De ce să alegi aceste varietăți de crini pentru grădina ta

De ce să alegi aceste varietăți de crini pentru grădina ta

De ce să alegi aceste varietăți de crini pentru grădina ta

18 noiembrie 2022

Vă invităm să descoperiți câteva dintre varietățile crinului asiatic (Lilium hybrid Asiatic), care se remarcă prin rezistența mult sporită la ger în climatele reci, precum cel al țării noastre, iar bulbii lor reușesc să supraviețuiască în pământ peste iarnă, fără a mai fi nevoie de scoaterea și mutarea lor în spații adăpostite pe durata iernii, apoi replantarea în grădină la începutul primăverii, după ce pericolul înghețului a trecut.

Vom vorbi despre câteva varietăți de crini foarte populare și apreciate de către noi toți, și anume: Abbeville s Pride, Fata Morgana, Muscadet și Red Twin. Dar până să trecem efectiv la prezentarea acestor varietăți, haideți să facem o scurtă incursiune introductivă și destul de fugitivă, în minunata și fascinanta diversitate a crinilor.

Crinii sunt unele dintre cele mai populare flori din întreaga lume, alături de trandafiri, lalele, zambile, magnolii, narcise etc., fiind chiar pe primul loc în topul multora dintre noi. Crinii sunt plante cu flori care aparțin genului Lilium, familia Liliaceae. Majoritatea speciilor de crini sunt originari din regiunile temperate ale emisferei nordice și din cele subtropicale. Dimensiunea unui crin variază în funcție de specie și varietate și poate crește de la 60 cm până la 1,83 metri. Genul Lilium este format din peste 100 de specii diferite ale acestei flori frumoase. Există o gamă foarte diferită de specii și varietăți de crini, ce se diferențiază între ele prin formele frunzelor, dimensiunile plantelor și florilor și culorile florilor. Aceste flori au un parfum dulce, ușor diferit de la specie la specie, și de la o varietate la alta. Crinul este o plantă bulboasă, perenă, geofită, erbacee cu flori, ce nu are o structură lemnoasă foarte bine conturată a tulpinii, nici măcar la exemplarele adulte. Crinul poate crește dintr-un bulb, care la unele specii se dezvoltă într-un rizom.

În continuare, vom face o scurtă prezentare a câtorva tipuri de crini rezistenți la ger.

Plantele de crini sunt împărțite în șase categorii majore: Hibrizi asiatici, Hibrizi Martagon, Hibrizi de Candidum, Hibrizi de tip Trompetă Aurelian și Hibrizi Longiflorum.

  1. Hibrizi asiatici

Crinii asiatici au cea mai timpurie înflorire dintre toți crinii, la sfârșitul primăverii sau începutul verii (de obicei mai sau iunie), imediat după bujori. Nu sunt pretențioase atâta timp cât sunt cultivate în sol bine drenat. Sunt într-o gamă variată de culori și combinații de culori de la cele pastelate la nuanțe vii tropicale. Nu au prea mult parfum, dar adaugă o culoare strălucitoare grădinii. Crinii din această categorie sunt printre cei mai rezistenți la frig. Cel mai ușor de crescut, la maturitate pot atinge o înălțime de 50 până la 75 cm lungime. Ca varietăți din această categorie, le putem menționa pe cele despre care urmează să discutăm, și anume: Abbeville’s Pride, Fata Morgana, Muscadet și Red Twin.

  • Abbeville’s Pride

Un membru elegant al grupului Asiatic, crinul Abbeville's Pride va fi un plus grozav pentru grădina sau terenul dumneavoastră. Acest hibrid poate crește în aer liber dar la fel de bine și în containere sau ghivece. Are flori strălucitoare de culoare portocalie, cu diametrul de 17 cm, formând ciorchini de 3-5 flori care sunt susținute de pedicele puternic foliate. Această frumoasă varietate de crin înflorește vara în perioada iunie-iulie, atrăgând albinele și micile vietăți cu polenul lor când sunt înflorite. Este rezistentă la boli și dăunători și foarte rezistentă la îngheț, permițându-i să ierneze în sol sub un strat de turbă, frunze uscate și iarbă. Înălțimea acestui crin la maturitate este în jur de 60 cm. Aceste plante perene sunt ușor de îngrijit. Preferă zonele însorite sau semi umbrite, fără vânt, și un sol fertil, permeabil la apă, cu un pH bazic. Nu tolerează udarea excesivă. Se înmulțește prin bulbi, plantați în septembrie sau mijlocul lunii aprilie.

