Arțarul de Manciuria

Arțarul de Manciuria

Acest arțar pitic, de multe ori prezentat sub forma unui arbore multi-tulpinal, cu aspect de tufă mai mare este deosebit prin rezistența foarte mare la praf și poluare, la sarea utilizată pentru deszăpeziri și la ger. Nu crește înalt, uzual la 5-6m (rar 10m) și are o coroană largă, rotundă. Poate fi modelat și ca arbore cu un singur trunchi și coroană rotundă, fiind, ca toți arțarii receptiv la tăierile de formare. Este un element inedit care poate crea un aspect sălbatec, de stepă, poate fi utilizat și în vase iar la marginea drumurilor poate fi lăsat fără grijă că ar putea suferi din cauza curenților, a frigului sau a sării. Numărul de senzație și-l face la sfârșitul verii când frunzele frumoase, alungite, trilobate devin roșii ca focul. Grădina este astfel foarte dinamică, un arbore care pe parcursul verii e oarecum banal, se aprinde dintr-o dată schimbând radical aspectul grădinii. De fapt această vâlvătaie autumnală este prevestită primăvara de fructele prinse în aripioare (samare) la fel de roșii ca frunzele toamna.

Adaugă o impresie

O imagine face cât o mie de cuvinte: