Creșterea și îngrijirea coniferelor

Creșterea și îngrijirea coniferelor

Coniferele sunt plante lemnoase, ceea ce înseamnă că au tulpini și trunchiuri de lemn, care sunt acoperite cu scoarță. Au tulpini lemnoase chiar dacă sunt acoperitoare de sol, sau sunt în miniatură și au o rată lentă de creștere. Cei mai mulți dintre noi, când aud termenul „plante lemnoase”, se gândesc la copaci, însă există mii de arbuști, acoperitori de sol și vițe care sunt incluși tot în această categorie. Creșterea și îngrijirea coniferelor și a altor plante lemnoase este în general aceeași.

Plantele lemnoase au nevoie de apă, nutrienți și lumină solară, la fel ca plantele erbacee (erbacee se referă la tulpini moi, verzi). Cu toate acestea, au cerințe speciale în ceea ce privește tipul de sol și tratamentul rădăcinilor, precum că uneori au nevoie de pilonare. Tăierea este de asemenea, mai complexă decât în cazul plantelor erbacee și se face atât din motive structurale, cât și din motive estetice.

Pentru a avea succes în creșterea și îngrijirea coniferelor dumneavoastră, trebuie să luați în considerare următoarele aspecte deosebit de importante:

  1. Îngrijirea coniferelor începe cu selecția

Când faceți cumpărături de conifere (iar acest lucru este valabil pentru toate plantele lemnoase în general), trebuie să acordați atenție structurii rădăcinilor și sănătății generale a plantelor. Plantele lemnoase cresc mai lent decât plantele perene și este important să le evaluăm folosind „timpul copacului”, înțelegând problemele ce pot apărea, și cum să le corectăm rapid. Când evaluați un conifer pentru cumpărare, luați în considerare următoarele:

  • Alegerea unui exemplar bine crescut este primul pas în îngrijirea coniferelor.
  • Culoarea este fidelă, coincide descrierii? De exemplu, un conifer îngălbenit, dar care ar trebui să fie verde intens, indică o lipsă de nutrienți.
  • Este corect din punct de vedere structural? Prezintă ramificare anapoda? Va rezista bine fără protecție peste iarnă?
  • Are rădăcini încolăcite în ghiveci?
  • Cât de adânc sunt îngropate rădăcinile? Este esențial ca rădăcinile unui conifer (punctul în care rădăcinile ies din trunchi) să fie vizibile la suprafața solului. Multe plante lemnoase sunt îngropate mult prea adânc în sol. Planta trebuie să fie „excavată” astfel încât acel punct să fie vizibil. Puteți îndepărta orice rădăcină mică, sau pe cele accidental crescute care aglomerează solul.
  • Dacă este posibil, scoateți planta din ghiveci, și examinați-o. Prezintă rădăcini în exces? Acolo unde rădăcinile sunt prea mari și încâlcite, este important să le despărțiți (uneori tăiați), astfel încât acestea să aibă un aspect aerisit.

 

Plantele lemnoase sunt cultivate în două moduri: în containere sau în sol direct. Plantele cultivate în containere vor avea probabil un exces de rădăcini înghesuite, datorită lipsei de spațiu, față de cele cultivate în sol direct. Plantele cultivate în sol direct, sunt apoi sunt scoase din acel sol, le sunt curățate rădăcinile, iar mai apoi sunt împachetate într-un amestec de pământ și legate ca o minge.

De multe ori, coniferele ambalate într-un astfel de mod au un set de probleme cum ar fi:

  • Solul este adesea argilos, iar bila de argilă îngroapă adesea rădăcinile.
  • Adesea pot apărea o serie de traume asupra rădăcinilor ce au fost implicate în procesul de scoatere din solul nativ și pregătirea ulterioară, ceea ce înseamnă mai mult șoc suferit de plantă, și va fi o nevoie sporită de irigare suplimentară după plantare și respectiv transplantare. O îngrijire a coniferelor implică automat și o îngrijire adecvată a rădăcinilor.

 

  1. Locul

Este întotdeauna util să cunoașteți clima din care coniferul dumneavoastră provine. Luați în considerare cantitatea de căldură, soare, vânt, drenaj și ploaie pe care o primește o plantă în habitatul său nativ și încercați să reproduceți acest lucru cât mai bine puteți. Unele conifere care sunt originare din medii foarte dificile sunt adaptabile la condiții mai ușoare, cum ar fi pinii mugo. Dar ar putea exista și situații de conifere care sunt adaptate pe deplin climei, și care să vă dea mari bătăi de cap.

Coniferele cu frunziș albastru, argintiu sau verde închis arată și se simt cel mai bine atunci când sunt plantate în plin soare.

Majoritatea coniferelor aurii preferă soarele dimineții și puțină umbră după-amiaza. Unele dintre soiurile aurii au nevoie de mult soare până la prinderea lor în sol, ceea ce poate dura chiar și 2-3 ani. În timp ce unora nu le place soarele direct. Verificați descrierea plantei pentru a fi sigur, sau mai bine, consultați-vă cu alți iubitori de conifere din zona dumneavoastră.

