Ce trebuie sa știm despre tăierile la arbuști

Dacă ne dorim să avem plante mereu sănătoase, în formă și frumoase, trebuie să manifestăm o grijă sporită față de ele. Pentru a le stimula creșterea și dezvoltarea, cât și fructificarea abundentă (în cazul celor fructifere), va trebui să luăm în calcul o serie de reguli legate de tăiere printre alte responsabilități cum ar fi: udarea la timp, fertilizarea cu regularitate, plivitul de eventuale buruieni nedorite ș.a.m.d. pe care va trebui să le aplicăm de la caz la caz, funcție de tipul și specificul fiecăreia în parte. Pentru a înțelege mai bine specificul fiecărei plante în parte, și a aplica cele mai corecte și bune practici de tăieri de la specie la specie, au fost create așa-numitele grupe de tăieri după cum urmează:

Grupa 1 –  Tăieri ușoare

O serie de copaci și arbuști formează în mod natural un cadru bine ramificat. Ei necesită puțină sau deloc tăiere și de fapt, pot fi stricați cu o tăiere mai severă. Aici sunt încadrate coniferele și foioasele ce nu necesită tăieri foarte importante. Tot în această categorie se încadrează și copacii și arbuștii nou plantați, sau cei tineri aflați în primii ani de viață. Aceste plante vor avea nevoie doar de o tăiere și de o modelare ușoară în primii câțiva ani, indiferent de specie. Mai apoi, se vor tăia fiecare conform specificului fiecăruia. Nu se încadrează aici plantele care emit lăstari lungi ce trebuie susținuți. Se vor elimina doar crengile sau lăstarii bolnavi sau uscați sau care cresc în direcții greșite. Florile pot să crească pe lăstarii anuali sau pe lăstarii din anii anteriori.

 

Image source: www.finegardening.com

Grupa 2 – Arbuștii cu înflorire timpurie de primăvară

Iarna este cel mai bun moment pentru a tăia majoritatea copacilor și arbuștilor de foioase, dar nu pe toți. În această categorie includem plante precum azaleele care înfloresc pe lemnul vechi, ceea ce înseamnă că mugurii de anul viitor apar la scurt timp după ce se termină înflorirea anului în curs. Dacă așteptați prea mult pentru a o tăia, veți elimina multe dintre florile de anul viitor când veți tăia din ramuri. Alți arbuști care se încadrează în această categorie includ forsythia (Forsythia spp.), itea (Itea virginica), lămâiță (Philadelphus spp.), gutui japonez (Chaenomeles spp.), rododendroni, inclusiv azalee (Rhododendron spp. ), trandafiri cu înflorire de primăvară (Rosa spp.), spiree cu flori de primăvară (Spiraea prunifolia și S . x vanhouttei), liliac (Syringa spp.) și viburni (Viburnum spp.).

Grupa 3 – Arbuștii cu tulpini pornite din pământ (acoperitori de sol)

Acești arbuști formează un covor dens de frunziș, adesea cu flori și fructe atractive. Au o modalitate de întreținere redusă și prietenoasă cu fauna sălbatică și avantajul de a acoperi un teren asemeni unui covor vegetal. În această categorie intra plante veșnic verzi, cum ar fi: ienupărul prostrat (Juniperus horizontalis) și erica (Calluna vulgaris), și tipurile de foioase (care își pierd frunzele toamna) precum Cotoneaster horizontalis, o serie de arbuști fructiferi precum: afinul vaccinium myrtillus, afinul siberian  Amelanchier alnifolia) ș.a.m.d. Arbuștii de acoperire a solului prezintă avantajul că suprimă creșterea buruienilor cu tulpinile și frunzele lor dense.

Grupa 4 – Arbuștii cu înflorire de vară-toamnă

Dimpotrivă, arbuștii care înfloresc mai târziu vara și toamna tind să „înflorească pe lemn nou”, ceea ce înseamnă că stabilesc mugurii de flori pe creșterea sezonului curent. Acești arbuști ar trebui tăiați la sfârșitul iernii și începutul primăverii foarte devreme. Arbuștii care se încadrează în această categorie includ liliacul de vară (Buddleja spp.), garofița piperată (Calycanthus floridus), vița trompetă (Campsis radicans), tufa cu bile (Cephalanthus occidentalis), caprifoiul albinelor (Diervilla spp.), hortensie netedă (Hydrangea arborescens), hortensie de grădină (Hydrangea paniculata), trandafiri cu înflorire repetată (Rosa spp. și hibrizi), spiree cu flori de vară (Spiraea x bumalda și S. japonica), și vitex (Vitex spp.).

Grupa 5 – Arbuști decorativi prin frunze și lăstari (topiary).

Din categoria Topiary ce sunt considerați adesea o altă formă de sculptură a plantelor; care a apărut la romani și a devenit populară în grădinile formale europene. Un topiar este o plantă care a fost tăiată într-o formă nenaturală, cum ar fi o formă geometrică sau un animal capricios. Unele topiary, numite topiary „umplute”, sunt vițe antrenate să crească pe exteriorul ramelor de sârmă. Alte tipuri de topiary, cum ar fi personajele reale pe care le vedeți în parcurile de distracție Walt Disney, sunt plante antrenate să crească într-un cadru de sârmă.

Plantele adesea modelate în forme topiary sunt cibisul, ilfinul japonez, ilfinul yaupon, ligustrum, arborvitae, ienupărul, tisa și podocarpusul.

Topiarele, precum spalierele formale, necesită tăiere frecventă pentru a-și menține forma. Utilizarea lor ar trebui să fie limitată în peisaje la zonele în care se dorește un punct focal, o plantă de accent sau o piesă de conversație.

