic. Pinul negru are ace lungi, verzi închis, ușor curbate spre interior și sunt grupate câte 2 într-o teacă. În condiții optime de vegetație poate ajunge la înălțimi de peste 30 de metri dar în mod uzual este întâlnit în grădini la înălțimi de 10-15m. Varietatea Austriaca este un arbore cu tulpina dreaptă și creștere conică, semeață în tinerețe. Varietatea Pyramidalis are un port compact iar Green Tower este un cultivar multiplicat prin altoire cu forma columnară, foarte compact și nu mai înalt de 6-8 metri. Există și forme globulare de pin negru – Globosa, Breppo sau Spielberg care cresc ca niște boscheți de 1,5-2 m în diametru utilizați de regulă în amenajările de stâncării. Acești pini globulari sunt înmulțiți deasemenea prin altoire, prețul acestor plante fiind din aceste motive mai mare decât a plantelor obișnuite obținute din semințe. Pinii sunt plante nepretențioase, nu necesită udări decât în perioadele extrem de secetoase. Pentru plantare este bine să se folosească un substrat pentru conifere dar de regulă pinii negri pot crește pe aproape orice tip de sol. Se plantează la soare. Nu necesită adăpost, este rezistent la vânt, praf și poluare.

Pentru achizitionarea unui pin negru CLICK AICI

Publicat pe

Zâmbrul

Zâmbru – denumit pe meleagurile românești, pin de piatră prin alte părți, este un conifer cu port conic și tulpina dreaptă, cu scoarța cenușie cu multe crăpături și ace relativ scurte (5-9 cm), mai subțiri decât ale pinului negru dar mai rigide decât ale pinului strob. Poate ajunge la 15-20m înălțime și 7-8m în diametru în arealul natural dar prin parcuri și grădini este întâlnit până la 15m. Este frumos în tinerețe, în primii 10-15 ani când coronamentul pornește de jos alcătuind un con compact de ace verzi întunecate cu nuanțe albăstrui. Acele sunt câte 5 în teacă, îngrămădite spre vârful lujerului. Conurile sunt relativ mici, închise, cu nuanțe violacei pe timpul verii și cu o textură cărnoasă. Semințele zâmbrului sunt comestibile. Se plantează în plin soare, ca element izolat în grădini sau în diverse aranjamente cu alte conifere. Poate fi folosit și pentru realizarea de aliniamente perimetrale. Este destul de sensibil la atacurile de dăunători specifici pinilor, la afide sau păduchi lânoși, de aceea ar trebui sprayat cu insecticide în primii ani. Este destul de rezistent la secetă dar nu suportă zonele caniculare. Dacă îl dorim la câmpie va trebui să ne amintim să îl mai udăm uneori și eventual să îl plantăm într-o zonă care să beneficieze de umbrire la amiază.

Publicat pe

Arțarul de Manciuria

Acest arțar pitic, de multe ori prezentat sub forma unui arbore multi-tulpinal, cu aspect de tufă mai mare este deosebit prin rezistența foarte mare la praf și poluare, la sarea utilizată pentru deszăpeziri și la ger. Nu crește înalt, uzual la 5-6m (rar 10m) și are o coroană largă, rotundă. Poate fi modelat și ca arbore cu un singur trunchi și coroană rotundă, fiind, ca toți arțarii receptiv la tăierile de formare. Este un element inedit care poate crea un aspect sălbatec, de stepă, poate fi utilizat și în vase iar la marginea drumurilor poate fi lăsat fără grijă că ar putea suferi din cauza curenților, a frigului sau a sării. Numărul de senzație și-l face la sfârșitul verii când frunzele frumoase, alungite, trilobate devin roșii ca focul. Grădina este astfel foarte dinamică, un arbore care pe parcursul verii e oarecum banal, se aprinde dintr-o dată schimbând radical aspectul grădinii. De fapt această vâlvătaie autumnală este prevestită primăvara de fructele prinse în aripioare (samare) la fel de roșii ca frunzele toamna.

Publicat pe

Ribize

Denumirea pare amuzantă, așa li se spune acestor fructe în Bucovina și dacă ne uităm la denumirea latinească (Ribes) se pare că este o denumire populară foarte științifică.

Fructele speciei Ribes rubrum, înrudită direct cu Ribes nigrum (coacăzul negru) sunt bace mici, cu pielița subțire, grupate în ciorchini, zemoase, aromate, dulci acrișoare și pot fi de culoare roșie (JONKHEER van TETS), albe (VICTORIA) sau roz (ULUBIENA LWOWA).

Spre deosebire de coacăzul negru, coacăzul roșu este mai ușor de cultivat, are cerințe mai mici față de temperatură, un sezon de vegetație mai scurt și este posibil a fi cultivat din zona de câmpie până la 800-1000 m altitudine. Este important să îl plantăm în plin soare, într-un sol luto-nisipos la nisipos și să îi asigurăm un nivel rezonabil de umiditate. Ramurile de rod cele mai productive sunt cele de 3-5 ani, de aceea ca și la coacăzul negru trebuie avută în vedere întinerirea permanentă a tufei. Consumul de coacăze roșii tonifiază inima și este recomandat pentru importantul aport de vitamine pe care îl aduce organismului. Mai multe AICI.

Publicat pe

Zmeurul

Majoritatea dintre noi cunoaștem foarte bine zmeura dar știați că există și soiuri cu fructe galbene, negre sau violet? Zmeura este un excelent desert dar în același timp o materie primă pentru foarte gustoase siropuri și dulcețuri. Având un conținut ridicat de acid elagic consumul de zmeură tratează obezitatea, previne cancerul și ajută la ameliorarea inflamațiilor. Există două categorii de zmeuri:

Soiurile cu o singură fructificație abundentă (floricane) numite și soiuri tradiționale cum sunt: GLEN AMPLE, PRZEHYBA, BRISTOL (zmeur negru), GOLDEN QUEEN (zmeur galben), SOKOLICA, TULAMEEN.