Coniferele cu variegații albe, tolerează foarte puțin soarele direct. Cu toate acestea, la umbră profundă, variegațiile albe vor fi adesea estompate. Lumina puternică, dar niciodată soarele direct este „punctul forte” în cazul acestora.

Unele specii cresc în mod natural în subterasa copacilor mari. Acestea se descurcă destul de bine în locuri cu lumină scăzută. Chamaecyparis, Taxus și Tsuga sunt cele mai bune specii de conifere pentru locații umbrite.

Nu uitați să luați în considerare rata de creștere atunci când alegeți locul de plantare a coniferelor; selecțiile cu creștere rapidă vor avea nevoie de spațiu pentru a se extinde.

 

Image 1 source: www.bunnings.com.au

Image 2 source: www.allotment-garden.org

  1. Pregătirea pentru plantare
  • Săpați o groapă aproximativă cu adâncimea ghiveciului / bolului de rădăcini și de două ori mai lată. Dacă solul dumneavoastră are un drenaj deficitar, luați în considerare să plantați coniferul într-o poziție ușor ridicată și să puneți în groapa de plantare pământ cu un drenaj mai bun.
  • Nu adăugați în sol suplimente organice de niciun fel. În natură, plantele lemnoase trăiesc în sol nemodificat. Puteți folosi pietricele sau alte materiale anorganice pentru a crește drenajul, dacă este necesar.
  • Îndepărtați excesul de sol deasupra rădăcinii, apoi aerisiți rădăcinile, iar dacă este cazul tăiați acele rădăcini care se învârt pe interiorul ghiveciului, dar și rădăcinile care ajung și cresc spre trunchi în sus. Dacă nu puteți desface rădăcina (rădăcinile), tăiați-o de la baza sa.
  • Răspândiți rădăcinile spre exterior în spațiul gropii de plantare într-o manieră radiantă.
  • Umpleți înapoi cu pământ, asigurându-vă că aria coroanei este vizibilă la nivelul solului după umplere.
  • Amplasați un tutore de sprijin dacă este necesar, având grijă să îi îndepărtați pe cei care au fost folosiți inițial în ghiveci. Puteți amplasa unul sau mai mulți tutori la marginea exterioară a ariei în care se află amplasat copăcelul, și legați lejer pentru a se susține mai bine de ele.
  • Îngrășămintele și tonicele pentru transplant nu sunt necesare și pot face mai mult rău decât bine. Ele promovează creșterea excesivă a vârfului înainte ca rădăcinile să se dezvolte.
  • Mulciți în jurul ariei în care este amplasat copăcelul, având grijă să păstrați mulciul departe de trunchi. Mulciul va ajuta la menținerea rădăcinilor răcoroase vara și calde iarna, și va ajuta la reținerea apei și la întârzierea creșterii buruienilor.

 

  1. Udare și punere în evidență
  • Udă bine coniferul la plantare. Acest lucru asigură un contact adecvat între rădăcini și sol.
  • În primii câțiva ani de la plantarea efectivă în pământ, udați frecvent când solul este uscat la atingere, la 2 până la 5 cm în adâncime.
  • După 3, până la 5 ani, este necesară puțină apă suplimentară, cu condiția să trăiți într-un climat care primește ploi naturale în timpul sezonului de creștere. Dacă locuiți într-un climat de vară uscat, în general este necesară o irigare suplimentară.
  • Odată plantat, poate fi necesar un țăruș dacă planta este înaltă, se clătină sau locuiți într-o zonă cu vânt.
  • Un țăruș ar trebui să fie amplasat chiar lângă tulpină; paralel cu aceasta doar atât timp cât este necesar, pentru a permite o dezvoltare suficientă a sistemului radicular și a menține planta în poziție verticală. Copacii în special, trebuie să se flexeze și să se miște pentru a dezvolta rezistența trunchiului, iar mișcarea pe termen lung având o tulpină strâns legată, împiedică ca acest lucru să se întâmple.
  1. Îngrijirea continuă

După cum s-a menționat, coniferele au rareori nevoie de fertilizare și nu au nevoie să beneficieze de adaosuri de materie organică. Nu udați în exces și verificați, reglați / înlăturați după caz orice formă de susținere a plantei în primii doi ani. Bolile și dăunătorii sunt, în general, specifice genului și locației. Unele genuri au foarte puține probleme, altele, precum Tsuga sunt drastic afectate de un anumit dăunător, în acest caz adelgidul lânos. Nu uitați ca, de fiecare dată să căutați informații despre planta dumneavoastră ca să și aflați despre dăunătorii și bolile din zona dumneavoastră.

Nu uitați! Îngrijirea coniferelor începe odată cu achiziția lor!

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Adaugă o impresie

O imagine face cât o mie de cuvinte: