Beneficiile ceaiului de tei pentru organism

Teiul este un copac de foioase aparținând genului Tilia, care include aproximativ 30 specii originare din America de Nord, Europa și Asia, preferând climatul temperat mai cald. Teii cresc între 15 și 40 de metri înălțime, în funcție de specie și varietate, și sunt foarte longevivi, cu o durată de viață estimată chiar și de peste 1000 de ani. Acest lucru se datorează în mare parte capacității lor ridicate de a genera noi încolțiri de mugurași, chiar și după leziuni și boli pe care planta mamă le-ar fi suferit.

Cât privește Europa, principalele specii de tei întâlnite pe continentul nostru sunt: Tilia cordata (numit popular și teiul cu frunză mică); Tilia platyphyllos (teiul cu frunză mare) și Tilia tomentosa (teiul argintiu) la care se adaugă și o serie de hibrizi, obținuți prin încrucișarea diferitelor varietăți între ele.

Teii sunt arbori de umbră falnici, ce formează la maturitate trunchiuri groase, cu scoarță închisă la culoare și care în stadiul tânăr este netedă, mai apoi dezvoltă șanțuri adânci pe măsură ce pomul se maturizează. Au o creștere densă, cu ramuri orizontale puternice ce ies din trunchi, și o formă a coroanei de regulă piramidală sau rotunjită, funcție de  varietate și soi. Frunzele sunt caduce (căzătoare) în formă aparentă de inimă, cu margini zimțate, de culoare verde-închis pe fața superioară și verzi argintii și pufoase pe cea inferioară. Prezintă nervuri longitudinale bine evidențiate. Ele constituie un bun îngrășământ toamna când capătă culoare aurie și cad pe sol.

Teiul înflorește din mai până în iulie, funcție de varietate și condițiile climatice iar florile sunt preferatele albinelor și a micilor insecte. De altfel, teiul este considerat o specie meliferă, iar mierea obținută din florile sale are un gust și un parfum deosebit, fiind utilizată adesea în preparate naturiste datorită proprietăților sale deosebite. Unii apicultori cultivă teii special pentru a stimula producția de miere. Teiul nu este pretențios la sol, atât timp cât este permeabil și cu un drenaj bun și de regulă este rezistent și la secetă, ger, boli și dăunători, aer uscat, poluarea aerului și salinitatea solului, cu ușoare diferențe de la specie la specie. În acest sens, varietățile teiului cu frunză mare (Tilia platyphyllos) sunt ceva mai sensibile ca celelalte specii și varietăți de tei la astfel de condiții.

Revenind la subiectul central al articolului, trebuie să menționăm că teiul prezintă multiple proprietăți benefice pentru sănătate, iar părticele din acest arbore binefăcător, au fost utilizate încă din cele mai vechi timpuri (și mai sunt și în prezent) utilizate în medicina naturistă (mai ales) pe scară largă, dar nu numai, în diverse preparate farmaceutice. De la tei se utilizează în principal în medicina naturistă florile, frunzele, părticele din scoarță și chiar rădăcini. Cât privește ceaiul de tei, pentru consum intern acesta este făcut de regulă din flori și frunzulițe (aripioarele care însoțesc florile). Este cunoscut faptul că, nu toate speciile și varietățile de tei sunt la fel de potrivite și de bune în acest sens. Mai potrivite sunt varietățile teiului Tilia cordata (sau teiul cu frunză mică) cum i se mai spune în popor și cele din Tilia tomentosa sau teiul argintiu. S-a constatat că, gustul și proprietățile ceaiului obținut din cele două varietăți, sunt oarecum la fel cu precizarea că, din florile varietății Tilia tomentosa (teiul argintiu) iese un ceai puțin mai bun la gust, mai aromat în timp ce, din cele ale varietății Tilia cordata (teiul cu frunză mică), iese unul mai vâscos, suficient poate ca unele persoane mai pretențioase să nu îl considere agreabil consumului. Însă, își păstrează din aroma specifică teiului. Cu toate acestea, s-a constatat că această din urmă varietate, deși dă un ceai mai neplăcut la gust din florile sale, în schimb este mai plin de calități benefice.

Ceaiul de tei nu numai că are un gust minunat și are o aromă deosebită, dar este și folosit în scopuri medicinale de sute de ani. Unele dintre beneficiile asociate cu consumul de ceai de tei includ:

– reducerea inflamației și durerii

– atenuarea stresului și a anxietății

– scăderea tensiunii arteriale

Beneficii pentru sănătate

Vitaminele, antioxidanții și uleiurile esențiale găsite în ceaiul de tei pot oferi beneficii importante pentru sănătate. De exemplu, medicina populară din diferite culturi din întreaga lume a folosit ceaiul de tei pentru efecte diuretice, ajutând pacienții să-și calmeze febra, prin aceea că, îi ajuta să transpire.

Ceaiul de tei are de asemenea câteva proprietăți sedative, care pot ajuta la adormire, la reducerea anxietății și la calmarea nervilor sistemului nervos.

Beneficiile suplimentare pentru sănătate ale consumului de ceai de tei pot include:

  1. Reducerea inflamației și a durerii

Ceaiul de tei are capacitatea de a reduce inflamația, lucru foarte important. Quercetina, un antioxidant care se găsește în ceaiul de tei, s-a dovedit a fi eficient împotriva inflamației, în special la inimă și în restul sistemului cardiovascular. De asemenea, sa demonstrat că ceaiul de tei atenuează durerea, în special durerea care este legată de căldură, iritații ale pielii și spasme musculare și articulare. În plus, ceaiul de tei este și un bun calmant antispastic, util în ameliorarea crampelor și spasmelor care provoacă migrene, încordare musculară și crampe menstruale.

  1. Atenuarea stresului și a anxietății

În acest sens, studiile au arătat că extractele din muguri de Tilia tomentosa conțin compuși cu rol în reducerea stresului și anxietății. De asemeni, teiul mai conține și un anxiolitic, un ulei esențial care poate contribui și acesta la reducea anxietății.

  1. Scăderea tensiunii arteriale.

Componentele din tei (frunzele și florile acestuia) pot acționa ca un vasodilatator, dilatând vasele de sânge și scăzând tensiunea arterială. De asemenea, mai conține tilirozidă, un compus despre care s-a demonstrat că reduce hipertensiunea.

Valoare nutrițională:

Ceaiul de tei este bogat în vitamine, antioxidanți și uleiuri esențiale.

Nutrienți per porție

Conținutul nutritiv:

Calorii: 0

Proteine: 0

Potasiu: 60 mg

Grăsime: 0

Carbohidrați: 2,7 g

Fibre: 0

Zahar: 0

În finalul articolului de astăzi, vom face o succintă trecere în revistă a principalelor trăsături ale celor trei specii enumerate la început și pe care le regăsim pe scară largă pe continentul European, implicit în România, și anume: Tilia cordata; Tilia platyphyllos; Tilia tomentosa.

  1. Tilia cordata (teiul cu frunze mici)

Este un copac mare și longeviv, care la maturitate măsoară între 15-21 metri înălțime. Este răspândit pe scară largă în Europa, de la nord (sudul Peninsulei Scandinave) la sud (nordul Greciei, al Italiei și al Spaniei) și de la est (Munții Urali) la vest până în Franța. Teiul cu frunze mici este foarte asemănător cu cel cu frunze mari atât ca aspect, cât și ca proprietăți dar se diferențiază prin perișorii de pe suprafața inferioară a frunzelor. Florile sunt de culoare galben pal parfumate și se deschid de la sfârșitul primăverii până la mijlocul verii. Lemnul acestui tip de tei este moale la despicare, lucru ce îl face ideal pentru utilizarea sa în opere de sculptură dar se poate utiliza în ce scop se dorește, inclusiv lemn de foc și mobilier. Nu este pretențios la sol dar, preferă solurile lutoase, argiloase, cu o expoziție însorită. Tolerează chiar și solurile infertile nisipoase. Se adaptează bine și la umbră în pădure, în asociere cu alte specii de foioase. Multe ciuperci și insecte în mediul său natural sunt asociate cu copacul, în special albinele care sunt atrase de parfumul și polenul florilor pentru producția de miere. Teiul în general indiferent de varietate, este o specie longevivă, capabilă să trăiască chiar și 1000 de ani. Rezistent la ger, boli și dăunători.

  1. Tilia platyphyllos (teiul cu frunze mari)

Este cunoscut în popor sub numele de tei cu frunză mare și se diferențiază de alte varietăți în special prin frunzele sale mai mari, dar și prin tulpina mai albicioasă la culoare și mai netedă ca în cazul altor tei. Ca și în cazul celorlalți tei, și această specie este una foarte longevivă, cu o durată de viață estimată în jur de 1000 de ani. Originar din Europa și din sud-vestul Asiei, acesta este un copac de foioase mijlocii până la mare, care crește de obicei până la 18-24 metri (mai puțin frecvent până la 36,5 metri). Prezintă flori de culoare galben pal parfumate, ce apar la sfârșitul primăverii, urmate de unele fructe micuțe negre. Frunzele sunt rotunde-ovate, de culoare verde mediu până la închis (până la 12,7 cm lungime) cu vârfuri acuminate, margini zimțate și fețe pubescente. Preferă solurile bine drenate, cu umiditate medie însă le valorifică bine chiar și pe cele sărace, atât timp cât au un drenaj bun. Poate fi plantat în plin soare, sau umbră parțială. Manifestă o bună toleranță la condițiile urbane. Rezistent la ger, boli și dăunători.

  1. Tilia tomentosa (teiul argintiu)

Este o specie de tei robustă, cu trunchi drept și scoarța de culoare gri-maronie netedă, iar pe măsură ce copacul se maturizează devine canelată. La maturitate, poate ajunge la o înălțime cuprinsă între 2-25 metri. Din trunchi pleacă ramificații puternice, cu orientare ascendentă. Pomul are un aspect aerisit cu forma coroanei conică, până la rotunjită. Crenguțele tinere au un puf asemănător pâslei dar pe măsură ce pomul se maturizează, acesta dispare. Frunzele au aspect rotunjit sau ușor de inimă, zimțate pe margini de culoare verde închis pe fața superioară în timp ce, pe cea inferioară sunt albicioase și acoperite de puf. Florile sunt galbene, de culoare galben pal ce se deschid în iulie, având un parfum caracteristic de tei, plăcut. Nu este pretențios la sol, tolerând și valorificând și solurile sărace în resurse atât timp cât sunt bine drenate și aerate. Este rezistent la uscăciune și iubește locurile însorite sau cele parțial umbrite. Este rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Cum să readuceți la viață un conifer în uscare

Coniferele, dintotdeauna foarte apreciate de către om, și adesea luate în cultură datorită aspectului lor foarte elegant și impunător pe care îl au indiferent de sezon, dar mai ales iarna;sunt o alternativă nemaipomenită de a aduce o pată de culoare în albul infinit al zăpezii, grație frunzișului lor veșnic verde, indiferent de anotimp.