 

Image 1 source: www.finegardening.com

Image 2 source: www.saga.co.uk

Grupa 6 – Arbuști cu frunze sempervirescente (veșnic verzi)

Arbuștii veșnic verzi nu își pierd frunzele iarna și nu stochează rezervele de hrană în rădăcini sau tulpini; ci în frunze. Cel mai bun moment pentru tăiere este după înflorire. Dacă planta trebuie reîntinerită sau redusă sever, atunci acest lucru se poate face la sfârșitul iernii și la începutul primăverii, chiar înainte de începerea creșterii. Îndepărtați florile vechi și tăiați înapoi până la mugurii sănătoși lăstarii, încercând să îi orientați spre exterior. Îndepărtați lemnul deteriorat, bolnav, îmbătrânit și creșterile subțiri ivite în coroana veche deja formată și amenință să îi strice forma de ansamblu. Mai răriți din tulpinile și ramurile foarte dese, pentru a îmbunătăți circulația aerului și luminii prin plante, și pentru a echilibra planta.

 

Image source: www.saga.co.uk

Grupa 7 – Lianele viguroase, și de vigoare medie

Din această categorie fac parte de regulă, plantele ce au nevoie de susținere pe un perete, spalier ori araci și așa mai departe. Romanii au inițiat primii această tehnica de tăieri, iar civilizațiile ulterioare europene au rafinat-o într-o formă de artă încă populară astăzi. În Anglia, pomii fructiferi sunt adesea puși pe spalieri, de-a lungul pereților pentru a economisi spațiu. Pe lângă utilitatea principală de a sprijini plantele cu vițe lungi un perete cu expunere spre sud de exemplu, ajută la protejarea fructelor și plantelor de gerurile extreme.

Grupa 8 – Ziduri verzi

Deoarece gardurile vii sunt folosite în principal pentru a înfrumuseța sau a ascunde anumite zone nu chiar atât de plăcute de privit, formarea lor este de durată și va trebui să tăiați în timp lăstarii pentru a încuraja un obicei de creștere compactă. Tundeți plantele de gard viu nou plantate până la aproximativ 30,4 cm de nivelul solului, și tăiați vârfurile lăstarilor noi în timpul sezonului de creștere pentru a încuraja ramificarea. Pentru a dezvolta un gard viu dens, compact, care oferă intimitate, tăiați în mod regulat în timp ce plantele se maturizează.

 

Image source: www.instanthedge.com

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Putem planta orice tip de plantă pe tot parcursul anului?

Vă propun un subiect foarte interesant cu privire la posibilitatea de a planta pe tot parcursul anului (inclusiv în plină vară), nu doar în sezoanele dedicate acestui tip de activitate (primăvara și toamna); pornind de la o întrebare firească și legitimă, la care mulți dintre noi ne gândim când dorim să achiziționăm o plantă, și perioada consacrată  a plantărilor a cam trecut.

Aceasta este mai degrabă o temere pentru majoritatea celor neavizați și sună cam așa: aș putea să plantez orice tip de plantă pe tot parcursul anului, chiar și în perioadele din extrasezon, considerate cele mai nefavorabile precum vara și chiar iarna? Răspunsul este DA, se poate!

 

Mulți dintre noi și chiar și unii grădinari mai începători presupun că, odată ce lunile de vară au venit, este prea târziu pentru a planta noi plante perene, arbuști, viță de vie și chiar copaci. Într-adevăr, cele mai bune anotimpuri pentru plantare sunt primăvara și toamna. Dar, putem face foarte bine acest lucru, cu aceleași șanse de reușită chiar și vara, grație existenței în pepiniere a plantelor în ghiveci, care sunt înrădăcinate și pentru care nu va mai fi nicio problemă să le plantăm afară oricând ne dorim, indiferent de anotimp. Această concepție greșită comună se datorează probabil confuziei dintre plantarea de noi plante și transplantarea plantelor existente.

Transplantarea plantelor existente se referă la mutarea plantelor deja stabilite (înrădăcinate) în grădină, într-un alt loc tot din grădină, ceea ce are ca rezultat smulgerea și deteriorarea sistemelor radiculare stabilite, în special rădăcinile fine cu vârf alb, care sunt „conductele” primare pentru apă și nutrienți. Odată transplantate într-o nouă locație, rădăcinile rămase nu vor avea de obicei suficientă capacitate pentru a absorbi apă pentru a susține frunzișul în condițiile calde și însorite ale verii, chiar dacă tăiați frunzișul cu o treime până la jumătate.

 

Images source: www.mypwcolorchoices.com

O altă practică nerecomandată a se efectua este și aceea de plantare a plantelor cu rădăcină liberă, datorită deshidratării puternice de peste zi, pe fundalul unei călduri excesive de vară. Cu toate acestea, acest lucru nu este imposibil sută la sută însă, acest tip de practică făcută pe perioada verii, necesitând o atenție mult sporită, iar garanția reușitei este destul de mică. Plantările în acest mod trebuind realizate pe înserat, când este o vreme ploioasă, ori dimineața în zori când arșița de peste zi nu și-a făcut încă apariția, iar noile plante trebuiesc udate din abundență zilnic.

 

Images source: www.mypwcolorchoices.com

În timp ce aceste tipuri de practici în grădină ar trebui evitate pe cât posibil în lunile de vară, plantarea de noi plante prinse în ghiveci poate continua cu mare succes. Acest lucru se datorează faptului că plantele noi pot fi plantate cu afectarea într-o mică măsură sau chiar deloc a sistemelor radiculare stabilite (înrădăcinate) în ghiveci.

Noua ta plantă iese din ghiveci și intră în pământ în grădină la locul de plantare final, cu rădăcinile intacte și la fel ca atunci când era într-un ghiveci, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să o ții udată cât mai des cu putință pe perioada lunilor de vară. O plantare în luna august spre exemplu, de cele mai multe ori s-a dovedit mult mai viabilă față de una de toamnă efectuată în luna noiembrie, deoarece ea continuă să crească până în noiembrie, intrând în iarnă prinsă în pământ;  pe când o plantă plantată în noiembrie, așteaptă aproape jumătate de an sau mai mult inactivă până în aprilie când rădăcinile încep să crească. Iar dacă este o iarnă mai grea și planta este ceva mai sensibilă, poate chiar muri peste iarnă fără ca aceasta să apuce să se prindă în pământ. Desigur că sunt și excepții ca de exemplu, arborii foioși care, dacă nu este prea frig peste iarnă, au activitate la nivelul rădăcinilor și pot crește în pământ și iarna. În încheierea articolului de față, voi prezenta câțiva pași simpli de urmat pentru a planta noi plante în grădina dumneavoastră, în zilele calde de vară!