  • Fata Morgana

Este un frumos Lilium Asiatic ce are flori cu petale duble galben aurii strălucitoare, cu mici pete roșii în partea centrală a lor. Ele sunt orientate în sus și se ridică pe tulpini florifere puternice. Au un diametru de aproximativ 12,7 cm. La această varietate, florile sunt fără polen, ceea ce înseamnă că cei care suferă de alergii sunt liberi să se bucure de acest soi și rezistă foarte bine într-o vază ca flori tăiate. Este un soi viguros și are o perioadă lungă de înflorire. Fata Morgana va începe de obicei să înflorească devreme până la mijlocul verii. Frunzișul acestui crin este îngust și lung în formă de lance, cu o culoare verde închis. Aceasta este o plantă cu întreținere relativ redusă și este o alegere bună pentru a atrage fluturi în curtea dvs. Această plantă va crește până la aproximativ 76 de cm înălțime și o răspândire de 46 cm. Planta este foarte adaptabilă atât la locurile uscate, cât și la cele umede și nu este pretențioasă nici la tipul de sol sau tipul pH-ului. Are o rată de creștere medie. Preferă solul care este bine drenat, dar va tolera și soluri mai grele. Este rezistent la ger, boli și dăunători.

  • Muscadet

De o frumusețe exotică irezistibilă, acest crin Asiatic are flori albe uriașe, orientate spre exterior iar fiecare petală cu margini ondulate prezintă o dungă roz delicată la baza sa, și mici pete roșii trandafirii pe ele. Anterele sunt roșii în timp ce, filamentele sunt aurii creând o cromie interesantă. Este un crin intens parfumat de la deschiderea florii, până la căderea ultimei petale. Este recomandat ca la plantare, să se pună în gropiță câte trei bulbi pe suprafața întregii grădini, pentru a se realiza un spectacol deosebit atunci când plantele vor înflori. Acest crin este ideal și plantat la terase datorită parfumului plăcut, fiind o încântare în nopțile calde de vară. Înflorește în miezul verii și perioada de înflorire ține săptămâni întregi, atrăgând albinele și fluturii. Iubește să fie plantat în locuri însorite sau parțial umbrite și nu este pretențios în privința solului, cu condiția să fie bine drenat, cu umiditate bună. De evitat a se planta în solurile uscate. Crește în jur de 90-120 cm înălțime. Rezistent la boli și dăunători, cât și la ger.

  • Red Twin

Este o varietate de crin din grupul crinilor Asiatici de-a dreptul electrizantă, ce se pretează a fi cultivat atât în grădină, dar și la ghiveci/container datorită frumuseții sale. Se mândrește cu flori de 17,7 cm de un roșu intens atrăgător, cu tentă portocalie. Și asta este doar înflorirea exterioară, deoarece în interiorul florii se află o altă floare interioară mai mică, cu aceeași structură uniformă, dar în miniatură. Florile mici interne sunt striate cu dungi albe, creând un afișaj atrăgător. Florile se deschid de la sfârșitul lunii iunie până la mijlocul verii, cu până la 12 flori provenind din fiecare bulb. La fel ca alți crini, această frumusețe uimitoare este o binefacere în orice grădină. Bulbii de crin Red Twin Asiatic sunt ușor de cultivat, necesitând foarte puțină întreținere pentru a atinge înălțimea maximă la maturitate, care este în jur de 1 m. Ca majoritatea varietăților de crini, nici aceasta nu este pretențioasă la sol; tolerează solurile sărace, argiloase, lutoase și nisipoase, cu condiția să i se asigure umiditatea corespunzătoare și să aibă un drenaj bun. Iubește soarele din plin sau locurile cu umbră parțială. Rezistent la dăunători, rezistent la frig, rezistent la boli, tolerant la secetă, tolerant la căldură.

 

  1. Hibrizi Martagon

Uimitor de decorativi și ușor de cultivat, crinii din această categorie prezintă o înflorire bogată, în cea mai mare parte cu flori mici, orientate în jos, având petalele puternic curbate. Înfloresc destul de timpuriu, începând cu prima decadă a lunii iunie și până spre mijlocul verii ține procesul de înflorire. Florile se prezintă sub o largă paletă de culori de la alb, galben, roz, mov deschis, până la portocaliu deschis și roșu intens. Cresc cel mai bine în zonele răcoroase umbrite, dar se adaptează bine și la ghivece/containere. La maturitate pot atinge 90-180 cm înălțime și o întindere în spațiu a tufei de aprox. 30-60 cm. Câteva varietăți din această categorie putem enumera: Cavalerul Arab, Album, Dimineața Roz (Pink Morning) etc.

  1. Hibrizi de Candidum

Cultivat de secole, acest tip de crin este unul maiestuos cu flori în formă de trompetă, de 6-8 cm lungime, strălucitoare, florile sunt de un alb pur, galben și roșu închis îndreptate spre exterior, cu antere pline de polen galben strălucitor. Floarea crește sub formă de ciorchini, de până la 20 de flori per tulpină și înflorește la sfârșitul primăverii sau la începutul verii cu înflorituri de lungă durată. La maturitate, poate crește până la o înălțime de 120-180 cm. Are tulpini rigide cu frunze de un verde închis și înguste. Ideal a se planta în plin soare sau umbră parțială, și nu este pretențios la sol. Câteva varietăți din această categorie de crini: Madonna, Crin Turban etc.

  1. Hibrizi Americani

Tipurile de crini din clasificarea hibridă americană, includ toți crinii care sunt originari din America de Nord. În funcție de locul unde sunt plantați în America de Nord, hibrizii de crin american înfloresc în momente diferite. Florile crinilor hibrizi americani sunt într-o gamă largă de culori și modele de petale. Cu toate acestea, unele flori hibride de crin american au un aspect de șapcă de turc, în timp ce altele au petale care se întind și par să ajungă la cer. Majoritatea soiurilor americane de crin cresc bine la umbră parțială și sunt potrivite pentru plantare între arbuști sau în zonele împădurite. Sunt rezistenți la ger. Varietăți mai importante din această categorie amintim: Crinul Panteră, Pălăria Turcului, Crinul Philadelphia, Crinul Kellogg, Spiritul Americii etc.

  1. Hibrizi de tip Trompetă și Aurelian

Unul dintre cele mai uimitoare și parfumate tipuri de crini sunt hibrizii de crini Trompetă și Aurelian. Această denumire este dată de flori care sunt în formă de trompetă. Florile hibride de crin trompetă pot fi orientate în jos, în exterior sau în sus. Unele dintre flori sunt, de asemenea, în formă de bol; cu toate acestea, majoritatea soiurilor de crin trompetă, au flori în formă de trompetă. În funcție de tip: trompetă sau crin Aurelian, florile pot avea lungimea între 15 – 25 cm. Sunt ușor de crescut, înfloresc de la mijlocul până la sfârșitul verii. Preferă climă mai caldă cu soare din plin; poate crește în diferite tipuri de sol în grădină, dar se adaptează bine și în containere. Ca varietăți ale acestei categorii putem menționa: Golden Splendor (tip trompetă), Regina Africană, (tip trompetă), Luna din Beijing (Aurelian) etc.

  1. Hibrizi Longiflorum

Mai sunt adesea cunoscute și sub numele de „crini de Paște” și sunt soiuri de crini mari, arătoși, care au flori lungi, albe, asemănătoare unei trompete. Hibrizii de crin din această categorie cresc în general bine în plin soare și sunt mai ușor de cultivat în recipiente sau ghivece decât în ​​grădină. Florile de crini de Paște sunt adesea folosite ca flori tăiate în buchete mari. Tulpinile crinilor de Paște cresc între 60 – 90 cm înălțime și fiecare tulpină cu frunze poate produce o serie de flori albe, lungi și parfumate. Deși soiurile de crini de Paște înfloresc de obicei în iunie sau iulie, cu o grijă deosebită, pot fi „forțați” să înflorească primăvara, în timpul Paștelui și de aici li se trage și numele. Deși floarea clasică de crin Longiflorum este albă, au fost dezvoltate o serie de soiuri în culori diferite din această categorie. Câteva varietăți menționăm: Deliana, Doamna elegantă, Triumphator etc.

de Ionut Cenac

Dacă aveți întrebări, sau sunteți în căutarea unor informații de specialitate, nu ezitați să contactați gratuit specialiștii de pe website-ul Garden-zone, rubrica Întreabă specialistul.

De asemenea, iubitorii de flori, plante decorative și fructifere, pot achiziționa o gama largă de produse accesând website-ul Pepiniera Gradina Verde.