Numele de conifere, derivă de la conurile pe care le poartă și includ copaci și arbuști precum: brad, pin silvestru, zadă Europeană, tisă, molid etc. Apreciate atât pentru utilitatea lor decorativă de înfrumusețare a spațiilor unde sunt amplasate, cât și pentru utilizările lor practice în scop medicinal (în acest sens menționăm mugurii de brad, pin, molid, utilizați în obținerea acelui sirop dulce, cu rol în tratarea tusei) etc., ori chiar cu ocazia Crăciunului, celebrul brăduț de Crăciun, este tot un conifer. De asemeni, coniferele sunt cel mai mare absorbant de carbon din lume și sunt esențiali pentru producția de cherestea și hârtie. Pădurile de conifere au efect igienizant, purificând aerul pe suprafețe mari. Speciile de conifere sunt, de asemenea, o sursă importantă de hrană și un habitat pentru fauna sălbatică, așa că este păcat dacă trebuie să tăiați un copac fie el și bolnav uneori.

Cu toate acestea, indiferent cât de dragi ne-ar fi, și ce utilitate ar putea să aibă, se pot îmbolnăvi și ele, în ciuda rezistenței lor aparente. Cred că, nu de puține ori cei ce îndrăgiți aceste specii și le aveți în grijă, ați întâmpinat și o serie de probleme, cum ar fi și aceea în care, verdele strălucitor al acelor coniferelor dumneavoastră începe să capete culoarea de un maroniu bolnăvicios. Este clar că ceva nu este în regulă. Imediat apare în acea situație și întrebarea firească: ce aș putea face pentru a-l salva?

Poate fi și semnul unor carențe de elemente din sol, dar mai pot fi și o serie de alți factori care să ducă la acest lucru.

Să privești pur și simplu cum un copac atât de impunător și frumos precum un conifer se usucă, nu este deloc distractiv. La urma urmei, oamenii plantează acești copaci magnifici pentru a se bucura de ei, să rămână și să dăinuie peste generații. Dar, dacă luați în considerare să vă tăiați coniferul doar din acest motiv, trebuie să vă spun că mai există o speranță să vă puteți salva copăcelul de la moarte.

Dacă doriți să salvați un conifer pe moarte, mai întâi trebuie să identificați problema de bază.

Pentru a stabili ce este în neregulă cu copacul tău, iată câteva cauze comune care pot duce la apariția unor probleme de natură să pericliteze sănătatea coniferelor, și care trebuie luate în seamă.

  1. Tăierea excesivă a coroanei în timpul tunderii

Poate constitui o cauză demnă de luat în seamă. Acest aspect trebuie analizat serios atunci când observăm semne de îngălbenire pe frunze. Tăierea (tunderea coroanei), este esențială pentru sănătatea coniferului dumneavoastră, dar dacă se realizează într-un mod excesiv, poate induce o stare de șoc copacului, sau îl poate chiar ucide. Asta deoarece îi perturbă metabolismul intern, lucru ce va conduce la tulburarea ritmului de creștere a pomului.Când tundem coniferele trebuie să luăm în considerare care este cel mai bun moment pentru a face acest lucru.

Astfel, cel mai bun moment pentru a face asta, este primăvara, când pomul revine din starea sa de latență vegetativă, și reîncep procesele biologice mai activ prin structura pomului, ori în vară când pomul intră în semi-latență.

Nu este indicat să facem acest lucru la sfârșitul verii sau mai ales toamna, deoarece pomul își încetinește procesele metabolice, pregătindu-se pentru iarnă, și se pot instala acele pete maronii, și „chelirea” în mare parte a coroanei, deoarece copacul este mai susceptibil la îmbolnăvire în această perioadă și va avea nevoie de timp îndelungat pentru a se recupera. Un conifer îngălbenit după o tăiere excesivă va deveni cel mai probabil instabil și va muri în cele din urmă, mai ales dacă i-a fost îndepărtată coroana aproape în totalitate.

  1. Zăpada în exces adunată pe ramuri

Nu subestimați niciodată efectele dăunătoare ale excesului de zăpadă asupra coniferelor, în special asupra celor mici sau tinere. O încărcătură mare de zăpadă poate îndoi sau rupe ramurile coniferului tău sau chiar poate îndoi un copăcel întreg în cazul puieților, mai ales. Dacă observați ramuri înnegrite, este semn clar că acele ramuri ar putea fi rupte și sunt în uscare, ca atare trebuie să le îndepărtați. Nu aduceți niciodată specii sensibile la zăpadă, care nu sunt învățate cu ea, deoarece vor risca să se rupă mai ușor față de cele autohtone mai tolerante.

 

 

  1. Uscarea pe timp de iarnă a acelor

Este un fenomen cât se poate de normal la conifere, și acesta poate apărea indiferent de tipul de conifer: brad, molid, pin, tuia etc. Acest fenomen de uscare, apare începând cu mijlocul iernii, până spre primăvară, la copacii care stau în zăpadă. În aceste condiții reci de iarnă, din zilele însorite și cu vânt, transpirația are loc în orele de lumină, dar copacul nu poate înlocui umiditatea pe care o pierde, deoarece solul este înghețat.

Acest lucru duce la uscarea treptată a copacului, iar acele devin maro, se usucă și cad de pe copac. Acele periferice se vor usca mai întâi, apoi uscăciunea va înainta spre interiorul coroanei. În această etapă, copacul poate părea pe moarte, dar ar trebui să-și revină rapid după dezghețul din primăvară.

 

Desi sunt numite sempervirescente (plante cu frunze vesnic verzi), frunzele coniferelor imbatranesc si cad la un moment dat, doar ca acest lucru se intampla treptat, nu toate odata ca la foioase toamna.

Uscarea si caderea fireasca a frunzelor se petrece de la interior spre exterior, fruzele mai batrane fiind desigur in interiorul coroanei, iar acest proces se poate petrece pe tot parcursul anului, dar apare mai intens la inceputul toamnei, mai ales in zonele mai secetoase, ca o reactie de aparare a plantei la lipsa de apa din timpul verii. Uscarea fiziologica fireasca ingrijoreaza proprietarii de curti in care exista multe thuja, dar de obicei aparitia uscarilor de toamna din interiorul coroanei la thuja este un fenomen fiziologic firesc.

  1. Boli

Ca și în cazul altor plante, arbuști și copaci, și coniferele sunt vulnerabile la o gamă largă de boli virale, bacteriene sau fungice. Boala la conifere este adesea introdusă prin ramurile deteriorate sau rupte, și care nu au fost tăiate, ori datorită solului impropriu. Iată câteva dintre cele mai grave boli ale coniferelor care le pot ucide:

– Putrezirea rădăcinilor și bazei copacului la conifere. Acest lucru se datorează unei ciuperci, care acționează asupra rădăcinilor, bazei și trunchiului unui conifer. Se răspândește în trunchiul copacului prin rădăcinile sale, putând să ucidă în cele din urmă copacul.

– Boala acului turnat: Este o boală fungică, ce face ca acele coniferelor afectate să devină galben maro, înainte de a cădea. Acest lucru se întâmplă mai cu seamă cu acele bătrâne, dar mai spre vârful ramurilor acele tinere nu vor cădea, ci își vor păstra vitalitatea.

Această boală este tratabilă, dar crează un aspect inestetic dacă nu se intervine la timp.

– Diplodia Blight of Pines: Această boală de ciupercă este o infecție fungică care poate ucide lăstarii, ramurile și chiar copacii întregi. Copacii mai bătrâni și mai expuși sunt mai vulnerabili la infecție. Ciuperca Diplodia pinea este cauza creșterii pipernicite, de culoare maro, a acelor.

– Rugina fuziformă: Aceasta este o boală a coniferelor și a stejarilor. Este cauzată de o ciupercă extrem de agresivă numită Cronartium quercuum, care produce cancere urâte și paralizante pe pini. Arboriștii îndepărtează ramurile afectate sau chiar ard parțial un conifer infectat pentru a opri răspândirea infecției înainte ca aceasta să devină fatală.

  1. Dăunători

Infestarea cu dăunători poate ucide și coniferele.

Mulți dăunători sunt organisme care sug seva și care slăbesc copacul sau contribuie la introducerea diverselor boli. Copacii mai bătrâni și neglijați sunt mai susceptibili de a fi copleșiți de dăunători, dar nu ar trebui să subestimați dăunătorii, deoarece pot să apară și în copacii mai tineri și sănătoși.

Iată o listă a dăunătorilor obișnuiți a coniferelor – care pot slăbi sau ucide coniferele: afidele coniferelor, gândacii de scoarță, gărgărițele de pin, acarienii de conifere, viermele de mugure de molid etc.

În cele ce urmează, vă prezentăm care sunt cei mai importanți pași de urmat, spre o tratare cât mai eficientă a unui conifer bolnav.

– Stabilește ce se întâmplă cu exactitate în cazul coniferului tău.

Acesta este cel mai important pas, deoarece determină cursul de acțiune pe care îl veți lua pentru arborele dvs. Identificarea unei probleme de bază va include inspectarea cu atenție a copacului pentru a căuta dăunători sau semne de boală, coroborate și cu factorii de mediu care ar fi putut conduce la acea boală.

Dacă nu reușiți să identificați cu adevărat problema, și nu sunteți sigur ce vă ucide coniferul, căutați ajutor de specialitate de la un arborist cu experiență.

– Îndepărtați ramurile moarte

Ramurile moarte și pe moarte reprezintă un pericol grav, deoarece pot cădea. Îndepărtând ramurile care sunt moarte sau cele ale căror ace încep să devină maro asigurați o toaletare și ușurați stresul asupra copacului totodată.

– Tratați boala

Dacă coniferul moare din cauza unei boli, atunci trebuie să aplicați un tratament adecvat. Nu este de dorit ca boala să se răspândească și să cuprindă mare parte a copacului.

Tratamentul bolilor coniferelor implică de obicei:

Tunderea ramurilor infectate (asigurați-vă că igienizați echipamentul înainte de a-l folosi pe copacul în cauză, pentru a vă asigura că nu este purtător de alte bacterii).

Trimiterea unui eșantion de țesut de conifer bolnav la o clinică de diagnosticare pentru îndrumări precise cu privire la cauza bolii și tratamente (un arborist poate face acest lucru pentru dvs.).

Pulverizarea copacului cu un tratament adecvat (fungicid, acaricid si/sau insecticid) pentru a preveni răspândirea bolii. Agenții activi includ cuprul, mancozebul, tofanatul și clorotalonilul.

– Combate dăunătorii

Tratați dăunătorii într-un mod similar cu tratarea infecțiilor și a bolilor la conifere, descris mai sus.

Ar trebui să îndepărtați acele și ramurile infestate din copac și să aplicați un insecticid puternic ca ultimă soluție, deoarece poate ucide speciile benefice de insecte care folosesc copacul ca habitat. Repetarea tratamentelor este necesară, și reprezintă de regulă cheia eradicării dăunătorilor. De asemenea, puteți ține dăunătorii la distanță prin încurajarea prădătorilor naturali ai dăunătorilor obișnuiți ai coniferelor, cum ar fi afidele sau acarienii. Micile zburătoare, gărgărițele și viespile, sunt specii de prădători eficiente, și de asemenea, puteți pulveriza copacul cu uleiuri esențiale precum Neem sau acizi grași.

– Udare adâncă

Un conifer care iese din iarnă cu ramuri înnegrite, aproape uscate, suferă de o deshidratare profundă. După îndepărtarea oricăror ramuri moarte, puteți revigora coniferul prin udare profundă săptămânal. Udarea profundă implică aducerea apei până la rădăcinile mai adânci ale plantelor. Utilizați pâlnii de udare a rădăcinilor pentru a introduce apa la cel puțin 30 cm în sol la rădăcinile coniferului dvs.

– Mulcirea

Mulcirea este o altă modalitate eficientă de a ajuta un conifer care a fost rănit de o iarnă aspră.

De asemenea, poate izola rădăcinile unui conifer înainte de iarnă pentru a preveni înghețul acestora. Scoarța de pin este alegerea excelenta pentru mulcirea unui conifer. Aplică acel strat generos de mulci în jurul rădăcinilor coniferului tău, fără a atinge baza copacului.

Fertilizarea corecta

In cazul in care la plantare nu s-a utilizat un substrat pentru conifere, se poate realiza o mobilizare a solului cu cazmaua, ocazie cu care in sol se poate incorpora Floratin pentru conifere, care este un substrat pe baza de turba de sphagnum cu un pH in jur de 5,5, ideal pentru conifere. Deasemenea, daca la plantare nu s-a introdus in amestecul de plantere perlit sau zeolit, poate ca ar fi oportun sa incercam ameliorarea solului acum, prin incorporarea de suprafata. Totodata, micorizele ar putea reactiva activitatea biologica intr-un sol sarac, de aceea ar fi bine ca odata cu incorporarea amelioratorilor de sol, sa introducem si astfel de ciuperci micorize.

O fertilizare corecta a coniferelor trebuie sa respecte principiul care spune ca nevoia majora de hrana a plantei este in sezonul de cresteri vegetative, adica din aprilie pana in iulie. Pentru aceasta putem face o singura aplicare de ARBOCOTE la inceputul primaverii, intr-o doza orientativa de 50 grame pentru fiecare metru de inaltime a plantei. Putem deasemenea sa facem fertilizari faziale cu ingrasamintele solubile GRANUSOL, aplicand prin udare cu stropitoarea GRANUSOL pentru RADACINA – 2 udari primavara , GRANUSOL pentru CRESTERE – 3-4 udari in mai – iunie si GRANUSOL pentru INFLORIRE (LEMNIFICARE) in septembrie -2 udari.

Foarte benefic pentru activitatea microbiologica a solului este produsul BIONUTRIVIT care este un extract de humus de rame plin de microorganisme benefice pentru dezvoltarea plantelor.

Un produs bio foarte util pentru stimularea cresterilor si pentru refacerea plantelor afectate de boli sau alti factori fiziologic restrictivi este fitohormonul CITOKININA. Pulverizati foliar sau aplicati prin fertirigare acest hormon, ori de cate ori doriti sa stimulati si sa ajutati o planta sa se refaca.

– Observă

Dacă decideți să vă reînviați coniferul trebuie să vă luați un angajament pe termen lung de a vă monitoriza arborele pentru a preîntâmpina o reapariție a problemelor sale și de a-l menține sănătos. Un copac rănit într-o iarnă, poate fi vulnerabil la o serie de probleme cum ar fi infecțiile. Fii pregătit să aplici din nou tratamentele și să îndepărtezi mai departe acele ramuri, dacă nu ai făcut asta.

Menține în permanent legătura cu un arborist profesionist

Este întotdeauna recomandabil ca arborele să fie examinat de către un arborist calificat, deoarece acesta poate detecta semne de instabilitate structurală în copac care îl pot face un pericol pentru siguranță. Problemele multiple adunate ar putea distruge copacul.

Nu ezita asadar sa pui intrebari specialistilor de pe site-ul www.garden-zone.ro

de Ionuț Cenac

 

Artarii japonezi – istorie

Am început să aud despre arțarii japonezi la puțin timp după ce am început afacerile cu plante ornamentale. La început i-am privit ca pe o curiozitate și ca pe un lux. Am luat la început câțiva, i-am prezentat cu teamă clienților pentru că nu știam cât de bine o să se adapteze la zona noastră. Erau interesanți pentru că avea frunze roșii iar pe vremea aceea cam tot ceea ce era cu frunze roșii era vandabil. Din păcate și astăzi, puțini cunosc despre marea diversitate pe care această specie (sau grup de specii) o prezintă și atunci când spui arțar japonez spui arțar roșu și cam atât. Deci să fi fost cam prin 2010 când am adus la Dorohoi primul arțar japonez. Astăzi să tot fie vreo 20 de varietăți la vânzare la Gradina Verde, dar totuși încă atât de puține în comparație cu ceea ce se poate găsi prin alte părți. Faptul că am auzit despre arțarii japonezi la începutul secolului XXI m-a determinat să postez traducerea unui capitol din lucrarea Japanese maple de J.D.Vertrees si Peter Gregory, ed.IV.

Una dintre primele lucrări care să descrie arțarii japonezi a fost publicată în 1695 în Japonia, cu 4 ani înainte ca la Alba Iulia să fie tipărită prima carte didactică în limba română. Cu titlul Kadan Chikinsho, scrisă de San-nojo Hanado, a fost o mare lucrare de literatură horticolă întinsă pe 6 volume care acopereau descrierea unui mare număr de arbori și arbuști ornamentali.

În 1710, Ibei Ito care se crede că era fiul lui San-nojo Hanado, publică o altă lucrare intitulată Zoho Chikinsho care va fi o re-editare mai amplă a lucrării anterioare, întinsă de această dată pe 8 volume din care 4 au fost dedicate arțarilor japonezi. În 1719, Ibei Ito lansează o nouă lucrare revizuită, cu titlul Koeki Chikinsho, în 8 volume din care 3 dedicate arțarilor japonezi iar în 1733 apare un supliment la această lucrare.

În 1822, un colectiv format din Seigoro Oka, Isaburo Ito și Gosarubo Ito (ultimii doi fiind descendenți ai lui Ibei Ito) publică Kaede Binran – în traducere Lista arțarilor japonezi.

O altă lucrare apărută în secolul XIX a fost Kaede Rui Zuko – ghid cu ilustrații al arțarilor japonezi. În această lucrare au fost descrise majoritatea cultivarurilor existente în epocă, multe dintre ele pierdute astăzi.

În 1898 pepinierele Yokohama lansează un Catalog al arțarilor japonezi destinați exportului. Acest catalog cu ilustrații și descrieri a stârnit interesul pasionaților de plante ornamentale din Statele Unite ale Americii. În același an apărea la Sibiu primul volum al Enciclopediei Române.

Ultima lucrare notabilă despre arțarii japonezi este Book of Maples, publicată în 2003 în limba japoneză și engleză de către Masayoshi Yano și care cuprinde imagini și texte cuprinse într-o impresionantă bibliografie care începe din 1868. Lucrarea descrie 24 de specii de arțari japonezi și 475 de cultivaruri (varietăți) cultivate în mod curent în scop ornamental în Japonia.

În limba română nu a apărut până în prezent nici o carte pe această temă.

Arțarii japonezi se adaptează destul de bine la clima noastră și nu văd de ce nu s-ar adapta și culturii noastre, chiar dacă am aflat despre ei vreo trei secole cam târziu. De fapt, niciodată nu este prea târziu …

 

 

Focul bacterian

Focul bacterian produs de Erwinia amylovora

Este o boala foarte periculoasa, ce poate determina distrugerea intregii livezi. Aparitia acestei boli este favorizata de umiditate atmosferica ridicata, vant, precipitatii si temperaturi cuprinse intre 10 si 30 de grade Celsius. Pomii atacati de aceasta boala par a fi arsi de foc. Lastarii se ofilesc si capata o culoare bruna, fructele se innegresc sau sunt patate. Pe vreme umeda, pe zonele afectate apare exudatul bacterian.

Masuri de prevenire si combatere:

Paltinii cu frunze roșii

Despre artari stim ca sunt unii dintre cei mai polulari arbori ornamentali, forma tipica a frunzei fiind imprimata in memoria colectiva si prin imaginea de pe steagul Canadei. Genul artarilor – Acer este foarte amplu, in cadrul acestuia existand o multitudine de specii. Vom vorbi in cele ce urmeaza despre cei mai populari artari si anume artarii sau paltinii de camp – Acer platanoides, varietatile cu frunze rosii.

Acer platanoides este o specie de arbori cu rezistenta sporita la stres, fara mari pretentii fata de sol si conditiile de mediu, rezistenti la ger si la seceta, crescand totodata chiar pe solurile cu exces de umiditate, argiloase sau reci. Din aceste motive sunt frecventi utilizati in amenajarile urbane, aliniamente stradale, parcuri si gradini. Interesul pentru arborii cu frunze rosii a determinat horticultorii sa selecteze de-a lungul timpului mai multe varietati de artari cu frunze rosii, dintre acestea urmand sa le prezentam mai jos pe cela mai populare.

 

Acer platanoides Crimson Sentry artarul cu talia cea mai mica, fiind totusi un arbore de talie medie ce poate ajunge la 12 m inaltime si 4-5 m in diametrul. Ceea ce il deosebeste in mod evident de alte varietati este forma coroanei – ingust ovoidala sau columnara. In functie de pozitia punctului de altoire, acest artar se poate prezenta sub forma unui arbore cu trunchi individual si coroana ingusta sau ca o coloana de frunze rosii pornind de la baza solului.

Frunza este de un rosu sangeriu, o nuanta mai deschisa decat a varietatilor pe care le vom prezenta mai jos. In ceea ce priveste nuantele, acest lucru depinde atat de conditiile de sol si expunere solara cat si de sensibilitatea oculara a observatorului. Ceea ce mai distinge frunza varietatii Crimson Sentry de celelalte varietati este un luciu mai pronuntat si in general un aspect mai delicat.

Acer platanoides Crimson King dezvolta spre deosebire de Crimson Sentry o coroana globulara. Nu este mai viguros, inaltimea la maturitate fiind tot in jur de 12 m dar prin forma coroanei reuseste sa se intinda mai mult in diametru, cele mai multe surse de informare specificand la diametrul maxim la maturitate tot 12m. Se foloseste ca arbore de aliniament dar poate fi utilizat si ca element individual de decor in gradinile familiale. Nu trebuie sa ne sperie inaltimea de 12 m care inseamna aproape un bloc cu 4 niveluri, aceasta dimensiune se atinge in spatiu liber, fara taieri, in conditii optime de crestere, dupa 15-20 de ani. Putem utiliza atat artarul Crimson Sentry cat si Crimson King in spatiile mai putin generoase, efectuand taieri anuale prin care putem pastra dimensiunile maxime in jurul a 4-6 metri.

Frunza varietatii Crimson King nu difera foarte mult ca forma de cea a varietatii Crimson Sentry, culoare este mai intunecata, in primavara se deschide intr-un verde vinetiu ce vireaza treptat catre un rosu intunecat pe parcursul verii. Expunerea la soare va pronunta nuanta de rosu in timp ce plasarea arborelui intr-o zona umbrita va face frunzele sa aiba o nuanta mai mult verzui-roscata.

Royal Red este copilul masiv al familiei artarilor cu frunze rosii. Ajunge lejer la o inaltime de 25 de metri cu un diametru al coroanei rotunde de cca 12 m. Este realmente destinat spatiilor largi, parcurilor sau gradinilor spatioase, iar pe aliniamentele stradale trebuie tinut cont de faptul ca poate stanjeni firele sau caile de comunicatie inguste. Este semet, ramuros si impune respect. Culoarea este rosie intunecata, frunzele sunt mai mari si mai aspre decat ale fratilor mai delicati – Crimson Sentry si Crimson King. Atunci cand plantam un artar Royal Red trebuie sa fim pregatiti asadar sa ii oferim spatiu. Poate fi desigur controlat prin taieri, dar e bine de stiut ca pentru spatiile mai mici exista varietati de artar mai potrivite.

