Berberis (dracila)

Berberis (dracila)

Berberis, barberry sau dracila este un arbust spinos stralucitor ce formeaza garduri vii defensive si foarte decorative. Numele Berberis i-a fost atribuit de celebrul botanist suedez Carl Linnaeus (1707-1778), care credea ca arbustul isi are originea in regiunea in care locuiau berberii (Algeria). De fapt, dracila este originara din Orientul Indepartat, precum si din regiunile andine ale Americii de Sud si Europei, numarand peste 400 de specii (dintre acestea, soiurile nord-americane sunt clasificate acum in genul Mahonia). Fructele rosii, suculente si foarte acre ale dracilei pot fi confiate in otet sau consumate sub forma de gem sau sirop.

Specia salbatica, Berberis vulgaris, formeaza la maturitate o tufa cu ramuri arcuite de pana la 3 m inaltime si 2 m diametru, fiind larg raspandita in zonele montane si de altitudine medie, in special pe soluri calcaroase. Arbustul poate trai 30 - 50 de ani. Totusi, aceasta specie este rareori plantata in scopuri horticole, fiind inlocuita de soiuri mai compacte, mai florifere si cu un frunzis mai intens colorat, cum ar fi dracila japoneza Berberis thunbergii, cu specii cum ar fi Atropurpurea sau "Red Pillar", precum si de soiuri pitice (de la 0,5 m la 1,5 m), Kelleris sau Carmen.

Dracila are un port stufos cu frunze simple, alternante, de obicei grupate in ciorchini mici si o abundenta de flori colorate in galben sau portocaliu, urmate de fructe de culoare roz, rosu sau albastru-negru. Specia Atropurpurea dezvolta frunze de la rosu purpuriu la rosu luminos, in timp ce specia "Red Pillar" are frunze colorate in rosu inchis, iar cele ale speciei Coronita au un marginile tivite cu galben, aceasta specie fiind si lipsita de tepi.

Tunderea dracilei consta in taierea crengilor dupa inflorire la nivelul lastarilor tineri, pentru a-i mentine o forma rotunjita. Dracila este utilizata izolata, ca gard viu, granita sau pat arbustiv, insotita de Forsythias sau Abelias. Aceasta formeaza un tufis dens, deseori extins de o incurcatura de ramuri arcuite, ceea ce face ca acest gard viu sa fie impenetrabil. Pasarile profita, gasind acolo protectie impotriva pradatorilor.

Florile dracilei sunt adesea galbene sau portocalii, uneori rosiatice sau crem si au de la 3 pana la 15 mm diametru, fiind grupate in grupuri, uneori solitare sau in ciorchini. Cele 6 sepale galbene, precedate de 3 bracteole sub forma de solzi, cad repede dupa eclozare. Raman cele 6 petale prevazute cu glande nectarifere cu 6 stamine si un pistil. Inflorirea in general parfumata este foarte dulce, atragand multe insecte polenizatoare la inceputul primaverii.

Fructele sunt mici boabe rotunde sau alungite, foarte decorative toamna, cu diverse nuante in functie de specie, roz, rosu sau albastru-negru. Acestea se consuma uscate in Iran sub denumirea "zereshk" dar si sub forma de gem, jeleu sau sirop.

Toate aceste specii de dracila sunt foarte usor de cultivat in orice tip de sol, de preferat in plin soare dar si la semiumbra. Se potrivesc perfect in orice gard viu scurt, mediu spre inalt, liber sau taiat. Pot fi, de asemenea, evidentiate izolat, pe terasa sau balcon. Spinii sunt mai mult sau mai putin lungi si ascutiti in functie de soi, deci este bine sa verificati periculozitatea lor la atingere, inainte de a instala dracila aproape de un loc intens circulat.

 

 

 

 

Adaugă impresii din experiența ta

O imagine face cât o mie de cuvinte: