Murul, un arbust ușor de întreținut
Rubus fruticosus, cunoscut cu denumirea populară de mur, este un arbust fructifer peren aparținând familiei Rosaceae, fiind înrudit cu zmeurul.
Originea sa este greu de precizat cu exactitate și se pierde în negura timpului deoarece, este o specie foarte adaptabilă la condițiile unui sol secetos și sărăcăcios și o climă mai rece; drept urmare el proliferează în stare sălbatică pe tot globul acolo unde întâlnește condiții favorabile. Cu toate acestea însă, s-ar crede că își are originea în regiunile temperate ale Asiei și Europei, iar mai apoi și în cele două Americi.
În zilele noastre, murul este prezent pe aproape toate continentele, cu excepția Australiei și Antarcticii. Încă din antichitate, grecii și romanii foloseau fructele murului în medicină, iar nativii americani (amerindienii) le foloseau pentru hrană, medicamente și pentru vopsirea pieilor de animale. Genul Rubus din care face parte și murul, întrunește mai mult de 300 de specii acceptate ce sunt considerate ca făcând parte din categoria fructelor de pădure și deci, întâlnite în marea lor majoritate în stare sălbatică la o simplă plimbare prin pădure. Cu toate acestea, unele dintre speciile fructifere ale genului Rubus înrudite cu murul precum: Rubus fruticosus (murul sălbatic); zmeurul (Rubus idaeus); murul mlaștinilor (Rubus chamaemorus) ș.a.m.d. au fost luate chiar în cultură de-a lungul timpului de către om care le-a înmulțit și încrucișat genetic creând hibrizi competitivi cu fructe mari, mai calitative la gust și care să aibă o mai bună rezistență la eventualele boli și dăunători.
Numele de mur, este folosit pentru a descrie mai multe specii, inclusiv Rubus fruticosus (mur sălbatic), Rubus ursinus și Rubus argutus, ce sunt două specii originare din America de Nord. Murele au trei tipuri de tulpini: erectă, arcuită și înclinată. Au adesea spini, dar unele soiuri sunt fără spini. Frunzele alternează de-a lungul tulpinii, fiecare grup de frunze constând din 3-5 foliole. Frunzele sunt și ele ușor înțepătoare, având spini mici pe dosul lor și sunt de un verde strălucitor și dințate de-a lungul marginilor. Durata de viață a arbuștilor de mur este variabilă, dar de obicei trăiesc mai puțin de zece ani, atingând înălțimi de până la 3 m la maturitate.
Ca și cerințe de bază pentru creșterea murului, putem preciza că ei cresc cel mai bine în regiunile mai mult temperate, cu veri răcoroase și ierni nu foarte geroase, deoarece sunt susceptibile la vremea extrem de rece. Murii pot crește chiar și pe continentul african unde clima este foarte aridă și uscată însă, doar în zonele de munte înalte unde poate întâlni condiții mai agreabile de climă pentru a supraviețui. Temperatura ideală la mur pe timpul zilei în perioada vegetativă, este în jurul a 25°C. Preferă soarele din plin (minim șase ore de lumină directă a soarelui pe zi) și trebuie să fie plantați într-un sol cu un drenaj bun, și care are un conținut ridicat de materie organică, cu un interval de pH în jur de 6-6,5.
Solul trebuie să fie unul bine drenat și aerat, acest aspect este esențial în cultura murului deoarece plantele sunt susceptibile la putrezirea rădăcinilor (nu suportă băltirea apei în sol la rădăcină, pe perioadă îndelungată). Tot în acest sens, recomandabil ar fi să alegeți pentru plantarea sa zonele în care nu avem prezența apei chiar la suprafața solului; a se evita plantarea în zone joase inundabile gen deltă sau albiile pâraielor unde se poate acumula apă în exces. Un alt aspect important de luat în seamă dacă intenționați să plantați mur este acela că se prezintă sub formă de arbust cu vițe lungi și de aceea necesită un sistem de suport sau spalier pentru a susține rămurelele și greutatea fructelor pe plante. Corzile fructifere la mur sunt bienale și produc fructe începând cu al doilea an de creștere.
Utilizările murului
Murele sunt consumate ca fructe proaspete. De asemenea, pot fi congelate sau conservate pentru utilizare ulterioară în înghețate, sucuri, plăcinte, prăjituri, salată de fructe, jeleuri, conserve și gemuri și alte deserturi dulci. Murele sunt bogate în antioxidanți și vitamine și sunt o sursă bună de potasiu, fosfor, fier și calciu.
În continuare, voi enumera câteva dintre varietățile cele mai îndrăgite și mai des comercializate la noi în țară și anume: Loch Ness; Asterina; Black Satin; Gloria și Triple Crown, Chester. Găsiți aceste varietăți pe website-ul Pepiniera Gradina Verde.
În cele ce urmează, voi prezenta pe scurt câteva trăsături caracteristice fiecărei varietăți în parte.
- Mur Loch Ness
Este un mur de origine scoțiană, se remarcă printr-un port compact și fără spini, ideal pentru cultivarea în grădini mici. Are fructe cu boabe uriașe (în jur de 4 grame); are un obicei de creștere mai erect decât alte soiuri de mur și prin urmare poate fi urcat pe sârme și plantat asemeni zmeurei. Perioada de coacere la acest soi este august-septembrie. Necesită sprijin pentru cățărare.
- Mur Asterina
Este un hibrid obținut prin încrucișarea varietăților Loch Ness x Chester. Este de vigoare moderată, are lăstarii cu creștere semi-dreaptă, fructe: foarte mari, strălucitoare, ferme, greutatea fructelor între 7 - 10 g. Spre deosebire de alte soiuri, are un gust dulce chiar înainte de a fi copt complet și este cunoscut sub numele de mur de zahăr. Sezonul recoltei: se coace de la mijlocul lunii iulie până la sfârșitul lunii august. Necesită sprijin pentru cățărare.
- Mur Black Satin
Este un soi de mur fără spini, viguroasă, de 1,5-2,5 m, în aproximativ 2-5 ani. Are lăstari cu creștere dreaptă, ce poartă pe ele flori micuțe ce sunt albe sau roz din mai și până în iunie, iar de la mijlocul lunii iulie prezintă fructe mari cu gust dulce plăcut, de culoare neagră, potrivite pentru consum proaspăt, deserturi și gemuri. Necesită sprijin pentru cățărare.
- Mur Gloria
Are o creștere puternică, lăstari drepți, fără spini. Fructe sunt mari, greutate 6 - 8 g, strălucitoare, ferme, dulci cu gust de mure sălbatice. Perioada de coacere este timpurie: de la jumătatea lunii iulie, până în august. Are un grad de fertilitate ridicat: de regulată oferă producții mari. În general este bine rezistent la boli, cum ar fi antracnoza și are și o rezistență bună la îngheț. Necesită sprijin pentru cățărare.
- Mur Triple Crown
Soi Viguros, are lăstari cu creștere dreaptă, fără spini. Are fructe negre, mari spre foarte mari. La început, se formează doar fructe de mărime medie, dar în al treilea până la al patrulea an de la plantare după o întărire suficientă a plantei, ele devin peste medie, și încep să apară chiar și murele gigantice. Greutatea boabelor este de obicei în jur de 10 g, dar în condiții optime fructul individual cântărește mai mult de 20 g. Fructele sunt ușor de depozitat. Gustul la acest soi este dulce excelent, subliniază aroma perfectă a fructelor de mure coapte. Sezonul recoltării: începe să se coacă de la sfârșitul lunii iulie, perioada de recoltare este lungă, în anii favorabili climatic până la sfârșitul lunii septembrie. Randamentul acestei varietăți este foarte ridicat, boabele sunt ideale pentru consum proaspăt și procesare ulterioară. Necesită sprijin pentru cățărare. Cât despre rezistența la boli putem spune că în general este foarte rezistentă la boli și dăunători, și potrivită pentru culturi organice și fără pulverizare contra dăunătorilor. Rezistența la îngheț este excelentă.
- Mur Chester
Este un soi viguros și o creștere semi-dreaptă, prezintă lăstari lungi, fără spini. Fructul este de mărime mare, de aprox. 5-6 g, ferm, strălucitor, fructele sunt ușor de păstrat pe durată lungă de timp. Gustul este unul aromat, dulce. Sezonul recoltării: perioada de recoltare începe în iulie și se termină cu primele înghețuri. Are un randament de rodire regulat, ridicat, și necesită sprijin pentru cățărare. Rezistență foarte bună la boli; nu s-a observat sensibilitate la dăunători sau boli. De asemeni rezistenta la îngheț este mare.
de Ionuț Cenac
Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.
De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.