Pomișorul de stafide, o adevărată sursă de vitamine și sănătate

Amelanchier, cunoscut cel mai adesea sub numele popular de pomișorul de stafide, merișor de miere, ori afin canadian, este un gen care cuprinde copaci sau arbuști de foioase cunoscut cel mai adesea pentru fructele sale delicioase, ce au numeroase proprietăți medicinale. De asemeni, acest gen de plante mai este foarte apreciat și pentru florile sale deosebit de frumoase în formă de stea, frunzișului lor în culori vibrante de toamnă, făcându-le o adevărată încântare pe tot parcursul anului.

Ca o paranteză, înainte de a începe, doresc să precizez că puteți achiziționa această varietate (și nu numai) accesând magazinul online Pepiniera Grădina Verde. 

Speciile de Amelachier sunt în principal native din regiunile temperate ale emisferei nordice, cuprinzând America de Nord, Europa și Asia. Adaptabilitatea lor crescută le permite să prospere în diferite medii, de la păduri și până la câmpii deschise. Aparținând familiei Rosaceae la fel ca și trandafirul și mărul, genul Amelanchier include aproximativ 30 de specii. Aceste specii sunt hibridate adesea între ele rezultând numeroase soiuri cu caracteristici diferite între ele.

Speciile acestui gen de plante în mare parte prezintă un obicei de creștere verticală, adesea cu tulpini multiple și coroane rotunjite. În funcție de specie și de condițiile de creștere înălțimile lor pot varia cu aproximație de la 90 centimetri, până la 9 metri, și cam tot atât și în diametru. Datorită dimensiunilor lor modeste, speciile acestui gen reprezintă o alegere excelentă pentru grădinile mici și medii, sau chiar ghivece mari, respectiv containere.

Florile albe și delicate, (unele soiuri pot avea petale de la roz până la galben) conferă un farmec aparte acestor arbuști, tocmai prin abundența și mirosul lor diafan. Ele prezintă cinci petale și sunt grupate în ciorchini drepți sau ușor arcuiți și vestesc sosirea primăverii. Înflorirea are loc de la începutul primăverii, până la mijlocul acesteia, oferind unele dintre primele înfloriri ale sezonului. Această înflorire este vitală în peisajele înfometate de culoare, după lunile lungi și reci de iarnă. Dar pe lângă toate aceste aspecte, ele atrag și diverși polenizatori precum albinele și fluturii, promovând prin aceasta biodiversitatea.

Prezintă fructe comestibile, nu doar ornamentale ce sunt mici, rotunde iar la coacere se colorează în roșu închis sau negru violet, funcție de varietate, pe la începutul verii. Au o aromă dulce plăcută, asemănătoare mărului, și pot fi folosite în gemuri, plăcinte, jeleuri, siropuri, toppinguri de înghețată, cocktailuri, vin și lichioruri, dar și în fabricarea diferitelor preparate de panificație, și în preparate culinare, sau pur și simplu consumate ca atare în stare crudă. De asemeni, pentru a le păstra o perioadă îndelungată se pot congela ori pot fi uscate pentru a se stafidi, ca mai apoi să fie consumate în timp sau preparate sub diverse forme. Încă din vechime, pe continentul American, au constituit o sursă vitală de hrană pentru populațiile indigene incipiente, iar mai nou a omului modern. Sunt de obicei gata de recoltare de la 2 până la 3 luni după înflorire, într-un timp relativ scurt. Pe lângă acest aspect, în natură ele mai sunt și o sursă importantă de hrană pentru păsări și animale sălbatice, contribuind astfel la un ecosistem sănătos.

Amelanchier este renumit pentru frunzișul său, care iese în evidență în nuanțe de roșu cu galben primăvara, se maturează la un verde strălucitor vara, ca mai apoi să se transforme într-un roșu-portocaliu toamna înainte de a se desprinde și a cădea pe sol.

Scoarța adesea netedă și cenușie în stadiu tânăr, pentru ca mai apoi să devină aproape neagră la culoare și prezintă striuri groase verticale foarte decorative. Scoarța foarte decorativă în modele unice, oferă un interes crescut mai ales pe timpul iernii, când copacul nu mai prezintă frunze pe ramuri, sporind astfel atractivitatea pe tot parcursul anului.

Nu ridică pretenții deosebite de sol și se poate adapta cu ușurință de la solurile sărace in substanțe organice, lutoase sau nisipoase, până la cele humice bogate în nutrienți. Solul ideal trebuie să aibă un drenaj cât mai bun posibil, să fie ușor acid, cu expoziție însorită dar și umbra parțială pare să îi fie pe plac. Este cunoscut faptul că iubește foarte mult umiditatea. Tocmai de aceea este recomandat să fie plantat pe marginea apelor, în apropierea surselor de apă, sau cel puțin pânza de apă subterană să fie la mică adâncime. De asemeni, toate speciile acestui gen Amelanchier sunt rezistente în totalitate la boli și dăunători, precum și la ger.

În încheiere voi trece în revistă principalele specii ale genului Amelanchier. După cum spuneam, există peste 30 de specii ale acestui gen, însă voi menționa doar câteva și ne vom opri asupra a două dintre ele, cele mai comune la noi în țară anume: Amelancier lamarckii și spicata. Alte câteva specii ale genului Amelanchier, sunt: A. arborea, A. bartramiana, A. canadensis, A. gaspensis, A. humilis, A. intermedia, A. laevis, A. nantucketensis, A. sanguinea.

1. Amelanchier lamarckii

Dintre toate speciile de Amelanchier, aceasta crește cel mai înalt, poate ajunge la 7-8 m înălțime formând un arbore cu coroana largă, deschisă, foarte luminoasă, cu aspect de arbore de savană. Deși se utilizează în general și denumirea de afin canadian pentru speciile de Amelanchier, în cazul acesta denumirea nu se potrivește deloc pentru că nu există asemănări prea mari între tufa de afin și acest arbore. Din acest motiv am preferat să alegem denumirea de Pom cu stafide. Crește pe aproape orice tip de sol, dar preferă o ușoară aciditate, o minimă reveneală. Se plantează în plin soare sau în semi-umbră. Fructele au valoare nutritivă, sunt bogate în vitamine, riboflavină, mangan, calciu, magneziu și un nivel de antioxidanți comparabil cu ai afinului american.

2. Amelanchier spicata

Este cel mai bun medicament împotriva insomniei. Fructele au aroma afinelor iar uscate aduc cu stafidele. Spre deosebire de Amelanchier lamarckii care este un arbore de mici dimensiuni, Amelanchier spicata crește sub formă de tufă cu înălțimea de circa 2 metri fiind ideal pentru garduri vii comestibile. I se potrivește și denumirea de afin canadian pentru că provine din Canada iar fructele au un aspect destul de asemănător cu al afinelor. Se poate cultiva fără prea mare dificultate în sistem ecologic iar fructele sunt bogate în vitamina C, fier, cupru și magneziu, fiind cunoscute pentru efectul hipotensiv, antiinflamator și antisclerotic.

de Ionuț Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.

Pomișorul de stafide, o adevărată sursă de vitamine și sănătate în imagini