Soiurile remontante (primocane) sunt acele soiuri moderne care fructifică pe lăstarii de doi ani ca și soiurile tradiționale dar reușesc să fructifice și pe lăstarii de 1 an începând din luna august. Fructele apărute la sfârșitul verii și toamna sunt ferite de boli și dăunători care se manifestă în perioada tipică de coacere a soiurilor tradiționale (iunie-iulie). Există un interes crescând pentru cultivarea soiurilor primocane cum sunt: POLKA, POLANA și POLONEZ.

Pentru achizitionarea de zmeuri CLICK AICI

Publicat pe

Alunul turcesc

Spre deosebire de alunul obișnuit, cel turcesc crește sub forma unui arbore cu o singură tulpină dreaptă și o coroană piramidală ce poate ajunge la 15-20 de metri înălțime. Este originar din sud-vestul Europei /sud-estul Asiei dar poate fi întâlnit și în nordul Europei, în zonele mai reci unde a fost aclimatizat mai ales pentru calitățile sale ornamentale. Alunele sunt comestibile, bune la gust dar cu o coajă mai groasă și un miez mai mic decât al alunelor de pădure. Un avantaj important este că aceste alune pot fi păstrate o perioadă lungă în coajă. Alunele de alun turces sunt foarte decorative pentru că sunt învelite într-un involucru adânc spintecat care se lemnifică spre toamnă și dau un aspect inedita fructelor aflate pe ramuri. Primăvara inflorescențele mascule sub forma unor mâțișori lungi și galbeni polenizează inflorescențele femele mici și roșii fixate direct pe ramuri. Scoarța este cenușiu-albicioasă se exfoliază în solzi mici și are crăpături lungi cu efect estetic. Este un excelent arbore de aliniament stradal, la marginea aleilor sau izolat în grădinile care se încadrează atât stilului formal cât și celui informal.

Pentru a putea achizitiona alunul turcesc CLICK AICI

Publicat pe

Afinul roșu

Majoritatea dintre noi îl cunoaștem sub denumirea de merișor dar deoarece acest cuvânt este utilizat pentru identificarea prea multor plante fructifere, considerăm că este mai bine să îl evităm. Vorbitorii de engleză preferă să îi spună cranberry și sub acest nume poate fi găsit cel mai frecvent pe piață. Întrucât este înrudit direct cu afinul de cultură (Vaccinium corymbossum) și cu afinul de pădure (Vaccinium myrtillus), considerăm că denumirea de afin roșu i se potrivește perfect. Se cunosc o mulțime de beneficii ale fructelor, combate bacteria Helicobacter pilory care este asociată cu multe boli grave ale stomacului, inclusiv cu cancerul, vindecă diarea, ajută la oprirea sângerărilor gingivale și tratează paradontoza. Trebuie cultivat pe soluri acide și iubește foarte mult nisipul astfel că o combinație de tubă cu nisip ar fi substratul ideal. Se poate cultiva pe straturi înălțate și în vase. Plantațiile profesionale se fac pe locuri joase care se inundă înaintea recoltării iar fructele care au pungi cu aer se ridică la suprafața apei de unde se strâng cu ușurință.

Publicat pe

Afinul american

Se deosebește de afinul pe care îl cunoaștem din pădurile noastre și care este comercializat la marginea drumurilor vara (Vaccinium myrtillus) în primul rând prin faptul că tufa este înaltă până la 1,5 m spre deosebire de afinul de pădure care este o tufă joasă ce formează covoare pe solurile acide montane. Ca și afinul de pădure, afinul de cultură sau afinul american (Vaccinium corymbosum) crește pe soluri acide, cu pH cuprins între 4,8-5,5, fertile, afânate, cu aport consistent de substanță organică, turba de sphagnum fiind un excelent substrat pentru creșterea afinului. Se plantează în plin soare și se asigură umiditatea suficientă în sol, solul trebuie să fie în permanență reavăn. Există numeroase soiuri de afin. În afara mărimii, gustului și aromei fructului, aceste soiuri se diferențiază unele față e altele prin epoca de recoltare. Se deosebesc astfel soiuri timpurii (Duke, Hanah Choice), soiuri de sezon (Bluecrope, Chandler) și soiuri târzii (Nelson).

Pentru acizitionarea de afini CLICK AICI

Publicat pe

Ulmul siberian auriu

Ulmul siberian este un arbore de mărimea a III-a ce poate ajunge până la 15 m înălțime cu coroana bogată și des ramificată ce umbrește bine solul. Scoarța este adânc brăzdată de crăpături. Are o mare plasticitate ecologică fiind absolut nepretențios față de sol (crește chiar și pe soluri cu exces de carbonat de calciu) și este foarte rezistent la secetă. Varietatea Aurea se remarcă prin coloritul galben auriu al frunzișului, culoare ce se manifestă încă de la dezmugurire până toamna. Se pretează bine la tuns și poate fi menținut la dimensiuni adecvate tipului de grădină în care este încadrat. Se pot realiza coroane palmate care să funcționeze ca ecrane de protecție la limite de proprietate. Tăierile efectuate la jumătatea verii, după ce coloritul frunzișului pălește, determină reîmprospătarea coronamentului și păstrarea o perioadă mai îndelungată a aspectului proaspăt. Nu se fac astfel de tăieri toamna pentru că astfel lujerii nou crescuți nu au timp să se lemnifice.