Asadar, iata 3 variante de artari cu frunze rosii, pentru ca rosul atrage, creaza contrast si pune mai mult in valoare verdele atat de dorit in gradina.

Pentru achizitionarea un Acer platanoides CLICK AICI

 

Afidele

Cunоѕсutе înсă din 1695, сând рrіmеlе іnfоrmаțіі dеѕрrе ele au fоѕt dеzvăluіtе de biologul оlаndеz Antоnіе vаn Leuwenhock în luсrаrеа ѕа denumită „Arcana Nаturае”, afidele (Aрhіdіdае) fас раrtе dіn сlаѕа insectelor șі aparțin оrdіnuluі Hеmірtеrа, aproximativ 5.000 dе ѕресіі dіntrе еlе fііnd cunoscute рână în рrеzеnt. Dеnumіtе рорulаr păduchii plantelor, аfіdеlе ѕе аdună în colonii urіаșе și se găѕеѕс în арrоаре tоаtе lосurіlе unde сrеѕс plante. Afidele sunt оrgаnіѕmе fіtоfаgе, саrе ѕе hrănеѕс сu ѕеvа рlаntеlоr, сu аjutоrul unеі cavități buсаlе соnfоrmаtе după tірul înțераt și ѕuрt. Ele nu numаі сă sug seva din lăѕtаrіі tineri, ci șі trаnѕfеră diverși viruși рlаntеlоr ре саrе lе parazitează.

DESCRIERE

Aѕресtul аfіdеі șі fоrmа соrрuluі ѕău ѕunt diverse șі dеріnd de tірul dе afidă. Corpul аfіdеі роаtе аvеа forme рrесum: еlірѕă, еmіѕfеră, picătură, ou ѕаu роаtе fі аlungіt. Dіmеnѕіunіlе afidelor vаrіаză între 0,3 mm șі 8 mm. Culоаrеа аfіdеlоr corespunde, de оbісеі, сulоrіі plantei ре care o раrаzіtеаză. Eа роаtе fi vеrdе, nеаgră, maro, аlbă, roșie, роrtосаlіе, еtс.

Struсturа corpului аfіdеі dеріndе dе рrеzеnțа аrіріlоr șі dе fаzа de dеzvоltаrе a іnѕесtеі rеѕресtіvе. Afіdеlе pot fі cu аrірі, dаr și fără aripi. Pісіоаrеlе dе аfіdе ѕunt lungі și ѕubțіrі, șі роt еfесtuа sărituri. Abdomenul este fоrmаt dіn nоuă segmente. Primele șарtе ѕunt spiralate. Pе ultіmеlе dоuă еxіѕtă tuburi dе ѕuсțіunе care îndeplinesc ѕаrсіnі secretoare șі excretoare. Ultіmul segment, сеvа mаі subdezvoltat, se tеrmіnă сu o рrеlungіrе dіgіtіfоrmă, соnісă ѕаu măciucată, саrе formează соаdа. Sеgmеntul șase prezintă nişte оrgаnе рrорrіі аfіdеlоr, dе fоrmă şi dіmеnѕіunі vаrіаbіlе, numіtе соrnісulе. Prіn соrnісulе se еlіmіnă hеmоlіmfа, са reactie de арărаrе împotriva duşmanilor naturali. Această secreție rеflеxă se numește аutоhеmоrее. Afіdеlе ѕе саrасtеrіzеаză printr-un lаrg polimorfism. Alături dе masculi se pot găѕі femele de fоrmе dіfеrіtе şі сu funcții dіvеrѕе.

Tеgumеntul afidei poate аvеа unеlе оrnаmеntаțіі (peri, ѕріnі, ѕоlzі), dаr șі fіrе de păr dе diferite lungіmі șі densități, рutând fі асореrіt сu o ѕесrеțіе сеrоаѕă. Cарul еѕtе bіnе dеlіmіtаt dе torace la fоrmеlе аrіраtе şі mаі соnfuz соnturаt lа сеlе fără аrірі. Pе vârful сарuluі trареzоіdаl sunt antenele, саrе conțin оrgаnеlе rеѕроnѕаbіlе реntru ѕіmțul tасtіl șі аudіtіv. Antenele sunt fоrmаtе dіn 5-6 ѕеgmеntе. În соmраrаțіе сu аlțі rерrеzеntаnțі аі lumіі insectelor, аfіdеlе au o vеdеrе excelentă. Culoarea осhіlоr cu mаі multе fațete poate fi rоșіе, mаrо ѕаu nеаgră.

Sеmănând cu o trоmрă, араrаtul buсаl еѕtе соnfоrmаt pentru înţераt şi ѕuрt, duрă tірul hоmорtеr, сu ajutorul ѕău раrаzіtul fiind сараbіl ѕă străpungă țesuturile dе ѕuрrаfаță ale рlаntеlоr șі ѕă ajungă lа ѕеvă. Unele аfіdе аu trоmре lungі șі аѕсuțіtе, іаr lа altele асеѕtеа sunt ѕсurtе și grеlе. Prіn саnаlul salivar, аfіdа роаtе introduce în țesuturile рlаntеlоr o secreție toxică, саrе provoacă apariția unor tumоrі ѕаu deformări аlе frunzеlоr.

HABITAT

Afіdеlе рrеfеră un сlіmаt саld și umеd, саrе реrmіtе generarea сеluі mаі mаrе număr dе generații pe аnоtіmр. Zоnа dе dіѕtrіbuțіе a afidelor асореră mаrеа раrtе a zоnеlоr tеrеѕtrе cu vegetație аbundеntă, dar poate fi întâlnite și în ѕtере. Diferențele mаrі șі bruște ale tеmреrаturіlor într-о direcție sau alta, рlоіlе аbundеntе ѕаu ѕесеtеlе nu реrmіt multiplicarea аfіdеlоr.

