Goji

Lycium barbarum, Lycium chinense

Este numele comun a două specii foarte apropiate, din cadrul genului Lycium, cunoscute la noi în popor cel mai adesea, sub numele de „goji”, ori, “cătină de gard”, fiind specii originare din sudul Chinei (zona munților Tibet) dar, care ulterior au ajuns să se extindă, cuprinzând vaste teritorii de Asia, sud-estul Europei, și chiar și America de Nord și Australia. În zona de origine, (China) plantele de goji sunt utilizate de milenii, mai ales ca plante medicinale datorită proprietăților benefice, pe care fructele sale le aduc în organism, având un conținut ridicat de: calciu; proteine; grăsimi; carbohidrați; fibre; zaharuri; fier; vitamine; antioxidanți; betacaroten, cu rol esențial la menținerea sănătății pielii etc.

Se prezintă sub forma unor tufe perene, arbustive, ramificate cu înălțimi cuprinse între 2,5-4 m având o arie de întindere cuptrinsă între 1-1,5 m în diametru. Arbustul are ramuri arcuite, adesea prezentând din loc in loc țepi mari și subțiri; având obiceiul de a drajona puternic de jur-împrejurul plantei-mamă. Tulpinile sunt de culoare brun-verzuie, lemnificate, rugoase la atingere, mai ales în cazul plantelor mature. Planta necesitând adesea și un sistem de susținere, mai ales dacă nu se fac lucrările de tăiere la timp și planta este lăsătă să crească în voie.

Frunzele sunt oblong-lanceolate sau lanceolate lungi de aproximativ 2-6 cm, având o codiță mică, fiind căzătoare.

Florile sunt micuțe, de culoare violet-purpurie, grupate de regulă 1-4 la un loc, având o codiță de 1-2 cm, ce se deschid în luna August.

Fructele sunt de culoare roșie spre portocalie la coacere, dar, sunt și unele varietăți cu fructe galbene sau chiar negre, de formă ovoidă sau oblongă, micuțe de aproximativ 1-2 cm lungime, în interior prezentând semințe micuțe albe, asemănătoare celuor de la măceș dar, ceva mai micuțe si comestibile. Fructificarea este destul de abundentă, mai ales în cadrul plantațiilor, din motivul amintit mai sus. Coacerea fructelor se realizează în luna octombrie dar, se poate întâmpla mai rar ca, pe plantă să apară floricele și fructe coapte simultan.

Preferă de regulă solurile humice, fertile, bine drenate și aerate, în care apa să nu stagneze în profil. Cu toate acestea, vegetează bine și pe solurile calcaroase, sărace, argiloase sau lutoase.

Preferă locurile însorite, fiind considerate drept specii cu temperament de lumină.

Speciile genului Lycium, sunt rezistente la ger, boli și dăunători. Cu toate acestea, putând fi atacate de o serie de acarieni, putregaiul cenușiu (la fructe) și făinare.

Cu privire la soiurile de goji, vom trece în revistă câteva soiuri mai renumite, ce merită precizate și care prezintă o importanță deosebită.

Korean big; Goliath; Big lifeberry; New Big; No.1; Lhasa; Uriașul de zahăr; Chihlimbar dulce (fruct galben); Superfruit etc.

În cele ce urmează, vom detalia mai pe larg, câteva aspecte esențiale despre două dintre aceste soiuri trecute in revistă.

Lycium barbarum New Big

Această varietate, este una poloneză, fiind mai productivă, face fructe și frunze mai mari, crește mai viguros ca altele, având lăstari lungi și mai puțin spinoși. Fructele sunt lunguiețe ca formă, dulci și nu cad în masă așa cum se întâmplă în cazul multor varietăți din flora spontană. Necesită deasemeni suporți de sprijinire a tufei ca dealtfel toate varietățile genului Lycium, deoarece tufa este foarte expansivă. Nu este pretențios: adaptându-se destul de ușor la condițiile ceva mai vitrege de mediu cu secete prelungite în sezoanele calde și uscate, tolerând și terenuri mai puțin fertile.

Este ușor de cultivat, necesitând puține lucrări în special de dirijare pe suporți, tăieri și pliviri la rădăcină dar satisfacția muncii este garantată. Trebuie îndepărtați lăstarii lacomi și drajonii pentru a împiedica planta să devină invazivă. Modelați-o cum credeți de cuviință, nu se supără dacă o tăiați prea mult. Trebuie încurajate culturile de gojii particulare deoarece, prezintă avantajele unor soiuri bio, pline de vitamine și minerale. Este decorativă prin port, frunze, flori și fructe cât și cu rol practic. De la plantă fiind utilizate fructele dar și frunzele sau chiar părți de scoarță ori rădăcină, în scopuri medicinale.

Este o varietate rezistentă la gerul de la noi, cât și la boli și dăunători.

Lycium barbarum No.1

Existent din abundență în flora spontană a României, întâlnit mai ales prin locuri pustii, prezintă tufă densă cu ramuri spinoase și fructe micuțe dar, dacă nu este îngrijit corespunzător, producția de fructe scade considerabil.

Dacă este cultivată și întreținută corespunzător, această varietate, este caracterizată de frunze mai mari, decât în cazul multor varietăți, de culoare albicioase-albăstrui și moi la pipăit, cu lăstari viguroși ce au o creștere rapidă cu mai puțini spini decât plantele de Lycium barbarum din flora spontană și fruncte mai mari, mai dulci și mai gustoase, de culoare roșie spre portocaliu.  Ceea ce face valoroasă această varietate este faptul că, spre deosebire de plantele din flora spontană acestea fructifică cu regularitate și de la vârste fragede. Condițiile de creștere și îngrijire, sunt similare celorlalte varietăți și au fost deja menționate. Plantă cu temperament de lumină, preferă soarele din plin dar, tolerează atât umbra cât și semi-umbra. Rezistentă la secetă și ne este pretențioasă nici la sol ca de altfel, toate speciile și varietățile genului Lycium.

Este de asemeni rezistentă la gerurile de la noi cât și la boli și dăunători.

de Ionuț Cenac

Portofoliu