Buxus (cimisir)
Cunoscut la noi sub numele de cimisir sau merisor turcesc, Buxus face parte din familia Buxaceae si are peste 60 de specii. Originar din sudul si vestul Europei, cimisirul s-a bucurat de o mare popularitate in gradini si parcuri de secole. Modelat artizanal in figuri ornamentale, acesta a impodobit gradinile regilor si printilor inca din epoca baroca. Cresterea sa, lenta dar atat de densa, are o valoare inestimabila in proiectarea parcurilor si gradinilor. Cu frunzele sale dense si bine ramificate, cimisirul ofera un ecran verde de confidentialitate pe tot parcursul anului.
Cimisirul continua sa joace un rol important in proiectarea gradinilor contemporane, unde introduce accente decorative evidente. Din antichitate era cunoscut de greci, iar romanii isi incadrau paturile de flori cu garduri vii din cimisir. Apropiat al imparatului Traian, scriitorul roman Pliniu cel Tanar a mentionat in textele sale ca avea o terasa mare, decorata cu siluete de animale realizate prin taierea constanta a ramurilor si frunzelor acestei plante vesnic verzi.
Cultivarea cimisirului a fost documentata in Germania inca din secolul al XIII-lea, iar gradinarul de curte al regelui Henric al IV-lea, Claude Mollet, a utilizat aceasta minunata planta ca si granita a fabuloasei gradini a Palatului de la Versailles. De atunci, cimisirul a devenit tot mai la moda in Europa Centrala. Fermierii si cetatenii bogati au copiat si continua sa imite si in zilele noastre acest tip de design in gradina decorativa.
Foarte popular ca si planta de gard viu, cimisirul convinge si prin usurinta sa de ingrijire. La soare sau la umbra partiala, aceasta "bijuterie" verde creste in fiecare an cu 5 pana la 20 de cm. El este multumit cu solul normal de gradina, atat timp cat acesta este umed. Rezista iarna la temperaturi sub -20°C. Atinge o inaltime de la 2 m pana la 6 m. Se extinde de la 2 m pana la 3,5 m.
Cea mai raspandita specie este cu siguranta Buxus Sempervirens, mai bine cunoscut sub numele de Bosso Comune, planta ce creste spontan pe teritoriile Italiei, in special in cele din Muntii Apenini. De-a lungul anilor au fost dezvoltate si alte soiuri, de exemplu Buxus Pumila, o specie compacta dar cu dimensiuni modeste, unul dintre soiurile de cimisir pitic.
Inaltimea speciei Sempervirens ajunge la 2,50 m iar diametrul de 1,50 m. Verticala, foarte rustica, aceasta specie este cultivabila pe toate terenurile si in toate tipurile de expuneri. Acest cimisir poate fi folosit pentru granite, pentru a forma garduri vii si este o varietate des utilizata in topiar, fiind adesea vazut tuns in forma de bila, con sau alte forme originale.
Buxus sempervirens este potrivit pentru tot felul de utilizari. Ca arbust solitar, pune accente unice. Cu simplitatea sa eleganta, este potrivit si ca planta de container sau pentru granite de flori. Totusi, gradinarul are nevoie de rabdare, deoarece cimisirul necesita mult timp pentru a creste. Din acest motiv el dezvolta un lemn extrem de dur, fara noduri, foarte popular pentru sculpturile mici, de genul pieselor de sah.
Inflorescentele sale se deschid din martie pana in aprilie sub forma unor ciorchini cu flori de culoare verde-galbui. Tunsorile pot fi efectuate aproape tot timpul anului. Gradinarul poate lasa foarfecele sa se odihneasca numai in perioada de la sfarsitul lunii iulie pana la mijlocul lunii septembrie. Noii lastari au nevoie de aceasta perioada de timp pentru a se intari, astfel incat sa poata supravietui iernii si temperaturilor sale negative.
Portofoliu