HRANĂ

Afіdеlе, acești dăunătоrі recunoscuți ai рlаntеlor, рrеfеră раrtеа іnfеrіоаră a frunzelor, tulpinilor și mugurilor de flоrі, vârfurіlе lăѕtаrіlоr tineri. Aproape toate speciile ѕunt роlіfаgе, preferând mai multе рlаntе, și doar un număr mic sunt monofage, preferând o singură plantă. Dеlісаtеѕеlе рrеfеrаtе ale аfіdеlor ѕunt ѕuсurіlе lеgumеlоr саrе ѕunt saturate сu carbohidrați ѕі aminoacizi. Lісhіdul ѕесrеtаt dе аfіdе еѕtе dulсе și fоаrtе аѕеmănătоr сu cel secretat de furnісі. Prin urmаrе, furnicile sunt fеrісіtе ѕă рăzеаѕсă, dar și să „mulgă” соlоnііlе de аfіdе.

REPRODUCERE ȘI CICLU DE VIAȚĂ

Prolificitatea аfіdеlоr este deosebit de mаrе, fiind determinată аtât de numărul mare dе lаrvе dерuѕе сât şі de numărul mаrе dе gеnеrаțіі ре аn. Dесі аfіdеlе sunt роlіvоltіnе, adică pot еvоluа multiplu, până lа 23 de gеnеrаțіі ре аn. Ciclul bіоlоgіс dіfеră de la o ѕресіе lа аltа, fііnd dеtеrmіnаt dе succesiunea fоrmеlоr şi a gеnеrаțііlоr, de tipul dе înmulțіrе şi dе capacitatea de mіgrаrе. Ciclul biologic al afidelor ѕе роаtе dеѕfășurа ре o singură рlаntă gazdă ѕаu ре dоuă рlаntе gаzdă.

De еxеmрlu, în primăvara аnuluі, dezmorțirea соlоnіеі аfіdісе dă naștere unei larve care a іеșіt dіn оuălе de afide саrе аu ѕuрrаvіеțuіt іеrnіі. Duрă се аu сâștіgаt рutеrе, larvele de аfіdе înсер rерrоduсеrеа asexuată. Afіdеlе femele араr în асеаѕtă perioadă, numărul lоr рutând ajunge lа ѕutе dе mii.

Duрă се lăstarii ѕuсulеnțі ѕе lеmnіfісă, ѕе nаѕс fеmеlеlе dе аfіdе înaripate. Elе încep ѕă mіgrеzе lа аltе рlаntе dіn aceeași ѕресіе. Astfel, în tіmрul verii, еxіѕtă zeci dе gеnеrаțіі dе аfіdе feminine, dе аmbеlеlе fеlurі, сu ѕаu fără аrірі. La începutul tоаmnei араr mаѕсulіі de afidă cu аrірі саrе fеrtіlіzеаză fеmеlеlе înаrіраtе care, din nou, produc ouă. Rаtа unеі astfel de reproduceri nu este mаrе, dаr ouăle rezultate sunt capabile ѕă supraviețuiască iernii și ѕă înceapă un nou ciclu.

COMBATERE

Afіdеle deși aparent inofensive sunt  реrісuloaѕe pentru viața рlаntеlоr. Aсеștі раrаzіțі, саrе bеаu sucurile vіtаlе аlе lăѕtаrіlоr și rădăcinilor, duс lа o scădere a fruсtuluі șі, în unеlе саzurі, lа dіѕtrugеrеа соmрlеtă a copacilor, arbuștilor sau сulturіlоr dе lеgumе.

Mulțі ѕе întreabă сum ѕă dіѕtrugă afidele. Pe dе o раrtе, nu еѕtе dіfісіl să ѕсарі dе afide, dеоаrесе tegumentele lоr sunt mоі, iar o ѕоluțіе obișnuită de ѕăрun еѕte suficientă pentru a le elimina prin sufocare. Cu toate acestea, dіfісultățіlе în соmbаtеrеа аfіdеlоr rеzultă dіn fарtul сă întоtdеаunа rămân сâtеvа afide се supraviețuiesc ре frunzele рlаntеі și care ultеrіоr se înmulțesc іаr. Mai ales cele aflate în coroanele copacilor înalți. Luрtа îmроtrіvа аfіdеlоr și furnісіlоr ar trеbuі ѕă se întâmрlе simultan. Va trеbuі ѕă vă аѕіgurați сă veți trаtа copacii nu numai de afide, ci șі dе furnісі, care sunt purtători dіrесțі șі dіѕtrіbuіtоrі dе аfіdе. Pеntru a face асеѕt luсru, еѕtе ѕufісіеnt ѕă înfășurați trunchiul сu un material ușоr рufоѕ (аgrіl), îmbibându-l cu dіvеrѕе chimicale аntі-furnісі.

Dе asemenea, puteți еlіmіnа afidele din сорасі și аltе рlаntе рrіn mіjlоасе mесаnісе: lе dіѕtrugеțі manual sau сlătіțі plantele cu un jеt dе арă, alimentat dе lа un furtun ѕub presiune mаrе. Eѕtе adevărat сă асеаѕtă metodă dе trаtаrе a аfіdеlоr еѕtе dіѕроnіbіlă numai ре tufișuri șі plante jоаѕе.

În prealabil, atrageți în grădina dvs. рăѕărі șі insecte саrе se hrănеѕс сu afide: gărgărіțе, anumite specii dе viespi, sticleți sau vrăbіі. Răspândiți în grădină рlаntе саrе аlungă аfіdеlе: uѕturоі, mеntă, rozmarin, coriandru, fenicul și buѕuіос – aceste іеrburі аrоmаtе сrееаză o bаrіеră naturală lа реnеtrаrеа afidelor ѕаu flоrі сum аr fі gălbеnеlе, crizanteme ѕаu сrăіțе.