smochin

Ce e bine să știm despre Smochin, înainte să îl cultivăm

Smochinul a fost unul dintre cei mai timpurii pomi cultivați de către om; în jurul său țesându-se o grămadă de istorisiri și legende fascinante și, apărând printre scrierile marilor autori și gânditori antici. De asemenea, menționăm că, a fost printre speciile de pomi descrise și în Biblie, fiind arhicunoscut episodul acela a „smochinului blestemat” de către Hristos.

Originea sa este de asemenea învăluită în mister, datorită vechimii sale. Cu toate acestea, se consideră că își are originea din Asia Mică, (Turcia de azi), și Orientul Mijlociu până în Nordul Indiei. Ulterior grecii l-au preluat și adus in toate districtele din zona Marii Egee și în tot Levantul, afirmând că l-au primit în dar de la Caria, și de aici i-a rămas și numele specific cu care este desemnată specia din care el face parte, Carica.

Descrierea fizică a speciei

Planta de smochin este un tufiș sau un copac, ce poate varia ca dimensiuni, de la 1 până la 12 metri înălțime, foios, cu frunze late, aspre la atingere, care sunt adânc lobate, având lobi foarte mari, sau uneori pot fi aproape întregi. Frunzele și tulpinile emană un latex alb, atunci când sunt rupte.

       Fructul smochinului este o syconă și crește pe crenguțe individual, deasupra cicatricilor frunzelor căzute sau în axilele frunzelor sezonului actual. Florile sunt staminate (mascule) sau pistilate (femele) și sunt închise în structura inflorescenței. Smochinul este o specie partenocarpică, care nu înflorește și nu are nevoie de polenizare. Smochinul intră pe rod destul de precoce, încă de la vârsta de 2-3 ani.

Temperatura

Reprezintă cel mai adesea un factor limitativ pentru smochin. Fiind o specie subtropicală, preferă temperaturi optime cuprinse între 17-25 grade Celsius, și are ca minimă absolută temperatura de 3 grade Celsius, în perioada de vegetație, iar temperatura maximă absolută este în jurul valorii de 40 grade Celsius. Asemenea pomilor de pe la noi, smochinul are și el o perioadă de repaus vegetativ, coroborată de căderea totală sau parțială uneori a frunzelor. În această perioadă, el poate suporta temperaturi mult mai mari față de perioada când este în vegetație. Astfel, lăstarii bine lemnificați și cu o vechime mai mare de doi ani, pot suporta temperaturi chiar și ușor sub -12 grade Celsius, (dar până în -14 grade Celsius) în timp ce, vârfurile tinere și lăstarii de 1 an care nu au apucat bine să se lemnifice, pot îngheța chiar și la valori de -5 grade Celsius. Dacă se întâmplă ca, partea aeriană să degere complet peste iarnă, ca urmare a temperaturilor mai mici de -15 grade Celsius, planta va fi nevoită să își reia ciclul vegetativ de la bază astfel că, noi lăstari vor porni să crească în primăvara anului următor însă, destul de târziu (undeva prin luna mai), dar pomul nu va muri datorită rezistenței sporite la ger a rădăcinii chiar și la temperaturi de până la -20 grade Celsius.

Lumina în cultura smochinului

Reprezintă un factor esențial. Smochinul este considerat ca având un temperament de lumină. Se pretează cel mai bine cultivat sau amplasat în locații ferite de vânt foarte puternic și care beneficiază de soare direct. În condiții de umbră totală sau parțială, este posibil să nu rodească, sau fructele chiar și dacă își vor face apariția, să fie extrem de puține și de o calitate îndoielnică.

Cât privește umiditatea

Este cunoscut faptul că, plantele mature tolerează mai bine umiditatea scăzută, chiar seceta pe perioade mai îndelungate de timp, față de puieții tineri în formare. Prosperă în locuri unde se ating precipitații anuale de 800-1500 mm anual. În zonele în care precipitațiile sunt deficitare, mai mici de 500-700 mm anual, mai ales în cazul exemplarelor tinere, aflate în primii 4 ani de la plantare, este imperios necesar să se intervină cu irigații; mai ales dacă pomișorii se află în fenofaze de creștere a lăstarilor și fructelor, asta de regulă se poate întâmpla în verile toride și secetoase.

Solul

Smochinul nu este pretențios la sol, tolerează și valorifică o gamă foarte largă de tipuri de sol; reușind să prospere chiar și în cele mai sărace, sau calcaroase, acolo unde foarte multe specii fructifere nu vor reuși. Cu toate acestea, preferă solurile cu un conținut bogat în elemente minerale, cu textură medie, ușoare (nisipoase și lutoase), cu un drenaj bun și reavene, cu un pH slab acid-neutru de 6-7, dar suportă bine și un interval de pH acid-slab cuprins între 4,5-8,5.

Este o specie rezistentă la boli și dăunători.

Cultura smochinului în România.

Nu este greu de realizat, atâta timp cât se realizează în zonele mai favorabile și se respectă cerințele minime legate de climă. De altfel, aceasta reprezintă și principala problemă, când vine vorba de cultivarea smochinului la noi în țară. Cu toate acestea, nu este imposibil realizarea acestui lucru, mai ales în regiunile în care temperaturile nu scad iarna mai jos de valoarea de  -15 grade Celsius.

Mai favorabile pentru cultivarea smochinului la noi în țară, sunt: Zona litoralului Mării Negre, cu salba de stațiuni și orașe de acolo; toată partea de sud a țării (cu precădere în Lunca Dunării, Giurgiu, Corabia, Călărași, Calafat etc.); pe Clisura Dunării, (Județul Mehedinți) unde, la Șvinița, cultura smochinului a devenit o adevărată tradiție, organizându-se chiar și festivaluri în cinstea acestui copăcel, unde, pe lângă muzică și voie bună, se face și degustări ale celebrelor smochine, toți cei participanți putând să-și achiziționeze dulcețuri, fructe, sau alte produse făcute din delicioasele smochine.

De asemeni, la fel de prielnice pentru cultivarea smochinului, mai sunt și partea de Vest a țării, Oradea și Arad, precum și zona Banatului de Câmpie, Timișoara și chiar Reșița, și orice micro-zonă din țară în care se păstrează un microclimat favorabil, în care iarna temperaturile să nu depășească -15 grade Celsius. În zonele în care iarna temperaturile scad sub -15 grade Celsius, smochinul se cultivă doar protejat.

Pregătirea smochinului pentru iernat, se face înainte de venirea primului îngheț în toamnă, și de regulă trebuie făcută cu materiale vegetale gen: paie, frunze și coceni de porumb, precum și saci de fibră de iută vegetală (nu din plastic); trebuie evitate pe cât posibil materialele din plastic deoarece, pot sufoca planta, și în cele din urmă, aceasta va putrezi datorită infiltrării apei la baza sa.

Cât despre varietățile de smochini, putem spune că, acestea sunt extrem de multe, însă voi trece în revistă doar câteva din soiurile cele mai rezistente. În acest sens, aș dori să le menționez întâi pe cele autohtone, românești. Ne putem mândri chiar cu unele soiuri românești, dezvoltate de horticultorii autohtoni, din zonele țării unde această specie prosperă foarte bine, cum ar fi: Șvinița 1; Caracal 3; Drobeta 1; Drobeta 3 etc. Dintre varietățile străine mai rezistente la ger, putem menționa: Peretta (soi originar din Alpii Elvețieni, de la granița Elveției cu Italia); Chicago hardy (unul din cei mai rezistenți smochini de pe Terra); Brown Turkey; Dotatto (soi italian, cu fruct galben la coacere); Lungo del Portugallo; Violet de Bordeaux etc. De regulă, la noi în țară, sunt aduși și aclimatizați spre a fi cultivate, mai cu seamă varietățile adriatice de smochin deoarece, acestea sunt ceva mai rezistente la frig sau cele din Crimeea, ori cei Nord Americani și, mai puțini varietățile provenite din zone mai calde, mai aride ale lumii. Aceste varietăți mai rezistente la ger, datorită acestui fapt, sunt descriși în unele lucrări de specialitate drept „smochini de munte”, și sunt varietăți care se susțin bine la climatul țării noastre; fructul va reuși să se coacă în bună regulă până la venirea frigului, și sunt oarecum și mai rezistenți față de ceilalți.

de Ionuț  Cenac

Portofoliu