 

Iată câteva secrete ale succesului pentru plantarea pe timp de vară:

  1. În timp ce încă sunt în ghivece, udați noile plante, astfel încât apa să curgă liber pe fundul ghiveciului, iar globul de rădăcină să fie complet saturat.
  2. Săpați o groapă generoasă. Odată săpată, umpleți-o cu apă și lăsați apa să pătrundă încet în stratul de sol. Acest lucru ajută la umezirea solului din jurul găurii de plantare.
  3. Scoateți noua voastră plantă din ghiveci prin apăsare ușoară a marginilor ghiveciului, cu degetele. După ce a-ți îndepărtat ghiveciul, verificați bolul cu rădăcinile, răsfirați-le puțin jos la bază și îndepărtați-le pe cele uscate sau deteriorate. În acest mod vă veți asigura ca planta dumneavoastră va crește sănătoasă în noul său spațiu. Plantați-vă noua plantă apoi în groapa săpată anterior și umpleți gaura pe trei sferturi cu un amestec și jumătate de sol existent și o parte substrat nou. Acum umpleți din nou gaura cu apă și lăsați-o să se scurgă încet ca înainte. Acest lucru va umezi temeinic solul imediat adiacent globului de rădăcină a noii plante.
  4. Umpleți până la nivelul solului spațiul rămas din gaura de plantare cu pământ de jur-împrejurul plantei, și apăsați ușor solul din jurul globului de rădăcină a noii plante.
  5. Strângeți excesul de sol rămas de la plantare și construiți o margine sau un bol în jurul plantei perene la aproximativ 15,2 până la 30,4 cm de la baza plantei. Acest lucru va crea un vas pe care să-l udați, garantând că apa se va aduna în bol și se va scufunda direct în jos în globul de rădăcină. Acest pas ar trebui făcut cu toți copacii și arbuștii în primul lor an de plantare, chiar dacă plantați la începutul primăverii – plantele lemnoase sunt mai lente în a dezvolta sisteme radiculare bune, față de plantele perene erbacee.
  6. Udă noua plantă de două până la trei ori pe săptămână în perioadele uscate de vară cu soare intens, umplând vasul cu apă de două sau trei ori și permițând apei să se scufunde direct în globul rădăcină.

În acest mod puteți planta o plantă nouă sau un pat de grădină complet nou și nu trebuie să așteptați până toamna! Urmați acești pași simpli și puteți planta noi plante perene, arbuști și copaci toată vara!

 

PS.: Acești pași sunt de asemenea grozavi și pentru succesul plantărilor tradiționale de primăvară și toamnă, mai ales dacă plantați copaci și arbuști care se stabilesc mai lent decât plantele perene.

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

De ce este important să folosim fertilizanți în creșterea plantelor

Populația lumii este în creștere și se estimează că vom fi 9 miliarde de oameni până în 2050. Până atunci, trebuie să facem cu 60% mai multă hrană pe aceeași suprafață. Realizarea securității alimentare presupune suficientă hrană disponibilă la prețuri accesibile, în orice moment, oriunde locuiesc oamenii.

Trebuie să îmbunătățim productivitatea agricolă și performanța fermelor, în special în regiunile cele mai sărace și lipsite de alimente din lume. Și trebuie să facem acest lucru în mod durabil și cât mai rapid, fără a pune în pericol securitatea alimentară a generațiilor viitoare. În acest sens un rol deosebit de important îl au fertilizanții, deoarece ajută la grăbirea creșterii plantelor.

Pentru a face plantele să crească mai repede, tot ce trebuie să faceți este să le furnizați elementele complete de care acestea au nevoie în forme ușor disponibile. Acesta este scopul îngrășământului până la urmă, în a ajuta la obținerea unor plante sănătoase și armonioase, cu atât mai mult dacă vorbim despre plante utilizate în scop alimentar sau chiar și în scop decorativ. Majoritatea îngrășămintelor furnizează doar azot, fosfor și potasiu, deoarece celelalte substanțe chimice sunt necesare în cantități mult mai mici și sunt în general disponibile în majoritatea solurilor. Disponibilitatea azotului, fosforului și potasiului este marea limită a creșterii.

Pentru ca o plantă să crească și să prospere are nevoie de o serie de elemente chimice diferite. Cele mai importante sunt:

  • Carbon, hidrogen și oxigen – disponibil din aer și apă;
  • Azot, fosfor și potasiu – cei trei macronutrienți și cele trei elemente pe care le găsiți în majoritatea îngrășămintelor ambalate;
  • Sulf, calciu și magneziu – nutrienți secundari;
  • Bor, cobalt, cupru, fier, mangan, molibden și zinc – micronutrienți.

Cele mai importante dintre acestea (cele care sunt necesare în cea mai mare cantitate unei plante) sunt azotul, fosforul și potasiul.

Fără azot, fosfor și potasiu, planta pur și simplu nu poate crește, deoarece nu poate face „bucățile” de care are nevoie. Este ca o fabrică de mașini care rămâne fără oțel sau un echipaj de curse aflat pe un drum, și care rămâne fără benzină.

Dacă vreunul dintre macronutrienți lipsește sau este greu de obținut din sol, acest lucru va limita rata de creștere a plantei. În natură, azotul, fosforul și potasiul provin adesea din degradarea plantelor care au murit. În cazul azotului, reciclarea azotului de la plantele moarte la cele vii este adesea singura sursă de azot din sol. Toate aceste elemente, se regăsesc atât în natură cât și în fertilizanții pe care noi îi aplicăm suplimentar plantelor.

În acest articol vom discuta despre beneficiile utilizării unui îngrășământ cu eliberare controlată în comparație cu îngrășămintele tradiționale solubile în apă.

Înainte de a trece la tema propriu-zisă, propun să facem scurte precizări introductive în care să explicăm ce este acela un „îngrășământ cu eliberare controlată” și modul cum aceste îngrășăminte revoluționare își fac efectul asupra culturilor agricole.

Ce este îngrășământul cu eliberare controlată?

Îngrășămintele cu eliberare controlată, prescurtate cel mai adesea în limba engleză CRF „Controlled Release Fertilizer” sunt particule granulare de îngrășământ care sunt acoperite cu un polimer sau rășină, cu rol de a încetini dizolvarea substanței, producând o dizolvare în timp a particulelor de îngrășământ. Grosimea acoperirii și temperatura aerului dictează viteza de eliberare. Cu cât temperatura este mai mare, cu atât îngrășământul va fi eliberat mai repede. Majoritatea CRF-urilor sunt vândute cu o rată de eliberare estimată bazată pe o temperatură de 23,8°C. Granulele CRF sunt în primul rând încorporate în mediul de creștere, dar pot fi aplicate și pe suprafața mediului de creștere.

Dacă am lămurit aceste aspecte, propun să trecem în cele ce urmează la subiectul central al discuției noastre anume: Care sunt beneficiile utilizării îngrășămintelor cu eliberare controlată, în comparație cu îngrășămintele tradiționale solubile în apă.

Beneficiile utilizării îngrășămintelor cu eliberare controlată.

Există trei beneficii majore ușor de identificat ale utilizării fertilizanților cu eliberare controlată: ușurința în utilizare, reducerea costurilor de aplicare în comparație cu îngrășămintele solubile în apă și reducerea potențială a impactului asupra mediului.

Ușurință în utilizare

Beneficiul principal al utilizării acestor fertilizanți este siguranța pe care o are cultivatorul în a ști că plantele vor primi nutrienții de care au nevoie, indiferent de condițiile meteorologice. Pe vremea rece și înnorată, când plantele rămân umede și nu au nevoie de udare, un cultivator care folosește un îngrășământ solubil în apă trebuie să decidă dacă să fertilizeze plantele deoarece, dacă o va face va risca să supraîncarce solul cu apă, iar cultura sa riscă aibă serioase probleme din acest punct de vedere. Pe de altă parte dacă nu o va face, va risca să aibă deficiențe serioase de nutrienți. Un fertilizant cu eliberare controlată va elibera continuu îngrășământ fără adăugarea de apă și în plus se aplică o singură dată, și durează o perioadă mult mai lungă de timp efectul lor, spre deosebire de îngrășămintele solubile în apă.

Costuri reduse de aplicare

Studiile au arătat că, deși îngrășămintele solubile în apă costă mai puțin pe kilogram, ele pot fi mult mai puțin eficiente pe termen lung în culturi. Dacă un cultivator trebuie să aplice mai mult îngrășământ pe unitatea de cultură pe durata întregului ciclu de producție cu îngrășăminte solubile în apă, acest lucru poate face costul unitar de utilizare al îngrășământului să fie semnificativ mai mare. Acest lucru este valabil mai ales pentru culturile pe termen lung.

Fertilizantul cu eliberare controlată poate fi mult mai eficient și aplicat în doze mai mici în comparație cu îngrășămintele solubile în apă. Acest lucru poate duce la un cost mai mic al îngrășământului per unitate.

Eficientizarea muncii

Munca este întotdeauna o preocupare pentru cultivatori. Încorporarea unui fertilizant cu eliberare controlată poate reduce costurile cu forța de muncă prin eliminarea necesității de a amesteca și a monitoriza îngrășămintele solubile în apă și limitează nevoia de echipamente scumpe de injecție. Acest lucru elimină de asemenea, șansa de a amesteca necorespunzător un îngrășământ solubil în apă în soluția stoc, ceea ce ar putea compromite calitatea culturii agricole fertilizate mai apoi.

Impact redus asupra mediului

Cel mai mare beneficiu pe termen lung al încorporării fertilizanților cu eliberare controlată într-un mediu de cultură este posibil unul de mediu. Deoarece nutrienții sunt eliberați lent și în mod ideal la viteza cu care plantele le folosesc, cantitatea de nutrienți eliberate în timpul udării este minimă în comparație cu utilizarea îngrășămintelor solubile în apă. Acest lucru este valabil mai ales atunci când plantele sunt irigate de deasupra lor și scurgerile nu sunt colectate sau reciclate.

Pentru a avea rezultate favorabile, un lucru deosebit de important este alegerea corectă a produselor fertilizante, respectarea strictă a dozajelor înscrise pe ambalaje, cât și consultarea personalului de specialitate.

de Ionut Cenac

Pentru detalii referitoare la tipul de fertilizant recomandat pentru plantele dumneavoastră, vă recomandăm produsele Mivena, unde veți descoperi o gamă variata de nutirinți, dar și informații referitoare la aplicarea și utilizarea lor.

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Cum să readuceți la viață un conifer în uscare

Coniferele, dintotdeauna foarte apreciate de către om, și adesea luate în cultură datorită aspectului lor foarte elegant și impunător pe care îl au indiferent de sezon, dar mai ales iarna;sunt o alternativă nemaipomenită de a aduce o pată de culoare în albul infinit al zăpezii, grație frunzișului lor veșnic verde, indiferent de anotimp.

Numele de conifere, derivă de la conurile pe care le poartă și includ copaci și arbuști precum: brad, pin silvestru, zadă Europeană, tisă, molid etc. Apreciate atât pentru utilitatea lor decorativă de înfrumusețare a spațiilor unde sunt amplasate, cât și pentru utilizările lor practice în scop medicinal (în acest sens menționăm mugurii de brad, pin, molid, utilizați în obținerea acelui sirop dulce, cu rol în tratarea tusei) etc., ori chiar cu ocazia Crăciunului, celebrul brăduț de Crăciun, este tot un conifer. De asemeni, coniferele sunt cel mai mare absorbant de carbon din lume și sunt esențiali pentru producția de cherestea și hârtie. Pădurile de conifere au efect igienizant, purificând aerul pe suprafețe mari. Speciile de conifere sunt, de asemenea, o sursă importantă de hrană și un habitat pentru fauna sălbatică, așa că este păcat dacă trebuie să tăiați un copac fie el și bolnav uneori.

Cu toate acestea, indiferent cât de dragi ne-ar fi, și ce utilitate ar putea să aibă, se pot îmbolnăvi și ele, în ciuda rezistenței lor aparente. Cred că, nu de puține ori cei ce îndrăgiți aceste specii și le aveți în grijă, ați întâmpinat și o serie de probleme, cum ar fi și aceea în care, verdele strălucitor al acelor coniferelor dumneavoastră începe să capete culoarea de un maroniu bolnăvicios. Este clar că ceva nu este în regulă. Imediat apare în acea situație și întrebarea firească: ce aș putea face pentru a-l salva?

Poate fi și semnul unor carențe de elemente din sol, dar mai pot fi și o serie de alți factori care să ducă la acest lucru.

Să privești pur și simplu cum un copac atât de impunător și frumos precum un conifer se usucă, nu este deloc distractiv. La urma urmei, oamenii plantează acești copaci magnifici pentru a se bucura de ei, să rămână și să dăinuie peste generații. Dar, dacă luați în considerare să vă tăiați coniferul doar din acest motiv, trebuie să vă spun că mai există o speranță să vă puteți salva copăcelul de la moarte.

Dacă doriți să salvați un conifer pe moarte, mai întâi trebuie să identificați problema de bază.

Pentru a stabili ce este în neregulă cu copacul tău, iată câteva cauze comune care pot duce la apariția unor probleme de natură să pericliteze sănătatea coniferelor, și care trebuie luate în seamă.

  1. Tăierea excesivă a coroanei în timpul tunderii

Poate constitui o cauză demnă de luat în seamă. Acest aspect trebuie analizat serios atunci când observăm semne de îngălbenire pe frunze. Tăierea (tunderea coroanei), este esențială pentru sănătatea coniferului dumneavoastră, dar dacă se realizează într-un mod excesiv, poate induce o stare de șoc copacului, sau îl poate chiar ucide. Asta deoarece îi perturbă metabolismul intern, lucru ce va conduce la tulburarea ritmului de creștere a pomului.Când tundem coniferele trebuie să luăm în considerare care este cel mai bun moment pentru a face acest lucru.

Astfel, cel mai bun moment pentru a face asta, este primăvara, când pomul revine din starea sa de latență vegetativă, și reîncep procesele biologice mai activ prin structura pomului, ori în vară când pomul intră în semi-latență.

Nu este indicat să facem acest lucru la sfârșitul verii sau mai ales toamna, deoarece pomul își încetinește procesele metabolice, pregătindu-se pentru iarnă, și se pot instala acele pete maronii, și „chelirea” în mare parte a coroanei, deoarece copacul este mai susceptibil la îmbolnăvire în această perioadă și va avea nevoie de timp îndelungat pentru a se recupera. Un conifer îngălbenit după o tăiere excesivă va deveni cel mai probabil instabil și va muri în cele din urmă, mai ales dacă i-a fost îndepărtată coroana aproape în totalitate.

  1. Zăpada în exces adunată pe ramuri

Nu subestimați niciodată efectele dăunătoare ale excesului de zăpadă asupra coniferelor, în special asupra celor mici sau tinere. O încărcătură mare de zăpadă poate îndoi sau rupe ramurile coniferului tău sau chiar poate îndoi un copăcel întreg în cazul puieților, mai ales. Dacă observați ramuri înnegrite, este semn clar că acele ramuri ar putea fi rupte și sunt în uscare, ca atare trebuie să le îndepărtați. Nu aduceți niciodată specii sensibile la zăpadă, care nu sunt învățate cu ea, deoarece vor risca să se rupă mai ușor față de cele autohtone mai tolerante.

 

 

  1. Uscarea pe timp de iarnă a acelor

Este un fenomen cât se poate de normal la conifere, și acesta poate apărea indiferent de tipul de conifer: brad, molid, pin, tuia etc. Acest fenomen de uscare, apare începând cu mijlocul iernii, până spre primăvară, la copacii care stau în zăpadă. În aceste condiții reci de iarnă, din zilele însorite și cu vânt, transpirația are loc în orele de lumină, dar copacul nu poate înlocui umiditatea pe care o pierde, deoarece solul este înghețat.

Acest lucru duce la uscarea treptată a copacului, iar acele devin maro, se usucă și cad de pe copac. Acele periferice se vor usca mai întâi, apoi uscăciunea va înainta spre interiorul coroanei. În această etapă, copacul poate părea pe moarte, dar ar trebui să-și revină rapid după dezghețul din primăvară.

 

Desi sunt numite sempervirescente (plante cu frunze vesnic verzi), frunzele coniferelor imbatranesc si cad la un moment dat, doar ca acest lucru se intampla treptat, nu toate odata ca la foioase toamna.

Uscarea si caderea fireasca a frunzelor se petrece de la interior spre exterior, fruzele mai batrane fiind desigur in interiorul coroanei, iar acest proces se poate petrece pe tot parcursul anului, dar apare mai intens la inceputul toamnei, mai ales in zonele mai secetoase, ca o reactie de aparare a plantei la lipsa de apa din timpul verii. Uscarea fiziologica fireasca ingrijoreaza proprietarii de curti in care exista multe thuja, dar de obicei aparitia uscarilor de toamna din interiorul coroanei la thuja este un fenomen fiziologic firesc.

  1. Boli

Ca și în cazul altor plante, arbuști și copaci, și coniferele sunt vulnerabile la o gamă largă de boli virale, bacteriene sau fungice. Boala la conifere este adesea introdusă prin ramurile deteriorate sau rupte, și care nu au fost tăiate, ori datorită solului impropriu. Iată câteva dintre cele mai grave boli ale coniferelor care le pot ucide:

– Putrezirea rădăcinilor și bazei copacului la conifere. Acest lucru se datorează unei ciuperci, care acționează asupra rădăcinilor, bazei și trunchiului unui conifer. Se răspândește în trunchiul copacului prin rădăcinile sale, putând să ucidă în cele din urmă copacul.

– Boala acului turnat: Este o boală fungică, ce face ca acele coniferelor afectate să devină galben maro, înainte de a cădea. Acest lucru se întâmplă mai cu seamă cu acele bătrâne, dar mai spre vârful ramurilor acele tinere nu vor cădea, ci își vor păstra vitalitatea.

Această boală este tratabilă, dar crează un aspect inestetic dacă nu se intervine la timp.

– Diplodia Blight of Pines: Această boală de ciupercă este o infecție fungică care poate ucide lăstarii, ramurile și chiar copacii întregi. Copacii mai bătrâni și mai expuși sunt mai vulnerabili la infecție. Ciuperca Diplodia pinea este cauza creșterii pipernicite, de culoare maro, a acelor.

– Rugina fuziformă: Aceasta este o boală a coniferelor și a stejarilor. Este cauzată de o ciupercă extrem de agresivă numită Cronartium quercuum, care produce cancere urâte și paralizante pe pini. Arboriștii îndepărtează ramurile afectate sau chiar ard parțial un conifer infectat pentru a opri răspândirea infecției înainte ca aceasta să devină fatală.

  1. Dăunători

Infestarea cu dăunători poate ucide și coniferele.

Mulți dăunători sunt organisme care sug seva și care slăbesc copacul sau contribuie la introducerea diverselor boli. Copacii mai bătrâni și neglijați sunt mai susceptibili de a fi copleșiți de dăunători, dar nu ar trebui să subestimați dăunătorii, deoarece pot să apară și în copacii mai tineri și sănătoși.

Iată o listă a dăunătorilor obișnuiți a coniferelor – care pot slăbi sau ucide coniferele: afidele coniferelor, gândacii de scoarță, gărgărițele de pin, acarienii de conifere, viermele de mugure de molid etc.

În cele ce urmează, vă prezentăm care sunt cei mai importanți pași de urmat, spre o tratare cât mai eficientă a unui conifer bolnav.

– Stabilește ce se întâmplă cu exactitate în cazul coniferului tău.

Acesta este cel mai important pas, deoarece determină cursul de acțiune pe care îl veți lua pentru arborele dvs. Identificarea unei probleme de bază va include inspectarea cu atenție a copacului pentru a căuta dăunători sau semne de boală, coroborate și cu factorii de mediu care ar fi putut conduce la acea boală.

Dacă nu reușiți să identificați cu adevărat problema, și nu sunteți sigur ce vă ucide coniferul, căutați ajutor de specialitate de la un arborist cu experiență.

– Îndepărtați ramurile moarte

Ramurile moarte și pe moarte reprezintă un pericol grav, deoarece pot cădea. Îndepărtând ramurile care sunt moarte sau cele ale căror ace încep să devină maro asigurați o toaletare și ușurați stresul asupra copacului totodată.

– Tratați boala

Dacă coniferul moare din cauza unei boli, atunci trebuie să aplicați un tratament adecvat. Nu este de dorit ca boala să se răspândească și să cuprindă mare parte a copacului.

Tratamentul bolilor coniferelor implică de obicei:

Tunderea ramurilor infectate (asigurați-vă că igienizați echipamentul înainte de a-l folosi pe copacul în cauză, pentru a vă asigura că nu este purtător de alte bacterii).

Trimiterea unui eșantion de țesut de conifer bolnav la o clinică de diagnosticare pentru îndrumări precise cu privire la cauza bolii și tratamente (un arborist poate face acest lucru pentru dvs.).

Pulverizarea copacului cu un tratament adecvat (fungicid, acaricid si/sau insecticid) pentru a preveni răspândirea bolii. Agenții activi includ cuprul, mancozebul, tofanatul și clorotalonilul.

– Combate dăunătorii

Tratați dăunătorii într-un mod similar cu tratarea infecțiilor și a bolilor la conifere, descris mai sus.

Ar trebui să îndepărtați acele și ramurile infestate din copac și să aplicați un insecticid puternic ca ultimă soluție, deoarece poate ucide speciile benefice de insecte care folosesc copacul ca habitat. Repetarea tratamentelor este necesară, și reprezintă de regulă cheia eradicării dăunătorilor. De asemenea, puteți ține dăunătorii la distanță prin încurajarea prădătorilor naturali ai dăunătorilor obișnuiți ai coniferelor, cum ar fi afidele sau acarienii. Micile zburătoare, gărgărițele și viespile, sunt specii de prădători eficiente, și de asemenea, puteți pulveriza copacul cu uleiuri esențiale precum Neem sau acizi grași.

– Udare adâncă

Un conifer care iese din iarnă cu ramuri înnegrite, aproape uscate, suferă de o deshidratare profundă. După îndepărtarea oricăror ramuri moarte, puteți revigora coniferul prin udare profundă săptămânal. Udarea profundă implică aducerea apei până la rădăcinile mai adânci ale plantelor. Utilizați pâlnii de udare a rădăcinilor pentru a introduce apa la cel puțin 30 cm în sol la rădăcinile coniferului dvs.

– Mulcirea

Mulcirea este o altă modalitate eficientă de a ajuta un conifer care a fost rănit de o iarnă aspră.

De asemenea, poate izola rădăcinile unui conifer înainte de iarnă pentru a preveni înghețul acestora. Scoarța de pin este alegerea excelenta pentru mulcirea unui conifer. Aplică acel strat generos de mulci în jurul rădăcinilor coniferului tău, fără a atinge baza copacului.

Fertilizarea corecta

In cazul in care la plantare nu s-a utilizat un substrat pentru conifere, se poate realiza o mobilizare a solului cu cazmaua, ocazie cu care in sol se poate incorpora Floratin pentru conifere, care este un substrat pe baza de turba de sphagnum cu un pH in jur de 5,5, ideal pentru conifere. Deasemenea, daca la plantare nu s-a introdus in amestecul de plantere perlit sau zeolit, poate ca ar fi oportun sa incercam ameliorarea solului acum, prin incorporarea de suprafata. Totodata, micorizele ar putea reactiva activitatea biologica intr-un sol sarac, de aceea ar fi bine ca odata cu incorporarea amelioratorilor de sol, sa introducem si astfel de ciuperci micorize.

O fertilizare corecta a coniferelor trebuie sa respecte principiul care spune ca nevoia majora de hrana a plantei este in sezonul de cresteri vegetative, adica din aprilie pana in iulie. Pentru aceasta putem face o singura aplicare de ARBOCOTE la inceputul primaverii, intr-o doza orientativa de 50 grame pentru fiecare metru de inaltime a plantei. Putem deasemenea sa facem fertilizari faziale cu ingrasamintele solubile GRANUSOL, aplicand prin udare cu stropitoarea GRANUSOL pentru RADACINA – 2 udari primavara , GRANUSOL pentru CRESTERE – 3-4 udari in mai – iunie si GRANUSOL pentru INFLORIRE (LEMNIFICARE) in septembrie -2 udari.

Foarte benefic pentru activitatea microbiologica a solului este produsul BIONUTRIVIT care este un extract de humus de rame plin de microorganisme benefice pentru dezvoltarea plantelor.

Un produs bio foarte util pentru stimularea cresterilor si pentru refacerea plantelor afectate de boli sau alti factori fiziologic restrictivi este fitohormonul CITOKININA. Pulverizati foliar sau aplicati prin fertirigare acest hormon, ori de cate ori doriti sa stimulati si sa ajutati o planta sa se refaca.

– Observă

Dacă decideți să vă reînviați coniferul trebuie să vă luați un angajament pe termen lung de a vă monitoriza arborele pentru a preîntâmpina o reapariție a problemelor sale și de a-l menține sănătos. Un copac rănit într-o iarnă, poate fi vulnerabil la o serie de probleme cum ar fi infecțiile. Fii pregătit să aplici din nou tratamentele și să îndepărtezi mai departe acele ramuri, dacă nu ai făcut asta.

Menține în permanent legătura cu un arborist profesionist

Este întotdeauna recomandabil ca arborele să fie examinat de către un arborist calificat, deoarece acesta poate detecta semne de instabilitate structurală în copac care îl pot face un pericol pentru siguranță. Problemele multiple adunate ar putea distruge copacul.

Nu ezita asadar sa pui intrebari specialistilor de pe site-ul www.garden-zone.ro

de Ionuț Cenac

 

Rododendron

Cunоѕсut lа nоі și ѕub numеlе dе bujor dе munte, rоdоdеndrоnul (Rhododendron) еѕtе un arbust vеșnіс verde саrе înflоrеștе generos în primăvară, florile sale parfumate fiind еxtrеm dе аtrасtіvе. Există câteva sute de specii șі hibrizi de асеѕt gеn în lumе șі mаjоrіtаtеа lоr ѕunt dіѕtrіbuіtе în principal în еmіѕfеrа nordică. Înălțіmеа diferă dе lа 0,5 lа 1,5 m сu un dіаmеtru аl coroanei сuрrіnѕ întrе 0,8 șі 2 m. Înflоrеștе primăvara devreme, în lunа aprilie, іаr flоrіlе durеаză рână la 3 ѕăрtămânі. Flоrіlе în fоrmă dе trompetă ѕunt gruраtе іn buchete mari, fiind dіѕроnіbіlе în dіfеrіtе сulоrі ѕіmрlе sau pestrițe dе la аlb lа violet, рrіn tоаtе nuanțele dе roz, gаlbеn, portocaliu șі roșu. Dе аѕеmеnеа, frunzеlе ѕаlе ѕunt аtrасtіvе dаtоrіtă сulоrіі vеrdе luсіоѕ саrе ѕе trаnѕfоrmă în tоаmnă în mіnunаtе nuаnțе mаrо-rоșіаtісе. Creșterea rоdоdеndrоnuluі este în mоd nаturаl armonioasă. Cu tоаtе асеѕtеа, рutеțі еxесutа unele tăieri dасă dоrіțі са аrbuѕtul dvѕ. ѕă aibă o fоrmă dе copac. Pentru асеаѕtа, lа înсерutul vеgеtаțіеі, în fіесаrе primăvară, еlіmіnаțі rаmurіlе joase pentru a fоrmа un trunсhі. Dе аѕеmеnеа, îl рutеțі înсurаjа să se îndеѕеаѕсă рrіn сіuріrеа capetelor rаmurіlоr, în рrіmіі 3 аnі.

Hortensie

În lume еxіѕtă aproximativ 35 ѕресіі dе hоrtеnѕіі ce cresc nativ în zone dіѕtrіbuіtе în Aѕіа de Est, America de Nord șі dе Sud. Orіgіnаră dіn ѕud-еѕtul Statelor Unіtе, hortensia (Hуdrаngеа аrbоrеѕсеnѕ) еѕtе un аrbuѕt се poate аjungе în соndіțіі орtіmе рână lа 2-3 m înălțime. Fоrmеаză un trunсhі compact, bine rаmіfісаt. Cоrоаnа еѕtе rоtundă și poate avea un dіаmеtru се poate ajunge lа 1,5 m, iar frunzеlе de până lа 20 сm lungіmе ѕunt dе сulоаrе verde-închis. Ușоr dе сultіvаt, асеаѕtă hortensie роаtе crește арrоаре peste tot, nu ѕе teme de frіg ѕаu bоlі. Stеrіlе șі fertile, florile аlbе ѕunt colectate în іnflоrеѕсеnțе dе până la 15 cm în diametru. Înflоrеștе dе lа începutul lunii іulіе рână în осtоmbrіе. Este fоtоfіlă șі рrеfеră ѕоlurі umесtаtе, bine drenate, fеrtіlе, umede, аrgіlоаѕе, de reacție acidă ѕаu сhіаr nеutră. Hоrtеnѕіеі arbust îi place nespus ѕub umbra unоr аrbоrі înalți ѕаu a clădirilor învecinate.

Pentru a putea achizitiona hortensia CLICK AICI

Zămoșiță de Siria

Hіbіѕсuѕ sirian (Hibiscus syriacus), trаndаfіrul ѕіrіаn sau zămoșița de Sіrіа еѕtе un arbust fоіоѕ de рână lа 4 m înălțime оrіgіnаr dіn Chіnа șі India (și nu din Siria cum s-ar crede), сu frunzе vеrzі șі flоrі de dіfеrіtе culori, саrе роаtе trăі рână lа 100 de аnі. Înflоrеștе de lа mіjlосul verii рână lа venirea înghеțuluі. Tulріnа se rаmіfісă imediat de lа bаză șі fоrmеаză tufе compacte саrе ѕе pot modela рrіn tundеrе în diverse fоrmе. Frunzеlе оvаlе, dе сulоаrе vеrdе închis, sunt lungі dе 5-12 сm lungіmе. Flоrіlе ѕоlіtаrе înfloresc dе-а lungul rаmurіlоr și ѕunt dіvеrѕ соlоrаtе (dе lа alb lа purpuriu, аlb cu сеntrul рurрurі, еtс.), mаrі dе 6-10 сm diametru. Sunt ѕіmіlаrе сu florile nalbei dе grădină șі ѕunt preferatele albinelor. Înflorirea аrе lос din iulie раnа in septembrie. Cu grija аdесvаtă șі сu еxрunеrе cât mаі mare la soare, аrbuѕtul poate fi literalmente асореrіt сu flоrі. Cu tоаtе că fіесаrе flоаrе trăiește numai o zі, din саuzа аbundеnțеі de mugurі de flоrі, аrbuѕtul sau tufіșul va fi mereu înflоrіt.

Pentru a putea achizitiona hibiscus CLICK AICI

Hibiscus uriaș

Gеnul Hibіѕсuѕ іnсludе реѕtе 250 de ѕресіі de аrbuștі foioși șі plante perene еrbасее, comune în rеgіunіlе tropicale și subtropicale. Specia cea mai cunoscută lа noi este „trаndаfіrul chinezesc”, Hуbіѕсuѕ rоѕа-ѕіnеnѕіѕ, originar din Aѕіа trорісаlă șі ѕudul Chinei. Alte ѕресіі cresc lіbеr șі în Afrіса sau Amеrіса. Hіbіѕсuѕ сrеștе și în Brаzіlіа, undе se mai numеștе „сеrсеіі рrіnțеѕеі”, іаr în Hаwаіі este соnѕіdеrаt un ѕіmbоl nаțіоnаl, fiind numit în lіmbа băștinașilor „flоаrеа fеmеіlоr frumoase”. Dintre sutele de ѕресіі, оrіgіnаr dіn раrtеа еѕtісă a Amеrісіі dе Nоrd, Hіbіѕсuѕ moscheutos sau hibiscus de grădină, еѕtе un arbust dесоrаtіv сu аѕресt dе tufă compactă саrе poate ajunge până lа 2 m înălțіmе. Frunzele ѕаlе ѕunt lungі dе aproximativ 12 cm, zіmțаtе ре margine. Flоrіlе au formă de farfurie și sunt foarte mari, peste 20-25 сm și înflоrеѕс dіn іulіе până în ѕерtеmbrіе. Sunt divers colorate (alb, rоz, roșu). Înflоrіrеа abundentă ѕе produce numаі în lumіnа directă a ѕоаrеluі. Suроrtă șі ѕеmіumbrа, dar în dеtrіmеntul înfloririi. Fructul are fоrmа unеі capsule șі ѕе coace ре parcursul lunilor dе tоаmnă. Este o specie termofilă dar care rezistă și în zonele de îngheț 5-6, deși degeră peste iarnă, primăvara pornesc noi tulpini din pământ. Se recomandă a se tăia la 7-10 cm deasupra solului la venirea iernii , eventual se va proteja cu ceva mulci de frunze.

Pentru a putea achizitiona hibiscus CLICK AICI

Afinul american

Se deosebește de afinul pe care îl cunoaștem din pădurile noastre și care este comercializat la marginea drumurilor vara (Vaccinium myrtillus) în primul rând prin faptul că tufa este înaltă până la 1,5 m spre deosebire de afinul de pădure care este o tufă joasă ce formează covoare pe solurile acide montane. Ca și afinul de pădure, afinul de cultură sau afinul american (Vaccinium corymbosum) crește pe soluri acide, cu pH cuprins între 4,8-5,5, fertile, afânate, cu aport consistent de substanță organică, turba de sphagnum fiind un excelent substrat pentru creșterea afinului. Se plantează în plin soare și se asigură umiditatea suficientă în sol, solul trebuie să fie în permanență reavăn. Există numeroase soiuri de afin. În afara mărimii, gustului și aromei fructului, aceste soiuri se diferențiază unele față e altele prin epoca de recoltare. Se deosebesc astfel soiuri timpurii (Duke, Hanah Choice), soiuri de sezon (Bluecrope, Chandler) și soiuri târzii (Nelson).

Pentru acizitionarea de afini CLICK AICI