Atropurpureum reprezintă comunul în materie de arțari japonezi fiind probabil cea mai răspândită varietate. A devenit atât de popular atât datorită calităților sale în ceea ce privește vigoare și rezistența precum și datorită faptului că se înmulțește relativ ușor din semițe are un preț mai scăzut la magazinele de plante ornamentale.
Frunza are 5 sau 7 lobi de mărime medie spre mare, moderat divizați. Lobii sunt ovați la ovat-lanceolați, cu vârful acuminat și marginea fin dințată. Frunzele sunt purpurii primăvara, nuanța închizându-se pe măsură ce anotimpul înaintează spre vară pentru ca toamna să devină roșii stacojii.
Datorită faptului că se înmulțesc cu predilecție din semințe există destul de multe varietăți asemănătoare care se întâlnesc sub acest nume. Prima clonă care a purtat numele Atropurpureum a fost obținută la pepiniera Constant Wattez în Woudenberg, Olanda.
Atropurpureum este o formă cu creștere înaltă, ajungând până la 10m înălțime, cu portul erect și coroana în general invers piramidală.
Pentru că multe pepiniere și magazine de plante comercializează uneori sub marca Atropurpureum și alte varietăți de arțari japonezi există posibilitatea ca subiectul să fie adesea neclar.
Din forma Atropurpureum au fost selectatea de-a lungul timpului varietăți cu caracteristici speciale care au fost multiplicate ulterior pe cale vegetativă și înregistrate sub nume de varietăți cum ar fi Shojo, Nuresagi, Bloodgood sau Moonfire.
Adesea putem întâlni arțarul japonez Atropurpureum și sub denumirea de Blood Leaf.
Un excelent cultivar obtinut in sudul Italiei, la Villa Taranto si promovat in toata Europa de firma olandeza C. Esweld.
Face parte din grupa Linearilobum – artari cu frunze a caror lobi au un aspect linear, alungit, cu marginile paralele pe aproape toata lungimea lobului si cu varful acuminat.
Frunzele sunt mari si au 5 lobi, lobul central fiind mult alungit in comparatie cu ceilalti 4. La varietatea Villa Taranto lobii nu au mai mult de 5mm pe toata lungimea lor, lobi mai lati fiind posibil sa apara doar pe lastarii cu cresteri lacome. Marginile lobilor sunt netede. Petiolul fruzei este scurt si rigid.
Frunzele au primavara culoarea oranj-crimson apoi pe masura ce inainteaza in vara devin verzi marmorate cu ape rosietice, un colorit inedit si dificil de surprins in cuvinte sau coduri de culoare. E o batalie in coloritul de vara al artarului Villa Taranto intre verde si diferitele nuante ale culorii rosii. Soarta bataliei este legata de abundenta luminii, in corelatie cu locul plantarii sau cu nebulozitatea. La umbra frunzele devin verzi pentru ca in plin soare rosul sa invinga. Toamna, pigmentii se retrag lasand frunzele intr-o frumoasa culoare de aur topit.
Poate ajunge la 2,5-3m inaltime. Nu este asadar un artar de talie mare. Se aseamana foarte bine si se poate confunda cu o alta varietate de artar cu frunze lineare si anume Red Pygmy.
Frunzele mari ale acestui artar amintesc de forma frunzei vitei de vie. Foliolele sunt mari, de cca 10-12cm lungime si 12-16cm latime, cu petiolul rigid. Frunzele sunt formate din 9-11 lobi despartiti intre ei pe cel mult jumatate din lungimea frunzei. Lobii sunt uniti la baza formand impreuna o margine rotunjita dar spre varfuri se termina ascutit. Marginea lobilor este pronuntat dintata. Nervurile centrale ale lobilor sunt verzi inchis, proeminente pe suprafata frunzei.
Spectacolul de toamna este magnific. Galbenul auriu predomina la inceputul perioadei autumnale, apoi apar tonuri purpurii si stacojii spre final frunzele devenind intens stacojii inainte de a cadea la sol.
Artarul Vitifolium este un arbore viguros, cu coroana rotunjita. Ajunge la maturitate la 4-5m in inaltime si cam tot pe atat in diametru. Unele surse specifica dimensiuni mai mari, de pana la 10m dar acest lucru se intampla cel mai probabil in arealul natural de origine.
Este un arbore rezistent in fata bolilor si conditiilor climaterice din cele mai diverse. Se potriveste la fel de bine in gradinile rustice si in spatiile verzi stradale ca si in gradinile japoneze.
Nu necesita lucrari speciale de intretinere iar daca se doreste modelarea coroanei atunci este bine ca taierile sa se faca in perioada de repaos vegetativ.
Majoritatea artarilor japonezi folositi prin gradini fac parte din specia Acer palmatum cu subspeciile si grupele sale. Exista insa o mare varietate de artari japonezi si in cadrul altor specii din genul Acer, originare tot de pe continentul asiatic, cum sunt Acer japonicum, Acer shirasawanum, Acer sieboldianum si altele.
Acer japonicum Acotinifolium este cunoscut si sub denumirea de Artarul cu frunze de feriga. Este o vedeta prin majoritatea parcurilor si gradinilor, un nume cunoscut pentru iubitorii de artarii japonezi si ceea ce este interesant in cazul acestei varietati este ca si-a impus numele latin in defavoarea numelui japonez cu care a fost adus in Europa si America, respectiv Maiku jaku.
Frunzele acestui artar japonez viguros sunt multiplu si adanc divizate, pana aproape de petiol. Fiecare lob format prin divizarea frunzei este divizat la randul sau de jur imprejur, deasemenea foarte adanc, pana aproape de nervura principala. Aceste divizari sunt neregulate si dau frunzei un aspect dantelat, asemanator cu frunza de feriga, de unde s-a inspirat si numele varietatii. Numele Acotinifolium vine de la asemanarea frunzei si cu frunzele plantelor din genul Acotinum (denumite popular la noi Omag ).
Punctul de insertie a lobilor este rotunjit, nu ascutit. Lobul pe prima treime se ingusteaza pana aproape de nervura mediana iar la mijloc se largeste. Lobii stau intr-o pozitie stransa unul in celalalt astfel incat frunza in ansamblul ei capata un aspect mai mult alungit decat rotunjit.
Fiecare frunza are de regula 11 lobi dar numarul poate varia de la 7 la 13. Frunza are intre 7 si 17 cm lungime si 6-14 cm latime. Petiolul frunzei este lung de cca 7cm, viguros si curbat, de culoare de regula rosiatica.
Frunzele acestui artar au culoarea verde. Pe partea interioara se pot vedea smocuri discrete de perisori localizati la punctele de intersectie ale nervurilor. Atunci cand se deschid primavara si sunt proaspete, frunzele sunt usor pubescente. Cand au o stare de sanatate si o vigoare bune, acesti artari etaleaza frunzele in plan orizontal, coronamentul capatand un aspect specific asiatic. Inflorescentele de culoare alba sau maronie sunt mai mari decat ale majoritatii altor artari japonezi.
Frunzisul atat de special prin forma si textura capata valente noi la venirea toamnei cand frunzele incep sa evolueze in nuante de stacojiu umbrite cu carmin si uneori cu ape purpurii. Acest colorit de toamna dureaza pentru ca frunzele persista mult timp pe arbore. Atractive sunt si fructele coapte, samare cu aripi maronii adunate in ciorchini bogati.
Artarul cu frunze de feriga are un aspect viguros, erect, cu ramurile rigide. Coroana are o forma rotunjita in partea superioara si poate atinge la maturitate 6 metri inaltime. Este unul dintre artarii japonezi cu frunze mari. Poate doar Vitifolium sau O isami sa aiba frunze mai mari, dar nu atat de sectate. Insa frunzisul artarului Acotinifolium este o adevarata opera de dantela.
Se potriveste in mai toate stilurile de gradini si nu este o varietate greu de intretinut. A fost premiat de catre Societatea Regala de Horticultura a Marii Britanii cu Marele Premiu pentru Merite Deosebite in Gradina.
Filicifolium este o varietate de artar japonez foarte asemanatoare cu Acotinifolium in ceea ce priveste forma frunzei, portul si viteza de crestere. Este destul de greu de diferentiat aceste doua varietati de aceea unii specialisti le considera denumiri sinonime pentru aceeasi planta, cu toate ca anumite referinte stiintifice sustin ca ar fi vorba de linii genetice diferite.
Alte nume sub care varietatea Acotinifolium mai poate fi intalnita in magazinele de plante sau in gradini sunt Fern Leaf, Filicifolium, Hauhiwa, Hey hachii, Laciniatum, Palmatifidum, Parsonii si Weitchii.
Este o boala foarte periculoasa, ce poate determina distrugerea intregii livezi. Aparitia acestei boli este favorizata de umiditate atmosferica ridicata, vant, precipitatii si temperaturi cuprinse intre 10 si 30 de grade Celsius. Pomii atacati de aceasta boala par a fi arsi de foc. Lastarii se ofilesc si capata o culoare bruna, fructele se innegresc sau sunt patate. Pe vreme umeda, pe zonele afectate apare exudatul bacterian.
Masuri de prevenire si combatere:
taierea si arderea ramurilor afectate pana la tesuturile sanatoase si aplicarea unui tratament cupric si acoperirea ranilor cu mastic;
Pinul negru este unul dintre puținele conifere care cresc pe soluri grele, bogate în carbonat de calciu, cu pH alcalin. Suportă destul de bine seceta și canicula verii motiv pentru care a fost folosit de-a lungul timpului la împădurirea terenurilor degradate din zona colinară și chiar la câmpie. Se încadrează în decorul grădinilor japoneze dar se potrivește și în amenajările realizate în stilul mediteranean, englezesc sau rustic. Pinul negru are ace lungi, verzi închis, ușor curbate spre interior și sunt grupate câte 2 într-o teacă. În condiții optime de vegetație poate ajunge la înălțimi de peste 30 de metri dar în mod uzual este întâlnit în grădini la înălțimi de 10-15m. Varietatea Austriaca este un arbore cu tulpina dreaptă și creștere conică, semeață în tinerețe. Varietatea Pyramidalis are un port compact iar Green Tower este un cultivar multiplicat prin altoire cu forma columnară, foarte compact și nu mai înalt de 6-8 metri. Există și forme globulare de pin negru – Globosa, Breppo sau Spielberg care cresc ca niște boscheți de 1,5-2 m în diametru utilizați de regulă în amenajările de stâncării. Acești pini globulari sunt înmulțiți deasemenea prin altoire, prețul acestor plante fiind din aceste motive mai mare decât a plantelor obișnuite obținute din semințe. Pinii sunt plante nepretențioase, nu necesită udări decât în perioadele extrem de secetoase. Pentru plantare este bine să se folosească un substrat pentru conifere dar de regulă pinii negri pot crește pe aproape orice tip de sol. Se plantează la soare. Nu necesită adăpost, este rezistent la vânt, praf și poluare.
Zâmbru – denumit pe meleagurile românești, pin de piatră prin alte părți, este un conifer cu port conic și tulpina dreaptă, cu scoarța cenușie cu multe crăpături și ace relativ scurte (5-9 cm), mai subțiri decât ale pinului negru dar mai rigide decât ale pinului strob. Poate ajunge la 15-20m înălțime și 7-8m în diametru în arealul natural dar prin parcuri și grădini este întâlnit până la 15m. Este frumos în tinerețe, în primii 10-15 ani când coronamentul pornește de jos alcătuind un con compact de ace verzi întunecate cu nuanțe albăstrui. Acele sunt câte 5 în teacă, îngrămădite spre vârful lujerului. Conurile sunt relativ mici, închise, cu nuanțe violacei pe timpul verii și cu o textură cărnoasă. Semințele zâmbrului sunt comestibile. Se plantează în plin soare, ca element izolat în grădini sau în diverse aranjamente cu alte conifere. Poate fi folosit și pentru realizarea de aliniamente perimetrale. Este destul de sensibil la atacurile de dăunători specifici pinilor, la afide sau păduchi lânoși, de aceea ar trebui sprayat cu insecticide în primii ani. Este destul de rezistent la secetă dar nu suportă zonele caniculare. Dacă îl dorim la câmpie va trebui să ne amintim să îl mai udăm uneori și eventual să îl plantăm într-o zonă care să beneficieze de umbrire la amiază.
Despre artari stim ca sunt unii dintre cei mai polulari arbori ornamentali, forma tipica a frunzei fiind imprimata in memoria colectiva si prin imaginea de pe steagul Canadei. Genul artarilor – Acer este foarte amplu, in cadrul acestuia existand o multitudine de specii. Vom vorbi in cele ce urmeaza despre cei mai populari artari si anume artarii sau paltinii de camp – Acer platanoides, varietatile cu frunze rosii.
Acer platanoides este o specie de arbori cu rezistenta sporita la stres, fara mari pretentii fata de sol si conditiile de mediu, rezistenti la ger si la seceta, crescand totodata chiar pe solurile cu exces de umiditate, argiloase sau reci. Din aceste motive sunt frecventi utilizati in amenajarile urbane, aliniamente stradale, parcuri si gradini. Interesul pentru arborii cu frunze rosii a determinat horticultorii sa selecteze de-a lungul timpului mai multe varietati de artari cu frunze rosii, dintre acestea urmand sa le prezentam mai jos pe cela mai populare.
Acer platanoides Crimson Sentry artarul cu talia cea mai mica, fiind totusi un arbore de talie medie ce poate ajunge la 12 m inaltime si 4-5 m in diametrul. Ceea ce il deosebeste in mod evident de alte varietati este forma coroanei – ingust ovoidala sau columnara. In functie de pozitia punctului de altoire, acest artar se poate prezenta sub forma unui arbore cu trunchi individual si coroana ingusta sau ca o coloana de frunze rosii pornind de la baza solului.
Frunza este de un rosu sangeriu, o nuanta mai deschisa decat a varietatilor pe care le vom prezenta mai jos. In ceea ce priveste nuantele, acest lucru depinde atat de conditiile de sol si expunere solara cat si de sensibilitatea oculara a observatorului. Ceea ce mai distinge frunza varietatii Crimson Sentry de celelalte varietati este un luciu mai pronuntat si in general un aspect mai delicat.
Acer platanoides Crimson King dezvolta spre deosebire de Crimson Sentry o coroana globulara. Nu este mai viguros, inaltimea la maturitate fiind tot in jur de 12 m dar prin forma coroanei reuseste sa se intinda mai mult in diametru, cele mai multe surse de informare specificand la diametrul maxim la maturitate tot 12m. Se foloseste ca arbore de aliniament dar poate fi utilizat si ca element individual de decor in gradinile familiale. Nu trebuie sa ne sperie inaltimea de 12 m care inseamna aproape un bloc cu 4 niveluri, aceasta dimensiune se atinge in spatiu liber, fara taieri, in conditii optime de crestere, dupa 15-20 de ani. Putem utiliza atat artarul Crimson Sentry cat si Crimson King in spatiile mai putin generoase, efectuand taieri anuale prin care putem pastra dimensiunile maxime in jurul a 4-6 metri.
Frunza varietatii Crimson King nu difera foarte mult ca forma de cea a varietatii Crimson Sentry, culoare este mai intunecata, in primavara se deschide intr-un verde vinetiu ce vireaza treptat catre un rosu intunecat pe parcursul verii. Expunerea la soare va pronunta nuanta de rosu in timp ce plasarea arborelui intr-o zona umbrita va face frunzele sa aiba o nuanta mai mult verzui-roscata.
Royal Red este copilul masiv al familiei artarilor cu frunze rosii. Ajunge lejer la o inaltime de 25 de metri cu un diametru al coroanei rotunde de cca 12 m. Este realmente destinat spatiilor largi, parcurilor sau gradinilor spatioase, iar pe aliniamentele stradale trebuie tinut cont de faptul ca poate stanjeni firele sau caile de comunicatie inguste. Este semet, ramuros si impune respect. Culoarea este rosie intunecata, frunzele sunt mai mari si mai aspre decat ale fratilor mai delicati – Crimson Sentry si Crimson King. Atunci cand plantam un artar Royal Red trebuie sa fim pregatiti asadar sa ii oferim spatiu. Poate fi desigur controlat prin taieri, dar e bine de stiut ca pentru spatiile mai mici exista varietati de artar mai potrivite.
Asadar, iata 3 variante de artari cu frunze rosii, pentru ca rosul atrage, creaza contrast si pune mai mult in valoare verdele atat de dorit in gradina.
Pentru achizitionarea un Acer platanoides CLICK AICI
Este o specie polifaga ce ataca arborii ornamentali (Dud, Platan, etc.) precum si speciile de pomi fructiferi. Are doua generatii pe an si ierneaza ca pupa in stratul superficial al solului. Aceasta insecta produce defolierea pomilor si implicit, scaderea productiei de fructe. Omizile se pozitioneaza pe partea inferioara a frunzelor si incep sa le consume. De asemenea, acestea tes un fel de cuib, in interiorul caruia se hranesc.Masuri de prevenire si combatere:
Acest arțar pitic, de multe ori prezentat sub forma unui arbore multi-tulpinal, cu aspect de tufă mai mare este deosebit prin rezistența foarte mare la praf și poluare, la sarea utilizată pentru deszăpeziri și la ger. Nu crește înalt, uzual la 5-6m (rar 10m) și are o coroană largă, rotundă. Poate fi modelat și ca arbore cu un singur trunchi și coroană rotundă, fiind, ca toți arțarii receptiv la tăierile de formare. Este un element inedit care poate crea un aspect sălbatec, de stepă, poate fi utilizat și în vase iar la marginea drumurilor poate fi lăsat fără grijă că ar putea suferi din cauza curenților, a frigului sau a sării. Numărul de senzație și-l face la sfârșitul verii când frunzele frumoase, alungite, trilobate devin roșii ca focul. Grădina este astfel foarte dinamică, un arbore care pe parcursul verii e oarecum banal, se aprinde dintr-o dată schimbând radical aspectul grădinii. De fapt această vâlvătaie autumnală este prevestită primăvara de fructele prinse în aripioare (samare) la fel de roșii ca frunzele toamna.
